ELIPSA

ELIPSĂ

= Provenind din fr. ellipse, lat. lit. ellipsis, gr. eleipsis "lipsa, omisiune", E. este o figura de stil ce se defineste drept subīntelegerea īntr-un context a unui 434w221e a sau a mai multor cu­vinte omise. Subīntelegerea verbului duce la constructii nominale, sintetice, care dau mai multa vigoare stilului, procedeu caracteristic lui Tucidide si Tacit. Un exemplu tipic de E. este vergilianul "Ille nihil !" (Acela - nimic), pentru a exprima ideea "si n-a raspuns nimic acela!". Īn Sturm und Drang (v.) se cultiva cu precadere E. patetica de tipul "si acuma, ce"? (subīntelegāndu-se: "vom face"), din Hotii, de Schiller (actul IV, scena 5). Īn E. nu se suprima princi­palul, ca īn aposiopeza (v. Reticenta) ci, ca si īn litota (v.), expresia este concentrata. O forma mai complicata de E. este cunoscutul vers al lui Racine: "Je t'aimais inconstant, qu'aurais-je fait fidčle?" (Te-am iubit nestatornic; dar credincios [cum te-as fi iubit]?). E. se deosebeste de subīntelegere, īn care termenul omis se afla īn acelasi context: "Sergentul moare suierānd / Pe turci īn risipire / Iar capi­tanul admirānd, / Stindardu-n fālfāire". (V. Alecsandri, Penes Curca­nul). Simbolistii si poetii ermetici folosesc de asemenea E.: "Suflete-n patratul zilei se conjuga / Pasii lor sunt muzici, imnurile - ruga." (Ion Barbu, Poarta).