Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre
particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, regi 242k101c stre
stilistice
Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Mãrci ale prezentei naratorului:
- prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creangã renuntã la
traditionalul "a fost odatã ca niciodatã", folosind un enunt ca "Amu cicã a fost odatã", dupã care se
strãduieste sã ne explice de ce rudele nu se cunosteau între ele (Craiul si Verde Împãrat). Formula
initialã are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea fictiunii, unde totul este posibil
si nu ne mai mirãm de nimic. Cuvântul "cicã", sugereazã ideea cã povestitorul n-a fost martor la
evenimente si aruncã asupra lor o umbrã de îndoialã.
b. Formulele mediane sunt menite sã întretinã atentia cititorului. "Dumnezeu sã ne tie, cã cuvântul
din poveste, înainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultãtorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce în
lumea realã în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru cã aici se joacã alte reguli: "ªi a tinut
veselia ani întregi, si acum mai tine încã; cine se duce acolo bea si mãnâncã. Iar pe la noi, cine are
bani, bea si mãnâncã, iar cine nu, se uitã si rabdã." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie
ancestralã (din vechime, strãveche): procurarea hranei. În lumea povestilor, fericirea e asimilatã si
cu belsugul gastronomic, dar
cititorul trebuie sã se trezeascã la realitatea în care banul e stãpânul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe întelepciunea popularã dã sentinte, maxime: «Lumea asta e
pe dos, toate merg cu capu-n jos...»
«La unul fãrã suflet, trebuie unul fãrã de lege.»
«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseazã de povestea lui ("Ce-mi pasã mie?") si
se considerã responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au întâmplat oricum fãrã el, de aceea
considerã cã singura lui obligatie e sã spunã povestea, invitându-i pe cititori sã-si facã si ei datoria
lor ("si vã rog sã ascultati").
Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folositã de autor reprezintã
chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epocã.
Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, hãlãgie pt. gãlãgie.
Trãsãtura cea mai caracteristicã a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poartã
pecetea stilului vorbit.
|
