IMAGINE (ARTISTICA)

IMAGINE (ARTISTICĂ)

= Termenul provine din lat. imago, în limba româna cu sensurile calchiate dupa fr. image. 1. Reproducere, fie concreta, fie mentala, a ceea ce a fost perceput prin simturi, îndeosebi prin vaz. 2. Repetare mentala, în general simplificata si mai putin pregnanta, a unei senzatii (sau, mai exact, a unei perceptii) anterioare. 3. Reprezentare concreta, const 19219k1023t ituita printr-o activitate spirituala. 4. Prin extinderea sensurilor 1 si 2 si din imposibilitatea de a deosebi, în unele cazuri, imaginile de per­ceptii si reprezentari, s-a extins termenul 1. la orice reflectare sau reprezentare de tip senzorial. 5. Sensul literar al termenului reprezinta o aplicare speciala a întelesurilor 3 si 4. I., în sens larg, poate fi considerata forma concreta a unei idei artistice. a) Natura I.a. si recunoasterea ei. I.a. se constituie pe baza imaginii psihice, deose­bindu-se totusi de aceasta. Psihologia desemneaza cel mai adesea prin I. un element al reprezentarii, izolat adesea, prin abstractizare, dintr-o stare de constiinta mai complexa. Dar daca, asa cum au de­monstrat Taine si elevii lui, I. nu contine nici un element care sa nu-i fi fost furnizat de simturi, ea se diferentiaza de senzatie prin lipsa caracterului obiectiv. "În reprezentarile complexe ale obiectelor, continutul imaginii se opune, prin extrema lui saracie, bogatiei sen­zatiei, care ofera observatorului o multitudine aproape nedefinita de detalii perceptibile izolat. Aparitia senzatiilor, durata si variatiile lor de intensitate par reglate de legi, scapa vointei noastre [...]. Din contra, nici o lege precisa nu prezideaza aparitia imaginilor": L. Barat, I. Meyerson, Imaginile, în Traité de psychologie - Tratat de psihologie, editat de G. Dumas). Daca obiectivitatea senzatiilor ni se impune, variabilitatea în intensitate, lipsa de regularitate si de fixitate confera I. psihice un caracter pronuntat subiectiv. Dupa natura elementelor senzoriale care le compun, I. au fost clasificate în: vizuale, auditive, tactile, olfactive, gustative, chinestezice si sinestezice. Spre deosebire de sensul în care e folosit termenul în psihologie, unde I. porneste de la un element senzorial concret îndrep­tându-se spre simplificare, abstractizare si generalizare, în arta ter­menul desemneaza expresia, concretizata într-un material specific (forma, culoare, sunet, cuvânt), a viziunilor psihice. De aceea raportul dintre general si particular, dintre obiectiv si subiectiv actioneaza în arta în sens invers decât în viata psihica. I.a. din literatura, spre deosebire de cea psihica, are un caracter concret senzorial, dar înte­meiat pe valoarea notionala, deci generalizanta si abstractizanta, a cuvântului; are o forma de expresie stabila si o intensitate evocatoare mult sporita fata de I. psihica. I.a. nu se poate însa constitui decât prin facultatea de a retine si combina I. psihice. A fost deosebita, în acest sens, capacitatea de a forma I. în sensu­rile 1 si 2, numita imaginatie reproductiva sau memorie imaginativa, de capacitatea de a combina într-un mod propriu I. în tablouri sau în succesiuni, numita imaginatie creatoare (v. Fantazie). b) Analiza imaginii. În terminologia literara, I.a. este uneori sinonima cu opera de arta în întregimea ei, considerata ca ansamblu coerent si unitar, alteori desemneaza numai o viziune partiala sau unul dintre elemen­tele concrete ale operei (un portret sau o descriere, de ex.); în sfârsit, în majoritatea cazurilor în care limbajul critic este folosit fara vreo precizare speciala, I.a. este utilizata ca notiune generica pentru toti tropii (v.) si toate figurile de stil (v.). Aceasta din urma utilizare se justifica prin faptul ca figurile de stil reprezinta forme concretizate de gândire analogica, realizate prin combinarea de I. psihice. Criticii si teoreticienii literari trateaza fie opera în ansamblu ca I., fie izo­leaza anumite tipuri de gândire artistica (alegoria, simbolul, meta­fora, mitul), analizându-le mecanismul de constituire si semnificatiile raportate atât la autor, cât si la cititor (semnificatii estetice, gnoseo­logice, psihanalitice etc.), fie reduc sfera semantica a termenului la viziunile cu capacitate de evocare plastica, particularizatoare si con­creta, indiferent pe baza caror figuri de stil s-ar fi constituit ele. Poli­semia I.a., ca si a limbajului poetic în genere, diferentiaza gândirea artistica de cea conceptual-stiintifica. c) Modalitatile de constituire a I.a., din care rezulta atât calitatile estetice, cât si semnificatiile ei, precum si specificul imaginatiei creatoare au fost cercetate din unghi psihologic, psihanalitic, sociologic etc., fara însa ca cercetarile sa ajunga pâna acum la un rezultat bine precizat. Hegel (în Enciclopedia stiintelor filozofice) porneste de la a delimita I. din amintire de in­tuitia care îi sta la baza: "Imaginea nu mai are în întregime carac­terul determinat al intuitiei si e arbitrara sau fortuita, în genere izo­lata de locul exterior, de timpul si de contextul în care se afla aceasta din urma". Imaginatia ar actiona, dupa Hegel, în trei etape: întâi imaginile din amintire îsi dobândesc o existenta în genere, pe urma se asociaza între ele, apoi, pe treapta a treia: "inteligenta îsi iden­tifica reprezentarile universale cu particularul imaginii, confe­rindu-le astfel existenta figurata". Unul dintre sistemele estetice care explica constituirea I.a. ca forma de incidenta a intuitiei cu expresia este cel propus de G. Lukacs în Estetica. Lukacs introduce între primul sistem de semnalizare (cel al reflexelor conditionate) si cel de-al doilea sistem de semnalizare (limba) un sistem de semnalizare 1', alcatuit din semnalele unor semnale (ca si 1) care însa, în modul lor original de manifestare, nu fac parte din sistemul de semnalizare 2. În procesul muncii si datorita specificului muncii au aparut anumite reflexe care, chiar daca nu se ridica, printr-o abstractie manifesta, asemenea limbii, deasupra sensibilitatii nemijlocite, nu sunt totusi niste simple reflexe conditionate - cum credea Pavlov - ci, asemanatoare în aceasta privinta limbii, devin semnalele unor semnale. În viata, sistemul 1' se ma­nifesta prin intuitia unui mod de a actiona înainte ca acesta sa fie verbalizat, în literatura, intuitiile se materializeaza în limbaj, între sistemele 1' si 2 realizându-se un proces de îmbogatire reciproca, în unitatea dinamica a vietii sufletesti, prin care "obiectivarea obiec­telor reflectate, elucidarea lor de catre concept, care îsi creeaza în limba o forma propice, se rasfrânge asupra reprezentarii si intuitiei, conferindu-le obiectivitate si spiritualitate" (Estetica, XI, 2). Sistemul 1' se deosebeste atât de sistemul 1, cât si de 2: trairea evocativa prin opera de arta duce înapoi la realitate, dar la o realitate traita ca "totalitate concreta", spre deosebire de trairea realitatii obiective însasi, care e fragmentara, tulburata de accidente care-i mascheaza esenta etc. Reproducerile realitatii exclusiv prin limbaj se completeaza reciproc, apropiindu-se astfel de esenta, pe când "orice plas­muire estetica exista pentru sine, iar relatia evocativa cu subiectul receptor fie ca se naste ca o zguduire imediata, fie ca nu exista deloc" (Estetica, XI, 4). Întrucât în sistemul 1' nu exista o relatie de deter­minare univoca între semn si obiect, reproducerea are un caracter de noutate si de subiectivitate. Sistemul 1', în care s-ar unifica determinarile constiente si cele non-constiente la care e supus crea­torul este cel ce genereaza I.a., constientizata prin limbaj. Pe temeiul cu totul altor explicatii gnoseologice, acelasi era si postulatul lui Croce, când considera ca "orice intuitie adevarata sau reprezentare este totodata expresie" (Estetica, I).