Expune doctrina estetica promovata de revista Dacia literara.
Dacia literara apare în 1840, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu si traseaza principalele directii a 848b117i le romantismului românesc în articolul-program Introductie.
Programul teoretic al revistei nu a impus autoritar o serie de principii, ci a enuntat un numar de idei, acceptate prin consens de toti pasoptistii, pentru ca ele reprezentau modul de a gândi al tuturor oamenilor de cultura din epoca.
Kogalniceanu aduce un omagiu initiatorilor presei românesti, apoi arata ca publicatiile lor nu acorda suficienta atentie problemelor de literatura, ceea ce are drept consecinta lipsa unor dezbateri fructuoase si pasivitatea marilor spirite ale epocii.
Predecesorilor li se reproseaza provincialismul. Dacia literara îsi propune sa fie "numai o foaie româneasca", asumându-si dubla sarcina de a se îndeletnici cu literatura româneasca si de a publica creatiile românesti valoroase.
Punctul central al programului îl constituie afirmarea hotarâta a directiei nationale si populare în literatura. Kogalniceanu proclama originalitatea drept "însusirea cea mai pretioasa a unei literaturi", condamnând imitatiile si traducerile.
Kogalniceanu cere scriitorilor sa se inspire din realitatea autohtona, din creatia populara, din trecutul istoric. Dacia literara deschide astfel perspectiva unei literaturi întemeiate pe observatie, cultivând adevarul si naturalul, ceea ce duce la particularizarea romantismului românesc fata de cel european:
prin autohtonism, se continua idealurile umaniste si iluministe, care impusesera modelul etnogenezei
interesul pentru istoria nationala este la noi o continuare a temelor si motivelor epocilor anterioare, dând literaturii pasoptiste o nota specifica
militantismul mesianic izvoraste din necesitatea de a impune valori autentice si de a realiza perspective etice asupra realitatii
Dacia literara lupta pentru o limba si o literatura comuna tuturor românilor, accentuând astfel sentimentul unitatii etnice.
Se legitimeaza necesitatea spiritului critic, fagaduindu-se criterii obiective si nepartinitoare, criticându-se cartea, iar nu persoana.
|
