FLOREA FLORESCU
"Sunt un adept al metaforei totale"
|
D |
Creatiile lui Baudelaire, ca si ale mele, contin o doctrina filosifica, mistica si estetica. Poemele noastre izvorasc din energia externa a lucrurilor, freamata si vibreaza, gândirea tresarind cu aceeasi intensitate.
Esteticianul si criticul secolului XIX francez are premisa divinitatii, regula jocului transformând poezia în identitate. În cartile sale, Baudelaire si-a pus toata ura si duiosia, satanismul razbunator, frumusetea raului fiind pur si simplu frumusetea miscarii în care esecul este total, miscarea fiind diversa si simpla, voluntara si imaginara. La Baudelaire, poezia vine ca muzica, adica singura. La amândoi, inspiratia porneste de la talent, spatiul obiectiv si subiectiv fiind unul si acelasi lucru. Sufletele noastre sunt vaste si pure, prelucrând materiale cazute în banalitate, facând din spatiu si timp cea mai minunata deschidere simultana si succesiva a unei vieti multiple. Actul poetic este la noi ca o spirala, se înfasoara si se desfasoara, în jurul unei gândiri dirijate.
La Baudelaire, visul este o senzatie prelungita. Artistului neputincios îi corespunde un calau constient, degradat de mizeria sa, fiind un cântaret al parfumurilor, mai mult decât al sunetului si al culorii.
Ion Pillat, în traducerile operei lui Baudelaire, a descoperit cele mai patetice "chemari ale Divinitatii" din lirismul francez al secolului XIX.
Daca poezia lui Baudelaire este compusa în vers clasic, în conformitate cu ce se scria în acel secol, la mine, cvasitotalitatea versurilor se substituie interogatiilor metafizice, gen cu filiatii si ecouri în poezia româneasca a secolului XX, George Bacovia, Ion Pillat, Ion Vinea, Nichita Stanescu, Daniel Turcea. Geneza se desfasoara, în lumea poemelor mele, într-o permanenta imanenta spatiala si transcendenta temporala. Eu intru în sacrul marilor bucurii, în fericirea lucida a lucrurilor si a sentimentelor, poezia mea fiind si grea, si imponderabila, într-o continua expresivitate, este o memorie a obiectelor. Poezia mea eliptica suprima ceea ce e impur însa impuritatea obtine si ea câteva dividende, are un spatiu si un timp al presimtirilor, care ma umanizeaza, fiind un antidiscurs prin maxima concentrare a poeziei.
Aceasta este o rulare tenace a aceluiasi soft poetic, materialul lingvistic, tematic, fiind acelasi.
Poemele mele se constituie într-o veritabila autobiografie, satul Ghizdavesti fiind centrul Universului personal, unde curatenia sufleteasca si frumusetea campestra ramân vesnice.
Un element prezent în poeme este fântâna, cea nascatoare de ciuturi si potolitoare de sete de viata. Poemele îsi modifica numai centrul de greutate, din exploratorii devin tot mai mult autoexploratorii, putând include si pusee de beatitudine, de calm.
Satul din Câmpia Romanatiului are o asemenea impregnare în constiinta mea, încât aproape nu mai are referinta în stricta imediatitate.
Satul e numai o constructie consolidata din cioburile perceptiilor din copilaria mea, eu traindu-mi realitatea interioara cu pregnanta si acuitatea unei prezente imediate.
Baudelaire nu poate lipsi dintr-o antologie a poeziei universale, oricât de subtire ar fi aceasta.
Eu reusesc prin metaforizare sa eliberez cuvintele din sensurile inutilului, redându-le nuantele imperceptibile ale luminii si acumularea caratelor dincolo de forta lor nevazuta. Sunt un adept al metaforei totale. Fara a avea pretentii de a fi critic literar, acesta este punctul de vedere al unui poet despre alt poet, Baudelaire.
|
