Curentele de avangarda
Un modernism categoric, de fronda, alcatuind asa-zisa miscare de avangarda artistica, a fost promovat la reviste precum "Contimporanul" (1922-1732), "Punct" (1924-1925), "Integral" (1925-1927),"Urmuz" (1928), "unu" (1928-1932), "Alge" (1930-1931).
Avangardismul european are ca punct de plecare curentul nonconformist si anarhic cunoscut sub numele de dadaism, initiat la Zürich în 1916 de românul Tristan Tzara, devenit ulterior poet de limba franceza.
Împreuna cu alti intelectuali de di 343g69d verse nationalitati,veniti într-o tara neutra pentru a nu participa în niciun fel la marea conflagratie mondiala care izbucnise în 1914, Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball, Hans Arp lanseaza o miscare culturala si artistica de discreditare completa, de negare a artei traditionale, ca semn al unui dispret teribilist, aproape adolescentin, fata de filistinismul burghez, fata de o lume incapabila sa opreasca barbaria si crima.
Dadaismul cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, inventând cele mai nastrusnice tehnici de "creatie", toate având la baza incoerenta, lipsa de logica, absurdul. Miscarea se autodizolva în 1921.
Spiritul acesta de negare a valorilor consacrate se echilibreaza treptat printr-o tendinta de cautare a unor formule artistice noi si de explorare a unor spatii tematice inedite: tehnica moderna, visul, subconstientul etc. Iau nastere, astfel, noi curente de avangarda, dintre care mai importante sunt, în literatura româna, constructivismul si suprarealismul.
Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei "Contimporanul", condusa de Ion Vinea, care a solicitat colaborarea nu numai a scriitorilor, dar si a altor artisti: pictori, sculptori, actori, regizori: Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, FelixAderca, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Constantin Brâncusi, St.Roll.
Ideea esentiala a constructivistilor era necesitatea unei corespondente între arta si spiritul contemporan alt ehnologiei moderne, care inventeaza forme noi, concurând natura. Arta trebuie sa "imite" tehnica moderna, plasmuind si ea forme "pure", complet imaginare. Artistul trebuia sa fie un creator de valori estetice, fara corespondente în planul naturii, al realitatii imediate. Se încurajeaza asftel pictura abstracta, nonfigurativa (armonie de senzatii cromatice) sau cubismul (care descompunea perceptia vizuala a obiectelor, recompunând-o arbitrar), stilizarea energica a sculpturii (Constantin Brâncusi), sincretismul artelor (se vorbea de pictopoezie si de jazzbandul frazelor), colajul poetic, functionalismul arhitectural.
Privite în perspectiva evolutiei artei în urmatoarele decenii, aceste tendinte - nu toate -, dupa ce au depasit faza teribilismului teoretic si a unor experimente gratuite, si-au confirmat valabilitatea si au impus mari artisti, cum ar fi sculptorul din Hobita Gorjului, Constantin Brâncusi, care a creat forme noi, stilizate într-un vechi spirit românesc. Pe drept cuvânt, opera lui este considerata fundamentala si determinanta pentru întreaga dezvoltare a sculpturii moderne.
Alte reviste constructiviste: "Punct", "Integral".
Suprarealismul a fost teoretizat si practicat la revistele "unu", "Urmuz", "Alge". În paginile acestor reviste semneaza si unii colaboratori de la "Contimporanul"si "Integral", ca Tristan Tzara, Ilarie Voronca, B.Fundoianu, Marcel Iancu, dar si nume noi ca Geo Bogza, Sasa Pana, Gellu Naum, Aurel Baranga, Miron Radu Paraschivescu,Virgil Teodorescu.
Pornind din dadaism, manifestând deci acelasi spirit teribilist al negatiei, supraralismul - initiat de poetul francez André Breton - a dat câteva nume ilustre în arta europeana, cum ar fi scriitorii Louis Aragon, Paul Eluard, sau pictoriii Max Ernst, Salvador Dali, Goirgio de Chirico, Pablo Picasso.
Programul suprarealismului urmarea patrunderea artei în planul inconstientului, al visului, al delirului, în acele spatii umane care scapau controlului constiintei. Suprarealistii considerau ca adevarata realitate a omului apare deformata de catre cenzura constiintei, care introduce numerosi factori de modelare conventionala, schematica, a fiintei umane. Patrunzând direct în subconstient, arta ar aseza omul în realitatea lui integrala, adevarata, într-o "suprarealitate" autentica, neipocrita.
Aceste teorii se bazau pe tezele filozofului francez Henri Bergson si, mai ales, ale medicului vienez Sigmund Freud, creatorul psihanalizei, asupra inconstientului.
Tehnica de realizare artistica era dicteul automat, care consta în încercarea de transcriere rapida a cuvintelor, propozitiilor, frazelor (în pictura -a senzatiilor cromatice, vizuale), ca si cum ar iesi spontan din fluxul continuu al subconstientului. Conditia esentiala era ca ratiunea sa nu exercite nici un fel de control.
Folosind, pe lânga dicteu, si alte tehnici ale combinarii întâmplatoare, suprarealismul a ajuns uneori sa scoata imagini insolite, de o mare fluenta, asemanatoare cu cele produse în vis.
Influenta suprarealismului s-a exercitat în mod deosebit asupra picturii si poeziei. (În proza a fost încurajat reportajul, datorita faptului ca el reprezenta o renuntare la fictiune si parea suprarealistilor mai autentic.)
Dintre poetii români ai avangardei cel mai valoros este Ilarie Voronca (1903-1946). Ceilalti s-au manifestat ulterior în alte directii (Geo Bogza, Aurel Baranga) sau pur si simplu n-au supravietuit momentului avangardist (Sasa Pana, St. Roll).
În avangardismul românesc, o pozitie singulara o detine Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzau), autor al unor bucati în proza publicate deTudor Arghezi, adevarate exercitii dadaiste (fara ca autorul sa fi avut vreo legatura cu dadaismul),în care se cultiva un umor "negru", bazat pe absurd.
Miscarea româneasca de avangarda, fara sa produca mari scriitori, a dovedit receptivitatea literaturii române la procesul european de modernizare radicala, pe care l-a si influentat în anumite privinte, prin intermediul unor artisti de origine româna care au contribuit la constituirea unor atitudini, ideologii sau estetici avangardiste.
De remarcat ca teribilismul, subiectivismul exagerat, nonconformismul s-au conjugat la unii avangardisti cu o nedisimulata atractie pentru revolta sociala, câtiva dintre ei evoluând catre comunism.
|
