ALTE DOCUMENTE |
Jocul ocupa, în cadrul activitatilor de fiecare zi ale copilului, locul preferat si a devenit un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului si, de ce nu, chiar si a adultului. "Omul nu este întreg decât atunci când se joaca", scria Schiller.
A ne întreba de ce se joaca copilul înseamna a ne întreba de ce este copil. "Copilaria serveste pentru joc si pentru imitare", spune Eduard Claparčde. Nu ne putem imagina copilaria fara râsetele si jocurile sale. Sa presupunem ca, deodata, copiii nostri ar înceta sa se mai joace, ca în scolile noastre lectiile s-ar desfasura în 141d33b liniste. Atunci n-am mai avea în preajma aceasta lume a copiilor, care ne aduce bucurii si griji, ci oameni stângaci si tacuti, lipsiti de inteligenta si suflet. Caci sufletul si inteligenta devin mari prin joc. Tocmai aceasta cumintenie, aceasta tacere - de care parintii gresit se bucura uneori - anunta adesea la copil grave probleme. Un copil care nu stie sa se joace, un "mic batrân", este un adult care nu va sti sa gândeasca.
Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Ed. Claparčde spunea "jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietii. Jocul este singura atmosfera în care fiinta sa psihologica poate sa respire si, în consecinta, poate sa actioneze."
Ucenicia necesara vârstei mature este copilaria. A nu studia în cursul copilariei decât cresterea, dezvoltarea functiilor, fara a face nici un loc jocului, ar însemna sa neglijam acest impuls prin care copilul se modeleaza singur. Un copil nu creste prin joc, ci putem spune ca se dezvolta. Jocul dezvolta functiile latente, de unde se întelege ca fiinta cea mai bine înzestrata este aceea care se joaca cel mai mult.
În ultimul timp jocul a devenit o componenta semnificativa a vietii cotidiene. Pentru omul modern, tot mai scolit, jocul a devenit un teren de antrenament si obiect de aplicare a priceperii de a rationa. Folosirea jocului - înteleasa în acest fel rational - poate ameliora mult toate metodele de învatare scolara. Ideea de a folosi jocul în scopuri educative nu este noua. si Platon recomanda: "Faceti în asa fel încât copiii sa se instruiasca jucându-se; veti avea astfel prilejul de a cunoaste înclinatiile fiecaruia".
Vittorio de Fettre în secolul al XVI-lea preconiza "scoala prin joc".J.A. Comenski îsi autointitula noua sa scoala "scoala ludus", marele pedagog urmarind prin aceasta nu transformarea muncii scolare în joc, ci mai degraba o adaptare a jocului la cerintele scolii, tot asa cum scoala se adapteaza la cerintele societatii.
Luând pozitie împotriva întreruperii brutale a cursului fermecator al copilariei, Ed. Claparčde arata ca "în loc de a actiona sa urmeze calea naturii, scoala deviaza brusc si fara tranzitii, transplanteaza copilul din domeniul jocului cel mai naiv în acela al muncii celei mai respingatoare, în domeniul muncii fortate, preocupat numai de datoriile copilului uita sa distinga si drepturile lui".O întrerupere a jocului între copil si scoala o gasim si mai recent la Jean Chateau, care afirma ca "la copilul mic învatatura reprezinta ceva mai putin decât munca si ceva mai mult decât jocul".
Jocul este o metoda de mare eficienta, un important mijloc de educatie intelectuala extrem de eficient si atractiv care pune în valoare si antreneaza capacitatile creatoare ale copilului. Toti marii pedagogi si psihologi pledeaza pentru introducerea unor elemente de joc în procesul instructiv-educativ si nu numai la scolarii mici. Totusi, epoca noastra este cea care a facut din joc un adevarat instrument educativ didactic.
"A juca" si "a învata" sunt activitati care se împaca perfect. Învatarea nu trebuie sa fie neaparat plictisitoare si greoaie. Prin joc copilul învata mai usor, mai direct sa iubeasca, sa fie întelept, învata sa traiasca nu numai pentru el ci si pentru cei din jur. si totul se petrece în mod placut, cu bucurie!
ANALIZA NOŢIUNII DE JOC sI FUNDAMENTAREA PSIHOLOGICĂ A ACESTEIA
Fiecare copil este o individualitate aparte caracterizat prin trasaturi fizice si psihice proprii, care îl disting de ceilalti. Nu numai prin înfatisarea sa fizica, dar mai ales prin aspectele diferentiate ale proceselor psihice, un copil se deosebeste de ceilalti de aceeasi vârsta cu el. Unul, de exemplu, memoreaza greu, dar retine pentru multa vreme. Aceste trasaturi fac parte din particularitatile individuale ale copilului respectiv.
Cercetarile psihologice si pedagogice au aratat ca dezvoltarea individuala nu are acelasi ritm în tot cursul vietii. Ea este mai accentuata pâna la vârsta de 20 de ani si mai lenta dupa aceasta vârsta. Psihologii si pedagogii au mai stabilit ca în aceeasi perioada de vârsta copiii prezinta profiluri asemanatoare. De exemplu, aproape toti copiii de la 3 la 7 ani se caracterizeaza prin unele trasaturi fizice si psihice comune. Trasaturile ce sunt specifice copiilor de aceeasi vârsta sunt, de fapt, particularitati de vârsta.
Pedagogia considera ca în stabilirea perioadelor de vârsta trebuie sa se tina seama de factorul care determina dezvoltarea individuala, adica activitatea lui. Între perioadele de vârsta nu exista granite fixe, existând o strânsa legatura între ele. Trecerea de la una la alta nu are loc la întâmplare, brusc, fiecare fiind o continuare fireasca a celei anterioare si o pregatire a celei ce urmeaza. Vârsta scolara mica este cea în care copilul frecventeaza clasele I-IV.
Cunoasterea particularitatilor anatomo-fiziologice si psihice ale copiilor de vârsta scolara mica este de o mare importanta pentru învatator. Pentru a-i dezvolta personalitatea elevului trebuie sa stii care-i sunt posibilitatile, sa cunosti realitatea asupra careia vei actiona si pe care îti propui sa o transformi.
Psihologia si pedagogia secolului trecut au recunoscut faptul ca jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci si modul prin care adultii îsi manifesta liber "copilul din ei". Jocurile de calculator, filmele de desene animate sau povestirile fantastice reprezinta doar aspectul de marketing al reîntoarcerii jocului în atentia tuturor.
Alaturi de învatare, munca si creatie, jocul reprezinta una din modalitatile esentiale prin care omul se raporteaza la realitatea înconjuratoare. Prin joc, copilul învata si se dezvolta totodata. Jocul înseamna o explorare a realitatii. Tot prin joc, el reproduce, reconstruieste secventele din viata sau creeaza o lume noua, o alta realitate. Ursula schiopu surprindea caracterul universal al jocului în afirmatia: "De fapt, omul se joaca la toate vârstele. Chiar si la vârsta a treia."
Jocul apare ca activitate fundamentala în copilarie si se continua la toate vârstele omului ca o modalitate de consumare a energiei. Jocul se practica activ, dar se poate consuma si pasiv: unii copii se joaca, altii privesc jocul primilor. El este o scoala: o scoala deschisa si cu un program tot atât de bogat cum este viata.
Ce este jocul, de ce se joaca copiii, sunt întrebari pe care si le-au pus psihologii si pedagogii cu mai bine de un secol în urma. Profesorul Paul-Popescu Neveanu considera jocul ca "forma de activitate specifica pentru copil si hotarâtoare pentru dezvoltarea lui psihica". Sub actiunea jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureaza întreaga activitate psihica a copilului. Psihologul german K. Gross afirma ca jocul este un instinct care pregateste copilul pentru activitatea serioasa de mai târziu.
Psihologul austriac K. Buhler considera ca jocul este un mijloc prin care copilul îsi provoaca placerea actiunii. Mai recent, unii psihologi considera ca jocul este orice activitate în care individul se angajeaza numai pentru placerea pe care o provoaca aceasta activitate, fara sa aiba în vedere vreun rezultat final. Deci, jocul este "o forma de activitate tipic umana, voluntara, fara scop imediat, prin care copilul patrunde si ajunge sa înteleaga la un nivel elementar fenomenele naturii si ale societatii".
Din punct de vedere psihologic, jocul raspunde unor trebuinte firesti de activitate, de dobândire a experientei, de afirmare prin performante a conduitei. El este esenta si ratiunea de a fi a copilariei. Prin joc, copilul aspira la conditia de adult. Jocul are o însemnatate decisiva pentru istoria psihologica a individului. În joc si prin joc se realizeaza cunoasterea realitatii si exersarea functiilor psihomotrice: jocul este un agent al transmiterii experientei.
Jocul este singura atmosfera în care fiinta psihologica a copilului poate sa respire si, în consecinta, poate sa actioneze. Lumea jocului este lumea basmului vietii, lumea subliniata în visul si aspiratiile copilariei si, prin aceasta, are importante virtuti educative. Jocul contribuie la dezvoltarea personalitatii copilului prin crearea si rezolvarea unor situatii diverse.
Mijloacele jocului sunt actiunea si cuvântul. Scopul jocului este de fapt actiunea de joc, este pregatirea pentru viata, este pregatirea viitorului. Jocul - sustine Jean Piaget - "este o asimilare a rolului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activitati alimentatia necesara si transformând realul în functie de multiple trebuinte ale eului". El satisface în cel mai înalt grad trebuintele copilului de miscare, de actiune, de exprimare. În joc totul devine posibil, totul este permis, fiind un mijloc de cunoastere si autocunoastere.
Tot J. Piaget, în lucrarea "Psihologia copilului", mai remarca faptul ca jocul se caracterizeaza prin placerea actiunii, prin dorinta de manifestare activa si de stapânire a activitatii si are functia de a realiza adaptarea copilului la realitate.
Dezvoltarea jocului trebuie legata de diferite momente ale dezvoltarii umane. Jocul a capatat treptat anumite caracteristici, mereu noi, datorita influentelor directe si indirecte ale procesului evolutiv, care au dus la formarea omului si la perfectionarea lui continua. Indirect, alaturi de influenta muncii, si jocul a contribuit la dezvoltarea numeroaselor caracteristici psihologice ale personalitatii umane. Jocul pregateste terenul psihologic si motor al muncii în copilaria omului, îl învata abecedarul matematicilor creatoare, adaptarea, învingerea dificultatilor si antrenarea în exercitii si activitate. Putem considera jocul, datorita acestor caracteristici, ca un fel de anticamera vasta a muncii.
Actiunea de joc reprezinta trebuinta de a participa activ si independent la viata sociala si este, fara îndoiala, o expresie a trebuintei umane de a transforma într-un fel lumea. Deoarece evolutia societatii si a omului sunt fenomene deschise, jocul, ca o reflectare a acestora, are si el o evolutie deschisa.
ROLUL JOCULUI ÎN PERIOADA sCOLARĂ
Teoriile psihologice scot în evidenta în mod pregnant rolul si locul jocului în educatia copilului la toate vârstele. Problema importantei si caracterului functiei formativ-educative a jocului se pune în raport cu cerintele evolutiei copilului la un moment dat si, în special, în raport cu felul si continutul jocurilor practicate de copii. Prin imperiul trebuintelor, copilul atribuie lucrurilor obisnuite semnificatii, se introduce în roluri, personifica etc., aceasta reprezentând, asa cum a aratat Th. Ribot, primii pasi ai imaginatiei creatoare. Copilul penduleaza între cele doua lumi: a realitatii si a închipuirii. Împreuna si diferentiat ele alcatuiesc "lumea libertatii infantile".
În perioada scolara aparitia învataturii ca activitate fundamentala creeaza o mare distanta de motivatie si antrenare psihica fata de joc, dar în acelasi timp o complementaritate ce se exprima în faptul ca jocul devine activitate compensatorie fata de activitatea de învatare, creând pentru aceasta conditia de odihna activa.
Structura jocului se schimba însa în mod evident datorita continutului mai complex, mai cultivat si mai socializat a întregii activitati psihice, datorita influentei dominantelor activitatii de învatare si rationalizare ce constituie activitatea fundamentala psihica si datorita conditiilor de timp de care dispune elevul. Elevii buni au tendinta de a fi preocupati de jocuri didactice, jocuri de asamblare si montaj, de constructie de aparate, strategii si jocuri de competitie în care exista implicate strategii ale inteligentei si sanse de a le combina, cum sunt jocurile de table, sah, de bile; copiii mai firavi prefera jocurile de masa, cele didactice, linistite, activitatile creatoare.
Desigur, structura jocurilor este influentata de nivelul de cultura, de traditii, de evolutia tehnico-stiintifica. Adeseori, copiii transforma în joc episoadele istorice, se costumeaza, creeaza jocuri de-a dramatizarea. Tipurile de jocuri cu subiect se continua pe acest fagas. si anotimpurile influenteaza aceste jocuri de copii care, deseori, se organizeaza pe grupuri rivale. Astfel de jocuri au tendinta de a continua mai multe zile si de a crea o coeziune suprajoc, un fel de microsocietate cu teritorii proprii.
Jocurile permit copilului sa sara, sa strige, sa fuga, ceea ce stimuleaza si organizeaza coordonari motorii multiple, explorari. Pe linia socializarii conduitei, jocurile influenteaza foarte mult, integrarea actiunilor în obiective de grup. Din pacate aceste grupuri pot fi influentate si spre obiective negative daca din ele fac parte copii cu tendinte negative. În fapt, astfel de grupuri contin si copii mai mari care au, în genere, ponderea în initiative. Ei sunt lideri, scolarii mici fiind mai mult un fel de executanti.
Copilul schimba prin joc realitatea lui imediata, învata "sa fie cu ceilalti", învata lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare si placere; totodata, prin joc se dezvolta întreaga sa fiinta, i se contureaza personalitatea.
Pedagogia jocului scoate în evidenta câteva aspecte semnificative. Un prim aspect ar fi acela ca jocul reprezinta un mijloc de familiarizare a copiilor cu viata înconjuratoare. Prin el copilul este activ, manipuleaza, examineaza, pipaie, priveste, asculta, cauta, cunoaste realitatea. Cel de-al doilea aspect îl constituie faptul ca jocul este un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunostintelor dobândite. Un ultim aspect, fara a minimaliza rolul acestuia, îl constituie acela ca jocul este un mijloc de educatie morala si sociala a copilului. Prin joc copilul învata sa respecte disciplina colectivului, regulile stabilite, dar, în acelasi timp, sa-si manifeste initiativa, independenta si responsabilitatea. Jocul este un mijloc deosebit pentru a se obtine dezvoltarea spiritului de solidaritate, de disciplina, de initiativa activa, de dezvoltare a personalitatii sociale.
Bibliografie
Chatcan Jean- "Copilul si jocul", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967
Claparčde Eduard -"Psihologia copilului si pedagogia experimentala", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975
Piaget Jean-"Psihologie si pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1972
|
