Drama Nimicului
Motto: "Neant: destinatia. Drumul insa ne este pretios."
Zax
Décor
O camera alba cu un pat si o masa pe care stau un vas cu apa si un pahar
Personaje
1, 2, 3 (toti imbracati la fel, numerotati)
femeia in alb
Actul I
1. Ar fi cazul sa fac ceva.
Blestemul unei constante existentiale venite dintr-un mediu de o minutiozitate inalterabila, care depaseste intelegerea u 151j95b mana posibila, o proiectie in exterior a unei personalitati inconstiente, o expulzare din matca si o scufundare in inadaptare, cand influentele mediului social isi exercita puterea si cauzeaza crize si conflicte interumane. Blestem!
Ar fi cazul sa fac ceva.
(se ridica de pe pat, scaneaza camera, dupa care se asaza inapoi)
Nu am ce sa fac.
Chin moral, tortura psihica, obsesii sociale, o cursa epuizanta dupa dracu stie ce, totul vine din nimic si se amplifica pana la autodistrugere, intr-un ritm morendo. Nimicul are o istorie, care, de atunci, continua sa se desfasoare si sa radiografieze relatiile interumane, nimicul care ne rade in fata la fiecare esec si ne indeamna sa alergam dupa iluzii si amintiri, sa cautam definitii ale propriilor noastre infrangeri, nimicul care ne aduce aici (arata cu mana interiorul camerei).
(Se ridica brusc si alearga spre unul dintre cei patru pereti. Se plimba foarte calm de-a lungul lui.)
Nu ai nimic de spus. Nimic. Te supui mereu. Iti traiesti propria drama a nimicului, pentru ca nimicul este si in tine la fel cum este in toate. Nu il simti? (incepe sa mangaie peretele) Uite-l cum urcauite-l cum coboarasi din nou(loveste cu pumnul in perete) Iar te-ai supus. Probabil nu intelegi de ce am facut asta. Te-am lovit dintr-un impuls educativ - sa simti si tu momentul maxim al dramei. (ironic) Drama Nimicului.
Toate zilele se anuleaza reciproc. Tooate. Ziua de astazi o anuleaza pe cea de ieri. Ieri e deja departe. (dezgustat) Cine vrea, poate s-o retraiasca. Cert e ca s-a terminat si nu are nici un rost. Timpul nu conteaza. Timp este. Intotdeauna va fi timp pentru nimic. Si intotdeauna lucrurile isi vor trai propria drama a nimicului.
(se lipeste cu spatele de perete)
M-au adus aici sa-mi storc constiinta. Alta viata decat cea interioara nu am cunoscut. Aici, spun ei, se afla clipa existentiala a destinului meu. Dezarmat si constrans, trebuie sa ma supun si eu.
(se ridica)
(spre perete) Personal, consider ca e o pedeapsa nejustificata.
(tipand) Toti avem nimicul in noi, de ce trebuie sa platesc doar eu? (pauza) Ne inchide tot mai mult in noi si nu ne face sa ne dam seama de monstruozitatea morala de care suntem capabili si de toate obscenitatile pe care le gandim (dur, spre public) si gandim multe (incepe sa se plimbe prin camera) Treziti-va, fratilor si lasati-ma sa ies afara! De ce trebuie sa platesc doar eu? (lovind cu pumnul in perete) Na, plateste si tu!
(se intinde pe pat)
Vezi marginea? (aratand cu degetul in gol) Marginea aia de acolo? Du-te, asaza-te si priveste nimicul in ansamblul lui (se stinge lumina)
Tom Waits - November
(cand se reaprinde, doi oameni stau fata in fata la masa, in aceeasi camera)
1. Tu esti? Chiar tu esti?
2. Da.
1. Imi pari cunoscut.
2. Foarte probabil.
1. Cum ai reusti sa te proiectezi in afara?
2. Nu m-am proiectat nicaieri. Amandoi suntem inauntrul propriei tale constiinte.
(liniste)
1. Vrei un pahar cu apa?
2. Nu.
1. Imi pari foarte cunoscut.
2. Bine, eu am plecat (se ridica si ii intinde mana)
1. Deja?
2. Da.
(Se stinge lumina. Cand se reaprinde, 1 are aceeasi pozitie in pat)
Nu-i asa ca n-ai ce sa-i spui nimicului? (se stinge lumina)
Actul II
3. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. Captiv. De tot. Inchis. Cat de inchis poate ajunge cineva? Inchis cat patru pereti pot inchide. Captiv. Inchis aici cu doar sapte pasi. Sapte pasi de mobilitate. Ce lucru infam au putut sa faca! Sa ma inchida cu doar sapte pasi. Ca sa ma aud mereu. Numai pe mine in doar sapte pasi. Unu, doi, trei, patru si inca trei - unu, doi, trei (numara in timp ce merge) Mereu aceeasi sapte pasi. Mereu. Mereu eu facand aceeasi sapte pasi. De mi-ar da inca trei pasi Doar trei ca sa ajung acolo, departe. Acolo sunt mai multi pasi. (cu regret) In schimb, eu sunt aici. (spre public) Dar trebuie sa vezi "aici" ca sa intelegi ce inseamna. (pauza, ofteaza) Nu simt nevoia sa ies, de fapt. Unde sa merg? Si ce sa fac? Am auzit ca dincolo au mai multi pasi (speriat) da's atat de multi, incat te pierzi. (uitandu-se in gol) Te pierzi in proprii pasi. Uneori nu e bine sa inaintezi; stai unde esti. Trebuie sa stai si sa te uiti. Eu asta fac uneori si toti ma intreaba de ce ma opresc. Ma opresc pentru ca nu vreau sa ma pierd in proprii pasi. Nu vreau. Nu mai vreau sa merg. (se opreste in mijlocul camerei, zambind) Imi place sa stau si sa privesc. (rastindu-se) Pentru ca imi aman mersul, imi aman pasii. (dispretuitor) Asa faceam inainte - mergem si, dintr-o data, ma opream. De asta m-au inchis aici, pentru ca ma opream asa din senin. Si m-au facut captiv, captiv in doar sapte pasi, mereu aceeasi sapte pasi. (se indreapta spre perete in timp ce vorbeste si, cand ajunge in fata lui, se opreste) Spre nimic. (apoi incepe iar sa se plimbe prin camera, gesticuland) Aceeasi pasi deschisi, care se inchid, care ma inchid. Sapte pasi inainte (mergand), sapte pasi inapoi, sapte pasi grei, pe care nu ii inteleg nici eu, sapte pasi care se fac singuri; uneori involuntar, din obisnuinta. Un nebun ajunge sa se obisnuiasca si nu mai observa ca sapte pasi se fac singuri. Se obisnuieste cu toate, pana si cu faptul ca e nebun. Dar continua sa dea cu pumnul in pereti si sa tipe la ei, deoarece e captiv (se uita la pumn apoi cu ura la unul dintre pereti) Pe de alta parte, e un lucru mare sa fii captiv - cand esti captiv, esti cineva. Cineva captivsau ceva captiv. Pentru totdeauna. Eu de-aici nu mai ies. Oricum nu-mi place sa merg, ma opresc oriunde as fi. Nu-mi plac nici pasii - sunt dubitativi. De fapt, nu e asa rau sa fii captiv (se asaza pe pat) Ai proprii tai pasi. (entuziasmat) Sapte pasi in care poti sa fii liber!! Sapte pasi sunt de ajuns. La ce mi-ar folosi inca trei pasi? (sec) Ar fi zece. (se stinge lumina)
Actul III
1. Blestem! M-au adus aici sa-mi storc constiinta. Tot fondul meu launtric este agresat, capacitatea mea logica nu mai percepe nimic si ma indoiesc pana si de propria identitate. O presiune psihica pe care nu o mai suport! M-au adus ca sa imi soarba personalitatea si sa ma transforme intr-un mecanism pe care sa-l conduca mai tarziu. M-au pus fata in fata cu conditia mea umana ca sa imi traiesc propria drama a nimicului.
(Se deschide usa si intra o femeie imbracata in alb. Pune pe masa tava cu pastile, dupa care iese din camera.)
*femininul personifica un aspect al inconstientului, numit anima, care simbolizeaza un vis ce te indeamna sa intorci spatele realitatii.
Deja m-am obisuit si ma supun. Nu mai am ce sa fac. Acesti patru pereti constituie un criteriu de evaluare morala, o limita. Am uitat cum e dincolo. Sunt ani de cand nu am mai fost pe acolo. M-au adus aici din dorinta de a avea o jucarie, vroiau sa se simta si ei demiurgi. Plastic, totul e plastic care isi traieste propria drama a nimicului. Legaturi superficiale, conflicte din nimic si pentru nimic, ignoranta, o tacere lugubra si o indiferenta totala. Toti ajungeti aici intr-un final. Treptat, va vor expulza din sursa si va vor face sa renuntati la propria identitate. Veti deveni un altul sau o alta. Eu sunt 1, primul adus aici.
(incepe sa se plimbe prin camera)
Toata lumea traieste drama nimicului. Marea tragedie a nimicului. Nu, nu exista finalitate, cum sa existe? Nimic nu se termina, cand noi ne epuizam, traiesc proiectiile noastre intr-o lume-proiectie. Traim drama nimicului la infinit! In propria noastra constiinta. Adica aici, da, aici. (si arata cu mana in interiorul camerei) Pare simplu, nu? (tipand) DAR NU E! Aici ajungeti toti, mai devreme sau mai tarziu. (ironic) In simplitatea asta a lucrurilor. Aici, in propriile chinuri morale si in toate infundaturile mintii, in inutilitatea existentei voastre banale, mai exact.
(cu agresivitate in limbaj) Nu faceti parte din nici intr-un plan divin si nu veti da nastere nici unui geniu, nu veti fi nici macar legatura care va contribui la geneza unui geniu. Veti naste criminali si toate lucrurile se vor intoarce impotriva voastra, pentru ca dorintele voastre sunt perverse si murdare. Va consumati fizic si inutil. Placerea este un pacat, prostilor! (pauza, se opreste in fata aceluiasi perete, lateral publicului) Starea de insatisfactie, esecurile, tradarile, regretele, aspiratiile inutile, egoismul, recriminarile, toate ajunse la paroxism va vor inchide orizonturile si va vor chinui moral. Idealuri scufundate, fobii, fantezii, sute de experiente, concepte, iluzii, tot profilul vostru uman va trai drama nimicului in momentul in care veti fi exclusi din societate, expulzati din matca si adusi aici, in aceasta camera a constiintei. (dezgustat, spre public) Continuati sa va traiti propriile drame ale nimicului.
(se opreste in mijlocul camerei) Tragedia se apropie
Tori Amos - Crucify
(Se stinge lumina. Dupa aproape un minut, se reaprinde.)
Actul IV
3. As vrea, dar nu, nu am voie. Cred ca oamenii ca mine nu au voie dincolo, au propriul loc de desfasurare; cam mic, ce-i drept, dar ajunge. Noua ne sunt interzise multe lucruri. Ei spun ca ni le interzicem singuri, dar nu e asa. La un moment dat, cred ca ajunge sa ni se faca frica de ele. Devin mult prea clare si evidentesi previzibile. Da, oamenii ca noi nu au voie dincolo. Rar se intampla cand unul reuseste sa treaca. Am auzit ca cineva chiar a reusit sa deschida usa si a trecut dincolo, dar nu stiu ce s-a intamplat cu el. Probabil l-au pus sa mature podeaua. (spre public) Cum a reusit sa deschida usa? Cred ca avea o metoda speciala. Ei au tinut-o ascunsa ca sa nu aflam si noi si sa trecem dincolo. Prostii inca mai spera ca o sa ne saturam si o sa redevenim cei de dinainte. Dar ei nu stiu ca e inevitabil, nu mai avem ce sa facem. O data ce ajungi aici, esti pierdut. Nu poti sa faci nimic altceva decat sa te intrebi ce se va intampla cand usa se va deschide. Vei vrea sa treci dincolo sau nu? (ramane pierdut, dupa care speriat) Nu vreau sa ma gandesc. Stiu ca intr-o zi se va deschide, dar va fi din alta cauza. Mereu o aud - scartie sidintr-o data, se face lumina. O altfel de lumina. Dar poate e mai bine sa nu se deschida. Se spune ca nu multi, o data ce trec dincolo, reusesc sa tina pasul cu ei; majoritatea s-au pierdut de tot. Doar unul a fost pus sa mature podeaua. Trebuie sa fi fost un caz special; cred ca el stia mai multe decat noi, iar ei se puteau folosi de asta. As vrea sa plec, dar nu ma lasa peretii. Au incercat sa ma convinga ca imi sunt prieteni, dar eu stiu ca m-au mintit, peretii nu-ti pot fi prieteni pentru ca te domina - iti obstrueaza simturile si te inabusa. Cad peste tine, iar noaptea, cand nu poti sa dormi, ii auzi cum vorbesc intre ei. Spun lucruri ciudate, pe care nu le intelegi. Peretii sunt cei care nu ma lasa sa dorm. Si toti dau vina pe mine si spun ca sunt incapatanat si nu vreau sa ma vindec. Dar eu ii aud noapte de noapte cum vorbesc si nu pot sa dorm si incep sa lovesc cu pumnul in perete ca sa taca, dar ei nu tac. Nu tac. N-or sa taca niciodata. (ramane pierdut)
Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. (pana isi pierde din intensitate, moment in care se stinge lumina)
Actul V
1. Gata, m-am saturat! Vreau afara! Ma confrunt singur cu o turma, nu pot scapa de obsesia nimicului si nici de cea a inutilitatii. Dramatismul meu de mecanism stricat trebuie sa inceteze! Dati-mi drumul afara! Vreau afara! (incepe sa distruga camera) Ce rost mai are demnitatea, cand ne refugiem in alcool, ce rost are iubirea cand mama isi bate copilul pentru ca acesta nu are rabdare, principii incalcate din prostie, din dorinta de a brava, de a fi non-conformisti, adevaruri malformate de retineri, ce rost are munca daca esti furat, ce rost mai are padurea cand arde si pamantul cand seaca? Totul favorizeaza drama nimicului, tot universul complota la aceasta drama permanenta! (se opreste in fata peretelui) TU. Tu trebuie sa platesti, trebuie sa-mi dai drumul afara! Vreau afara, da-mi drumul afara! (Loveste cu pumnii in el si in ceilalti pereti. Acestia se darama si dezvelesc o alta lume.)
(Entuziasmat, vrea sa alerge, dar se opreste brusc. Merge in toate partile orbit de fericire, dar i se taie avantul foarte repede si se opreste. Se asaza pe jos, in mijlocul scenei, pierdut.)
Lantul libertatii s-a intins cu zece verigi.
(pauza)
PUSTIU. Doar o drama a nimicului
Bernard Herrmann - Twisted Nerve
(se stinge lumina)
|
