George Calinescu, Enigma Otiliei ROMAN REALIST CU NOTE NATURALISTE, INTERBELIC, OBIECTIV, BALZACIAN, MODERN, PARODIC, ROMAN-SINTEZA

George Calinescu, Enigma Otiliei

Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor.

Personajele.

Costache Giurgiuveanu întruchipeaza trasaturile clasice ale avarului, dar este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze. In ciuda trasaturii sale dominante, personajul nu este construit unilateral. Astfel, el este capabil de o gama variata de sentimente: iubirea fata de Otilia, simpatie fata de Felix, prietenie fata de Pascalopol sau chiar toleranta fata de clanul Tulea, guvernat de tiranica sora Aglae. Costache Giurgiuveanu este un personaj complex.

Portretul fizic al lui Giurgiuveanu este prezentat direct, prin ochii lui Felix, personaj-reflector, înca din incipitul romanului. Astfel, in locul primirii calduroase la care se astepta, Felix are parte de un raspuns de domeniul absurdului, care il descumpaneste total pe tanar: "Nu-nu-nu stiu.nu sta nimeni aici, nu stiu, nu cunosc." . Aparitia lui Giurgiuveanu este una bizara de la bun inceput. Astfel, in locul omului masiv, "de o greutate extraordinara", pe care se astepta sa il vada, Felix are surpriza sa intalneasca "un omulet subtire si putin incovoiat", al carui cap "era atins de o calvitie totala si fata ii parea aproape spana din aceasta cauza, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de la prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata, ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, privind rar si vadit contrariat". Este evidenta aici tehnica fiziognomoniei. Aspectul fizic al personajului, care ii trezeste lui Felix imaginea unei bufnite, precum si balbaiala acestuia sugereaza batranetea, si, mai ales, zgarcenia, avaritia lui Giurgiuveanu. Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape în ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerând "intentia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite". Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentat la averea sa, si, tocmai de aceea, el incearca sa scape de Felix si de indatoririle sale in calitate de tutore al baiatului. De la aceasta imagine globala, portretul fizic se alcatuieste prin acumulare de detalii, caricaturizat, alcatuind o imagine grotesca. Tehnica balzaciana, a dezvaluirii caracterelor prin descrierea interioarelor si exterioarelor, este folosita din prima pagina a romanului.

esi avar, batranul are un dezvoltat simt al afacerilor: el castiga bani frumosi din diverse afaceri, in special din cele imobiliare. Pentru mos Costache, banul reprezinta un scop în sine. Orice se poate transforma în afacere: imobilele pot fi închiriate studentilor, iar când acestia nu au bani pentru a plati chiria, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate; localurile sunt închiriate pentru nunti; cursurile universitare se vând si se cumpara printr-o retea speciala a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale si orice altceva. siret, el reuseste sa gaseasca diverse metode de a le lua banii tinerilor care stau in chirie in aprtamentele sale, ba mai mult, atunci cand trebuie sa dea restul, pretinde ca nu are maruntis, dand in schimp timbre postale.

Usor influentabil, Costache nu poate scapa de teroarea pe care o reprezinta sora sa, Aglae, obsedata de gandul ca Otilia ar putea mosteni intreaga avere a batranului. Otilia, prin comportamentul copilaros afisat in fata batranului, il influenteaza si ea puterniic, reusind astfel sa obtina intotdeauna ceea ce-si doreste.

Gesturile, bâlbâiala, raguseala sunt arme de aparare, reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi nevoit sa dea vreun ban cuiva. Ţinuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lâna de o grosime "fabuloasa" si "plini de gauri", are unghiile netaiate, ghete de gumilastic, pantalonii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara, aceste detalii constituind o alta modalitate indirecta de caracterizare, accentuând avaritia personajului.

Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia nu sunt suficiente pentru a legaliza adoptia fetitei, a face testament sau a depune o suma de bani la banca, într-un cont pe numele ei, desi este convins ca asa ar fi fost drept si cinstit. Patima pentru bani si avaritia sunt mai puternice si îl fac sa ezite, dovedind un caracter slab. Otilia îl întelege la rândul ei si nu poate fi suparata pe "papa" care este "un om bun, dar are si el ciudateniile lui" (caracterizare directa).

Destinul lui Costaghe este dramatic. Giurgiuveanu vede ca Stanica îi smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima în întreaga sa existenta si moare cu groaza întiparita pe chip, articulând cu disperare "ba-banii, pu-pungasule". Relatiile cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta, degradate si conflictuale: de Aglae îi este frica, pe Aurica o uraste, Stanica este pentru el un adevarat pericol, iar pe ceilalti îi ignora.

Mos Cotache este caracterizat atat prin mijloace directe de caracterizare, cat si prin mijloace de caracterizare indirecte, respectiv caracterizarea prin limbaj, gesturi, fapte, mediu, imbracaminte etc. Se foloseste o gama variata a procedeelor de caracterizare indirecta: aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape în ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, arhitectura casei sugerând "intentia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite". Privit de cei din jur, mos Costache apare in diverse ipostaze; Otilia spune despre el: "Papa, sa stii, e foarte bogat, insa nu poate face fericit pe nimeni"; Pascalopol: "Tu, Costache, ai partile tale bune si partile tale rele, zise Pascalopol. Doar te cunosc de atata vreme! Cine nu te-ar cunoaste cum te cunosc eu, ar zice ca esti indiferent fata de copii, si tu, dimpotriva, ii iubesti. Tu iubesti pe Otilia si fara indoiala, ea te iubeste pe tine."; Stanica Ratiu spune despre batran: "E prezevenghi rau mosul", Felix il considera "un maniac". Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, întâmplari, vorbe, gesturi, gânduri, atitudini.

Procesul de transformare al lui Felix in casa din strada Antim este rapid. "Cu timpul Felix se obisnui cu libertatea de care se bucura in aceasta casa, in care fiecare facea ce poftea, fara sa intrebe pe celalalt si care contrasta cu rigoarea vietii lui de pana acum si care preia caracterul sau singuratic. Totusi un simt de disciplina innascuta ferea pe Felix de excese. Libertatea ii risipise timiditatea si-i daduse sentimentul valorii lui personale. Lipsa lui de legaturi familiale mai afectuase, diferenta usor compatimitoare cu care-l inconjurau toti fiindca era orfan dezvoltase firea lui ambitioasa. Astepta cu nerabdare sa se deschida Universitatea, pentru a se pune cu aprindere pe munca, voia sa-si faca o cariera solida cat mai curand". Nematurizarea completa a lui Felix atinge in unele puncte comicul. Felix o iubeste sincer, dar adolescent pe Otilia. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza. Felix pastreaza in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii sale. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Felix insusi "se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente". In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod superior de norme etice: "Sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios" (autocaracterizare). Ambitios, asadar, invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm, perseverant, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura un statut social superior.

Finalul romanului este simetric cu încipitul: casa lui Costache Giurgiuveanu, si mai degradata; Felix, care o revede, reînvie în memorie cuvintele acestuia: "Aici nu sta nimeni" - care suna dezolant.

Concluzii. Elementele moderne ale romanului sunt: meditatia despre timpul enigmatic, care da epilogului deschidere; perspectiva personajelor-reflector; tehnica "dialogurilor paralele" din capitolul XVIII, cand secventa narativa se drama­tizeaza, juxtapunandu-se monologurile personajelor, ambiguitatea unor personaje, introspectia, finetea, luciditatea si precizia analizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii (Otilia, Pascalopol), pentru involutii, degradari psihice (alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei - Simion Tulea), pentru studiul consecintelor ereditatii (Titi), parodierea modelului balzacian. Astfel, construit în spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, "Enigma Otiliei" asimileaza numeroase elemente ale modernitatii.