FANTASTICUL ÎN LITERATURA sI ARTA
POPULARĂ ROMÂNEASCĂ
Boca Daniela - Gradinita cu program normal, Nr. 1, Cajvana
Boca Ion - Grupul scolar Cajvana
" Lumea în forma ei actuala nu este singura lume posibila"- afirma Paul Klee într-o conferinta la Jena în 1924. Evident, nu e vorba aici de realitati cosmogonice, ci de existenta, în acelasi plan a unei pluralitati; a unei pluralitati de lumi nerelevate dar banuite.
Ideea de pluralitate, de existenta a unor realitati în suspensie poate fi urmarita în toate culturile. Tot ceea ce nu este înteles este " istorificat din nevoia de a întelege", favorizând instaurarea acelor form 414s184e e "irationale" care pot genera fantasticul. Când aceste "forme straine" ajung sa provoace nelinistea, omul le reprezinta, de data aceasta pentru a se elibera, exorcizându-le.
Problema fantasticului a exercitat întotdeauna o fascinatie deosebita, fiind numeroase încercarile de abordare teoretica, ca sa nu mai vorbim de prezenta fantasticului în creatia multor artisti din ultimele decenii. El se întâlneste în multe tipuri de texte: basme, povesti, povestiri, nuvele etc. Fantasticul ofera posibilitatea de a crea o lume noua si de a evada în alt univers emotional si spiritual. El a aparut, poate din setea noastra dupa perfectiune, din dorinta de a gasi fericirea absoluta.
Fantasticul "întemeiat pe tentatia misterului , pe atractia invizibilului si pe nevoia de cunoastere poetica adânca" pastreaza însa întotdeauna o legatura cu realitatea. Niciodata nu întâlnim în basm, o lume inventata în totalitate ci se pastreaza referiri la viata reala tocmai pentru a-i conferi o anumita credibilitate. Formula de începere, universalul "a fost odata ca niciodata." înlatura parca din capul locului supranaturalul.
Surse ale fantasticului în literatura si arta populara româneasca
Problema izvoarelor fantasticului în literatura si arta populara româneasca este fara îndoiala una din cele mai complicate. Datorita determinantelor geografice, arta populara româneasca a suferit de-a lungul timpului cele mai diverse influente care au inteferat cu fondul local "unde traditia preistorica s-a mentinut neatinsa pâna astazi (B. Slatineanu). Avem de-a face cu un tip de creatie populara în care s-au produs influente si s-au pastrat elemente stravechi. Nu putem vorbi despre arta noastra populara ca despre ceva strict etnografic. Nu e o cultura populara închisa, în genul culturilor din Africa sau Oceania. Pe fondul culturii stravechi apar o serie de influente care nu ramân fara ecou: mitologia orientului, fabulosul biblic, elemente ale civilizatiilor migratoare.
Apar în cultura populara animale fantastice. Unii cercetatori le considera ca fiind de origine scitica. Între ele se remarca balaurul, considerat un motiv cu circulatie mult mai larga. Balaurul acesta era un steag de lupta al dacilor pe timpul lui Decebal. Pârvan atribuie acestui " balaur" origini prescitice, asyro-babiloniene sau hitito-aramaice. Balaurul getic nu a fost obiect de cult si nu a facut parte niciodata din religia geto-dacilor. Monstrul asyro-babilonian ramânea pentru zona aceasta strain, inoperant în sensul simbolisticii originare, dar socat cu siguranta imaginatia. Abia în evul mediu însa, creaturile terifiante ale antichitatii orientale vor tulbura cu adevarat imaginatia creatorului popular, creând monstrii înspaimântatori din basme.
Trebuie sa remarcam apoi fabulosul pe care îl aduce Biblia în zonele crestinate. Miracolele Bibliei veneau în prelungirea mitologiei. Sfintii si legendele sunt pentru Evul Mediu o contrapunere la spaimele diabolice în fata carora au fost cautate noi mijloace de aparare: retete vrajitoresti, arta magiei. De fapt, crestinismul, cu toate miracolele sale nu a facut decât sa ordoneze un haos imagistic. Încarcatura fantastica se scurge din lucruri spre o forta superioara care, aditionându-si toate atributele fantastice, înceteaza sa mai fie fantastica.
Fantasticul în lumea folclorului românesc
Inorogul e un animal fantastic rezultat prin schimbarea identitatii unui animal real (calul) în arma alaturarii unui corn. Este un animal cu trupul alb, cu ochi stralucitori, albastrii si cu un corn în mijlocul fruntii. Apare în parabole, în pictura unor biserici (biserica manastirii Aninoasa-Muscel).
Dintre reprezentarile în care intervine pasarea, în folclorul românesc, un rol deosebit îl are pajura. Nu numai datorita dimensiunilor o trecem între personajele fantastice, ci si datorita functiilor pe care le îndeplineste. Pajura are doua capete. Ea se aliaza eroului, ducându-l de pe un tarâm pe altul pe aripile sale.
Fantasticul are cu siguranta un caracter relativ., pentru ca este rezultatul unui raport permanent între ceea ce stim si ceea ce ramâne nedescifrat, confuz. Când fantasticul vine din refuzul naturii de a ni se dezvalui, ne imaginam ca acel necunoscut trebuie sa fie într-un fel anume. Astazi, fantezia e stimulata de incredibila dezvoltare a stiintei. Cosmosul aduce acum în planul cunoasterii nelinistea unor departari colosale. În fata uriaselor distante, monstruosul traditional pare palid.
|
