În afara acestei preferinte pentru metafora se remarca si o tentatie a termenului negativ: nepatruns, nenteles, dar si taina, ascuns, întuneric, întunecate zare. Singurii termeni concreti din text, flori, ochi, buze, morminte, reprezinta universul existential în împletirea viata-moarte.
Apare motivul luminii, ca element de legatura între subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii. Lumina este una dintre metaforele revelatorii cu valori polisemantice, implicând sensul de reflectare în constiinta, de revelare (a sinelui si a misterului), de transfigurare, de creativitate, de iubire prin spirit, lumina devine una dintre metaforele centrale ale imaginarului liric blagian. Modul în care lumea se reflecta în constiinta, tipul propriu de lumina este, de fapt, elementul care îl face pe artist diferit de cei pe care Blaga îi numeste în alta poezie fiii faptei.
Prin doua opozitii, eu / altii, lumina mea / lumina altora, textul poeziei capata simetrie, subliniind, în acelasi timp, cele doua atitudini divergente pe care omul le poate adopta în fata lumii. Nu strivesc, nu ucid sunt negatiile a ceea ce savârseste mintea, în efortul ei de cunoastere, "sugrumând" vraja nepatrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric. Sporind, îmbogatind lumea prin adâncirea tainelor ei, a misterelor ei sfinte, poetul îsi asuma prin iubire si prin contemplare frumusetea acesteia. Motivul lunii, prezent în comparatie, plasticizeaza imaginea abstracta: si-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micsoreaza,citremuratoare / sporeste si mai tare taina noptii, / asa îmbogatesc si eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister.
Este posibila o analogie cu conceptele de cunoastere prin ratiune, restrictiva, si o alta, singura adecvata misterului existential, care este motivata prin singura propozitie explicita din text: caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte. Asadar misterul se naste din interactiunea dintre subiectul cunoscator, animat de iubire, si obiectul cunoasterii inefabil. Iubirea suprima distanta dintre subiect si obiect într-o armonie exprimata prin sugestia circularitatii din metafora-titlu: corola. Iubirea devine un sentiment metafizic, care sacralizeaza realul, dezvaluind sensul ascuns în el, este o atitudine care echivaleaza cu un sentiment al sacrului. Lumina iubirii restaureaza ipostaza originara a omului - aflat în fata unui univers perceput senzorial si afectiv, global, a omului care identifica între dimensiunile existentei sale si cele ale Cosmosului corespondente perfecte si misterioase.
Versul liber, ingambamentul, acumularile prin adverb repetitiv (si...si) sustin ceea ce, la nivel conceptual si expresiv, se constituie ca metafora revelatorie, ca viziune asupra lumii.
* Hugo Friedrich, în Structura liricii moderne, afirma ca poetul modern evita familiaritatea comunicativa
(...) facând abstractie
de umanitate în sens traditional, de traire, de sentiment, adeseori
chiar si de eul personal al poetului. Acesta participa la obiectul imaginatiei sale nu
ca persoana particulara,
ci ca inteligenta
poematica si
operator al limbajului... Textul
poetic modern se va caracteriza prin obscuritate, magie lexicala, mister, desentimentaizare.
De altfel, si
criticul român
|
