P i e s a i n d o u a a c t e
de Victor Cilinca
PERSONAJELE:
Adam, un barbat la vreo cincizeci de ani, care pare insa mult mai batran, imbracat in haine vechi si mototolite, dar mereu cu o palarie pe cap.
Omul Cunoscut, probabil pensionar, imbracat in pufoaica, cizme de cauciuc, basca. Este neras si are vesnic un chistoc intre buze.
Copilul Nimeni, un tanar retardat, aproape copil, imbracat cu lucruri care i-au ramas mici, lasandu-i antebratele si pulpele goale.
Strainul, un barbat in floarea varstei, imbracat ca un sportiv care urca pe munte.
DECORUL:
Tot felul de lucuri imprastiate, altele care atarna din cer, fac totul sa para o coliba vasta sau un cotet urias. Singurul “mobiler” - o cusca ca pentru porumbei, foarte mare, cu un lacat enorm, asezata pe roti, si doua lazi de ambalaj pe care se poate sta. O saltea de paie, o patura si o perna mizerabila “mobileaza” cusca a carei usa este intredeschisa. La rampa: o masa de lemn cu doua scaune.
Scena 1:
Adam
ADAM (vorbeste cu sine insusi, din cand in cand bea dintr-o sticla): “Zi, ba Adame, e bine la tine?” “E bine, e bine, da’ cam inghesuit, cam inghesuit. Nu prea am loc in casa.” “Da’ cu vecinii, cu vecinii cum te-mpaci?” “Cu vecinii? Cum ma-mpac eu cu vecinii?” “Pai, cum te-mpaci cu vecinii?” “Nu stiu Ce ma-ntrebi? Bine ma-mpac. Numa’ ca-s cam muti, ba, is cam muti!” (il pufneste rasul de cade in fund, cu sticla stransa bine in brate.) “Auzi, ba Adame, da’ nu te plictisesti?” “Ce, esti diliu, cum adica sa ma plictisesc?! Ma distrez de nu mai am timp. Auzi? Ieri a venit unu’ sa-mi ceara casa. Nu i-am dat, de unde sa-i mai dau? I-am zis: ia du-te mata unde zici ca te-ai nascut, de unde ai buletin, ca n-ai buletin de-aici! (rade viclean) Nu vezi ca nu mai e locuri, ca e full peste tot?” “Da’ cine esti tu, Adame?” (Adam se opreste, se scarpina in cap. Se dezbraca de haina, o intinde pe jos si incearca sa-si dea seama. Intr-un tarziu, se uita pe jos, pana gaseste o piatra si o scandura, pe care se apuca sa scrijele ceva. Arata isprava celor din sala, rotind-o de doua ori prin fata ochilor acestora: pe scandura scrie “PRIMAR”. Isi urmareste satisfacut opera, apoi isi scoate cu respect sapca in fata inscriptiei, dupa ce a prins-o de cusca.
Se aude un latrat. Adam se intoarce si identifica undeva in umbra cainele. Noi nu-l vedem.
ADAM: - Ce cauti ma aici, la fantome? Cainii de treaba nu umbla asa, singuri, fara stapanii lor Hai, mars, nu e loc aici! Du-te unde ai buletin!
Se apleaca si ia piatra pe care o lasase jos si o arunca in caine.
ADAM: - Acum ne e somn!
Se culca langa cusca. Cortina de lumina (lumina se stinge complet, arde doar, undeva sus, luna.
Scena 2:
Adam, Omul cunoscut
Omul cunoscut sta la masa de la rampa, cu o stica si un pahar in fata lui. Adam, in fata lui, cu un pachet lung, infasurat in ziare. Omul ii face semn sa se aseze. Muzica de bar, difuza (manele?).
OMUL CUNOSCUT: - De altfel, parca te-as cunoaste de undeva. Poate de la scoala? Candva am facut si liceul
ADAM: - Si mie mi se pare ca-mi sunteti cunoscut. Da’ nu de la scoala: ai mei nu m-au lasat la scoala, ca erau saraci, da’ mi-au dat diploma de patru clase, ca scoala trebuia sa raporteze ca nu mai sunt analfabeti. Adevaru’ e ca nu mi-ar fi folosit sa stiu carte. In meseria mea am fost bun, si acolo trebuia muschi, nu cap!
OMUL CUNOSCUT: - “Noi muncim, noi nu gandim!”
ADAM (zambeste incurcat): - Am muncit patruj’ doi de ani! Acuma sunt un fel de pensionar.
OMUL CUNOSCUT: - Stai p-aici, pe langa piata?
ADAM: - Asi! N-am gasit sa stau aci, la oras, m-am intors la tara, de unde sunt.
OMUL CUNOSCUT: - Misto! Ai piata la nas acolo: un cartof, o bucata de carne, plus ce mai pui in gradina! E zona viticola?
ADAM: - Nu prea stiu
OMUL CUNOSCUT: - Pai, cum asa?
ADAM (serios): - Asa Pai sunt singurul locuitor acolo, ca e evacuat de prin ‘64 sau ‘65!
OMUL CUNOSCUT (crede ca-i gluma): - Hai ca-i buna! Biine, si zici ca-mi vinzi pendula?
Adam ii intinde, peste masa, pachetul. Omul il aseaza pe masa, dar nu-l desface. Umple paharutul din fata lui si il intinde lui Adam. Beau amandoi - Omul direct din sticla. Omul rupe un colt de ziar si citeste interesat.
OMUL CUNOSCUT: - Mie-mi place mult sa citesc. Ti-am zis c-am facut si liceul la vremea mea! Uite: “La vizita au participat si tovarasii” Ce-i asta? Chiar, e un ziar vechi, din 1960. Uite, cumpar, cumpar si pendula. Numa’ sa nu fie de furat, sa mi le confiste politia!
ADAM: - Nu ma cunoasteti, nici nu-i cazu’ sa spun ezact cine sunt eu. In orice caz, nu ma pretez la asa ceva! De unde vin eu, sunt cineva, intelegi? Si vand toate astea pentru ca am nevoie de loc.
OMUL CUNOSCUT: - Ma rog, sa nu fie cu suparare, dar intreb, ca-s patit. Si-o iau mai mult ca sa citesc ziarele. Am asa, o nostalgie, dupa cand erau ziarele ieftine. Acu’ sunt prea scumpe pentru mine, si le iau gata citite, de la unu’, de la altul Unele sunt chiar de cateva zile. Ultimul pe care l-am citit zicea ca iar intram in Europa.
ADAM: - Unde sa intram?
OMUL CUNOSCUT: - Prin Europa. Ce, nu stii, integrare, alea-alea
ADAM: - Nu, n-am auzit. V-am spus ca nu stiu sa citesc.
OMUL CUNOSCUT: - Da’ la televizor, la televizor n-ai vazut?
ADAM: - Acum vreo douazeci de ani aveam si eu un televizor. Da’ n-aveai ce sa vezi la el si l-am dat. Pe urma eu aveam mereu cate ceva de facut. Ma chemau oamenii: ba sa le pat un cui, ba sa le sparg un lemn. Chiar le ziceam: uite, bat cuiu’ asta si cand oi veni, vin si eu in vizita la cuiu’ meu! Da’ oamenii au tot murit in vremea asta, si cand am avut nevoie de adapost
OMUL CUNOSCUT: - Daca mai ai obiecte din astea vechi, sa mai aduci. Le dau si eu mai departe, unui profesor; nu stiu ce face cu ele! Nu-ti dau banii pe loc, dar cand mai vii, iti aduc de la dom’ profesor niste sticle de vodca, niste conserve. Daca vrei, nu te oblig!
Dar a pus deja pachetul sub masa, ii ia paharul, il scurge, apoi isi toarna, fara sa se mai uite la Adam, care se ridică 919g61j ;.
Cortina de lumina.
Scena 3:
Adam
Adam sta pe o lada si fumeaza.
ADAM: - Hai, cutu-cutu! Hai, cutu-cutu-cutu! Hai, ca nu-ti mai fac nimic! Daca nu vii, te caftesc!
Tacere.
Cortina de lumina.
Scena 4:
Adam, Omul cunoscut
Adam taraie un pachet mai mare. Omul cunoscut, la masa, are in fata lui cateva conserve si doua sticle de vodca.
OMUL CUNOSCUT: - Ce mai faci, nea Adame? Te-am asteptat si ieri, s-alaltaieri Am zis c-ai plecat in excursie prin Europa.
ADAM: - Nu mai pot de bine. Auzi, ce se-aude cu Europa aia? Aud ca-i razboi pe-aici pe undeva! Zicea cineva in piata, dar n-am indraznit sa intreb, sa nu zica, Doamne-fereste, ca-s spion-ceva!
OMUL CUNOSCUT: - Ma intreb cand ne baga dracului si pe noi in razboi. Nu vezi, de jur imprejur tot auzi de CONFLICTE! Citeam intr-un ziar - si sa stii, unu’ de saptamana asta! - ca e mare-mare pericol!
ADAM: - Auziti? Spuneti-mi si mie: ce simti cand citesti? Ai asa ca o gafaiala, ca o sfarsala, ca la sport? Sau ti se incordeaza muschii?
OMUL CUNOSCUT: - Nu mi se incordeaza muschii. E simplu, ca si cum as vorbi cu cineva de una, de alta
Scena 5:
Adam, Omul cunoscut, Copilul Nimeni
Intra Copilul. Vine la masa lor si tace. Omul se stramba la el, dar pustiul nu se misca.
OMUL CUNOSCUT: - Uite la el: viseaza, ticalosu’! Isi permite. Ce le pasa astora, n-au grija, n-au nevasta de tinut, nu trebuie sa munceasca, nici macar nu se duc cu gunoiu’! Ca si EI sunt niste gunoaie. (Il impinge. Copilul se da un pas inapoi si intinde, automat, mana, la cersit.) Na, ca i-a cazut fisa. Auzi? O fi avand douaj’ de ani?
ADAM: - Pare copil.
OMUL CUNOSCUT: - Pentru ca-i retardat. Are aurolac pe creier. Daca-l arzi cu bricheta, nu mai simte. Uite, asta program de guvernare: ne da la toti aurolac sa tragem pe nari, si nu ne mai trebuie caldura, mancare
ADAM: - Si nu ne intelege?
OMUL CUNOSCUT: - Daca-i dai porunci mai pricepe ceva. Asta-i de pe lumea ailalta, pricepi?! N-are casa, n-are masa, nu-l vrea nimeni!
ADAM (siesi): - Nici pe mine nu m-a vrut nimeni! Si nici nu ma vrea
OMUL CUNOSCUT: - Astia au o lume a lor, subterana. Sunt kilometri intregi de canalizare, care nimeni nu mai stie unde duc Daca intri acolo, nu mai iesi! Sunt sute, poate mii de cersetori acolo. Ce stiu eu?, poate milioane Acolo, ha-ha, o fi lumea adevarata si noi astia, cativa, pe la suprafata, stam si noi asa, de reclama Si de, ca la reclama, e misto!
ADAM: - Am mai vazut din astia. Sunt destui afara, la cersit.
OMUL CUNOSCUT: - Mi-a povestit unu’ de-al lor, asta vara. Nu avea bani de aurolac si i-am dat eu o mie-doua, cu conditia sa-mi spuna cum e pe-acolo, pe DEDESUPT. Stii, eu sunt foarte curios. Am terminat, ma-ntelegi, si liceul! Pe vremea aia, putini terminau liceul, acu-i obligatoriu si pentru femeile de servici. Acu’, si cu facultate speli podele!
ADAM: - Si cum e acolo DEDESUPT?
OMUL CUNOSCUT: - Au si acolo sefi, ca la Mafie! Sefi tari, care au, cand vrea muschiu’ lor, mormane de pungi cu aurolac! Astia micii, cum e si pustiu’ asta, cat platesc taxa de protectie, barosanii ii lasa sa iasa afara, “la produs”. Nu platesc? Ori ca nu cersesc destul, ori ca-si cumpara bomboane - alea - alea, a doua zi, sau peste o luna, sau un an, ii gaseste cate un lucrator de la reparatii canalizari. Mancat de sobolani
ADAM: - Mmmm, n-am mai auzit asa ceva!
OMUL CUNOSCUT: - Nici n-ai sa auzi! De astea nu scriu nici macar ziarele! Lucratorii, cand gasesc starvurile, se fac ca nu stiu nimic. De ce sa se complice? Stii cum e - declaratii la politai, banuieli Si, daca “vorbesc” ceva caraliilor, pe urma, cand intra intr-o zi in canalizare, se trezesc din senin cu un suriu in spate, intelegi? “Tacerea e rupta din Rai!”
ADAM: - Acum inteleg.
OMUL CUNOSCUT: - Nea Adame, ai grija, nu spui la nimeni! Nici nevesti-ti!
ADAM: - Da, nici nevesti-mi, nici nevesti-mi (catre sine) Parca as avea cui sa spun!
Copilul se intoarce rugator spre Adam si acesta scoate din buzunar un coltug de paine. Il intinde, dar apoi isi retrage mana, rupe coltugul in doua si-si opreste partea cea mai mare, musca din ea si o vara in buzunar. Copilul o primeste pe-a lui si mananca, dar tot nu pleaca.
OMUL CUNOSCUT (ia o ruptura de ziar de pe jos - Copilul a calcat pe ea): - Ia uite, asta-i ziar! Ha, i-auzi: Europa trimite incoace ajutoare! (intoarce ziarul si se uita la data) Ti-ti-ti, ziaru’ asta e de anul trecut! De ce n-or fi ajuns ajutoarele? Sau or fi ajuns?
ADAM (indrazneste): - Unde vine asta, Europa?
OMUL CUNOSCUT (mirat): - Ei, hai, hai, du-te dracu’? Cum, “unde-i Europa?” Orice copil stie cam pe unde-i Europa! E (arata cu degetul spre stanga, se gandeste putin, apoi arata spre sala) Uite - Europa! Pe-acolo e! (catre cineva din sala) Vezi dom’le ca stai cu spatele la ea! (arata obrazul) Vezi, ca nu-i frumos!
ADAM: - Mata, mata ai vazut-o?
OMUL CUNOSCUT: - Ce sa vad, dom’le?
ADAM: -”Europa” asta - ai vazut-o? Esti sigur ca mai e acolo (se uita spre sala) unde spuneai ca e?
OMUL CUNOSCUT: - Hai ca sunt tampit! Tu faci misto si eu era sa te cred. (Se gandeste insa) Stii, de fapt nici eu habar n-am exact pe unde vine. Cred ca ne-au spus la scoala. La televizor, pare aproape. Din orice oras din Europa, de unde arata, pare ca pe la noi. Doar ca-i mai luxos. Toata lumea vorbeste de ea, spune ca vrem sa intram in ea, dar nu cred sa stie prea multi pe unde vine exact, cum e sa traiesti acolo, cum faca aia mamaliga Dar nu poate fi asa departe. Stii ceva? Eu cred ca-i la Nord.
ADAM: - Ati putea sa mergeti sa vedeti si sa ne spuneti. Sa nu fim cumva inconjurati
COPILUL NIMENI: - Mi-e foame!
OMUL CUNOSCUT: - Asta nu apuca ziua de maine: nu cred c-a cersit destul ca sa plateasca taxa de protectie.
ADAM: - Poate-l gasesc parintii
OMUL CUNOSCUT: - Pe asta nu-l mai vrea nimeni, nici parintii nu l-ar recunoaste! Cine sa-si murdareasca casa cu el! Si dupa ce-l faci bine, il hranesti, intr-o noapte iti da in cap si fuge cu vreo doua fleacuri si le vinde. Daca are noroc, il prind gaborii si infunda puscaria: mancare la fix, program
ADAM (cu neasteptata mila in glas): - Daca l-as lua eu o vreme?
OMUL CUNOSCUT: - Te-ncurci, dom’le, asculta ce-ti spun. Se face bine, apoi iti da in cap si fuge!
ADAM: - De-acolo unde-l duc eu, n-are cum sa fuga. Numai sa nu moara
OMUL CUNOSCUT: - Astia, drogatii, se chinuie rau cand nu le mai dai aurolacu’? Se infurie, fac urat, plang, se vaita! Am vazut unul la televizor, la un documentar: nu doresc la nimeni sa vada asa ceva!
ADAM (catre sine): - Intai am zis ca-i mai liniste asa, singur. Dar cand am alungat cainele, am vazut ca era rau. Mai aveam cu cine vorbi, ca sa nu mai vorbesc asa, singur
Cu fata luminata, Omul cunoscut matura cu bratul conservele de pe masa, intr-un sac.
OMUL CUNOSCUT: - Pai atunci am facut targul. Ia-ti sclavul acasa si fii mata sanatos! ii spun eu sa mearga cu mata, ca pe mine ma asculta. (catre Copil) Auzi, nea Aurolac? Mergi cu nenea. Capeti mancare, ai inteles? Potol misto! (catre sine) Cum sa le mai zici astora, ca sa te inteleaga? (catre Adam) Daca se face bine, e foarte bun de munca. Si nu ti-l cere nimeni inapoi. Nimeni de pe lumea asta.
ADAM: - Daca se face bine
Adam il ia pe copil de mana si acesta il urmeaza ca in transa.
OMUL CUNOSCUT: - Auzi, de fapt si aici (arata circular in jurul lui) e tot Europa. Mi-a zis dom’ profesor, si dansu-i universitar, a umblat chiar si pe la Moscova! Cand el beia Coca-Cola, eu ma jucam prin tarana!
Cortina de lumina
Scena 6
Adam, Copilul Nimeni
Cu un felinar in mana, Adam intra in cusca, tragand in urma usita cu lacat. Inauntru, Copilul Nimeni, in convulsii. Adam il pocneste pe copil peste fata, pana oboseste. Copilul se opreste din strigat. Adam scoate din buzunarul pantalonilor o sfoara si-l leaga de maini, apoi, cu capatul ramas liber, de o latura a custii.
ADAM: - Ai sa te faci bine. Nu te mai las sa te droghezi, da? O sa te doara, o sa te usuci, da’ daca te faci bine ai sa-mi multumesti. Ai sa-mi pupi picioarele, intelegi? (il scutura) Ma auzi? Sa nu mori, da?! Am dat bani grei pe tine! (da sa plece, dar se intoarce) Stii cum te cheama? Te cheama “Nimeni”!
Scena 7:
Adam, in fata custii in care Copilul mai geme din cand in cand
Adam: - Auzi Doamne, mi-am luat un plod, sa ma ajute la munca. Il cheama Nimeni, asa mi-am zis eu ca e numele al mai potrivit pentru unu’ ca el! M-a costat ceva! Niste conserve bune. Si doua sticle de vodca, auzi? Una era din aia straineasca. Din Europa. Tu stii, Doamne, cam unde-i asa, cu aproximatie, Europa asta? Nu stiu daca o sa traiasca Nimeni, ca vine si iarna! Il tin la cald, in cotetul porumbeilor, da’ tot nu-si mai revine Asa eram si eu la varsta lui, tacut, tacut. Da’ eu nu trageam in piept lac din ala, pentru sobe, cum a tras el, nu ma drogam! Da eu zic sa-l iert, pen’ ca acolo, in canalizare, gazu’ ala din punga tine loc de mancare, de caldura Tragi aburii astia ai lacului si visezi prostii, pana iti putrezeste creierul. Ei, gata, am stat destul.
Adam se ridica.
Cortina de lumina
Scena 8:
Adam si Copilul stau pe ladite, cu spatele la cusca
ADAM: - Hai, spune macar “mama”! Esti de-o luna aici si tot nu NE spui nimic. Hai, uita-te aici: eu sunt Adam, tu esti Nimeni. (arata cu degetul) Adam, Nimeni, Adam, Nimeni, Adam, Nimeni! Spune macar un cuvant! Spune “casa”! Aici e “casa”, da? Dincolo, e camp, e Europa! Da, da, numai prostii nu stiu ca dincolo de gardurile alea, dupa ce treci crestele alea abrupte, acolo e Europa! Acolo sunt santurile tale nenorocite, dinspre Europa ai venit tu. Dar aici e bine, esti la adapost, in siguranta! Hai, zi si tu ceva! (Copilul mesteca, impasibil. Adam se enerveaza.) Ha, vrei sa te duc iar la santuri? (siesi) Nu, asta e idiot, nu intelege! Mai bine cumparam un papagal, ma intelegeam cu el. Asa, stau cu plodu’ pe cap, mai hranesc si javra aia de caine, atunci cand binevoieste ea sa vina M-am prostit de batranete! Crezi ca javra vine atata drum de dragu’ meu? Asi! Din interes, pentru haleala!
Adam se ridica sa plece. Copilul ia cartea care sprijinea ladita subreda si incepe sa rasfoiasca interesat. Sta pe burta, admirand pozele si mangaind paginile ca pe un caine.
Cortina de lumina
Scena 9:
Adam, Copilul Nimeni
Adam pune cateva vechituri intr-un sac, Copilul il priveste curios. Are acum fata curata si mai multa viata.
ADAM (incet): - Acum suntem doi, si tot singur vorbesc! Ba inca si in soapta, sa nu zica plodu’ asta ca-s nebun! (se opreste) Auzi, da’ n-oi fi putin nebun? Ca singuratatea tampeste, si eu sunt singur de atatia ani! Ca ala cum spunea dom’le ca-l cheama? Robinzon, da Robinzon!
COPILUL: - Unde tu plecat?
ADAM: - “Unde pleci tu?” asa se spune, fratioare, da!
COPILUL (veselie in ochi): - Unde pleci tu fratioare?
ADAM (mimeaza supararea): - Ia vezi, ia vezi! Eu nu-s frate-tu, eu is ca un Dumnezeu pentru tine, erai mort si te-am inviat!
COPILUL: - Si ce-i aia “Dumnezeu”?
ADAM: - “Ce-i aia?, ce-i aia?”! Ia, Dumnezeu este este tatal nostru. Intr-o buna zi o sa vina (brusc descurajat) Da’ pana atunci, o sa vina iarna si o sa ne ia Dracu’!
COPILUL: - Si cine-i “Dracu”?
ADAM: - Las’ c-ai sa vezi tu, daca pui cumva botu’ la sticlele mele cu “doctorie” de pruna, cat lipsesc.
COPILUL: - Unde plecat tu?
ADAM: - Nu asa! “Unde pleci?” - se spune!
COPILUL: - Si unde pleci?
ADAM: - Pe-aici Ce sa-ti spun, ca si pricepi?! Na, ca stau la batranete sa fac scoala cu plozii, sa fac instructie!
COPILUL: - Unde plecat Adam?
ADAM: - La dracu’, Doamne - iarta-ma! Plec putin in Europa, auzi? Ma tot intrebi ce-i acolo s-acolo, de parca si pricepi ceva! Tu ai tartacuta moale, dupa boala, nu te zori sa bagi atata in creeru’ ala, sa nu se-ntoarca boala!
COPILUL: - Si unde pleci?
ADAM: - Unde sa plec in alta parte, daca nu-i decat Europa, de jur imprejur! Auzi? cat lipsesc, sa nu iesi cumva din casa daca vrei sa nu te manance lupu’, da?! Ca pe aia trei iezi!
COPILUL: - Nimeni nu stie. Ce-i aia “lupu”?
Adam injura printre dinti si salta sacul pe umar. Apoi, brusc, ii arunca Copilului o privire calda.
Cortina de lumina
Scena 10:
Adam intra cu sacul plin. Copilul iese din cusca, in intampinare, agatandu-se de sac. Adam ii da o ciocolata din sac, Copilul o miroase, o linge, si musca din ciocolata, cu tot cu ambalaj.
ADAM: - Uite ce prost e Adam! in loc sa mai iau vodca, ulei si gaz, am gresit si-am luat ciocolata! Cine manca ciocolata la vremea mea? Poate copiii bogati, nu mai stiu Acum, un tantalau ca Nimeni baga la falci bunatati din astea si nici bogdaproste nu spune! Uite, nici nu ma mai baga in seama! A uitat cand rodea sfoara cu dintii si facea ca un caine mort
COPILUL (ii arata inscriptiile de pe ciocolata): - Ce e asta?
ADAM: “Ce e asta?”, “ce e asta?”, altceva nu stie! Ce sa fie, ciocolata este! Ti-am mai dat, lighioana mica, si ti-a placut!
COPILUL: - Nu, ce-i ASTA, ASTA? (arata cu degetul inscriptia)
ADAM (incurcat, ia ambalajul si-l priveste): - Ti-am zis sa nu mai arati cu degetul, ca ti-l tai! Nu e frumos sa arati cu degetul! Am o valiza mare cu degete de copii obraznici, care au aratat cu degetu’!
COPILUL (tine acum mana la spate dar, incapatanat, arata in
continuare, de data aceasta cu barbia, spre ambalaj): - Nu, ce-i ASTA?
ADAM: - Un desen. Acum o sa ma-ntrebi ca ce-i aia desen! O sa-ti arat la biserica. Am facut niste desene frumoase acolo Acum o sa ma-ntrebi ce-i aia bis
COPILUL: - erica? Ce-i aia biserica?
Adam se intoarce cu spatele la Copil, facand-o pe suparatul.
ADAM: - Daca stiam sa citesc, poate-i aratam. Da’ la ce foloseste sa citesti, cand ai tot ce trebuie unui om? (se intoarce spre Copil) Mai bine repeta ce te-am invatat la lectia de ieri despre Europa. Nu scanci, tu ai inceput sa ma-ntrebi, acu’ invata, ca sa tii minte si sa nu ma mai plictisesti cu intrebari! Hai, stai in picioare (Copilul statea in picioare) si spune-ne unde e Europa.
COPILUL: - Noi pentru astazi am avut la lectie “Europa, casa in care traim si imprejurimile”. La lectie noi am invatat ca casa noastra si satul nostru in care traim se cheama Ruptura. El este inconjurat de Europa de jur imprejur
ADAM (intelept): - Daaar
COPILUL: - Dar noi suntem aparati de munti inalti inconjuratori, bogati in bogatii naturale Ce-i aia “bogatii naturale”?
ADAM (se mira): - Buna intrebare. Nici chiar eu nu stiu, desi am terminat patru clase primare Continua!
COPILUL: - Asa. Noi avem aici un popor cu traditii minunate Ce-i aia “traditii”?
ADAM: - Adica cand te tragi din ceva, din cineva. Acum ne-o trag altii, daca nu suntem destepti! Continua!
COPILUL: - Solul si subsolul patriei noastre contine bogatii ne ne
ADAM (conciliant): - Aici ma incurc si eu. Zi: “fara sfarsit”.
COPILUL: - Ce-i aia, “fara sfarsit”.
ADAM: - E atunci cand te doare maseaua, sau piciorul, te doare mereu, cum te durea pe tine aurolacu’, si te doare in fiecare zi: zici ca nu se mai sfarseste. Pricepi?
COPILUL: - Da, pricep. Asa Si noi doi suntem ultimii doi oameni, de jur imprejurul muntilor nu mai este nimic, nimic. Decat Europa Da’ dincolo de Europa, ce e?
ADAM: - Trebuia sa ma astept ca nu te multumesti pana nu-mi pui alte intrebari! Dincolo de Europa e e Nimic! Te apleci in gol si, daca esti prost, cazi. Dar mai sigur, te calca un tractor, sau te arde cu flacara lui. Numai aici esti in siguranta, da?
COPILUL: - Si uriasii aia de fier care mananca oameni
ADAM: - Tractoarele, asa se cheama.
COPILUL: - Noi cum am scapat?
ADAM: - Tu erai prea mic, nu mai tii minte. Am fugit. (Rade) Am luat un tramvai.
COPILUL: - Ce-i
ADAM: - Stiu: “ce-i aia tramvai?” “Tramvai” este este ceva zburator, in care ne-au urcat noi si am fugit pana aici, la munti.
COPILUL: - Si tramvaiele zboara sus-sus?
ADAM: - Pana la Luna - stii Luna ce-i. Si mai departe, la stele. Ei, un tramvai din asta Da’ trebuia sa platesti ca sa te lase sa urci in tramvai Nu stii tu ce-i aia “sa platesti”.
COPILUL: - Ce-i aia “sa platesti”?
ADAM: - Iti spun mai bine altadata. Acum iti povestesc doar cum era cand se invarteau tramvaiele in jurul Lunii, pana ameteai. Pe urma au venit balaurii, si nimeni nu s-a mai urcat in tramvaie!
COPILUL: - Sunt flori in Europa?
ADAM: - Sunt, dar sunt de sticla, ca geamurile. Ai vazut, cand se sparg geamurile, te taie.
COPILUL (stiutor): - Da, si geamurile n-au miros, ca florile noastre. Da’ catei sunt acolo?
ADAM: - Sunt legati toti cu lant, nu te poti apropia sa-i mangai. Si stau toti inchisi in case, ca sa nu-i prinda balaurii. N-am vrut sa-ti spun, sa nu te sperii, dar am auzit ca departe, departe, sunt si un fel de oameni: unii fara cap, altii cu un ochi pe burta, sau cu aripi si cioc. Aia sunt mai rai decat balaurii!
COPILUL: - Si nu poate omori nimeni balaurii?
ADAM: - Hopa, te si gandesti, voinicosule! Cine sa-i omoare? Nimeni!
COPILUL: - Si adica eu am sa-i omor pe balauri?
ADAM: - Nu prostule, nu tu. Stai jos sa-ti spun!
Copilul Nimeni se aseaza.
ADAM (ca un batran povestitor, cu voce muiata): - Odata ca niciodata, era sa-i dovedeasca un copil. L-au vazut balaurii si au vrut sa-l manance. De frica, bietul copil a inceput sa planga. Dar atunci lacrimile lui au facut pe monstrii de fier sa rugineasca. Le-a ruginit incheieturile lor de fier si n-au mai putut sa se miste. Se uitau cu ochii aia rai si clampaneau in gol, da’ de miscat, nu se miscau! Copilul a terminat lacrimile. Si au venit in alta zi alti si alti balauri de fier, iar copilul si-a amintit atunci de prietenii lui de joaca, omorati de bestii si a plans iar si iar, si balaurii cadeau unul dupa altul. “Nu mai plange”, se rugau ei, dar baiatul plangea intr-una! I-a invins atunci pe toti balaurii care au vrut sa-l manance si atunci copilul s-a bucurat si a ras si n-a mai avut lacrimi. S-a gandit atunci cat e el de viteaz si ca bine c-au pierit ceilalti inaintea lui, cei care s-au luptat cu balaurii. Au fost invinsi pentru c-au fost fricosi, nu ca el, de aia au fost invinsi, se grozavea el. Atunci a venit la el un balaur mic-mic, cat o soparla, cu gura veninoasa. Dar baiatul nu a mai putut sa planga - era prea bucuros! Asa, balaurul cel mai mic l-a mancat si pe copilul cel viteaz, pentru ca nu a mai erau lacrimi S-au inmultit apoi balaurii
COPILUL: - Balaurii dorm noaptea, ca si noi?
ADAM: - Ha-ha! Ce, vrei sa-i prinzi in somn si sa le plangi la piept pana crapa? In Europa nu exista noapte. E numai zi, e o zi vesnica. Si iarna e asa, un fel de inserare, dar in rest, soarele straluceste. Asculta: astazi am invatat ce-am invatat? Ca trebuie sa ai mereu lacrimi la indemana! Poate mor eu, ca uite, vine iarna si ne ingroapa aici! Dar tu trebuie sa fii pregatit mereu sa plangi. Batranii mei aveau in casa niste cescute anume de lut, “lacrimare” le ziceau, si adunam acolo cu totii lacrimile noastre. Te taiai la picior de la coasa? Plangeai, venea mama cu lacrimarul si strangeam acolo picaturile. Iti murea cainele cel mai drag, sfasiat de lupi? Plangeai in lacrimar. Isi rupea calul cel murg piciorul pe sleau? Strangeai din dinti ca sa nu plangi pana acasa, sa dai lacrimile familiei! Azi o durere, maine plecarea tatei la munca, tocmai in partea ailalta a tarii, altadata l-au luat pe frate-meu la oaste Plangeam cand ne venea si strangeam acolo, ca oamenii gospodari ii tarziu, atunci cand a murit bunicul, n-am mai avut nici unul lacrimi. Era dupa foamete, ne murisera si animale, ne amenintau ca ne evacueaza Dar cand s-a dus bunicul, aveam lacrimi stranse deja de cativa ani. Am avut ce varsa pe mormant. (Se intoarce spre sala) Uite, daca mor, am ceva lacrimi, de-ale mele, puse deoparte. Ca sa nu te chinui atunci sa plangi. Tu poate nici nu stii cum se plange!
A C T U L II
Scena 1:
Copilul
O lumina verticala cade pe cusca. De sub patura apare Copilul Nimeni, care se scutura de pene. Se scarpina. Casca.
COPILUL (priveste in lumina de deasupra capului): - Luna! (coboara din cusca, priveste cu teama in jur, apoi striga incet) Tata? (iese)
Scena 2:
Adam, Strainul
Cateva momente de liniste, apoi Adam intra, abia ducand in spate pe Strain, pe care il tranteste langa cusca, de care il sprijina.
ADAM: - “Din cate carciumi sunt in lumea asta, trebuia sa intri tocmai intr-a mea!” Am glumit, noi nu suntem niste salbatici: asta-i din “Casablanca”. Un film. Bogart ii zice ei: “Din cate carciumi sunt in lumea asta, trebuia sa intri tocmai intr-a mea!” Crezi ca-i parea rau c-a intrat in carciuma lui? Ce sa faca el acolo singur, in pustietatea aia? Eu zic ca s-a bucurat ca a intrat “tocmai” in carciuma lui, nu? (il aseaza mai bine pe Strain, cu gesturi blande, asa cum se face cu copiii) He-he Pe vremuri vedeam toate, da’ toate!, filmele bune, ma duceam lunea la cinema. Aveam o gagica care-mi citea, ca pe mine m-au trecut cele patru clase asa, ca sa nu se inregistreze cu analfabeti Mancam seminte si maaa tot uitam. “Avaramu, a-aaa, avaramu”! N-am fost un salbatec. Ca acu’! (Strainul geme) Sa-ti dau ceva de baut, poate ajuta. Daca esti degerat, precis ajuta! Siiigur, nu scapi de amputare, dar macar nu-ti mai pasa (Gaseste in geanta agatata de gatul Strainului un bidon, gusta, mai gusta o data, cu evidenta placere, apoi bea indelung, fericit. Vantura bidonul si, constatand ca mai e ceva in el, il duce la buzele strainului.) Ei, nu, ca daca nu-ti place, sa stii ca nu te fortez! Mie nu-mi amputeaza nimeni nimic, da’ la nevoie, ha-ha te ajut sa-l termini
STRAINUL (deschide speriat ochii si tuseste): - Ce dracu’, am ajuns in Iad?
ADAM: - Mai ai vreo doua statii, omule. Bea, s-o sa faci trecerea spre Rai. Intre Iad si Rai, asculta-ma pe mine, ca-s mai batran si cu ceva experienta de navetist intre Raiul de sus si Iadul de jos e doar o diferenta de gramaj! Intotdeauna, dupa prima sticla, Raiul e mult, mult mai aproape decat la primul toi.
STRAINUL: - Nu pot sa ma ridic, am ceva rupt?
ADAM (trage o dusca): - Nu m-ar mira. Dupa cum ti se balabaneau picioarele, cat timp te-am dus in spate cred ca macar picioarele sunt rupte. Dar ce mai conteaza? Oricum, pe frigul asta, garantez ca-s degerate! Pe vremuri, cand lucram prin munti, la santiere, in fiecare zi aveam unu’ sau doi cu degeraturi. Da’ pe vremea aia se purta eroismul: era la moda depasirea de plan, cincinalu-n patru ani si jumatate, cazutul la datorie stii, “mort pentru patrie”? Acuma, daca-ti taie picioru’ ti-l taie in nume propriu, privat cum s-ar zice. Nu pentru o cauza mareata. Ai sa zici ca e tot aia
STRAINUL (geme): - Multumesc, multumesc. Nu mai speram sa ma salveze cineva. Dar acum dati un telefon, va rog, sa ma ia.
ADAM: - Cine sa te ia? Pentru Rai, ca si pentru Iad, nu trebuie sa te deranjezi: vine ingerul, respectiv stii tu, si te ridica. Sau te coboara, cine stie?
STRAINUL: - Ziceam, un telefon la Salvare. Nu-mi mai simt picioarele!
ADAM: - Asta-i bine! Intr-o alta iarna, a venit unul taras pana aici. Era voinic, mergea, intelegi, pe picioarele lui. Nu vorbea: a trebuit sa-i sparg crusta de pe buze cu vatraiul. Dupa aia mi-a parut rau, ca ala, in loc sa vorbeasca, a inceput sa urle. Ala isi simtea picioarele saracu’, nu ca tine acu’! Si urla, si urla, si urla pana a murit. Bine ca nu s-a speriat Nimeni. Pe tine macar nu te doare. Chiar m-am gandit: nu-i frumos sa lasi un om cazut in zapada, dar daca iar il innebuneste pe Copil? Daca il tampeste de cap cu urletele?
STRAINUL: - Vreau o salvare, o masina-ceva, sa ma duca la spital.
ADAM: - Aici nu exista spital. Nu avem decat primarie si biserica. (banuiala) Dar sa nu te-apuci acum sa-mi ceri preot! Vezi cum te simti, poate te faci bine, da? De unde sa-ti dau si preot? Nu avem nici preot, nici icoane, nimic-nimic! Au ramas doar cuiele si urma icoanelor de pe pereti Am pus poze de-ale mele, cu rama, sa nu ramana locurile alea goale, ca si cum n-ar locui nimeni in localitate
STRAINUL: - Cum se cheama locul asta?
ADAM: - Ruptura. Cel putin asa se chema inainte. Oficial, satul exista inca. Mie nu mi-au putut da locuinta de la primaria din Lunca. Mi-au spus sa ma duc dracului - chiar asa mi-au spus: “du-te mata dracului la tara, de unde esti!”. Pe buletin, scrie “Ruptura”. Aia de la primaria din Lunca nu stiau daca satul mai exista, dar n-au avut saracii ce face: aveam mutatie pe Ruptura. La Lunca nu aveam casa, nu aveam de lucru. Nici la oras n-am gasit. M-am apucat sa caut Ruptura si uite, l-am gasit. Pe hartile de dinainte de revolutie era trecut aici lacul de acumulare, da’ adevarul e ca nu l-au facut niciodata!
STRAINUL: - Pe harta mea nu era trecut nici un sat aici. Si e o harta recenta. Chiar ma gandeam: daca alunec acum, nu ma gaseste nimeni, ca e pustiu cale de o suta de kilometri. Dar uite ca nu-i pustiu. Mai dati-mi va rog niste coniac.
ADAM: - Bea fara grija, ca e al tau. (ii da sa bea)
STRAINUL: - Si ce-i aici? Cabana padurarului?
ADAM: - Nu, domnule. Un sat. Un sat mare, aproape un oras. Din care toti, dar toti!, au plecat. Prin anii saizeci, aici trebuia sa se faca un baraj. Au evacuat oamenii si targusoru’ asta a ramas complet-complet fara oameni, pana am venit eu, acu’ vreo cinci ani. Sau sase Totul, totul e in picioare, doar ca nu e tipenie! Nici caini, nici gaini, vara, nici vrabii macar. Eu sunt singurul om aici, m-am ales primar. Am facut totul democratic: cu sedinta, cu luari de cuvant Mi-am dat cuvantul, m-am propus si iata-ma primarul din Ruptura! (cu teama jucata) Dar daca nu m-alegeam, hai?!
STRAINUL: - Sunteti nebun, domnule! Nu ma intereseaza cine sunteti, dar e omeneste sa ma urcati intr-o masina, intr-un tractor-ceva, si sa mergeti la cel mai apropiat sat. Ca primar, puteti cere asta (gluma amara) chiar dumneavoastra, odata ce tot v-ati facut pomana si m-ati salvat!
ADAM (inveselit): - Auzi, eu credeam ca mierleste, si el face misto de salvatoru’ lui! (serios) Asculta, baiete: eu pot doar sa-ti dau tuica impotriva durerilor. Am cateva butoaie, asa ca ne ajunge pana iesim din iarna - nu sunt zgarcit! De aici insa nu putem pleca, pentru ca in anii saizeci, cand i-au evacuat pe oameni De fapt i-a obligat, stii? Le-au pus, cum s-ar zice, pumnu-n gura: “ori mergeti la oras, ori veti trai pe fundu’ lacului de acumulare, la treizeci de metri!”
STRAINUL: - Iar incepeti?! Nu ma intereseaza ce-a fost aici in anii saizeci! ii nu ma interesaza ce-a fost in anii saizeci nici in orasul meu, nici la Praga, nici la Paris, nici la New York!
ADAM: - Daca nu vrei, nu-ei spun. Dar afla tu ca acum patruzeci si ceva de ani aici traiam si eu, cu ai mei. Stiam fi-e-ca-re casa din targ! Ei bine, acum patruzeci si ceva de ani, nu exista in targusorul asta nici o masina, nici macar o motoreta. Iar eu, cand m-am intors acum cinci - sau sase? - ani, nu am adus nici macar o bicicleta. Apoi, ca primar, am facut recesamant si am luat casele la rand: casa cu casa! N-am gasit nici macar o trotineta ascunsa pe undeva. Deci nu am masina ca sa te duc la un spital. Presupunand ca am putea sa trecem prin zapada de opt metri. Ca atat are zapada care se depune in caldarea asta naturala. Si presupunand ca o fi vreun afurisit de spital pe undeva. Acum vreo cinci - sau sase? - ani, stiu ca mai erau.
STRAINUL: - Si nici macar un telefon nu puteti da de undeva?
ADAM: - Cum ziceam, acum patruzeci si mai bine de ani, aici nici primaria nu avea telefon. Presupunand ca primarul - adica eu, din moment ce altcineva nu traieste aici, eu m-am ales! Ce ziceam? Presupunand ca primarul ar fi avut telefon, in patruzeci si ceva de ani i-l taiau, pentru neplata.
STRAINUL: - Domnule, domnule primar! Nu poti sa ma lasi asa! Nu putem fi chiar atat de izolati, pana si indienii comunicau prin focuri!
ADAM: - Indienii comunicau prin focuri intre ei! Nu cu spitalele! Trebuie sa-ti spun ca pe o mare distanta de jur imprejur nu mai exista alt “indian” in afara mea. Tu faci cum vrei. Pot doar sa te duc inapoi unde te-am gasit, in zapada, si sa nu ma mai bag in viata ta. Caz in care in primavara va trebui sa te ingrop langa celalalt, care mi-a cazut pe cap luna trecuta - ala cu glasul inghetat. Sau sa stai aici, sa incerci sa traiesti, sa-mi mai povestesti si mie ce mai este dincolo de caldarea asta (soapta) Sa-mi spui mie, numai mie, cum merge treaba cu Europa aia! Caz in care pun la bataie tot rachiul meu de casa. Sigur, nu e asa bun ca (bea din bidon) coniacul asta al tau. Dar, ai sa vezi, merge si ala. Ca-i traditional, stramosesc, cum s-ar zice!
STRAINUL (disperat): - Dar macar cand se topeste in primavara, veti merge sa anuntati pe cineva?
ADAM: - De doi - sau poate trei? - ani, n-am mai iesit din satul asta. Nu prea ma mai tin puterile
STRAINUL: - M-ati adus pana aici printer stanci si prapastii. Banuiesc ca in spate. Un drum nici nu-i cine stie ce!
ADAM: - Cand inca ma mai duceamstii, faceam troc: caram mobilier mic de prin case - lucrurile vechi au cautare! - si luam in schimb bani, conserve, bautura, gaz, chibrite Am o rezerva de alimente pe care pot sa o las si mostenire, fara sa rosesc. Stii, imi era tot mai greu sa traiesc acolo, in oras. Oamenii care aveau case, haine frumoase, masini, nici nu se uitau la mine. Nu ma vedeau! Parca eram Omul Invizibil! Femeilor, in special, le era mila, vedeam in ochii lor. isi fereau privirea, sau imi aruncau monede mici, cu grija sa nu ma atinga cumva cu haina O data, am mers prim centrul orasului. In fata mea se facea partie. Parca eram alt fel de animale - ne imbracam altfel, miroseam altfel Nici n-am mai vrut sa plec de aici. Aici sunt primar, sunt respectat, stiu ca sunt la fel de civilizat ca oricine, ca Bogart din “Casablanca”, ca vedetele de prin filme.
STRAINUL: - Si nu stii ce se intampla dincolo de caldAre?
ADAM: - Daca ar fi razboi, s-ar vedea si de-aici avioane, explozii. inseamna ca e pace, ca doar n-or fi crapat cu totii de foame! In rest Nici nu mai stiu ce-o fi dincolo; dac-o mai fi ceva. Cu vremurile astea, cu razboaie, cu revolutii, cu boli, cu dezmaturi nu stiu dac-a mai ramas ceva din lumea mea.
STRAINUL: - Spuneati ceva de un copil. Un copil are mersul ager. Pentru el ar fi o joaca sa bata stiu eu zece? treizeici? cincizeci de kilometri, pana la un oras sau un sat. (Adam este tot mai indignat, pe masura ce Strainul face propunerea, incat la un moment dat pare chiar nebun) Va fi recompensat! Va primi bani, va fi dat la ziar, la televizor
ADAM: - Asa-mi trebuie, asa-mi trebuie, daca aduc straini in casa! Auzi! Il duc in carca cinci kilometri, il omenesc, ba chiar ii ofer din tuica mea traditionala de casa, iar el si incepe acu’ sa-mi faca reguli! Nu, trebuia sa te las, sa te las acolo!
STRAINUL: - Nu inteleg: v-am spus ca voi plati deranjul. Ai mei il vor recompensa pe copil. (furie) Desi, la urma-urmei, e o fapta crestineasca sa salvezi pe cineva!
ADAM (il apuca de piept si-i apropie fata de fata sa): - Dumnealui vorbeste acum de “etica si echitate”, de “comunism de omenie”? Asa ne zicea pe vremuri! Aveam cred plan si la salvat oameni (imita un crainic radio de pe vremuri): “daca in cincinalul trecut au fost salvati trei turisti rataciti pe munte, in acest cincinal au fost salvati sapte virgula trei turisti si ne propunem ca in urmatorul cincinal sa ridicam procentul cu cincizeci la suta. Uraaaa!” Gata, s-a sfarsit comedia! Sunt cetatean liber, pot sa fac ce vreau! Daca vreau sa te salvez, bine! Daca nu, bine! E democratie! Cand m-am dus la primarie la Lunca, mi-au spus ca primaria nu mai da case si slujbe, ca sunt in schimb liber sa aleg dintre ofertele de servici de pe cum au zis? Aha, de pe “piata libera”. E democratie, mi-au spus, si in democratie nimeni nu e obligat sa-ti deschida usa noaptea, daca nu ai unde sa dormi. Din gara m-au dat afara, ca nu aveam bilet. La fabrica de cuie din Lunca, unde am lucrat treizeci si doi de ani, m-au lasat sa stau o noapte in ghereta portarului, pentru ca ma cunosteau M-am dus din nou la primarie. M-au oprit la poarta (joaca acum si rolul functionarului), le-am dat buletinul. (cu glasul functionarului) “Mata nu ai buletin de localitate, de localitatea asta adica, esti flotant! Asa, ca apa, faci flotari si pleci. Esti de la lac: du-te dom’le la lac si lasa-ne, da?! Sunt si asa destui care vor casa aici, dintre orasenii nostri!” Zic: “Nu pot la lac. La lac nu mai e nimeni. I-au evacuat cand nici nu erai dumneata. Pe noi ne-au evacuat, sa faca lacul artificial. A scris atunci la ziar ca s-a facut lacul, ca asa cerea partidu’, da’ nu se pusese o caramida acolo! Doar ca au evacuat oamenii, “ne-au deportat”, ziceam noi atunci. Am fost adusi atunci aici, la Lunca, ca se facea fabrica de cuie si trebuia multa forta de munca. Am invatat meserie aici. La Ruptura, daca n-au demolat EI intre timp, or fi ramas fantome de case, si daca nu s-au paraginit de tot, atunci s-au furat alea-alea Satul de care spuneti,”de la Lac”, nu mai e! Eu aici am stat, la” Zice ala, functionaru’ (cu glasul functionarului): “Ma rog, pe mine nu ma priveste: uite, e trecut pe harta - “Ruptura”. Du-te acolo, mai vezi, doar n-o sa te iau eu in casa la mine! Nu-ntelegi, omule, LEGAL, NU EXISTI PENTRU NOI! Nu e vina primariei ca aia, acum 40 de ani, au vrut sa faca lac si n-au mai putut sa-l faca. In mod sigur satul, oraselul ala, ce-o fi fost, e acolo. Te duci mata, cum te cheama Cum te cheama?” Zic: “Pe mine ma cheama Adam. Uitati, scrie pe buletin.” Il vad ca mormaie (cu vocea functionarului): “Adam? Ce nume-i asta? Da’ ma rog, te duci frumos mata, domnu’ Adam, te duci frumusel la lac, unde te-ai nascut, da?” Si numai ce incerc eu sa-l impresionez cumva pe functionar, asa, omeneste, cum zici si tu ca se face, ca ar fi adica omeneste sa salvezi pe cineva. Zic: “Eram copil cand m-a adus tata aici. Am tot stat in gazda, cat au avut nevoie de noi la fabrica. Se cautau muncitori peste tot, veneau aici tocmai din La scoala ma invatau invatatorii, apoi profesorii, cat de important e sa construim noi socialismul si ca in comunism o sa ni se dea case, serviciu si televizoare, fiecaruia dupa dorinta. Carte n-au izbutit sa ma invete, dar mi-au bagat bine in cap: “musai sa construim cu totii, cu mic cu mare, vii si morti, socialismu’!” Mi-au spus ca e o cum ziceau? Ca e o cinste, o onoare si o indatorire patriotica sa lucram la fabrica de cuie! (Lasa bidonul jos si intinde in laturi bratele, de parca ar fi crucificat.) Stiti cate cuie au trecut prin mainile mele? Daca ma apuc acum sa numar numai cuiele din primarie, basca tintele si buloanele” Aici, funceionarul ma opreste si zice (cu vocea functionarului): “Stii ceva? Du-te, du-te sa stai acolo, la lacul de acumulare! Spui ca vrei acoperis? Biiine, du-te de-ti ia acoperis acolo! Unu’, doua, trei acoperisuri, ca sunt destule. Noi nu dam case la de-alde matale, da?” N-am priceput: cum adica, “de-alde mine”? Ce, nu mai eram “erou al muncii socialiste, pentru depasire de plan”? Hai, zic eu, c-am priceput: sa schimb macazu’! La Revolutie, daca nu eram eu, sarea orasul in aer, dintr-o confuzie; nu-ti mai povestesc acum tarasenia: au crezut ca vin teroristii, au tras unii in altii si era sa nimereasca sectia de oxigen. Am avut noroc: am salvat-o, am scapat si eu cu viata - mai bine crapam atunci! Ma dadusera atunci la gazeta, doi ani la rand imi tot luau interviuri de cum se apropria luna decembrie. Dupa ce m-au disponibilizat, dupa treizeci si doi de ani la fabrica aia, am ramas insa cu certificatul: sunt revolutionar oficial si, daca mor, am dreptul la trei lovituri de tun in onoarea mea. Pe bune! ii zic functionarului. Zice (cu vocea functionarului): “Si la ce-ti foloseste ca trage cu tunu’? Si asa nu mai auzi, daca tot ai mierlit. Ca case, domnule draga, primaria noastra nu are. Si, dupa bugetele astea tot mai mici, nici nu cred c-o sa mai aiba vreodata case de dat!” imi vine atunci o idee: “Auziti? Ca erou, n-am dreptul la loc de veci?” Functionarul a sarit in sus, de parca-l oparisem (vocea functionarului): “Auzi?! Daca ai buletin de oras, esti erou de oras, intelegi? Daca nu, nu! Esti erou de alta parte. Doar nu vrei sa-ti dam loc de veci ca sa stai in el. Hai, domnule, nu ne mai tine, ca avem treaba!”
STRAINUL: - Este momentul sa va spun ca eu nu lucrez la vreo primarie. Asta ca sa nu va vina o anumita idee, profitand de fatul ca sunt imobilizat.
ADAM): - “O anumita idee” poate sa-mi vina numai daca te apuci sa-mi strici lumea mea asta, de aici. Apropo, n-ai buletin de Ruptura, asa ca n-ai drept de vot. Iar daca indraznesti sa vorbesti cu copilul
STRAINUL: - Cum il chema?
ADAM: - Chiar nu te priveste! De fapt, nici nu-l cheama. Eu i-am spus la inceput Nimeni, ca aveam chef sa ma distrez
STRAINUL: - Si-acum?
ADAM: - I-a ramas numele Nimeni. De ce sa-l schimb, ca tot nu are cine sa se mire? Doar daca se imbolnaveste, ii schimb iar numele, dupa datina veche Prostu’ de Nimeni crede ca-i un nume si eu ma distrez. (se apleaca asupra Strainului si-i ia bidonul) Auzi? Daca ma hotrarasc sa te pastrez, trebuie sa-mi juri ca nu-mi ametesti copilul cu prosiii din lumea de-afara! N-are nevoie! De fapt, stii ceva? E mult mai bine asa: n-ai sa vorbesti deloc cu el, n-ai sa-i raspunzi, da? Cand e el aici, esti mut, ne intelegem prin semne!
STRAINUL (terorizat): - Da, da, da! Am sa tac si-am sa ma fac bine si-am sa plec din iadul asta blestemat!
ADAM (il linisteste, ca pe un copil): - Biiine, biine, ai sa pleci, ai sa pleci. Poti sa pleci si acum, daca vrei. Dar, atentie!, nu ai sa vorbesti cu copilul! Altfel, te duc inapoi in zapada din care ai venit.
STRaINUL: - Am sa tac, am sa ma fac bine si am sa plec! (are dureri, se crispeaza) Mmmm!
ADAM: - Ai sa pleci la primavara. Numai sa ai noroc sa te faci bine. Pari rezistent ii acuma, incepe sa taci! Copilul n-a vazut niciodata oameni de cand si-a revenit. Ce-a fost inainte, nu mai stie! Si daca ar sti, la ce i-ar folosi? Eu i-am dat, cum s-ar zice, din nou viata, asa ca am ceva drepturi asupra lui, nu?
Scena 3:
Adam, Strainul, Copilul Nimeni
ADAM: - Nimeni, pe unde umbli? Noaptea, oamenii dorm, ti-am mai spus! Chiar daca sunt ultimii oameni de pe Pamant, ca noi, oamenii trebuie sa doarma!
Copilul se opreste speriat, dar curios, in fata Strainului.
ADAM: - Asta te face curios, stiam eu.
COPILUL: - Tata, de unde?
ADAM (catre Strain): - Nu stiu de ce-mi tot zice “tata”, eu nu l-am invatat cuvantul asta! Nu sunt tatal lui, dar ce sa-i explici prostului? Poate ca tine minte DE DINAINTE, ce stiu eu? (Strainul incearca sa deschida gura, dar Adam ii face semn, autoritar, cu degetul la buze, sa taca. Si arata directia in care l-a adus si misca din buze, aproape fara sunete: “te duc la zapada!” Strainul isi musca buzele de durere si inchide ochii.)
COPILUL (scanceste, pentru ca nu i se raspunde): - Tata, tata, de unde?
ADAM: - Cum “de unde”? Ca si celalalt, din cer! A cazut din cer, baiatule, odata cu zapada. Sta putin la noi si-apoi pleaca. Odata cu zapada.
COPILUL: - La fel?
ADAM: - La fel ca alalalt (Strainul maraie), dar asta o sa plece singur inapoi. (Strainului) Auzi, s-a invatat: cum vine unu’ nou, crede ca si trebuie sa-l ingrop! Poate asta pleaca in sus, de unde a venit, zevzecule! (catre Strain) Ce mi-o fi trebuit mie companie in locul asta? Puteam sa las copilul acolo de unde l-am luat, acuma imi vedeam de treaba, nu trebuia sa-i raspund si sa-i tot raspund! Ce daca murea, il omoram eu? in fiecare minut mor mii, milioane de
COPILUL: - Cine?
ADAM: - “Cine”, “cine”?! “Om”, omul asta din fata noastra, asta de jos, e un “om”. Si eu sunt om, cum te-am invatat. Si tu esti om - adica o sa fii - si el e om. Stiu, ti-am spus ca pe Pamant singurii oameni suntem noi. Si asa e! El a venit din alta parte, dar sta putin si pleaca. Si iar o sa fim singuri, prostule! Hai, du-te de ada o sticla de rachiu!
COPILUL: - Rachiu?
ADAM: - Rachiu. Hai, du-te. Dar sa nu bei, auzi?
COPILUL: - Eu auzi, eu auzi, nu bem
ADAM: - Ba eu beau, tu nu bei! Hai, cara-te! (catre Strain) Ma intelege dupa ton. Ma intelege ca un caine, chiar daca nu stie inca toate cuvintele.
Copilul iese.
Scena 4:
Adam, Strainul
ADAM: - Nu-mi pare rau ca l-am adus. Acum ar fi fost mort. Pentru cei ca el, optaspe - douazeci de ani e de-acum aproape de moarte. Hei, acum, ca suntem numai noi, poti vorbi! Sa nu-mi vorbesti cand e copilu’ aici, ca-l zmintesti, auzi?! In rest Hei, nu vorbesti?!
STRAINUL: - Mmmm, nu aaa
ADAM: - Sper ca nu te doare. Hai ca vine asta micu’ cu rachiul. O sa te ajute la dureri.
STRaINUL: - Nu prea mai pot vorbi. Mi-e rau si parca se clatina casa mmmm
ADAM: - Daca nu vorbesti deloc, e chiar mai bine. Altfel, daca vorbesti cu copilul, iti tai limba, s-a inteles? Am un dulap plin cu limbi, de la aia care au vorbit prea mult! (intinde bidonul Strainului, care isi linge buzele uscate)
STRAINUL: - Bb-bine. Dar de ce-i spui de ce-i spui “copil”? Pare
ADAM: - Nu vorbi daca te doare! Da, e destul de mare, da’ oasele n-au varsta! Cand l-am cumparat, acum patru - sau cinci? - ani, era numai oase. Mi-am zis: asta, daca mi se-mbolnaveste, nu poate sa faca decat reomatism sau raie. Ca-i numai pielea si osu’de el! (Rade asa cum rad oamenii care traiesc multa vreme singuri. Strainul zambeste fortat, ca sa-i intre in voie.) Nu stia cum il cheama. Traia in canalizari si nu manca, tragea numai aurolac - stii, dracii d-alea chimice, pe care le tragi pe nas si visezi ca esti beat. M-am DOCUMENTAT, sa stii: noptile, ASTIA isi puneau pungi de plastic pe cap, ca sa se incalzeasca. Unii erau reci dimineata. Cui ii pasa? Cateodata, cand schimbau cablurile aia de la televiziune, mai gaseau cate un hoit mancat de soareci. Ziceau ca-i din timpul razboiului si-l lasau acolo. Altfel, trebuia sa mai dea si declaratii pe la Politie, ca cum
Scena 6: Adam, Strainul, Copilul Nimeni
Copilul intra cu sticla de rachiu. Adam se aseaza pe lada si bea o dusca.
ADAM: - E buna. Nimeni, hai sa-i facem domnului o DEMONSTRATIE, sa vada cat de destept esti, cate te-am mai invatat.
COPILUL: - Imi place sa dau raspuns. Sa-ntrebe!
ADAM: - Nu, dansu’ nu vorbeste, e mut. Ia spune-ne, Nimeni baiatule, ce straluceste pe cer?
COPILUL: - Straluceste pe cer soarele. Soarele straluceste.
ADAM: - Bine. ii ce face el, soarele?
COPILUL: - El, soarele, se ridica la Rasarit si apune la Apus.
ADAM (nerabdator): - Si ce mai face, cam ce mai face soarele?
COPILUL: - Pai soarele se invarteste in jurul nostru, al Pamantului, si cand nu-l vedem, el e sub noi, sub pamant
ADAM: - Bravo. Ia mai spune-ne noua, ce se gaseste imprejurul nostru, dincolo de munti?
COPILUL: - Dincolo de munti se gaseste Europa
ADAM: - Asa
COPILUL: - Unde balaurii de fier au mancat toti oamenii vii, in afara de noi.
ADAM: - Strainule, pacat ca nu poti vorbi, sa ne povestesti si tu despre balaurii de fier despre tramvaie, despre tractoarele alea afurisite Bine, baiete, ai invatat bine lectia. Hai, acum, ajuta-ma sa-l urcam pe domnu’ in “trasura”. Trebuie sa-l duc undeva, sa se odihneasca in liniste.
Il ridica amandoi pe Strain si il introduc in cusca, pe care o imping spre iesirea din scena.
Scena 7:
Adam, singur
ADAM: - Ca ce chestie sa faci copii? Toata ziua umbla teleleu, vin doar cand li se face foame! ii cand o sa creasca mare, ma da la azil! Bine ca n-am facut azil aici! Dar ar fi fost bun pentru Strain, n-ar fi trebuit sa mai urc zilnic muntele, la grota. Ii dadeam de mancare la azil Pe unde-o fi plodu’ ala?
Scena 8:
Adam, Copilul Nimeni
Adam il prinde pe Nimeni de barbie.
ADAM: - Unde zici ca ai fost?
COPILUL: - Am fost pe la Dumnnezeu.
ADAM: - Unde?!
COPILUL: - La Dumnezeu. Sade pe deal, sus. Sade singur.
ADAM: - Ce stii tu prostule cine-i Dumnezeu?
COPILUL: - N-ai zis matale ca o sa vina odata? Eu zic ca a venit!
ADAM (ingrijorat) : - Auzi? Sa nu mai vii cu prostii din astea, ca te trasneste Dumnezeu pentru necuviinta! Auzi, “l-a vazut pe Dumnezeu!” Ar trebui sa te stalcesc in bataie pentru minciuni din astea! (siesi) De unde le mai scoate si pustiul asta? Parca ieri nu putea sa spuna nici “apa” si acum, uite, il scoate pe “Dumnezeu”! (banuitor) Si… cum arata Dumnezeu?
COPILUL: - Doarme pe o saltea, are barba mare si mi-a spus ca pleaca la primavara
ADAM: - Asta-i Strainul! Eu il hranesc si el vorbeste cu Copilul! Ca sa-i strice mintea. Doamne, am umplut mintea baiatului asta cum m-am priceput, cu ce-am stiut, cu ce-am ghicit sau ce-am inventat, ca sa aiba si el ceva acolo! Acuma, ce ma fac? Sa-l omor pe mincinos? Auzi, sa se dea drept Dumnezeu!
Adam apuca un topor de pe una dintre lazi si iese furios.
Cortina de lumina
Scena 9:
Copilul Nimeni, Adam
Copilul citeste o carte. Adam intra, istovit.
ADAM (pentru sine): - Acum n-o s-o mai faci pe Dumnezeu! (se insenineaza la fata) Asa a vrut Dumnezeu”! (O spune de vreo cateva ori, apoi isi da seama de absurdul situatiei si incepe sa rada isteric.) Dumnezeu o fi vrut sa-l omor pe “Dumnezeu”?
Adam arunca toporul intr-un ungher, dupa ce l-a sters cu o carpa pe care o arunca, de asemenea.
COPILUL: - Tata, cand pleci de aici, e mult de mers? (Adam tace, incruntat) E mult de mers, tata?
ADAM: - Pana unde, baiatule, pana unde?
COPILUL: - Pana la marginea de unde se vede putin - putin Europa. Numai pana acolo!
ADAM: - Nu se vede nimic! E intuneric!
COPILUL: - Parca spuneai ca e lumina tot timpul!
ADAM (catre sine): - Am zis eu ca l-a zmintit pe baiat! (Copilului) intuneric, lumina, tot aia e! Clar?!
COPILUL: - Si dupa ce mergi o zi intreaga, ce vezi?
ADAM (evaziv): - Trebuie sa mergi mai multe zile ca sa vezi ceva
COPILUL: - Ceva frumos?
ADAM (se scutura, nervos): - Nici sa nu-ti treaca prin cap! Nu-i nimic frumos dincolo de locurile astea! AFARA e infricosator!
COPILUL: - Ce-i aia “infricosator”?
ADAM: - E e E ca atunci cand ai stat in cusca porumbeilor si te-a durut si ti-a fost frica si-ai urlat. Iti mai amintesti de santuri, cand traiai sub pamant, cu sobolanii? Era infricosator.
COPILUL: - Ce-i aia “sobolanii”?
ADAM: - Vad c-ai uitat! Aurolacu’ ti-a luat mintile Bine, iti spun: tu trebuie sa stai aici, acasa, daca nu vrei sa-ti manance balaurul picioarele. L-ai vazut pe caine cum mesteca paine? Asa mesteca si balaurul cel mare, care-i dincolo de locul asta (Mesteca, demonstrativ. Copilul rade, insa. Adam se incrunta.)
COPILUL: - In Europa?
ADAM (nu intelege): - Ce? A, da, in Europa. Peste tot sunt balauri rai, in Europa.
COPILUL: - Cum e balaurul mare?
ADAM: - E foarte, foarte mare. E foarte, foarte puternic. (cu jale) Heeiii, nu mai e nimeni ca noi in Europa! Nu suntem decat noi doi si cainele asta. Dincolo, in Europa, traiesc balauri care arunca foc si te ard!
COPILUL: - Dumnezeu mi-a spus ca in Europa e si zi, e si noapte. Si ca noaptea e frumos, miroase tare a flori
ADAM (plangand): - Baiete, nu mai suntem decat noi!
Adam se intinde la pamant, cu fata in jos. Se scutura de plans, apoi pare sa fi adormit. Copilul se duce sa cerceteze toporul, apoi carpa. Priveste cateva clipe pe Adam, ia o piatra de jos si o ridica deasupra capului. Sta mult cu mana incordata, apoi pune la loc piatra in buzunar. Se intoarce brusc spre sala, coboara de pe scena si o ia cu pasi siguri printre randuri, iesind din sala.
In acest timp, Adam se rasuceste, ca intr-un cosmar, iar lumina scade. Astfel ca spectatorii nu se vor scula inca in picioare.
Scena 10:
Adam, Copilul Nimeni
Copilul se intoarce pana la scena, apoi, aplecat, se retrage cu spatele, presarandu-si drumul cu pietricele, pana la iesirea din sala…
Sfarsit
|
