Fisa bio-bibliografica Mihai Eminescu

Fisa bio-bibliografica

Poet, prozator si publicist, cel mai important reprezentant al romantismului īn literatura romāna.
S-a nascut la 15 ianuarie 1850 īn Botosani, ca fiu al lui Gheorghe si a Ralucai Eminovici.
īn 1858 īncepe studiile la "National Hauptschule" din Cernauti, dupa care este īnscris la "Ober-Gymnasium".
īn 1864 īntālneste la Cernauti trupa de teatru a lui Fanny Tardini, pe care o īnsoteste spre Brasov. La moartea profesorului Aron Pumnul (12 ian. 1866), Eminescu īsi publica prima poezie, "La mormāntul lui Aron Pumnul", īn brosura "Lacramioarele īnvataceilor gimnaziasti", care marcheaza practic debutul sau literar. īn 25 februarie 1866 debuteaza la revista "Familia" cu poe-zia "De-as avea". Iosif Vulcan, directorul publicatiei, īi schimba numele din Eminovici īn Emi-nescu.
E sufleor si copist īn trupele lui Iorgu Caragiali (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi la Teatrul National din Bucuresti.
Toamna lui 1869 īl gaseste la Universitatea din Viena, ca student "audient" sau "extraor-dinar". La Viena īl īntīlneste pe Slavici si este primit īn societatea studenteasca "Romānia juna". Tot acum o cunoaste pe Veronica Micle.
15 aprilie 1870 marcheaza debutul sau īn paginile revistei "Convorbiri literare", cu poezia "Venere si Madona", moment de rascruce īn evolutia liricii romānesti. īn acelasi an revista junimista īi pu-blica "Epigonii" si basmul "Fat-Frumos din lacrima".
Revenit īn tara īn 1872, pu-blica "Egipetul" si nuvela "Sarmanul Dionis".
Sustinut material de "Junimea", urmeaza - īntre 1872-1874 - cursuri de filosofie la Universitatea din Berlin, fara īnsa a-si īncheia studiile si a-si lua doctoratul.
Reīntors la Iasi, lucreaza ca director al Bibliotecii Centrale (1874), fiind destituit de D. Petrino. Este revi-zor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui (1875-1876), perioada cīnd īl cunoaste pe Ion Creanga.
īn 1876 ajunge corector la ziarul "Curierul de Iasi". Perioada ieseana este marcata de prietenia cu Creanga, participarea la sedintele "Junimii" si dragostea pentru Veronica Micle.
īn octombrie 1877 pleaca la Bucuresti, chemat la "Timpul" de catre Caragiale si Slavici. Aici Eminescu īsi dovedeste vocatia de gazetar patetic si de pamfletar incisiv. Activitatea extenuanta de-a lungul a sase ani īl marcheaza īnsa īn plan fizic. Mentine totusi lega-tura cu "Junimea". īn 1878 publica īn "Convorbiri literare": "Povestea codrului", "Povestea teiului", "Singuratate", "Departe sunt de tine".
īn 1880 īi apare nu-mai poezia "O, mama...", pentru ca īn 1881 sa ofere tiparului primele patru "Scrisori". Citeste la "Junimea" īn 1882 ample fragmente din "Luceafarul", poem ce va vedea lumina tiparului īn anul urmator īn paginile "Alma-nahului" societatii social-literare "Romānia Juna" din Viena, apoi īn "Convorbiri literare". Tot īn 1883 apare si primul sau volum de "Poesii", īntr-o editie īngrijita si prefa-tata de Titu Maiorescu.
Se stinge din viata la 15 iunie 1889, īn Bucuresti.

Referinte critice

Tudor Vianu - "Poezia lui Eminescu" (1930); Nicolae Tertulian - "Pesimismul eminescian si pesimismul schopenhauerian" (īn vol. "Eseuri", 1968); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Vladimir Streinu - "Floare albastra" si lirismul eminescian" (īn vol. "Studii eminesciene", 1971); Eugen Todoran - "Eminescu" (1972); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Alain, Guillermou - Geneza interioara a poeziilor lui Eminescu" (1977); Ioana Em. Petrescu - "Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica 1978; editia a III-a Editura Paralela 45, 2002); "Eminescu, poet tragic" (1994); Zoe Dumitrescu-Busulenga - "Eminescu si romantismul" (1986); Rosa del Conte - "Eminescu sau despre Absolut" (1990); Petru Mihai Gorcea - "Eminescu" (vol. I, Editura Paralela 45, 2000; vol. II, Editura Paralela 45, 2002); George Gana - " Melancolia lui Eminescu 2002).

Aprecieri critice

"Eminescu a fost si e de crezut ca va fi īn continuare un obiect de disputa. (?) La un moment dat au apelat la el si proletcultistii, acei vandali ai literelor care l-au ciopīrtit īnainte de a-l cinsti, care l-au contrafacut īnainte de a-l īntelege. Centenarul din 1950 a reprezentat un superlativ al profanarii, una din cele mai mari minciuni transpuse īn protocol fatarnic īn care se specializase comunismul. Cine l-a trait nu-l poate uita

(Gheorghe Grigurcu - "Gānd la Eminescu", īn vol. "īn padurea de metafore", Editura Paralela 45, 2003)

"ŤOptimismulť viziunilor platoniciene din īnceputurile creatiei lui Eminescu si Ťpesimismulť schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape īsi pierd sensul din perspectiva finala a operei care cucereste, dincolo de pesimism sau optimism, o constiinta tragica a existentei īntr-un univers īn care zeii s-au refugiat īn nefiinta, dar condamna lumea sa existe, faurindu-si, prin gāndire, chipul si istoria. Ipostaza caracteristica pentru personajul eminescian al acestei etape este Cezarul, care-si asuma, īn deplina luciditate, destinul creatorului de ordine (īn gīndire, īn existenta, īn istorie)

(Ioana Em. Petrescu - " Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica", Editura Paralela 45, 2002

"La mai bine de o suta de ani de la moartea sa, Ťfiintať autentica a lui Eminescu pare a ne fi īnca departe, iar vorbaria care-l invoca haotic-emotional o īndeparteaza si mai tare."

(Petru Mihai Gorcea, "Eminescu", vol. I, Editura Paralela 45, 2001)