Eminescu si stiinta (2)

Eminescu si stiinta (2)

Într-o varianta a poeziei Musat si ursitoarele, semnalata în 1984 de Th. Codreanu, existenta în ms. 2270, fila 83, referindu-se la timp si spatiu, se vorbeste de "încrucisarea amândorura" care "naste miscare si lumina" - deci înca un parametru, lumina, intervine. Iar în acelasi ms, fila 146 citim sintagma:    "curba în infinit a Universului!" În Sarmanul Dionis, înteleptul evreu Ruben "de o antica frumuseta" arata ca, fara materie, imensul spatiu si nesfârsitul timp nu exista: "Stii ca în puterea unei legi, nu este spatiu desert". Cum sa nu te gândesti la raspunsul dat de Einstein, unor ziaristi, care voiau sa stie ce se întâmpla cu spatiul si timpul în lumina teoriei relativitatii: "Înainte se credea ca spatiul si timpul continua sa existe chiar daca scoti lucrurile din Univers; dupa teoria relativitatii, spatiul si timpul dispar odata cu lucrurile". Eminescu intuieste si relativitatea simultaneitatii postulata de Einstein, caci tot Ruben îsi sfatuieste eroul sa calatoreasca spre alte spatii, departe si atunci "ziua va fi secol si când te vei întoarce nu vei mai gasi pe Ruben, ci un alt om". Deci calatorul va ramâne tânar, iar cel aflat pe Pamânt nici nu va mai fi. Explicatia Eminescu a dat-o mai sus, când a spus ca "acceleratia de miscare" modifica timpul. Deci - "paradoxul gemenilor". În lumea de naluciri si clarviziuni a Sarmanului Dionis timpul si spatiul se contracta si se dilata în nenumarate ipostaze. Este cunoscuta anecdota considerata autentica, atribuita lui Einstein, care ar fi cerut secretarei sale sa explice unor vizitatori nerabdatori sa afle "pe scurt" ce este teoria relativitatii. Ea trebuia sa le spuna ca unui barbat o ora petrecuta în compania unei fete frumoase îi va parea un minut, în timp ce un minut petrecut pe o soba încinsa îi va parea o ora. Exista oare un echivalent de necrezut în ms. 2.269, fila 33-34: "O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt [...]. Când asteapta cineva iarna la portita vr-unui zaplaz pe draguta lui... si ea nu vine... si asteapta... si ea tot nu vine... ce-i timpul? O eternitate. Când citeste cineva o carte frumoasa... mii de tablouri se desfasoara înaintea ochilor... ce-i timpul? Un minut..."

Numai relativitatea este absoluta, arata Einstein. Nicidecum energia. Cât de vizionar este intuita energia ce salasluieste în materie (azi stim ca în nucleul atomului), când Eminescu scrie: "Forta e latenta în materie si el [omul] o poate libera (deslega) prin distrugerea echilibrului altor puteri ce o tin în repaos. El o poate efectua aceasta dând directia unei puteri neatârnate ce repaosa pân-acum în magazinul naturii"! (ms. 2264, fila 340). N-au stiut, desigur, Einstein (cu al sau E = mc2), Fermi, Lise Meitner, Oppenheimer, ceilalti ca un poet le-a fost precursor...

Sa ne ferim, chiar în conditiile existentei a numeroase intuitii preeinsteiniene, necontestate de formulari ca cele pe care le gasim într-o carte din 1984: "Între Kant si Einstein, Eminescu este o punte de legatura". (Th. Codreanu). Eminescu n-a pretins a fi un om de stiinta si nici n-a înteles sa fie o veriga în lantul elaborarii unor teorii stiintifice.

În manuscrisele eminesciene, stiintele vietii ocupa un spatiu larg. Poetul si-a pus marile întrebari ale nasterii, evolutiei si mecanismului vietii, a naturii proceselor vitale. Admira fara limite ceea ce am putea numi "logica viului" si scrie: "Cine nu minte niciodata este natura" (Eminescu. Opera politica, ed. I. Cretu din 1941, vol. II, pag. 44). Studiaza viata albinelor mai ales viata lor "statala" (filosofeaza asupra ei în caietul 2258, f. 64) si traduce articole despre ele (ms. 2258, fila 64 si fila 268-270). Îl preocupa procesul de degenerare a unor forme de viata (ms. 2.58, f.18). Omul îi apare ca "o forma noua si superioara [...] a materiei existente" (ms. 2.264, fila 133), iar viata pe pamânt ca fiind întretinuta esentialmente de "însorire" sau "insolatiune, astfel ca organismele le considera - ce frumos spus - "gheme de lumina" (ms. 2267, fila 97 v.). Daca planta ofera animalului oxigen, iar animalul plantei bioxid de carbon, prin medierea atmosferei, aceasta arata ca aici nu exista "proprietate privata" - "planta e sclavul animalului si sclav de bunavoie, interesant e aceasta" (ms. 2257, f. 312). Un studiu prea putin remarcat, dar foarte valoros au publicat I. Georgescu-Vîste si Victor Sahleanu sub titlul M. Eminescu, stiintele vietii si problemele sanitare în vol. Momente din trecutul medicinii (1983) aparut sub îngrijirea dr. G. Bratescu. Ei considera de pilda ca modul în care Eminescu vorbeste despre "continua circulatiune" (ms. 2257, fila 300) a substantelor în natura premerge ideea moderna a ciclurilor carbonului, oxigenului etc. Iar observatia lui Eminescu ca "proprietatea de capetenie a vitalitatii, comuna tuturor corpilor organici, consta în perpetua schimbare a substratului lor material" (ms. 2267, f. 85), reprezinta, dupa cei doi autori "mai mult decât metabolism: stare dinamica a constituentilor, masurata abia dupa 1930-1940, cu ajutorul marcajului izotopic. Ea implica însa situatia de sistem deschis a organismului, concept ce a facut epoca dupa 1940. "Idei de un deosebit interes anunta Eminescu si în ce priveste influenta psihicului asupra fizicului, a sexologiei, a predeterminarii sexului, a medicinei sociale etc."

Exista idei eminesciene care sugereaza ceea ce astazi numim interdisciplinaritatea, atât de caracteristica etapei actuale a cunoasterii stiintifice. Tot Slavici relateaza, parca surprins, ca Eminescu considera ca zoologia, botanica, fiziologia nu pot fi întelese decât corelate cu legile fizicii, ca în general poetul nu concepea studiul izolat al stiintelor. În caietul 2307, la fila 1, într-o nota scrisa într-un colt, parca ascunsa, într-o grafie miniaturala, citim: "Minunile naturii sînt ca si minunile matematicii". Dupa ce filosofeaza asupra numarului si a unor operatii matematice, Eminescu continua: "Daca am putea urmari în natura jocul simplelor legi mechanice, atunci poate ca embrio ne-ar parea ca radacina din care apoi se nasc orice potente, prin multiplicare cu sine însusi.

Sugestiile precibernetice apar în multe locuri. "Priveste omul ca o masina - cine-o tine?" citim în povestirea care a fost intitulata Archaeus. Sau, în manuscrisul 2275 B, fila 11: "Un om nu este într-o miscare generala decât paranteza mecanica, o masina intercalata". În ce priveste corpul omenesc, el "nu este decât un complex de puteri de reactie contra puterilor naturii (ms. 2286, f. 54 verso). Organele sunt caracterizate prin metafore "tehnomorf": stomacul - masina de putere, muschii - masini de lucru (dar slugi ale creierului), creierul - masina galvanica a organismului, nervii - linii telegrafice animale, de fapt un întreg sistem de comanda, control si executie, analog celui mecanic. Statul îi apare ca "un fel de automat, care sa puie forma sa si modul sau de a fi afara de orice controversa" (ms. 2257, f. 217). Si în acelasi caiet, la fila 374: "Masina societatii consista, ca si aceea a corpului omenesc, din parti care functioneaza independent si totusi stau într-o consonanta deplina întruolalta". Când Eminescu vorbeste în "Timpul" din 2 septembrie 1878 "despre caracterul negativ al vietii, [aceasta] fiind o lupta împotriva mortii ca ceva pozitiv si statornic" întelegem ca e vorba de o intuitie a activitatii antientropice si nezentropice, a unor idei pe care azi le numim "cibernetic-informationale".

Este în general putin cunoscut interesul pe care Eminescu îl purta problemei terminologiei stiintifice românesti (atât din perspectiva iubitorului limbii, cât si al stiintei), precum si stilului expunerii stiintifice. De cele mai multe ori îsi exprima exasperarea, ca, de pilda când scrie în "Timpul" din 6 mai 1880: "Daca deschidem ziare de stiinte naturale, de medicina, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limba, primirea de termeni straini fara trebuinta si numai de lene de a cauta echivalentul românesc. Am vazut o carte intitulata Despre cosmeticurile nuisibile sanatatii. Îsi poate închipui fiecare în ce stare e amenintata sa ajunga limba prin pretinsii oameni de stiinta". Uneori, mai rar, îsi exprima multumirea, ca atunci când reproduce în "Curierul de Iasi", nr. 71 din 25 iunie 1876 lucrarea de pionierat a inginerului si geologului Mihalic de Modocin din 1839-1842 Despre lucrarea minelor de metal; dupa ce-i lauda continutul, adauga: "Despre limba nu mai vorbim. Ea este mai buna decât limba tuturor jurnalelor politice de astazi.

Dar ce exemplu da Eminescu, sacerdotul limbii? Stilul si limbajul stiintific al lui Eminescu este "academic", "exceleaza prin precizie si justete", observa acad. A. Avramescu în "Luceafarul" 12/1964. Uneori terminologia este, e drept, arhaica, la nivelul scrierilor epocii, alteori pentru "aceeasi notiune se folosesc doi termeni - de pilda "repejiune" si "celeritate" pentru viteza, dar, cum observa prof. L. Saveanu în "Tomis", 8, aug. 1969 "rar gasim cuvinte improprii" în caietele fiziografice. Terminologia stiintifica a poetului - scrie L. Saveanu - îi da de gândit omului de stiinta "daca nu era mai bine sa fi fost încetatenit termenul conceput cu originalitate de Eminescu. Astfel poetul foloseste «torsiune» în loc de «rasucire», «disgregatie» în loc de «desagregare»,«punct de gravitatie» în loc de «centru de greutate», «insolatiune» în loc de «radiatie solara» etc. Dezvoltând legea lui Coulomb, Eminescu foloseste termenul «elasticitate de torsiune», caruia initial specialistii i-au preferat alti termeni, mai nepotriviti, dar care pâna la urma s-au impus. Si oare, ne întrebam si noi, nu era mai fericit, oricum mai frumos sa se fi încetatenit termenul "craiasa albinelor", utilizat de Eminescu în ms. 2257, fila 268, decât "regina albinelor", sau "coaja Pamântului" în loc de "scoarta Pamântului".

Cât despre stilul stiintific eminescian, ce stralucit exemplu de maiestrie pentru specialisti ca si pentru popularizatori, în caiete, ca si în publicistica. Spatiul ne îngaduie un singur exemplu, din ms. 2279, fila 25, privind efectele biologice ale însoririi: "În lemnul unui copac se regaseste energia razelor solare, care au fost întrebuintate în curs de mii de ani de zile pentru a-l forma [...]. În paturile de carbuni de pamânt, resturi modificate ale plantelor din stravechimi preistorice, posedam înmagazinata o economie considerabila de energie solara legata, care, repusa în libertate prin procesul arderii, încalzeste si lumineaza casele, ridica ciocanele, învârte fusele si misca locomotiva pe drumul de fier". Si cât umor în acest comentariu eminescian la o traducere despre viata albinelor (ms. 2257, f. 268): "Stupul e o manastire de calugarite fecioare în cari numai stareta are amanti si face copii".

Era constient de adevarul si farmecul fara egal al slovei sale, caci pe un verso de pagina consemneaza un gând - propriu sau transcris pe care oricum îl simtea valabil pentru el, asa cum îl simtim cu totii (ms. 2254, f. 18 v.):    "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar". Si pentru a încheia tot cu vorbele sale, fata de care ale noastre sunt atât de palide, sa reproducem îndemnul suprem ce ni-l adreseaza în manuscrisul 2268, fila 39: "În fiecare om se-ncearca spiritul Universului, se opinteste din nou, rasare ca o noua roza din aceeasi apa, oarecum un nou asalt spre ceruri".

Cerurile la care avem cu totii dreptul si datoria sa aspiram