Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre
particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, regi 242k101c stre
stilistice
Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Mărci ale prezentei naratorului:
- prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creangă renuntă la
traditionalul "a fost odată ca niciodată", folosind un enunt ca "Amu cică a fost odată", după care se
străduieste să ne explice de ce rudele nu se cunosteau între ele (Craiul si Verde Împărat). Formula
initială are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea fictiunii, unde totul este posibil
si nu ne mai mirăm de nimic. Cuvântul "cică", sugerează ideea că povestitorul n-a fost martor la
evenimente si aruncă asupra lor o umbră de îndoială.
b. Formulele mediane sunt menite să întretină atentia cititorului. "Dumnezeu să ne tie, că cuvântul
din poveste, înainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultătorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce în
lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru că aici se joacă alte reguli: "Și a tinut
veselia ani întregi, si acum mai tine încă; cine se duce acolo bea si mănâncă. Iar pe la noi, cine are
bani, bea si mănâncă, iar cine nu, se uită si rabdă." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie
ancestrală (din vechime, străveche): procurarea hranei. În lumea povestilor, fericirea e asimilată si
cu belsugul gastronomic, dar
cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul e stăpânul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe întelepciunea populară dă sentinte, maxime: «Lumea asta e
pe dos, toate merg cu capu-n jos...»
«La unul fără suflet, trebuie unul fără de lege.»
«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detasează de povestea lui ("Ce-mi pasă mie?") si
se consideră responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au întâmplat oricum fără el, de aceea
consideră că singura lui obligatie e să spună povestea, invitându-i pe cititori să-si facă si ei datoria
lor ("si vă rog să ascultati").
Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folosită de autor reprezintă
chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epocă.
Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, hălăgie pt. gălăgie.
Trăsătura cea mai caracteristică a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poartă
pecetea stilului vorbit.
|
