Publica volumele "Il venturiere senza venture"("Aventurierul fara aventuri") si "Le faville del maglio" ("Scânteile maciucii")
Apare "Compagno dagli occhi senza cigli" ("Prietenul cu ochii fara gene"), reprezentând volumul al doilea al romanului "Le faville del maglio"; tema presentimentul singuratptii ca un atribut al gloriei.
Publica volumul de versuri "L'orto e la prora" ("Gradina si prora"), continuarea poemelor din "Poema paradisiaco" si "Odi navali".
1 martie se stinge din viata la Gardone, Gabrile D'Annunzio.
În creatia scriitorului italian, textele, poarta stigmele unei traume particulare, a unui complex: privirea în trecut si, totodata, în viitor, produce un adevarat vârtej al temporalului. Vârtejul îl atrage, îl fascineaza pe acest poet care a îndragit, de la început primejdia. Melancolia se asocieaza cu speranta.
Poemul "Alegoria toamnei" sete un superb exercitiu retoric pe tema toamnei, exercitiu plin de artificii, în stilul poemelor din culegerea "Isotta Guttadauro"(1883). Orice confesiune liric romantica este sacrificata în aceste piese lirice pentru o poezie imagista în care predomina intentia stilistic-decorativa. Virtuozitatea artistului atinge limitele unei pretiozitati ce denunta caracterul artificios, tehnic al scrierilor în cauza. Poemele sunt pure exercitii de stil, jocuri prozodice.
Într-un sonet adaugat la editia din 1890 a acestui ciclu, D'Annunzio va face o declaratie privind arta sa poetica din acel timp: "O! poet, cuvântul e divin / cerul a asezat bucuria noastra toata în pura Frumusete/ Versul este totul". Perfectiunea versului, puritatea sa (credo-ul estetic al lui D'Annunzio precede poetica "uristilor") creeaza efecte muzicale de un rar rafinament. Dar el însusi, poetul, ar fi refuzat o asemenea identificare a poematizarii cu un simplu joc - oricât de alambicat - metric. Cele mai marunte madrigaluri ale sale tinteau dincolo de planul acesta al exercitiului formal. Un dincolo ce nu era referential, nu reprezenta nici o exterioritate parnasiana, nici o interioritate impresionista, ci o transcendenta spiritual-estetica. A o sesiza si a o exprima dincolo de orice dat al gândirii, aceasta era nazuinta fundamentala a poetului D'Annunzio.Cum spunea alter-ego-ul sau din romanul "Placera", Andrea Sperelli, el prefera"expresia gândirii". Dar nu expresia în sine, ci expresia unui nume estetic.
|
