DRAGOSTEA PENTRU SCRIS
Interviu cu scriitoarea Elisabeta Isanos
Stimata doamna Elisabeta Isanos, ne bucuram ca va avem ca interlocutoare si speram ca vom face impreuna o placuta incursiune in cadrul culturii 616c22g si literaturii romane.
Va propun sa incepem cu geneza omului de litere Elisabeta Isanos.
De ce ati ales literatura si cum au aratat inceputurile dumneavoatra literare?
La inceput, nu conteaza atat continutul, cat imaginea meseriei. Copil fiind, am avut mereu in fata ochilor un om asezat la masa de scris, si imaginea mi s-a imprimat in memorie ca o pictograma a meseriei de scriitor. Fie ca era tatal meu, mama sau bunicul, pe fata omului care scria se vedea o bucurie speciala, o placere serioasa, diferita de aceea a jocului: suficient pentru ca un copil sa o doreasca si el. Mai tarziu, am descoperit in dulapul bunicii un teanc de scrisori si vreo doua caiete, cu un scris pe care l-am identificat ca fiind al mamei. Le citeam din cand in cand, nu intelegeam mare lucru, dar ma fascinau ca forma de supravietuire. Dupa cum vedeti, nici dorinta de a fi asemeni "omului care scrie", nici tentatia salvarii prin scris n-au vreo legatura (sau numai una superficiala) cu scrisul propriu-zis. Cand aveam 16 ani, tata a incercat sa-mi arate partile intunecate ale meseriei, riscul de a face foame daca nimeni nu-ti cumpara "produsele", si m-a sfatuit parinteste sa renunt. Nu l-am ascultat pe tata, ci am continuat, indepartandu-ma cu timpul de primul meu model.
Si bine ati facut. Cat de mult v-a influentat mama dumneavoastra, poeta Magda Isanos, opera literara?
Poeziile mamei au fost primul meu model. Nu mi-am dat seama decat foarte tarziu ca mama mea lasase o opera literara rotunda, completa, la care nu mai era nimic de adaugat sau de schimbat, pentru ca moartea pune punctul care incheie opera. Toti cei din jurul meu deplangeau disparitia ei prematura, regretand partea inexistenta a poeziei ei, versurile pe care nu a mai putut sa le scrie. M-am gandit, cu naivitatea varstei de-atunci, ca as putea sa continui si sa inchei ceea ce ea nu apucase sa faca, si am adoptat acest pseudonim, Elisabeta Isanos. A fost un gest absurd, dar nu-mi pare rau: de fiecare data, cei care-l citesc isi amintesc de mama. Pe de alta parte, asa o chema pe bunica mea care m-a crescut; citind numele de la capataiul ei, la cimitir, mi se pare uneori ca-mi vad propriul cenotaf. Cand am adoptat pseudonimul, nu stiam ca, peste foarte putin timp, tatal meu avea sa moara fulgerator, in conditii inca neclare; poate, daca stiam, decizia mea ar fi fost alta. El, si nu mama, n-a izbutit, din cauza vremurilor, sa-si incheie opera, a plecat inca plin de ea, regretand ca nu mai avea timp s-o scrie.
Si noi regretam acest lucru. Ce inseamna pentru dumneavoastra sa fiti descendenta fizica si literara a doi scriitori de renume: Magda Isanos si Eusebiu Camilar?
Ca descendenta vedeam, cat am fost tanara, dezamagirea din priviri: nu semanam cu mama. Ea era bruneta, cu ochi negri stralucitori, eu blonda, cu ochi albastri; ea era exuberanta, vioaie, vesela, eu - un copil tacut, incapatanat, poate prea serios. Desi as fi vrut ca lumea s-o recunoasca in mine, nu-i seman nici fizic, nici literar vorbind. Nu stiu de ce, nimeni nu s-a asteptat sa seman cu tata si sa m-apuc sa scriu proza, ceea ce, in cele din urma, am si facut. Cred ca nu scriu ca nici unul din ei, cu toate ca pe amndoi i-am avut ca model. Am luat de la parintii mei dragostea pentru scris si convingerea ca literatura este o treaba serioasa. Cred ca in strafundul operei literare trebuie sa existe anumite lumini, cum ar fi, de pilda, dragostea si adevarul. Cred, de asemenea, ca armonia trebuie sa ordoneze opera, indiferent de subiectul tratat (sub egida armoniei, in arta se poate spune orice), fie ca e vorba de culori, volume, sunete sau cuvinte. In fond, asa cum sounea filozoful Stefan Lupascu, "sufletul artistului este totul in opera sa", secretul sta nu atat (sau nu numai) in talent, cat in cizelarea si delicatetea sufleteasca. Aceste convingeri le-am mostenit de la parintii mei.
Suntem bucurosi ca ni le faceti cunoscute si noua. Cum vedeti cultura romana, in general, si literatura romana, in special, la momentul actual?
Nu sunt in masura sa emit judecati asupra culturii romane, nici asupra literaturii, din care consider ca fac parte, ar insemna sa ma plasez in afara lor, sa le privesc de la distanta, si nu sunt in stare. Totusi, am sa va raspund intr-un fel anecdotic. Un scriitor rus actual, nu-i mai tin minte numele, avand succes de librarie si bani multi, ar fi putut sa se stabileasca oriunde in Europa, intr-o tara linistita, in Anglia, de pilda, dar a preferat sa locuiasca in Rusia, motivand ca acolo se intampla mereu cate ceva, e o fierbere continua, o miscare fireasca, si asta îi hraneste inspiratia.
Paradoxal, societatile fericite, adica
incremenite in echilibrul lor, nu produc opere mari.
Din putinul pe care-l aflu despre literatura franceza de azi, vad ca-i lipsesc
marii autori, desi exista multi scriitori buni, care se pierd insa in
labirintul unei limbi rafinate, mladioase, extrem de bine strunita, capabila de
nuante infinite. Cred ca Victor Hugo a fost ultimul mare poet
al Frantei; Baudelaire, Rimbaud sunt deja atinsi de virusul distrugator de
poezie, rodul acelui "Enrichissez-vous!" (Imbogatiti-va!")
atribuit ministrului Francois Guizot, pe timpul
Restauratiei, si inspirat, poate, de mentalitatea lui Benjamin Franklin,
anti-poetica, dar generatoare de bogatie si de stabilitate sociala. In
Am toata increderea in tinerii seriosi de azi, timpul este de partea lor. Teophile Gauthier a fost socat sa descopere ca Victor Hugo, autorul dramei "Hernani", care a provocat scandalul dintre clasici si romantici, era un tanar simplu si corect, imbracat ca toata lumea, lipsit de orice forma de excentricitate in gesturi si cuvinte. De multe ori, tineretul confunda revolutia in arta cu scandalul, ceea ce este profund gresit, e o confuzie de planuri. Revolutie in arta nu se poate face fara sa stii "la perfectie" legile artei, fara sa-i stapanesti regulile; Picasso desena la fel de bine ca si Michelangelo. Altfel, sa pretinzi ca revolutionezi arta e o simpla acoperire a propriei stangacii. Pentru a pretinde ca faci ce a facut Tristan Tzara trebuie sa fii in stare sa compui un sonet perfect. Asta se face numai in biblioteca si la masa de lucru, cu munca multa. Si bineinteles cu talent, care nu este insa suficient.
Va impartasim intocmai opinia. Unde credeti ca se situeaza in literatura romana Magda Isanos si Eusebiu Camilar? Dar Elisabeta Isanos?
Exista uneori o discrepanta
intre felul cum recepteaza publicul opera unui scriitor si pozitia criticii sau
a istoriei literare fata de aceasta. Cred ca este si cazul parintilor mei, Magda Isanos si Eusebiu
Camilar. Fiecare din ei a avut, in timpul vietii, o
perioada de glorie, din pacate prea scurta, insa opera pe care fiecare din ei a
creat-o supravietuieste acestei glorii efemere. Magda Isanos, in vremea
studentiei la Iasi, a publicat (intre anii 1936 si 1940) in revista "Insemnari
iesene" si a citit poezii in cenaclul acesteia, condus de prof. Gr.T.Popa.
Iasul avea pe atunci, in anii interbelici, o atmosfera propice poeziei, si a aderat imediat la scrisul Magdei Isanos. Intr-o scrisoare
catre parinti, ea spunea ca versurile ei mergand din mana-n mana si din gura-n
gura, ca Miorita, îi aduceau o celebritate la care nu se asteptase. Devenise, in scurt timp, o poeta cunoscuta. Cu ocazia unei
conferinte despre batranete tinuta la
In 1954, la zece ani
dupa moartea ei, poetul Mihu Dragomir constata cu tristete ca numele Magdei
Isanos era aproape necunoscut. Se ridicasera intre
timp alte poete, pe care nu le mai numesc, ocupau paginile ziarelor si
revistelor literare, intrau in antologii, li se publicau volumele. Altii erau "tobosarii vremurilor noi". Desigur, la anumite
date commemorative, ori de "Ziua femeii", unii isi aminteau si de Magda Isanos,
de care nu era bine sa vorbesti prea mult, pentru ca scrisese si despre ingeri
si Dumnezeu. Dar, in pofida atitudinii oficiale, versurile ei au continuat sa circule din mana-n mana si din gura-n gura. Ca profesoara
mi s-a intamplat sa le vad copiate pe o foaie volanta,
de o eleva care nici nu stia de cine sunt, dar le invatase pentru ca-i placeau
(era poezia "Calul de la birja de noapte", mi se pare). Cred ca, in prezent,
Magda Isanos atinge din nou un varf al gloriei, de
asta data postum. In mai 2005, am lansat pe Internet site-ul www.isanos.ro intitulat "O familie literara",
dedicate parintilor mei si celor cateva carti pe care
am avut indrazneala sa le scriu eu insami. De la an la an, numarul
vizitatorilor a crescut, ajungand la 3695 in anul 2007 si 3630 pana la 1
octombrie 2008, aproape 10.000 in total. Cel mai des accesate
sunt paginile cu opera Magdei Isanos. Cei mai numerosi vizitatori sunt
cei din S.U.A., apoi, ca numar, cei din
Eusebiu Camilar s-a afirmat, ca si Magda Isanos, in anii dinainte de razboi, cu romanele "Cordun" si "Prapadul Solobodei". Era un scriitor bine apreciat, format pe deplin, cu un stil inconfundabil si o mare forta evocatoare. Imediat dupa 1944, a publicat romanele "Turmele" si "Valea Hotilor". Celebritatea i-a adus-o romanul "Negura", si a fost "un dar otravit" al sortii. Intre timp, in literatura, lucrurile se schimbasera radical: se instaurase "realismul socialist", de factura sovietica. Dupa ce, pana la instalarea modelului sovietic, critica ii laudase "scrisul unic in literatura lumii", "limba halucinanta si patetica a cartilor", acum ii condamna "misticismul", "naturalismul" unor pagini, si-l soma sa se rupa de trecutul lui literar, pentru a adera la noua doctrina literara. Romanul "Negura", iesit din propria experienta de front (facuse razboiul pe Frontul de la Rasarit, ca infanterist cu grad de caporal) a fost "tras pe roata": din punct de vedere ideologic nu corespundea, nu avea "o viziune justa a raporturilor de clasa", ci doar "perspectiva unui intelectual progresist (de origine taraneasca) cu ramasite burgheze in gandire". (Traian Selmaru, in rev. "Lupta de clasa"nr.3, 1949). Romanul a fost tradus in mai multe limbi, unele de circulatie mondiala, insa cu timpul a fost "tras pe linie moarta", destin pe care, prin valoarea lui literara, nu-l merita. Eusebiu Camilar s-a intors la poezie, a tradus din poeziile lui Li-Tai-Pe si "Sakuntala" de Kalidasa, din piesele lui Aristofan si Eschil, din elegiile lui Ovidiu; a creat o splendida versiune romaneasca a celor "1001 de nopti". In ultimii ani ai vietii, a desavarsit cartea "Povestiri eroice", o evocare a istoriei romanilor in momentele ei de varf, carte aflata, de atunci si pana azi, in bibliografia recomandata elevilor. Eusebiu Camilar va trebui sa fie redescoperit.
Despre "opera mea" nu sunt eu indicata sa vorbesc, e treaba altora.
Modestia este o calitate care le lipseste multora in zilele noastre. Ar trebui sa ia aminte. Va propun sa ne apropiem putin de patronii spirituali ai Asociatiei noastre. Care credeti ca este locul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu in literatura romana? Dar cel al Iuliei Hasdeu? Cum credeti ca sunt percepute aceste personalitati de catre tinerii de azi?
Bogdan Petriceicu-Hasdeu isi are locul sau de neclintit printre calsici. In acelasi timp, are parte si de "tratamentul" aplicat de public tuturor clasicilor, pe care timpul i-a transformat in statui: operele lor sunt predate elevilor in clasa, dar prea putini sunt cei care le si citesc.
Cuprinzand, pe langa beletristica, lucrari de filologie, istorie, folcloristica (domenii in care a fost deschizator de drumuri si creator de scoala), opera lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu merita, desigur, in primul rand, sa fie citita, mai ales de catre tineri, care ar invata de la el ce inseamna "vointa si mandria de a crea" (Dictionarul general al literaturii romane), perseverenta si setea de cunoastere, care au facut din el "omul care stia mai mult decat toti romanii" (B.St.Delavrancea). "Cuvente din batrani", "Magnum Etymologicum Romaniae", "Istoria critica a romanilor", romanul istoric "Ursita", piesa "Razvan si Vidra" (poate cea mai cunoscuta lucrare a sa) si atatea altele schiteaza silueta impunatoare a unui artist si ganditor de la care nu numai tinerii ar avea multe de invatat. Dar, pentru ca un scriitor, fie el si clasic, sa reintre in atentia publicului, e nevoie uneori de un "clic", de ceva in stare sa capteze atentia, sa trezeasca brusc interesul lumii. Personal cred ca segmentul din opera lui B.P.Hasdeu capabil sa-l readuca in prim plan este unul marginal: corespondenta cu fiica sa, Iulia, ca si sfasietorul "Sic cogito". Impreuna cu cele doua constructii memoriale proiectate de spiritul Iuliei (castelul de la Campina si monumentul de la Bellu), acestea constitue romanul cutremurator al iubirii paterne, o poveste aproape incredibila despre comunicarea dintre lumi, unica, poate, in literatuta mondiala si de larg interes in prezent. Poate ca, pe aceasta cale, publicul va deveni interesat si de restul operei (mai greu accesibila), redescoperind astfel un mare savant si scriitor.
La Iulia Hasdeu (Camille Armand), destinul copleseste opera, impresioneaza, inainte de toate, disparitia ei in plina tinerete. Ceea ce a izbutit sa realizeze, din vastele ei planuri, pe masura geniului familiei sale, te face sa-i deplangi si mai mult moartea prematura. Am citit pe nerasuflate scrisorile trimise de la Paris tatalui ei, in editia tiparita de Asociatia "Iulia Hasdeu", si cred ca aceste pagini, impecabile, spontane, spirituale, sunt o dovada a unui talent iesit din comun, din pacate disparut in plina inflorire.
Cred ca activitatea Asociatiei "Iulia Hasdeu" este deosebit de valoroasa, prin faptul ca intretine vie memoria acestei flacari prea repede "stinse", si nu numai memoria ei, ci si a parintelui, de care amintirea fiicei se leaga nemijlocit. Le multumesc membrilor Asociatiei "Iulia Hasdeu" pentru ceea ce fac si le doresc sa-si continue opera; memoria este tot ce avem, de fapt, ceea ce primim de la antecesori si ceea ce lasam mostenire urmasilor.
Este foarte adevarat. Un gand pentru membrii Asociatiei UNESCO "Iulia Hasdeu" si pentru cititorii revistei "Mesaj literar".
Membrilor Asociatiei "Iulia Hasdeu" le doresc sa aiba in continuare entuziasm si putere sa duca mai departe opera de pastrare si promovare a unui valoros patrimoniu spiritual.
Tuturor cititorilor revistei "Mesaj literar", numai ganduri bune! Le doresc sanatate si liniste in suflete.
Va intoarcem cu emotie urarile. O ultima intrebare: Ce "surprize" literare ne pregatiti pentru viitor?
Imi cer iertare, nu-mi place sa vorbesc despre ceea ce inca n-am ispravit. Pot sa va spun doar atat: dupa "In Bucuresti fara adresa" (carte tiparita de editura Vremea), imi va aparea la editura "Lucman" lucrarea "Poarta de vest. Amintirile unui cetatean roman". Sper sa va placa.
Suntem convinsi ca asa va fi. Va multumim si va mai asteptam in paginile revistei noastre.
|
