Fisa bio-bibliografica Mihai Eminescu

Fisa bio-bibliografica

Poet, prozator si publicist, cel mai important reprezentant al romantismului în literatura româna.
S-a nascut la 15 ianuarie 1850 în Botosani, ca fiu al lui Gheorghe si a Ralucai Eminovici.
în 1858 începe studiile la "National Hauptschule" din Cernauti, dupa care este înscris la "Ober-Gymnasium".
în 1864 întâlneste la Cernauti trupa de teatru a lui Fanny Tardini, pe care o însoteste spre Brasov. La moartea profesorului Aron Pumnul (12 ian. 1866), Eminescu îsi publica prima poezie, "La mormântul lui Aron Pumnul", în brosura "Lacramioarele învataceilor gimnaziasti", care marcheaza practic debutul sau literar. în 25 februarie 1866 debuteaza la revista "Familia" cu poe-zia "De-as avea". Iosif Vulcan, directorul publicatiei, îi schimba numele din Eminovici în Emi-nescu.
E sufleor si copist în trupele lui Iorgu Caragiali (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi la Teatrul National din Bucuresti.
Toamna lui 1869 îl gaseste la Universitatea din Viena, ca student "audient" sau "extraor-dinar". La Viena îl întîlneste pe Slavici si este primit în societatea studenteasca "România juna". Tot acum o cunoaste pe Veronica Micle.
15 aprilie 1870 marcheaza debutul sau în paginile revistei "Convorbiri literare", cu poezia "Venere si Madona", moment de rascruce în evolutia liricii românesti. în acelasi an revista junimista îi pu-blica "Epigonii" si basmul "Fat-Frumos din lacrima".
Revenit în tara în 1872, pu-blica "Egipetul" si nuvela "Sarmanul Dionis".
Sustinut material de "Junimea", urmeaza - între 1872-1874 - cursuri de filosofie la Universitatea din Berlin, fara însa a-si încheia studiile si a-si lua doctoratul.
Reîntors la Iasi, lucreaza ca director al Bibliotecii Centrale (1874), fiind destituit de D. Petrino. Este revi-zor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui (1875-1876), perioada cînd îl cunoaste pe Ion Creanga.
în 1876 ajunge corector la ziarul "Curierul de Iasi". Perioada ieseana este marcata de prietenia cu Creanga, participarea la sedintele "Junimii" si dragostea pentru Veronica Micle.
în octombrie 1877 pleaca la Bucuresti, chemat la "Timpul" de catre Caragiale si Slavici. Aici Eminescu îsi dovedeste vocatia de gazetar patetic si de pamfletar incisiv. Activitatea extenuanta de-a lungul a sase ani îl marcheaza însa în plan fizic. Mentine totusi lega-tura cu "Junimea". în 1878 publica în "Convorbiri literare": "Povestea codrului", "Povestea teiului", "Singuratate", "Departe sunt de tine".
în 1880 îi apare nu-mai poezia "O, mama...", pentru ca în 1881 sa ofere tiparului primele patru "Scrisori". Citeste la "Junimea" în 1882 ample fragmente din "Luceafarul", poem ce va vedea lumina tiparului în anul urmator în paginile "Alma-nahului" societatii social-literare "România Juna" din Viena, apoi în "Convorbiri literare". Tot în 1883 apare si primul sau volum de "Poesii", într-o editie îngrijita si prefa-tata de Titu Maiorescu.
Se stinge din viata la 15 iunie 1889, în Bucuresti.

Referinte critice

Tudor Vianu - "Poezia lui Eminescu" (1930); Nicolae Tertulian - "Pesimismul eminescian si pesimismul schopenhauerian" (în vol. "Eseuri", 1968); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Vladimir Streinu - "Floare albastra" si lirismul eminescian" (în vol. "Studii eminesciene", 1971); Eugen Todoran - "Eminescu" (1972); G. Calinescu - "Opera lui Mihai Eminescu" (1976); Alain, Guillermou - Geneza interioara a poeziilor lui Eminescu" (1977); Ioana Em. Petrescu - "Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica 1978; editia a III-a Editura Paralela 45, 2002); "Eminescu, poet tragic" (1994); Zoe Dumitrescu-Busulenga - "Eminescu si romantismul" (1986); Rosa del Conte - "Eminescu sau despre Absolut" (1990); Petru Mihai Gorcea - "Eminescu" (vol. I, Editura Paralela 45, 2000; vol. II, Editura Paralela 45, 2002); George Gana - " Melancolia lui Eminescu 2002).

Aprecieri critice

"Eminescu a fost si e de crezut ca va fi în continuare un obiect de disputa. (?) La un moment dat au apelat la el si proletcultistii, acei vandali ai literelor care l-au ciopîrtit înainte de a-l cinsti, care l-au contrafacut înainte de a-l întelege. Centenarul din 1950 a reprezentat un superlativ al profanarii, una din cele mai mari minciuni transpuse în protocol fatarnic în care se specializase comunismul. Cine l-a trait nu-l poate uita

(Gheorghe Grigurcu - "Gând la Eminescu", în vol. "în padurea de metafore", Editura Paralela 45, 2003)

"ŤOptimismulť viziunilor platoniciene din începuturile creatiei lui Eminescu si Ťpesimismulť schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape îsi pierd sensul din perspectiva finala a operei care cucereste, dincolo de pesimism sau optimism, o constiinta tragica a existentei într-un univers în care zeii s-au refugiat în nefiinta, dar condamna lumea sa existe, faurindu-si, prin gândire, chipul si istoria. Ipostaza caracteristica pentru personajul eminescian al acestei etape este Cezarul, care-si asuma, în deplina luciditate, destinul creatorului de ordine (în gîndire, în existenta, în istorie)

(Ioana Em. Petrescu - " Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica", Editura Paralela 45, 2002

"La mai bine de o suta de ani de la moartea sa, Ťfiintať autentica a lui Eminescu pare a ne fi înca departe, iar vorbaria care-l invoca haotic-emotional o îndeparteaza si mai tare."

(Petru Mihai Gorcea, "Eminescu", vol. I, Editura Paralela 45, 2001)