Despre personajele dintr-un basm cult studiat: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiuni implicând fabulosul si supusa unor stereotipii în care binele iese întotdeauna învingator în lupta cu raul. Georg 121m122b e Calinescu defineste aceasta creatie ca un "gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, etc." Lumea basmului fiinteaza într-un spatiu si o durata nedeterminate. În basmul cult, stilul este elaborat, se îmbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea.
Ţesut pe universala tema a confruntarii binelui cu raul, "Povestea lui Harap-Alb" este frumoasa poveste culta în care feciorul de împarat - fara nume si mezin al familiei - va pleca la unchiul sau Verde Împarat pentru a mosteni împaratia.
Personajele din basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" (oameni dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se încheie întotdeauna, în basm, prin victoria fortelor binelui.
Chiar daca pastreaza tipologia personajelor din basmul popular si simbolistica acestora, Creanga de îndeparteaza de modelul sau, prin constructia unor personaje complexe, originale, inconfundabile. Personajul principal, Harap-Alb, ca de altfel si celelalte este individualizat prin comportament, prin limbaj, prin nume. Reactiile diverse, starile ce reies din diferite situatii denota o psihologie tipic umana, indiferent daca sunt personaje cu puteri supranaturale sau nu.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici însusiri excetionale (vitejie, dârzenie, istetime), dar dobândeste prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale (valori etice, mila, bunatatea, generozitatea) necesare unui împarat, în viziunea autorului. Sensul diactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminica: "Când vei ajunge si tu odata mare si tare, îi cauta sa judeci lucrurile de-a fir a-par si vei crede celor supriti si necajiti si asupriti, pentru ca stii acum ce e necazul".
Numele personajului reflecta conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initiere), între starea de inocenta (negru) si "învierea" spirituala a celui ce va deveni împarat (alb).
Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu însusiri supranaturale (Sfânta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor) si se confrunta cu raufacatorul, personajul antagonist, Spânul care are si functia de trimitator. Acesta nu este doar o întruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un "rau necesar". De aceea calul nazdravan nu-l ucide înainte ca initierea eroului sa se fi încheiat: "si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume câteodata, pentru ca fac oamenii sa prinda la minte". Nu doar naratorul, ci si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze protagonistul.
Personajele îndeplinesc deci, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonistul, ajutoarele, donatorii, ca si în basmul popular, dar sunt invidualizate prin atribute exterioare si prin limbaj. Cu exceptia eroului care este vazut în evolutie, celelalte personaje sunt reductibile la o trasatura dominanta.
Prin portretele fizice ale celor cinci
tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane (frigurosul,
mâncaciosul, etc.), dar aspectul lor grotesc ascunde calitati
precum bunatatea si prietenia. Aceste
personaje fantastice sunt creatii originale ale lui Creanga, fiind
individualizate în maniera clasica, printr-o trasatura
fizica sau morala dominanta. Portretele lor hiperbolizate
sunt realizate cu ajutorul augmentativelor si al diminutivelor utilizate
cu sens contrar: Gerila era o "dihanie de om" care îngheta totul cu
"buzoaiele" lui; Flamânzila era o "namila de om" si "un sac
fara fund"; Setila reprezenta o "aratare de om" care avea
"un grozav burdahan si un nesatios gâtlej" (epitete
hiperbolice); Ochila este comparat cu un ciclop privind prin "ochiul mare
cât o sita si aratând frumusel bot chilimbot". Eroii par
coborâti din opera lui Rabelais "Gargantua si Pantagruel", formând un alai plin de vivacitate si umor.
Împaratul Ros si Spânul sunt rai si vicleni, iar Sfânta Duminica este înteleapta. Personajele se individualizeaza prin limbaj: "Spânul traieste cu adevarat în replici [...] Foarte vii sunt fabulosii tovarasi de drum ai eroului si câteva scene, cum ar fi aceea din casa de arama, sunt memorabile. [...] Personajele nu ies nici o clipa din schematismul lor, însa, retraind în fiecare, Creanga umple schema de viata".
Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este un "om de soi bun", care traverseaza o serie de probe, învata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina împarat, basmul putând fi astfel considerat un bildungsroman.
Concluzia poate fi reprezentata în mod elocvent de catre afirmatia criticului Geoge Calinescu: "basmul cult este [...] o oglindire a vietii în moduri fabuloase [...]. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale [...]. Când dintr-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n-avem de a face cu un basm".
|
