DIAFORĂ
= Termenul provine din gr. diaphora ,,deosebire, diversificare, diferenta". Figura de stil care consta în repetarea unui cuvânt întrebuintat, dându-i-se o s 646i88g emnificatie noua, într-un context adesea aforistic, precum într-o maxima din Cugetarile lui Pascal: "Le coeur a ses raisons, que la raison ne connaît pas" (Sunt ratiuni ale inimii pe care ratiunea nu le cunoaste"), într-un vers al lui Malherbe: "Et rose, elle a vecu ce que vivent les roses" (si roza, a trait cât traiesc rozele) (Consolation - Consolare) sau într-altul, de L. Blaga: "si-am ispasit cu suferinti - o mie. / Am ispasit / cu câte-o bucurie" (Inscriptie acoperita cu muschi).
|
