Duelul dintre profesor si poet

Duelul dintre profesor si poet

īn timp ce, la Ialta, Steopa īsi pierduse cunostinta, adica pe la ora unsprezece si jumatate, Ivan Nikolaevici Bezdomnīi īsi revenea īn simtiri, trezindu-se dupa un somn adīnc si īn­delungat. Cītava vreme se stradui sa-si dea seama cum nime­rise īn camera necunoscuta cu peretii albi, cu o noptiera stra­nie dintr-un metal alburiu si cu storuri albe, īn spatele carora se ghicea soarele.

Ivan īsi scutura capul, se convinse ca nu-l doare si-si aminti ca se afla īntr-o clinica. Acest gīnd atrase dupa sine amintirea mortii naprasnice a lui Berlioz, dar de data aceasta ea nu-i mai provoca o emotie puternica. Dupa ce dormise pe saturate, Ivan Nikolaevici devenise mai calm, si mintea lui lucra mai limpede. Ramase un timp nemiscat, īntins pe patul moale, comod, cu arcuri, īntr-un asternut alb ca neaua. Descoperi chiar līnga el butonul soneriei. Din obisnuinta de a atinge lucrurile fara sa fie nevoie, apasa pe buton. Se astepta sa auda soneria sau sa apara cineva; dar se produse cu totul altceva.

La picioarele patului se aprinse un cilindru mat, pe care scria: "Apa". Dupa cīteva clipe, cilindrul īncepu sa se roteas­ca - pīna cīnd rasari inscriptia: "īngrijitoarea". Se īntelege ca ingeniosul cilindru īl uimi pe Ivan. Inscriptiei "īngrijitoa­rea" īi lua locul inscriptia "Cheama medicul".

"Hm"... rosti Ivan, nestiind ce sa faca mai departe cu ci­lindrul. Dar, īntīmplator, avu noroc. Mai apasa o data pe bu­ton la inscriptia "Felcerita": drept raspuns se auzi un tīrīit usor, cilindrul īsi opri rotatiile si se stinse, iar īn camera intra o fe­meie cu forme pline, simpatica, īmbracata cu halat alb.

- Buna dimineata! īi spuse ea.

Poetul nu-i raspunse, socotind aceasta urare nelalocul ei īn conditiile date. Pai chiar asa, baga un om sanatos la bala­muc si se mai poarta ca si cīnd asa s-ar cuveni. 525u209f

Cu aceeasi expresie blajina pe fata, printr-o apasare pe bu­ton, femeia ridica storul si, prin grilajul usor si rar, ce ajungea pīna la podea, īn camera navali soarele. De partea cealalta a grilajului se deschidea un balcon; mai departe, malul serpu­itor al rīului, iar dincolo de rīu, o padure vesela de pini.

- Poftiti, va asteapta baia, īl invita femeia pe poet si, la un gest al mīinilor ei, se desfacu un perete interior ce ascun­dea o camera de baie si o toaleta perfect amenajata.

Desi luase hotarīrea sa nu vorbeasca cu femeia, Ivan nu se putu abtine si, vazīnd cum apa se rostogoleste din robine­tul sclipitor īn cada, īntr-un suvoi puternic, zise cu ironie:

- Io-te-te! Ca la "Metropol"!...

- O, nu, replica femeia cu mīndrie, e mult mai bine. O amenajare ca la noi nu gasesti nicaieri, nici īn strainatate.

Medicii si oamenii de stiinta vin special sa vada clinica noas­tra, īn fiece zi ne viziteaza turisti straini.

Auzind cuvīntul "turisti straini", poetul īsi aminti īndata de "consultantul" din ajun, se posomori, se uita pe sub sprīn-cene la felcerita si zise:

- Turisti straini! Ma uit cum va dati cu totii īn vīnt dupa turistii straini! Printre ei, īn treacat fie spus, īntīlnesti de tot soiul! Ieri, de pilda, am facut cunostinta cu unul - mama-mama!

Era cīt pe ce sa īnceapa povestirea despre Pilat din Pont, dar se stapīni, dīndu-si seama ca pe femeie n-are s-o intere­seze povestirea lui, ca oricum n-o sa-l poata ajuta.

Dupa ce se īmbaie, Ivan Nikolaevici primi absolut tot ce e necesar unui barbat dupa baie: o camasa calcata, o pereche de izmene, ciorapi. Dar nu numai atīt: deschizīnd usa unui dulapior si invitīndu-l cu un gest sa se uite īnauntru, femeia īl īntreba:

- Ce doriti sa īmbracati - halatelul sau pijamaluta? Ţintuit īn acest nou lacas, Ivan abia-si stapīni uimirea

auzind tonul din cale-afara de familiar al femeii si, īn tacere, arata cu degetul pijamaua dintr-un barchet rosu ca focul.

Dupa aceea, Ivan Nikolaevici fu condus pe un coridor pus­tiu si tacut, unde nu-ti auzeai nici pasii, si introdus īntr-un cabinet urias. īntrucīt luase hotarīrea sa trateze cu ironie tot ce vede īn cladirea aceasta atīt de uimitor amenajata, boteza pe loc īn sinea sa acest cabinet "bucatarie mecanizata".

si pe buna dreptate. Aici tronau dulapuri si dulapioare de sticla pline cu instrumente nichelate, stralucitoare. Se īnal­tau niste fotolii cu forme nespus de complicate, lampi pīnte-coase cu globuri sclipitoare, o sumedenie de sticlute, arzatoare, fire electrice si niste aparate cu destinatie absolut necunoscuta.

īn acest cabinet, pe Ivan īl luara īn primire trei insi - doua femei si un barbat, toti trei īn alb. Pentru īnceput, īl dusera īntr-un colt, la masuta, cu scopul vadit de a-l trage de limba.

Ivan se apuca sa cīntareasca situatia. Avea trei cai de ales. īl tenta, din cale-afara, prima: sa se repeada asupra acestor lampi si obiecte complicate si īntortocheate, sa le sparga dra­cului, exprimīndu-si īn felul acesta protestul īmpotriva fap­tului ca este retinut fara motiv. Dar Ivan cel de astazi se deo-

sebea considerabil de Ivan cel de ieri si prima cale i se paru oarecum īndoielnica: daca o urmeaza, mai stii, ei ar putea ramīne la ideea ca nu-i decīt un nebun furios. De aceea re­nunta la prima varianta. Cea de a doua era sa īnceapa neīn-tīrziat povestirea despre consultant si Pilat din Pont. Dar ex­perienta din ajun īi aratase ca aceasta povestire nu este crezuta sau este īnteleasa denaturat. De aceea renunta si la aceasta varianta, hotarīnd s-o aleaga pe cea de-a treia - sa se īnchi­da īntr-o mīndra tacere.

Nu reusi sa-si duca la īmplinire decīt partial planul, caci trebui, vrīnd-nevrīnd, sa raspunda, desi īncruntat si cu zgīr-cenie, la o serie de īntrebari.

II iscodira cu privire la absolut toate amanuntele vietii lui din trecut, interesīndu-se chiar cīnd si cum se īmbolnavise de scarlatina, ceea ce se īntīmplase cu cincisprezece ani īn ur­ma, īntrucīt pentru toate aceste amanunte a fost nevoie sa se īnnegreasca o pagina īntreaga, īntoarsera fila, si una din femei, īmbracata īn alb, se napusti cu īntrebarile privind fa­milia poetului. īncepu o peltea plictisitoare: cine murise, cīnd si din ce cauza, daca nu bause, daca nu suferise de vreo boa­la venerica si altele de acest fel.

In īncheiere, īl rugara sa povesteasca īntīmplarea din ajun, petrecuta la Patriarsie prudī, fara sa-l piseze prea mult, si nu se aratara surprinsi auzind relatarea despre Pilat din Pont. Apoi femeia īl dadu pe mīna barbatului care facu uz de cu totul alte procedee, fara sa-l mai ia la īntrebari. īi masura poetului temperatura, īi numara bataile pulsului, īl privi īn ochi, luminīndu-i cu o lampa speciala. Apoi, barbatului īi veni īn ajutor cealalta femeie si amīndoi īl īmpunsera cu un ac īn spinare, dar fara sa-l doara, schitara pe pielea pieptului cu minerul unui ciocanel niste semne, īi ciocanira genunchii, ceea ce facu sa-i salte īn sus picioarele, īi īmpunsera degetul, luīn-du-i sīnge, īl īmpunsera la īncheietura cotului si-i strīnsera bratul cu niste bratari de cauciuc...

Ivan nu facea decīt sa zīmbeasca īn sinea lui cu o amara ironie, gīndindu-se cīt de stupid si de ciudat se brodisera toa­te, īnchipuiti-va numai! Voise sa-i previna pe toti ca-i ame­ninta un pericol din partea consultantului necunoscut; īsi pro­pusese sa-l prinda - si care-i rezultatul? Cu ce s-a ales? A

nimerit īntr-un cabinet misterios ca sa povesteasca tot soiul de aiureli despre unchiul Feodor care locuise pe vremuri la Vologda si bea de stingea. Insuportabil de stupid!

īn cele din urma, cei trei īi dadura drumul si fu condus īnapoi, īn camera lui, unde primi o ceasca de cafea, doua oua la capac si pīine alba cu unt. Dupa ce mīnca, hotarī sa-l astep­te pe mai-marele acestei institutii, din partea caruia spera sa se bucure de atentie si dreptate.

Nu astepta degeaba; īndata dupa micul dejun, usa se des­chise si īn rezerva lui Ivan intra o groaza de lume - toti īn halate albe. īn fruntea tuturor venea un barbat de vreo patru­zeci si cinci de ani, proaspat barbierit, ca actorii, cu ochi fru­mosi, placuti, dar patrunzatori, cu maniere elegante, politi­coase. Toata suita īl īnconjura cu atentie si respect, de aceea īsi facu o intrare foarte solemna. "Ca Pilat din Pont!" gīndi Ivan.

Da, incontestabil, era seful al mare. El se lasa pe un tabu­ret, īn timp ce ceilalti ramasera īn picioare.

- Doctor Stravinski, se prezenta el lui Ivan, aruncīndu-i o privire prietenoasa.

- Poftim, Alexandr Nikolaevici, zise īncet cineva cu o bar­buta īngrijita, si-i īntinse sefului alui mare foaia de obser­vatie a lui Ivan.

"Mi-au ticluit un coscogea dosar", constata Ivan. Iar seful al mare parcurse īn fuga foaia, mormaind: "Mda, mda...", si schimba cu ceilalti cīteva fraze īntr-o limba putin cunos­cuta. "si latineste vorbeste ca Pilat", gīndi trist Ivan. īn clipa urmatoare, un cuvīnt auzit īl facu sa tresara; cuvīntul "schi­zofrenie", rostit īn ajun de strainul blestemat la Patriarsie prudī, si repetat acum, aici, de profesorul Stravinski. "si pe asta a stiut-o!" gīndi plin de neliniste Ivan.

seful al mare īsi luase, pesemne, obiceiul sa fie īntotdea­una de acord īn toate si orice i-ar spune cei din jur - sa se bucure; īsi exprima acordul sau bucuria repetīnd īntruna: "Perfect, perfect"...

- Perfect! zise Stravinski īnapoind cuiva foaia si, īntor-cīndu-se spre Ivan, īl īntreba:

- Esti poet?

- Da, sīnt poet, īi raspunse posomorit Ivan si simti, ca niciodata, un inexplicabil dezgust pentru poezie, iar pro­priile sale versuri, pe care si le aminti īn clipa urmatoare, i se parura dezagreabile.

Cu fata crispata, se adresa la rīndul sau lui Stravinski:

- Sīnteti profesor?

La care Stravinski dadu din cap prevenitor.

- si sīnteti cel mai mare aici? Stravinski dadu iar din cap, afirmativ.

- Trebuie sa stau de vorba cu dumneavoastra, īi declara cu īnteles Ivan Nikolaevici.

- Pentru asta am venit, se grabi sa-i raspunda Stravinski.

- Iata ce vreau sa va spun, īncepu Ivan, simtind ca a ve­nit clipa hotarītoare: ma tin de nebun aici si nimeni nu vrea sa ma asculte!

- Ba o sa va ascultam cu toata atentia, riposta pe un ton grav si linistitor profesorul, si n-o sa permitem nimanui sa va socoata nebun.

- Atunci, ascultati-ma: aseara, m-am īntīlnit la Patriarsie prudī cu un personaj misterios, nu-s sigur daca-i strain ori nu, care a stiut dinainte ca Berlioz va muri si l-a vazut perso­nal pe Pilat din Pont.

Cei din suita profesorului īl ascultau pe poet muti si īn­cremeniti.

- Pe Pilat? Cel care a trait pe vremea lui Isus Cristos? īn­treba Stravinski, privindu-l pe Ivan printre gene.

- Chiar acela.

- Asa, se lamuri Stravinski, si acest Berlioz a cazut sub tramvai si a murit?

- Exact, chiar pe el l-a calcat tramvaiul, aseara, de fata cu mine, la Patriarsie prudī, iar cetateanul asta misterios...

- Cunostinta lui Pilat din Pont? īntreba Stravinski, care era, se vede, tare ager la minte.

- El, confirma Ivan, observīndu-l pe Stravinski. Ca sa stiti, el a zis mai dinainte ca Annuska a varsat pe jos uleiul de floarea-soarelui... si Berlioz a alunecat tocmai pe locul acela! Ce ziceti de asta? se interesa pe un ton semnificativ Ivan, sperīnd sa produca'o adīnca impresie asupra profesorului.

Dar vorbele lui nu produsera nici un efect. Stravinski īi puse cīt se poate de firesc urmatoarea īntrebare:

- Dar cine e Annuska?

īntrebarea avu darul sa-l amarasca un pic pe poet; fata lui se schimonosi.

- Annuska e fara importanta īn toata istoria asta, rosti el, enervīndu-se. Dracu stie cine o fi. O toanta oarecare de pe Sadovaia. Important este ca el a stiut dinainte, va dati sea­ma, a stiut dinainte despre uleiul de floarea-soarelui! Ma īn­telegeti ce spun?

- Te īnteleg perfect, īi raspunse foarte serios Stravinski si, atingīnd usor cu mīna genunchiul poetului, adauga: nu te enerva, fii calm si continua.

- Continuu, zise Ivan straduindu-se sa gaseasca tonul potrivit si stiind din experienta-i amara ca numai calmul īl poate ajuta, si ziceam ca acest tip fioros (si trebuie sa stiti ca minte, pentru ca nu-i consultant) are īn el o putere cu totul neobisnuita!... Daca-l fugaresti, de pilda, este cu neputinta sa-l ajungi din urma... si mai sīnt cu el doi si aia-s grozavi, numai īn alt gen: unul din ei, lung, cu geamurile ochelarilor sparte, iar perechea lui, un motan de dimensiuni fabuloase, calatoreste absolut singur cu tramvaiul. Afara de asta - Ivan, pe care nimeni nu-l īntrerupea, vorbea cu tot mai multa īnfla­carare si convingere - el a fost personal īn balconul lui Pilat din Pont, lucru indiscutabil. Ce īnseamna asta, va īntreb. Tre­buie arestat numaidecīt, altfel o sa dezlantuie niste nenoro­ciri de nedescris.

- Arestarea lui urmaresti dumneata sa obtii? Te-am īnte­les bine? īntreba Stravinski.

"E īntelept, gīndi Ivan, trebuie sa recunoastem ca si prin­tre intelectuali poti īntīlni oameni de o īntelepciune sclipi­toare, faptul acesta-i incontestabil", si raspunse:

- īntocmai! si-apoi, gīnditi-va si dumneavoastra, s-ar pu­tea altfel? Cīnd colo, iata, sīnt retinut aici cu forta, mi se baga o lampa aprinsa drept īn ochi, mi se face baie, ma tot descos astia, nu stiu de ce, despre unchiul Fedea!... Iar el, bietul, e de mult pe lumea ailalta. Asadar, cer insistent sa mi se dea imediat drumul!

- Ei, perfect, perfect! facu Stravinski. Iata ca s-au lamurit toate. īntr-adevar, ce rost are sa retinem īn spital un om sa­natos? Bine, am sa-ti fac īndata iesirea, daca ai sa-mi spui ca esti normal. Nu trebuie sa-mi dovedesti, ci sa spui numai. Asadar, esti normal?

Se lasa o liniste desavīrsita; femeia cea grasa, care dimi­neata īl īngrijise pe Ivan, īl privi cu veneratie pe profesor, īn timp ce Ivan īsi zise din nou īn sinea sa: "E realmente īn­telept!"

Ii placuse mult propunerea profesorului, dar, īnainte de a-i raspunde, medita īndelung, īncretindu-si fruntea, si, īn cele din urma, spuse ferm:

- Sīnt normal.

- Ei, perfect, exclama cu usurare Stravinski, si, daca-i asa, haide sa rationam logic! Sa luam, de pilda, ziua dumitale de ieri. Se īntoarse si cineva īi īntinse neīntīrziat foaia de obser­vatie a lui Ivan. In cautarea necunoscutului care ti s-a prezen­tat ca fiind o cunostinta a lui Pilat din Pont, ai facut ieri urma­toarele: (Stravinski īncepu sa numere pe degete, privind cīnd īn foaia de observatie, cīnd la Ivan.) Ţi-ai agatat pe piept o iconita. Asa-i?

- Asa-i, īncuviinta posomorit poetul.

- Ai cazut de pe gard, te-ai ranit la fata. Asa e? Ai aparut la restaurant numai īn camasa si izmene, tinīnd o luminare aprinsa īn mīna, si acolo ai batut pe cineva. La noi te-au adus legat. Aici fiind, ai telefonat la militie si ai cerut sa se trimita niste mitraliere. Apoi ai facut tentativa sa te arunci pe fereas­tra. Asa e? Se pune īntrebarea: procedīnd īn felul acesta, e oare posibil sa prinzi sau sa arestezi pe cineva? si, daca esti un om normal, singur ai sa raspunzi: īn nici un caz. Vrei sa pleci de aici? Poftim. Dar, da-mi voie sa te īntreb, unde te duci?

- La militie, bineīnteles, raspunse Ivan, de data aceasta nu chiar atīt de ferm si cam fīstīcindu-se sub privirea profe­sorului.

- Direct de aici?

- īhī...

- Dar pe-acasa n-ai de gīnd sa treci? īl īntreba prompt Stravinski.

- N-am cīnd sa trec! Cīt timp ar dura drumul pīna acasa, el ar putea s-o stearga!

- Bun. si ce-ai sa spui la militie mai īntīi de toate?

- Despre Pilat din Pont, raspunse Ivan Nikolaevid, si ochii i se īntunecara.

- Perfect, exclama Stravinski īncīntat si, adresīndu-se barbatului cu barbuta, porunci: Feodor Vasilievici, faceti-i for­mele de iesire cetateanului Bezdomnīi. Dar rezerva aceasta sa ramīna libera, si nici asternutul nu e nevoie sa-l schim­bati. Peste doua ceasuri, cetateanul Bezdomnīi va fi din nou aici. Ei, se īntoarse el spre poet, n-am sa-ti urez succes, pentru ca nu cred īn acest succes nici atītica. Pe curīnd!

Spunīnd aceasta, profesorul se ridica si īn aceeasi clipa se urni si suita sa.

- De ce sa fiu din nou aici? īl īntreba alarmat poetul. Stravinski astepta parca aceasta īntrebare: se aseza la loc

si vorbi:

- De ce? īndata ce te vei prezenta la militie numai īn iz­mene si vei declara ca te-ai vazut cu un om care l-a cunoscut personal pe Pilat din Pont, vei fi adus aici si instalat frumusel īn aceasta rezerva.

- Ce-au a face aici izmenele? īl īntreba Ivan, privind fīs-tīcit īn jos.

- Mai ales Pilat din Pont. Dar si izmenele. Ca doar o sa te dezbracam de hainele spitalului si o sa-ti eliberam vesmin­tele dumitale. La noi ai fost adus īn izmene, nu? si unde mai pui ca n-aveai deloc intentia sa treci pe-acasa, desi īti facu­sem eu o aluzie. Apoi va urma istoria cu Pilat... si gata so­coteala.

si aici se petrecu ceva ciudat cu Ivan Nikolaevici. Vointa i se frīnse parca; poetul simti o slabiciune grozava si nevoia de a se sfatui cu cineva.

- si ce-i de facut? īntreba el, de asta data sfios.

- Perfect! decreta Stravinski. E o īntrebare cīt se poate de rezonabila. Acum īti voi spune ce ti s-a īntīmplat, de fapt. Ieri cineva te-a speriat rau si te-a ravasit cu povestirea despre Pilat din Pont si cu alte lucruri. Iar dumneata, exasperat la cul­me, ai pornit-o prin oras, povestind, la rīndul dumitale, de­spre Pilat din Pont. E natural ca lumea sa te ia drept nebun.

Salvarea dumitale stii īn ce consta? Ai nevoie de liniste depli­na. si trebuie sa ramīi neaparat aici.

- Bine, dar el trebuie prins negresit! exclama de data aceas­ta, rugator, Ivan.

- De acord, dar pentru ce sa alergi chiar dumneata dupa el? N-ai decīt sa asterni pe hīrtie toate banuielile si īnvinuirile pe care i le aduci acestui om. E cīt se poate de simplu: decla­ratia dumitale va fi transmisa unde trebuie, si īn cazul cīnd, dupa cum presupui, avem de a face cu un criminal, toate se vor lamuri foarte repede. Dar īti pun o conditie: nu-ti īncorda creierul si cauta sa te gīndesti cīt mai putin la Pilat din Pont. Cīte nu se pot povesti! Doar nu le crezi chiar pe toate cīte le auzi.

- Am īnteles! declara ferm Ivan. Va rog sa mi se dea hīr­tie si un toc.

- Dati-i hīrtie si un capat de creion, porunci Stravinski femeii grasane. Apoi, adresīndu-se lui Ivan: Dar astazi te sfa­tuiesc sa nu scrii.

- Ba da, astazi, neaparat astazi vreau sa scriu, sari alar­mat Ivan.

- Bine. Fie. Dar nu-ti īncorda creierul. Nu rezolvi astazi, vei rezolva mīine.

- Are sa fuga!

- O, nu, īl contrazise convins Stravinski, n-o sa fuga nica­ieri, īti garantez eu. si tine minte: aici, la noi, vei fi ajutat cu tot ce se poate, iar fara asta, sa stii ca nu rezolvi nimic. Ma auzi? īl īntreba deodata profesorul semnificativ, luīnd mīinile lui Ivan Nikolaevici īn ale sale. Ţinīndu-le asa, īl privi multa vreme pe Ivan drept īn ochi, repetīnd: aici o sa te ajutam... ma auzi?... Aici o sa te ajutam... Ai sa simti o ameliorare... Aici e liniste, totul e linistit... o sa te ajutam...

Deodata, Ivan Nikolaevici casca si chipul lui capata o ex­presie mai blīnda.

- Da, da, īncuviinta el īncet.

- Ei, atunci e perfect! īncheie Stravinski discutia dupa obiceiul sau si, ridicīndu-se, urma: La revedere! Strīnse mīna lui Ivan si, din usa, se adresa barbatului cu barbuta: Asadar, īncercati totusi oxigenul... si baile.

Peste cīteva clipe, Stravinski cu suita disparu din fata lui Ivan. Dincolo de geamul aparat de gratii, pe celalalt mal, sub mīngīierea soarelui de amiaza, se īnalta semeata si luminoa­sa padurea īn straie de primavara, iar mai īncoace sclipea rīul.