Relatia dintre cititor si carte este caracterizata ca o interactiune dintre eul primului si "irealul" real. Acesta din urma nu este o descriere a onticului, ci o reprezentare si o interpretare a acestuia. Asadar, lumea cititorului va fi una de ordin secund: interpretare a interpretarii, adica o constructie simbolica, o "fictiune" a Sinelui. Prin limbaj se transcende sfera sociala, iar logica simbolica va sfida pe aceea a realitatii. Se creaza atmosfera unui joc cu propriile reguli, si care nu se supun si sunt diferite fata de legile din realitatea sociala. Putem vorbi de existenta unei alte lumi: ".Lermontov, Merimee, Stendhal, Victor Hugo, care, cum sa spun?. au fost o parte din universul meu de preadolescent si de adolescent." (Bārsan Vova Mircea
Continutul discursului este asemenea realului social, īn care "[cititorul] prefigureaza, īn chiar interioritatea auotonoma a lumii monadice, un univers aflat sub semnele unei socialitati determinate." , dar aici individul nu este supus legilor, ci regulilor jocului aferente descifrarii. Odata intrat īn acest "joc" el devine parte a "scenei" īn raport cu care trebuie sa se defineasca ca individualitate. Aceasta reprezinta problema cu care lectorul se confrunta īn aceasta lume, deoarece el este "condamnat la libertate", la anonimat. El se metamorfozeaza īn Celalalt: "Ma identificam cu un personaj, [.] cu o anumita epoca." (Maria Kiss) Astfel, valorile generale nu vor fi acceptate "gratuit", ci sunt semnificate prin prisma propriei personalitati, operāndu-se apoi o taietura "axiologica". Valoarea este perceputa ca traire, lectura fiind o "sarbatoare īn singuratate, o bucurie īn izolare, o īmplinire solitara asemenea unei īntālniri erotice."
Prin intermediul comunicarii se construieste spatiul de īntālnire īnteles ca un construct mental. Este o consecinta a modurilor de perceptie si reprezinta gradul de libertate al indivizilor dat de posibilitatea de a semnifica. Īn functie de acesta din urma lectorul īsi va defini propriile preferinte, traduse prin corelatiile intertextuale, care reprezinta lumea sa.
Cāmpul literar este perceput ca eterogen, compus din microcosmosuri izolate unele fata de altele. Va avea logica pentru individ īn corelatiile intertextuale pe care le-a realizat īn functie de criterile pe care le are īn a alege si de sensul dat acestei lumii: ".din interior a plecat totu'. un foc [launtric]. pasiunea aia." (Traian Burulean) Ordinea cognitiva este posibila printr-o metacomunicare a cartilor. Constructia simbolica are logica de aceea necesita o continua validare ceea ce face sa apara loialitatea sau contestarea anumitor carti, teme, stiluri, iar aceasta se traduce sub forma habitusurilor care se genereaza.
Cartea devine "terenul" de formare a individualitatii transcedentale exprimata prin logica simbolica personala, care īnsa trebuie sa fie īntemeiata si argumentata pe baza practicilor de achizitionare. Imposibilitatea de a-si defini cāmpul de optiuni se datoreaza lipsei unei strategii practice: ".dac-as. mi-as putea permite sa cumpar un anumit gen de carte, poate ca m-as fi axat pe un anume gen de literatura sau un anume gen de. dar asa. daca faci rost de colo - de colo, citesti ce. īti cade." (Aurica Grigorosoaie)
Convertirea capitalului economic īn cel simbolic reprezinta atāt individualizarea practica, sub forma de diversitate exterioara, cāt si individualitatea transcedentala, data de coerenta rationala a Sinelui. Īnsa daca lectorul nu-si construieste un principiu unitar, acesta se doteaza cu individualizare prin statutul simbolic cāstigat datorita capitalului de cunoastere acumulat: ".ma credeam zāna zānelor, pot sa spun, ma credeam nemaipomenita si asta din cauza ca traiam, efectiv īn lumea cartilor." (Maria Kiss) Sinteza dintre planul teoretic si cel ontic reprezinta filosofia unitara a lectorului, putānd astfel vorbi de existenta unui principiu unitar diferentiator.
Actul lecturii reprezinta o forma de īnstrainare a lectorului, deoarece acesta īsi "proiecteaza" Sinele īn discurs. Cartea devine o parte din Sine, dar nu īnteles ca identificare, pentru ca nu avem de-a face cu acceptarea "gratuita", neconditionata, a unei "teorii". Proiectia este caracterizata printr-o interpretare creativa, īn urma careia cartea este subiectivizata. Obiectul este personalizat, consecinta a constructiei Sinelui prin intermediul acestuia: ".exista carti care ne modeleaza de-a lungul timpului. Nu sunt esentiale, dar ne modeleaza." (Marioara Coman)
Modul de raportare al Sinelui la alte texte decāt cele prin care s-a construit evidentiaza gradul de personalizare al acestora. Daca "universul" simbolic se īnvārte īn jurul lectorului relatia este caracterizata ca fiind personala, deoarece īl reprezinta ca individualitate si īl individualizeaza.
Celelalte nu sunt Sinele, iar diferentierea este data de adoptarea unui ton impersonal, critic, atunci cānd se refera la ele: "Am īncercat cāndva sa vad ce este cu Sandra Brown, m-a scārbit, m-a plictisit (.) este o scriitoare comerciala..." (Silvia Tarcan) Dezicerea de aceste texte se datoreaza faptului ca nu sunt īn conformitate cu filosofia unitara.
Atunci cānd īn aceasta relatie este implicat si criticul, bibliotecarul, anticarul sau librarul diada se transforma īn triada. Īn acest caz gestionarii sunt īn situatia de star al comunicarii. Simbolul fiind o sursa de interpretare, prin interventia gestionarilor subiectivitatea este desubiectivizata, dar nu este afectata si individualizarea. Rolul acestora poate fi asemanat cu ceea ce a descris Simmel ca fiind strainul. Apelul la ei nu se face consecvent, sunt aproape si, īn acelasi timp, departe. Nu sunt angajati permanent īn relatia cu lectorul, de aceea pot "sa fie un judecator impartial", deoarece "nu e partial īn dezbateri si conflicte."
Ar fi trebuit ca acest capitol sa se numeasca triada autor-carte-cititor, īnsa la nivel practic, ontic, triada nu exista, fiind valabila doar teoretic. Comunicarea īntre lector si carte reprezinta o relatie directa, iar cu autorul relatia este indirecta, acesta fiind un personaj din umbra. Posibilitatea feed-back-ului real, ca rezultat al intercatiunii este data de existenta si īntālnirea fata īn fata cu scriitorul. Aceasta schema este valabila si pentru comunicarea cu criticul, deoarece relatia este mijlocita de discursul celui din urma.
|
