"ENIGMA OTILIEI" DE G. CALINESCU - TIP ESEU CU PARTICULARITATI
Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, despre trasaturi ale romanului, ilustrate intr-o opera literara care apartine lui G. Calinescu, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie:
« Atenta observatie a socialului, zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub latura morala, fresca Bucurestiului de dinainte de primul razboi mondial, naratiunea la persoana a treia si mentinerea naratorului omniscient constituie trasaturi predilecte ale romanului de tip balzacian, asimilate si de G. Calinescu. »(Gheorghe Glodeanu-Poetica romanului romanesc interbelic).
Perioada interbelica este una de mare inflorire a prozei romanesti, de depasire a unui spirit oarecum provincial, o perioada de ascensiune a romanului romanesc si de sincronizare cu valorile europene, proza romaneasca orientandu-se dominant spre romanul de analiza. Pentru a face legatura intre romanul "de creatie" - G. Ibraileanu, adica "Ion" de Liviu Rebreanu si romanul "de analiza" - G. Ibraileanu, in speta « Concert din muzica de Bach » de H. P. Bengescu, G. Calinescu, pentru a demonstra vitalitatea formulei balzaciene si a completa veriga lipsa, scrie romanul obiectiv de tip balzacian « Enigma Otiliei » publicat in anul 1938. Ca romancier se evidentiaza prin romane precum « Cartea nuntii », « Bietul Ioanide », « Scrinul negru », ca istoric literar prin lucrarea « Istoria Literaturii Romane de la Origini pana in Prezent », ca publicist prin opera « Cronica mizantropului » si « Cronica optimismului », ca poet prin « Lauda lucrurilor » si « Poezie » si ca dramaturg « Ludovic al XIX-lea ». Fiind o specie literara a genului epic in proza, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite prin dezvoltarea unei problematici grave, na 444e44e ratiune fictiva in care actiunea, bazata pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri si este sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata, Enigma Otiliei isi demonstreaza statutul de roman.
Primul argument ce sustine caracterul obiectiv balzacian al operei il constituie « atenta observatie a socialului » - C. Glodeanu, observabila in tema sociala, avand ca subteme banul, « zeul la care se inchina toti » - Balzac, tema mostenirii, a clanului familial, a iubirii osciland intre cea paterna si erotica. "Observarea umanitatii sub latura morala"- C. Glodeanuvizeaza in cazul acesta conflictul dominant care este reprezentat de lupta pentru mostenire. Discursul narativ se desfasoara lent, gradat, catre punctul care va accelera ritmul si anume caderea lui mos Costache. Tema principala vizeaza astfel viata burgheziei bucurestene la inceputul secolului al XIX-lea, societate degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai putin de mostenire.
Un alt argument ce sta in favoarea caracterului obiectiv al acestui roman este modul de constructie al firului epic, acesta construind"fresca Bucurestiului de dinainte de primul razboi mondial", si fiind structurat pe doua planuri care se intrepatrund si se determina reciproc: destinul tanarului Felix Sima si istoria unei mosteniri. Actiunea incepe « Intr-o seara pe la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece », cand Felix Sima, un tanar de optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseste la Iasi, pe strada Antim din Bucuresti, acasa la Costache Giurgiuveanu, tutorele sau. Secventele ce constituie expozitiunea sunt realizate prin prisma descrierii calinesciene, validandu-se "gustul detaliului"- C. Glodeanu , descrierea devenind individualizatoare, simbolica, in spatele elementelor arhitecturale, de interior sau de exterior ascunzandu-se elemente de profil moral ale personajelor. Prima descriere balzaciana din roman fiind cea a caselor din Antim: « Nici o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior », traducand lipsa de aspiratii intelectuale ale personajelor: Titi, Aurica, Aglae, « Marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scurta a cladirilor » traduce contrastul dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce vor sa para unele personaje si ce sunt in realitate, « ciubucaria ridicola prin grandoare » vizeaza ridicolul, pretiozitatea, « amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit » denotand zgarcenia, « umezeala care dezghioca varul si uscaciunea care umplea lemnaria » traduce decrepitudinea, ramolismentul personajelor - Simion Tulea, « facea din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi italice » denotand caracterul mimetic al personajelor, lipsa de originalitate - Titi Tulea. In casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele sau, tanarul o va cunoaste pe Otilia si pe toti ceilalti care se aflau in jurul unei mese rotunde jucand carti si table. El se integreaza vietii ciudate din acest spatiu si modului lor de viata. Felix se ofera sa-l mediteze pe Titi Tulea, fiul lui Simion si a Aglaei, care la douazeci si doi de ani nu terminase inca liceul, dar colaborarea nu dureaza niciodata mult. Olimpia, fata mai mare a Aglaei traieste in concubinaj cu Stanica Ratiu, un avocat care nu profeseaza din lipsa de procese. Dupa ce devin parinti si Stanica se preface ca este bolnav de inima, Simion ii da fiicei sale casa promisa si cei doi se casatoresc, insa copilul de doua luni este uitat cu desavarsire si moare. Intr-un alt plan narativ Leonida Pascalopol, un mosier bogat, vine zilnic in casa lui Giurgiuveanu pentru a o vedea zilnic pe Otilia. In acelasi timp Felix se indragosteste de Otilia si ii reproseaza acesteia familiaritatea excesiva pe care i-o acorda mosierului. Timpul petrecut de Felix si Otlia la mosia din Baragan a lui Pascalopol face ca iubirea tanarului sa devina din ce in ce mai puternica, dar fata il sfatuieste sa nu se gandeasca la iubire inainte de a-si face o cariera. Reveniti in Bucuresti, Otilia este mereu barfita de familia Tulea, iar Felix se inscrie la Facultatea de Medicina. Costache amana la nesfarsit sa o infieze pe Otilia si sa-i deschida un cont in banca. Felix afla din intamplare care erau de fapt sursele de venit ale batranului. Un alt episod se refera la Titi Tulea, care se indragosteste de sora unui coleg, Ana, cu care este obligat sa se casatoreasca fara stirea Aglaei. Insa proaspata nora nu este agreata si Aglae ii ordona lui Titi sa divorteze, acesta refuzand ferm. Otilia pleaca brusc cu Pascalopol la Paris, spre invidia Auricai, o alta fiica a Agalei, fata batrana prin vocatie. Intre timp, Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Georgeta, o curtezana, cu care are o relatie amoroasa, iar in familia Tulea, Simion este internat la un sanatoriu de boli nervoase unde este definitiv abandonat. Dupa intoarcerea Otiliei si a lui Pascalopol, mos Costache sufera un atac cerebral nu foarte violent, dar care mobilizeaza pe membrii clanului Tulea care asteapta de mult moartea batranului. Acest moment poate fi considerat un punct culminant al diegezei. Giurgiuveanu isi revine, dar refuza sa faca testament sau sa depuna banii la banca. Urmeaza o a doua cadere a lui mos Costache, fiindu-i tot mai frica de Stanica. Gasind momentul favorabil, determinand-o pe Otilia sa plece in oras, acesta intra in camera bolnavului si il devalizeaza, intamplare fatala pentru batran si deznodamant al desfasurarii actiunii romanului. Imediat sosesc Aglae si ceilalti, dar eforturile lor de gasire a banilor esueaza lamentabil. Felix o va parasi pe Otilia nemaiavand nevoie de ea, iar Otilia ii explica lui Felix ca este prea tanar pentru ea, dar vrea sa-i demonstreze in absenta unor acte iubirea ei, acesta respectand-o prea mult pentru a face acest lucru. A doua zi pleaca la Paris cu Pascalopol. Finalul romanului consemneaza destinele personajelor: Otilia se casatoreste cu Pascalopol si ulterior devine sotia unui conte: Felix ajunge profesor universitar si are o casatorie fericita; Stanica Ratiu se insoara cu Georgeta si devine proprietarul unui bloc de locuinte. Felix se intalneste in tren cu Pascalopol, acesta aratandu-i o fotografie a Otiliei, dar acea femeie frumoasa nu era fata nebunatica pe care o stia Felix, finalul romanului ramanand deschis in privinta destinului Otiliei, care credea de la inceput ca Felix avea sa faca o cariera stralucitoare, neincomodata de o « dragoste nepotrivita ».
Al treilea argument ce statuteaza caracterul obiectiv al acestui roman rezida in "zugravirea unor caractere bine individualizate", modul de individualizare al personajelor fiind realizat tot in descendenta balzaciana, fiind uzitate modalitati tipice scriitorului francez, lucru care evidentiaza si el balzacianismul romanului. G. Calinescu prezinta lumea ca pe un spectacol grotesc, teatral, in care personajele sunt niste masti, nu au consistenta sufleteasca, ci sunt chipuri umane, fiecare erou al romanului fiind dominat de o trasatura de caracter puternica , definindu-l in esenta sa morala: Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu este tipul parvenitului, Aglae este « baba absoluta fara cusur in rau »-N. Manolescu, Simion Tulea este « dementul senil »-N. Manolescu, iar Titi Tulea este "imbecilul placid"-N. Manolescu. Aceste personaje-tip urmaresc sa devina mostenitorii personajului-pivot Costache si se caracterizeaza prin trasaturi negative de caracter: avaritie, rapacitate, avarism, invidie, ura. Portretele sunt realizate pe baza descrierii explicative si a interpretarii fiziognomonice. Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului intruchipand avarul si inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea, Harpagon al lui Moliere sau Felix Grandet al lui Balzac, distantandu-se insa de acestia prin faptul ca nu este dezumanizat din cauza patimii pentru bani. Aspectul exterior si interior al casei paraginite trimite, cu toate detaliile descriptive: « (. . . )totul in cel mai antic stil( . . . ). Zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri », si peretii grosolan tencuiti si zugraviti cu sablonul si cu mana », trimit catre avaritia personajului, arhitectura casei sugerand « intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite ». Gesturile, balbaiala, raguseala sa sunt arme de aparare, reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care ii cere. La sosirea sa, Felix descopera un om total diferit de cel pe care si-l imaginase: un batranel « subtire si putin incovoiat », cu o chelie de portelan, cu "fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale. Celelalte personaje sunt atipice, sustinand totusi pregnant diegeza. Critica insa nu ezita sa le eticheteze si pe acestea: Otilia este fata enigmatica, Felix este studentul orfan, un intelectual in devenire, iar Pascalopol este « mosierul epicureu »-N. Manolescu. Otilia Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu, este personajul eponim si cel mai spectaculos al romanului. Prezinta prin prisma tiparului narativ al lui W. C. Both din "Retorica romanului" , Otilia este personaj tridimensional avand un caracter complex si contradictoriu prin evolutia sa. Portretul fizic, realizat prin caracterizare directa, sugereaza trasaturile sale morale, de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, inocenta si maturitate: « Fata subtirica,imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat. . . ». Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant prin prezenta unor elemente contradictorii: amestecul de inocenta si maturitate, iubire si ratiune, detasare de planul material al existentei, dar ravnirea hainelor de lux. Camera sa o defineste intru totul prin detalii cu semnificatii caracteriale: « o masa de toaleta , trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (. . . )un scaun rotativ pentru pian », ce ar putea simboliza firea ei imprevizibila. Parerile celorlalte personaje despre Otilia sunt de multe ori diametral opuse. Rezulta un portret realizat intre oglinzi paralele, cu elemente care o dezvaluie si altele care o ascund, procedeul fiind numit tehnica reflectarii poliedrice: Mos Costache o iubeste pe « Otilica », « pe fe-fetita mea », Felix o considera « foarte frumoasa, culta si talentata » si in plus « o fata admirabila », Pascalopol o priveste ca o femeie in devenire, cu care are rabdare: « e ca o randunica », Stanica Ratiu o considera o femeie cu « spirit practic» , Aglae o crede « zanatica », « dezmatata », « stricata » iar Aurica o include intr-o categorie inferioara: « o fata de conditia ei ». Faptele o dezvaluie altruista, grijulie fata de cei apropiati iar imbracamintea o arata doritoare de lux dar si de bun gust. Felix Sima, definit chiar de Calinescu « martor si actor », este personaj in roman prin actiunile si faptele sale, dar tot el introduce cititorul intr-o lume necunoscuta prin imaginile reflectate in constiinta sa, de aceea are un statut complex. Portretul fizic ilustreaza trasaturile morale ale tanarului de optsprezece ani: « fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina » sugereaza delicatetea sufleteasca, nasul « de o taietura elenica » ii dadea o « nota voluntara, iar imbracamintea, desi o « uniforma de licean », ii dadea un aer barbatesc si elegant. Comportamentul, gesturile sale contureaza o fire analitica, rationala, lucida si un spirit de observatie dezvoltat. Ambitios, invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional, dar ferm si tenace devine profesor universitar si o autoritate in medicina. G. Calinescu sustine astfel prin personajele sale celebra asertiune a lui Balzac conform careia « personajele fac concurenta starii civile » .
Al patrulea argument in scopul demonstrarii caracterului obiectiv al operei de factura balzaciana Enigma Otiliei rezida in modul de elaborare al discursului narativ prin "naratiunea la persoana a III-a si mentinerea naratorului omniscient" si tiparul narativ auctorial, cel mai potrivit pentru acest tip de roman. Perspectiva narativa este heterodiegetica cu intamplarile narate de catre un narator omniprezent, detasat si obiectiv care nu participa la evenimente nici ca personaj, nici ca martor, dar care prefera uneori focalizarea interna fixa, centrata pe Felix, un narator demiurg.
Stilul uzitat este un alt argument ce coroboreaza obiectivitatea acestui roman balzacian, stil caracterizat prin precizia notatiei si observatiei, cu fraze ample cu multe determinari ce alterneaza cu fraze scurte, concise, caracterul scenic al unor secvente, naratiunea impletita cu dialogul si descrierea, cat si prin limbajul bogat in neologisme, autenticitatea operei calinesciene fiind conferita si de atitudinea calinesciana de «homo ludens » prin inclinatia spre joc si ironie totul realizandu-se prin intermediul limbajului elegant, superior. Considerand aceste trasaturi « atenta observatie a socialului, zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub latura morala, fresca Bucurestiului de dinaintea primului razboi mondial, naratiunea la persoana a treia si mentinerea naratorului omniscient constituie trasaturi predilecte ale romanului de tip balzacian, asimilate si de G. Calinescu. » ce coroboreaza si caracterul obiectiv al romanului Enigma Otiliei se poate afirma ca aceasta este o opera obiectiva de tip balzacian, considerat de Mircea Cartarescu si un « metaroman » anticipand astfel si postmodernismul.
|
