EPISTOLĂ
= Provine din lat. lit. epistola. 1. În Antichitate avea atât sensul de scrisoare obisnuita (Scrisorile familiare ale lui Cicero), cât si de scriere în versuri, apartinând p 23423d316x oeziei didactice si lirice, în care autorul dizerteaza asupra unui subiect filozofic, moral, estetic etc., adresându-se unei persoane reale sau fictive - cum este cultivata de Horatiu (Epistole), Ovidiu (Heroidele, Epistulae ex Ponto) etc. În Renastere, E. e foarte raspîndita în Franta, devenind un adevarat gen (v. ) literar, cu Clément Marot, si cunoscând o înflorire maxima în timpul clasicismului, prin celebrele E. ale lui Boileau, La Fontaine, Voltaire. Genul e reprezentat si la noi de catre primii poeti moderni ai secolului XIX, care, în plina epoca romantica, cultiva destule elemente clasice, printre care fabula (v.), satira (v.) si E., Gr. Alexandrescu scriind un întreg ciclu de E. (catre Voltaire, catre Al. Donici, etc.). 2. E. a mai avut si sensul de dedicatie (v.), un fel de cuvânt introductiv al autorului adresat cuiva., de obicei unei personalitati. Ex.: Epistolie închinatoare catre Mitru Perea, vestit cântaret, care urmeaza Prologului din Ţiganiada de I. Budai-Deleanu.
|
