Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.
Nuvela este o specie a genului epic în proza, având o constructie riguroasa, un singur fir narativ &# 13313j910n 351;i personaje relativ putine, care graviteaza în jurul unui personaj central.
Nuvela psihologica prezinta viata interioara a personajelor sub presiunea unor situatii neobisnuite.
Caracteristicile nuvelei psihologice:
Actiunea este mai complicata, chiar daca respecta structurarea clasica a momentelor subiectului.
Incipitul si finalul concentreaza semnificatia întregii evolutii narative, care este mai sinuoasa din cauza bulversarii psihice a personajelor aflate în cautarea unei solutii într-o situatie tensionata.
Personajele traiesc într-un mediu actual si familiar, care le plaseaza într-o situatie încordata. Conflictele exterioare determina conflicte interioare, produse de sentimente si de optiuni contradictorii, acestea constituind centrul de interes al nuvelei.
Personajele sunt persoane simple, tarani, cârciumari, jandarmi, soldati etc., dominate de sentimente care sunt exacerbate si transformate uneori în obsesii.
Procedeele prin care se dezvaluie trairile sunt monologul interior, dar si dialogul si stilul indirect liber.
Naratorul este omniscient, dar interesul sau se muta de la înfatisarea întâmplarilor, la prezentarea trairilor personajelor.
Secventele narative se leaga de regula prin înlantuire, dar se pot conexa si prin insertie sau alternanta.
Persoana la care se povesteste poate fi persoana a III-a, dar si persoana I. Se considera ca în nuvela, spre deosebire de povestire, apare o tendinta de obiectivare a naratorului.
Argumente pentru încadrarea operei "Moara cu noroc" în specia literara nuvela psihologica:
Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste pe care setea de îmbogatire le are asupra individului, hotarându-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
Are un singur fir epic, personajele sunt putine si graviteaza în jurul personajului principal, Ghita.
Incipitul si finalul concentreaza semnificatia întregii evolutii narative. Nuvela începe cu sfatul rostit de soacra lui Ghita în momentul în care afla de intentia ginerelui de a lua în arenda hanul "Moara cu noroc": "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Nuvela se încheie tot cu vorbele batrânei întelepte: "Se vede c-au lasat ferestrele deschise...simteam eu ca nu o sa iasa bine, dar asa le-a fost dat."
Accentul pica pe personajul principal si pe conflictul interior al acestuia
Ghita este personajul principal al nuvelei, ilustrând consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de înavutire. Drama lui Ghita se dezvaluie treptat prin faptele si gândurile lui si prin opiniile celorlalte personaje. Nemultumit de conditia sa sociala, Ghita tinde firesc spre bunastare si îsi convinge familia sa se mute pentru trei ani la cârciuma aflata la încrucisarea unor drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc.
Om harnic si cinstit, la început el nu vrea decât sa agoniseasca suficienti bani pentru a angaja zece calfe carora sa le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meserias, blând si cumsecade, trudind pentru "fericirea familiei sale", Ghita devine, treptat, "tot mai ursuz", "pus pe gânduri", "nu mai zâmbea ca înainte". La prima întâlnire cu Lica, Ghita încearca sa fie autoritar si dârz, sa reziste la propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de forta pe care Lica o exercita asupra tuturor.
Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara. Slavici dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondând reactii, gânduri, trairi, în cele mai adânci zone ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv în el de când intra în cârdasie cu Lica.
Ghita ajunge sa regrete ca are nevasta si copii, deoarece si-ar fi dorit sa poata zice "putin îmi pasa". Refuza sa dea amanunte despre afacerile cu Lica, se îndeparteaza încet de sotia sa, relatiile dintre ei fiind din ce în ce mai reci. Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al lui Ghita si ispita îmbogatirii. Sufletul complex si labil este sfârtecat de dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramânând un om cinstit si tentatia pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita îsi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase, îsi deplânge prabusirea, careia nu i se poate împotrivi.
Dezumanizarea lui Ghita se produce într-un ritm alert, autoanalizându-se, da vina pe firea lui slaba, încercând astfel sa-si motiveze faptele. O data cu marturia mincinoasa, prabusirea lui este inevitabila si rapida. El o foloseste pe Ana, sotia lui, drept momeala pentru a-l demasca pe Lica nu numai pentru ca îl mustra constiinta pentru ceea ce devenise el, dar si din gelozie ajunsa la paroxism. De la complicitate la crima, nu mai e decât un pas si Ghita devine el însusi ucigas, înjunghiind-o pe Ana.
Patima pentru bani îl dezumanizeaza si Ghita cade prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se încet, dar sigur - de la omul cinstit si harnic la statutul de complice la afaceri necurate si crima, pâna la a deveni ucigas. Vina lui consta în neputinta de a se împotrivi setei sale nemasurate de avere.
Actiunea respecta structurarea clasica a momentelor subiectului, iar secventele narative sunt legate prin înlantuire.
Naratorul este omniscient, dar interesul sau se muta de la înfatisarea întâmplarilor, la prezentarea trairilor personajelor.
|
