Didina - Eugen Barbu
Trupesa Didina! si-avea o govie, rosie, carnoasa, numa buna de pupat! Paraschiv picase într-o seara cu ceilalti în casa ei din Catavei. Când au deschis usa, pungasul ramasese uluit în prag. Muierea se întorsese, 131g616b 51;i el o zari la lumina lampii. Era înalta, cladita bine, cu un par bogat adunat într-un coc la spate.
- Ăsta-i ucenicul nostru! a rostit Bozoncea, si-a facut loc lautarilor cu care venisera.
- Paraschiv îi zice, a mai adaugat Gheorghe.
Ţiganca a râs scurt, si cel tânar i-a vazut dintii albi, puternici, de iapa. Cu o mâna si-a asezat o suvita de par, si sânii ascutiti s-au ridicat sub matasea capotului.
Ucenicul privi odaile scunde de pamânt. Peretii erau acoperiti cu presuri, toate furate de mâna Stapânului. Pe patul lat, ibovnica asternuse velinte scumpe si moi. În fiecare colt ardea câte o lampa albastra de portelan, tivita cu nichel pe margini.
Lautarii îsi scosesera palariile soioase si se asezasera într-un colt. Bozoncea a destupat sticlele aduse si s-au asezat la masa. Ţiganca gatise doi curcani la tava. Oaca îi împartise cu mâna lui dibace.
Ucenicul, tot cu ochii pe Didina. Femeia aseza farfuriile, sorbea vinul scump si râdea cu ochii în ochii Stapânului. si ce mai priviri avea! Gheorghe a bagat de seama. Mai la ziua, când se încurcasera limbile si dase o amorteala peste Nicu-Piele, l-a tras afara, pe prispa de lut a casei.
Era o noapte limpede. Deasupra fosneau frunzele zorelelor catarate pe peretii scunzi. Mahalalele Bucurestiului se zareau într-o parte, cu luminile lor pierdute.
ti place, Paraschive? întreba codosul.
- Ce sa-mi placa? facu al tânar pe prostul.
- Didina!
Celalalt tacu. Din casa se auzea glasul guristului:
Foaie verde untdelemn, Neica, ce dragoste-avem! Numai din ochi ne vedem, Alta putere n-avem.
Dac-as avea eu putere,
Te-as face de-o tabachere,
Tabachere cu capac,
Sa te port la sân cu drag.
Tabachere de argint,
Amândoi ne-am potrivit,
si la ochi si la sprâncene,
Ca doi porumbei la pene.
Tabachere de margele,
Sa te tin la sân la piele,
Tabachere de-alpaca,
Tu ai fost gagica mea.
Cârcotasul scoase o tigara si-o aprinse. O clipa, flacara chibritului îi lumina fata.
- Asta-i haleste banii si zilele. Cârpa l-a facut. Omoara oameni, îsi taie tovarasii, ei nu i-ar da o palma. O tine draga, gagica lui de inima. Pentru ea fura, s-o îmbrace. Da muierea, a dracului. Mai da si pe de laturi. Umbla Bozoncea orb dupa ginitori, sa-i prinda si sa-i scalde-n sânge, dar n-o prinde! Pica la casa ei, la asternut, noaptea, pe neasteptate, doar o dovedi-o. Daca o sa cada starostele, tot de la Didina o sa i se traga...
Sorbi câteva fumuri, cu sete. Paraschiv nu spunea nimic.
- Altfel e baiat cumsecade. Cam iute, când îl sucaresti. Asa ca sa nu-l superi, sa nu bage de seama ca-ti place Didina... Te vad tânar si mi-e mila. Bozoncea-i pâinea lui Dumnezeu, pâna la femeie...
Din casa razbeau sunetele lenese ale acordeonului. Tacusera toti. Pe Gheorghe a ajunsese bautura. O data se schimba. Glasul îi era altfel. Se spovedi:
- si când ma gândesc ca a lui Sandu a fost întâi... - Cine?
- Didina. El a scos-o din Cruce, c-avea pestele ei, ehe, era mai tânara! A mierlit Mâna-mica doi comisari în noaptea aia. Parca-l vad. Eu îi strigam: "Nu te lasa, Sandule!" si el taia. Bataie mare. Venisera poterile gramada. Presarii erau în razie. Tocmai atunci îl gasise s-o fure. Oaca tinea taxiul si eu i-am pazit fuga. Dracu stie cum am scapat... Vocea-i tremura. Scuipa chistocul ars. Mi-a placut si mie... Da cui nu-i place? Asa coarda, mai rar. A trait el ce-a trait cu ea, a pus Stapânu ochii pe dânsa. Ce-a facut, ce-a dres, i-a suflat-o! A vrut Sandu sa-l taie pe staroste, au stat suparati, s-au mardit, 1-a bagat Bozoncea-n spital pe pagubas, ce, te joci?! Doua luni a zacut. Pe urma, n-a avut ce face. Tot la el a venit. Acum ofteaza si tace. Da eu cred ca tot o mai are la inima. Didina, uite asa-l fierbe! Nici nu se uita. Muierea se duce cu al de are mai multa putere, tine minte de la mine.
Când sa patrunda în casa, s-a auzit poarta scârtâind. Codosul s-a uitat. În curte intrase cineva. Când s-a apropiat mai bine, Gheorghe se dumeri. Era Titi Aripa, varul ibovnicei.
- Cum v-am mirosit eu, puisorule! zise acesta, urcând scarile de lemn. Îmi spunea ea mie, inima, ca o sa dau de voi pe aici...
Era baut atât cât îi sta bine barbatului, cu chef de petrecere. Se uita la Paraschiv, pe care nu-l cunostea. Ucenicul îl masura nepasator. Noul-sosit era îmbracat într-o redingota si în pantaloni largi, din stofa reiata. În mâna învârtea un baston cu cioc de metal. Parea între doua vârste, desi dupa felul cum urcase treptele i se simtea înca agerimea.
mi dai voie, spuse varul Didinei, întinzându-i mâna celui tânar, sunt Titi Aripa, beau si pup!
Era vorba lui... Paraschiv îi strânse palma umeda si moale. Pâna sa se ridice, celalalt intrase în casa.
Ramas singur cu Gheorghe, ucenicul întreba:
- Da asta cine mai e?
Codosul mormai ceva neînteles. Dupa un timp mârâi:
- Un plescar. Zice ca-i neam de-al Didinei, da mare minune daca nu-i turnator sau...
Se opri, speriat putin, privind înjur. Sa-l fi auzit Bozoncea, acolo-l lasa, lat.
- ...Cât îl vezi de târnosit, da mor muierile dupa el...
Se simtea ca nu poate sa-l sufere si ca i-ar fi sucit gâtul cu draga inima la vreo ocazie.
- Parca cine nu-l cunoaste?
si asta asa era. Unii ziceau ca da cu cutitul, ca e manglitor, dar nimeni nu putea spune c-a auzit vreodata sa fi trecut prin politii, sa-l fi lovit pe careva... Se purta bine, îmbracat la opt sute si-un pol, sedea haina pe el ca-n galantar. Calcat, spalat, tigluit, avea pantofi cu scârt si baston. Primavara îsi punea sal la gât, ca muierile. Un fular alb, de matase, parfumat tot. Barbierit, sa nu mai vorbim, obrazul lui ca un cur de copil! si-avea si niste dinti, numai aur, mureau tigancile când râdea, dadea frigu-n ele. stia cântece de lume buna, si zicea ca traieste cu cucoane pricopsite, mâinile sale, pline de inele. Ghiuluri groase, cu filigran, împletite, aur în degete, sa cumperi un cartier cu oameni cu tot. Altfel, cam dus din tinerete, pe la urechi albise. Când tusea, scotea o batista moale, punând-o la gura, baga si Paraschiv de seama când intrara în casa dupa el.
Bozoncea l-ar fi taiat de mult, ca purta pantofi de hubar, cu rame cusute si staif înalt, dar îi placea de el, de ce spunea si ce stia, mai de hatârul Didinei. Beau la cot, se pupau, ca fratii. Cine s-apropia de Titi Aripa? L-ar fi facut starostele bucatele-bucatele. Avea o dambla: umbla cu flori la rever. Daca l-ai fi întrebat de ce-are patima asta, ti-ar fi raspuns ca esti prost. Ciupea muierile de sfârc prin mahala si le facea cu ochiul. Crai batrân, se uitau posacii de barbati dupa el ca la dracu. N-alegea. Îi placea una, o data o oprea:
- Sarut mâna! zicea, si-si scotea palaria, ca purta si palarie. Daca muierea da sa-ntoarca spatele, sa n-o vada cineva, el o stapânea cu privirile. Avea niste ochi albastri-cenusii, de lup, parca ardeau.
- Sunt Titi Aripa, beau si pup! atât mai spunea.
Umblau muierile dupa el ca dupa prescure. Ehe, ce chilomanuri facuse, cu câte fugise, romane sa scrii, nu altceva! Când n-avea ce mai bea, îsi punea hainele amanet si striga în gura mare:
- Ce-am avut si ce-am pierdut! În pielea goala m-am nascut, ce-i pe mine-i de câstig!
Gheorghe, sa nu-l vada, sa nu auda de el, îi dorea moartea. Când intrara în casa, varul ibovnicei cânta la urechea lui Bozoncea:
Spune, lele, spune tu, Cu cine-ai facut pruncu? L-am facut cu o catana! L-am facut cu o catana, Uite-asa, sa-mi fac pomana!
Avea o voce muiereasca, mai afumata de tutun si stricata de chefuri.
Boturile de portelan ale lampilor luminau masa încarcata. Pe jos se rasturnasera câteva sticle golite. Oaca, ametit, se urcase pe un scaun si spunea înduiosat:
- Nu va uitati la mine, da-mi place, fratilor, tiganca o fi, treaba ei. si o contesa când se scoala din pat are negru sub unghie, ce-mi tot spuneti mie?! Inima, ea stie tot, ea iarta tot, ehe...
Ceilalti râdeau, dându-si coate:
- A baut pisica otet!
Guristul se apropiase si el de staroste si-i zicea:
Nu vreau lume, nu vreau viata, Nu vreau ca sa mai traiesc...
Cataroiul musca paharul. Lautarul îl atâta:
Eu stau coarda, la-nchisoare,
Tu cu sutii prin locale,
La-nchisoarea cu capace,
Unde dezertorii zace.
Tu comanzi sticle cu bere,
Eu cu lanturi de picere,
Tu comanzi sticle-nfundate,
Eu sunt condamnat la moarte...
Îi apucase un plâns pe pungasi si nu-si mai ridicau ochii din pahare. Ţiganca si-a aruncat privirile peste masa si l-a masurat pe Paraschiv. Era subtire si ager. Sub fruntea larga îi luceau doi ochi vii. Îsi freca palmele usor si zâmbea. Gura i se strângea în margini rautacios. Parul moale, castaniu îi cadea într-o parte.
Cel tânar o privi o clipa si bau pâna în fund.
Buzatii ostenisera, dar nu se lasau. Începusera sa cânte fara perdea. Iute s-au înveselit manglitorii. Stapânul si-a asezat ibovnica pe genunchi si-a mai destupat o sticla. Oaca juca geamparalele pe coate, îsi legase pantofii de sireturi si-i atârnase de gât. Se rasucea numai în ciorapi, împrejurul mesei, clipind catre Sandu, care batea tactul din palme:
- Asa! Asa!
Afara se lumina de ziua si numai în casa Didinei mai staruia lumina lampilor în toata mahalaua Cataveiului.
Pungasii aveau o inima cum au oamenii carora viata le merge din plin...
N-au plecat de acolo decât dupa trei zile. Paraschiv se uita lacom la ibovnica, ar fi pus-o jos. Nici muierea nu se sfiia. Îl privea cu îndrazneala în ochi, ca si când i-ar fi spus: "Fa-mi ceva daca poti!" Ţigancii îi placea gura ucenicului, tânara si rosie ca o garoafa, întelesese ca lui Paraschiv i se facuse de cutit. si-a început sa-si plimbe altfel soldurile, ca orice muiere ce simte ca place.
n seara de despartire, când sa se duca Stapânul în judet sa se ascunda, ca umblau poterele pe urma lor, dupa un timp, Gheorghe i-a facut semn celui tânar, ca ei mai ramasesera în casa:
- Hai afara sa-l pazim pe Stapân, ca are treaba cu a lui... Iesisera pe prispa joasa a casei. O lumina subtire învelise orasul.
Peste mahalale, se ridicau fumuri albe si drepte. Se auzeau câinii Mandravelei hamaind gros si rar ca o bataie de toba.
Paraschiv se întristase. Codosul scosese de sub suba lui o sticla:
- Ia, ucenicule. Linge niste vin sa-ti treaca... Celalalt nu spuse nimic. Privea numai curtile pustii.
- Ce-ai nenica, nu ti-e bine? Cel tânar, nimic.
- N-ai potolit destul?
Din casa se auzea zgomotul pantofilor Didinei. Gagica juca de dragul Stapânului.
- E vesel Bozoncea, are de ce... mai adauga codosul.
Pe Paraschiv îl scoteau din sarite cântecul repede si tocurile muierii, care loveau dusumelele. Ţiganca avea o voce groasa, puternica. Starostele îi însotea jocul cu batai din palme.
- Auzi, auzi... Îl atâta Gheorghe.
Paraschiv nu se mai gândi la nimic. Ceru sticla si sorbi. Caldura vinului se risipi repede în tot corpul. În ograda curtii se plimbau doi cocosi, lovindu-si aripile. În urma lor ramâneau urme subtiri, doua câte doua, raschirate, perechi. Scormoneau praful si-l spulberau. Batura din aripi si cântara. În casa se stinse lampa.
Taceau.
Deodata se auzi strigatul tigancii. I se opri inima lui Paraschiv.
- St! spuse codosul.
Ţipatul se auzi din nou. Era un geamat adânc si dulce. Crestea prin peretii subtiri.
Ăl batrân simti unghiile ucenicului în paunele lui. Tremura tot. Didina îl chema pe nume pe Bozoncea cu acelasi glas tulburat si cald. Strigatul ei se ridica, se potolea si începea din nou. Când îl privi Gheorghe, pezevenghiul avea o fata încruntata. Îl zgândari:
- Auzi cum necheaza...
O dusmanie necunoscuta îi cuprinse inima lui Paraschiv. Îi venea sa se ridice si sa loveasca geamul cu cotul, sa-l sparga si sa strânga muierea de gât.
Auzira si geamatul barbatului, întarâtat si furios, plin de bucurie si de mânie. si totul se stinse într-un tipat ascutit.
Cerul era alb. Batea vântul. Ucenicului îi amortisera mâinile. Din casa nu se mai auzea nimic. Paraschiv îsi aminti chipul Didinei, dintii ei desi, buzele pline si parul aspru, aruncat cu mândrie peste umeri când îsi desfacea cocul în fierbinteala jocului. Cine stie cât timp avea sa treaca pâna s-o mai vada iar?
Dimineata, la plecare, ibovnica îi clipise marunt din ochii sai întunecati, parca a întelegere. Pe urma, trasura se departase repede. Ucenicul s-a uitat mult dupa caii care alergau pe drumul de judet.
- Ţi s-a urât cu binele, coinac! i-a spus Gheorghe.
Paraschiv a scos o tigara si-a aprins-o. Ramasesera singuri pâna a doua zi în casa tigancii. În odai mai staruia duhul femeii duse, un miros muieresc, atâtator, de parfum sters si de lucruri încalzite. Pe scaun, atârna o rochie verde, si pungasul simti în clipa aceea ca doreste si femeia, si puterea stapânului ei...
|
