INCIPIT-FINAL IN ROMANUL PSIHOLOGIC - "PADUREA SPANZURATILOR" de Liviu Rebreanu

Constantele prozei romanesti- structura, compozitie, infrastructura narativa- ca premise aplicative de nastere a unei opera epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, 656g64g perioada interbelica va fi o perioada de innoire ale romanului in literatura romana. In perioada interbelica proza romanesca va sta sub imperiul directiilor impuse de Eugen Lovinescu in studiul "Creatie obiectiva", studiu in care acesta avertiza asupra necesitatii sincronizarii literaturii romane cu cea europeana. In virtutea acestui spirit al veacului, criticul considera ca oportuna renuntarea in proza la problematica de extractie rurala si la subiectivismul care aureola actul creator ceea ce va duce la aparitia romanului ca scriitura elevata, despre si pentru intelectuali. Multi scriitori interbelicii se vor orienta catre romanul de analiza - care presupune privirea dinauntru a intregului univers romanesc - in perioada de culme a acestuia scriind Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu si Liviu Rebreanu. In studiul "Creatie si analiza' G. Ibraileanu distinge intre romanul obiectiv in care naratorul priveste din afara fenomenul, personajele, conflictul, fara sa se implice in nici un fel in diegeza si romanul de analiza, care presupune privirea dinauntru a intregului univers romanesc. Acesta din urma este romanul care reflecta criza burgheziei pe plan social, o lume eterogena, roman in care domina analiza si confesiunea, roman in care omniscienta este anulata, focalizarea este interna, viziunea "impreuna cu' , iar personajul unul reflector, intelectual care filtreaza prin propria constiinta evenimentele. . Liviu Rebreanu a scris nuvele: "Catastrofa" , " Norocul", "Itic Strul dezertor", "Craisorul", "Gorila", romanul politist "Amandoi" si teatru: "Cadrilul", "Plicul", "Apostolii",romanul obiectiv "Ion", si romane psihologice precum "Adam si Eva", "Ciuleandra", "Jar", si nu in ultimul rand romanul "Padurea spanzuratilor".

Aparut in anul 1922 opera "Padurea spanzuratilor" este primul roman de analiza - dupa clasificarea facuta de Garabet Ibraileanu in studiul "Creatie si analiza"-realist din literatura romana, motiv pentru care Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern. Nicolae Manolescu il discuta ca pe un "roman psihologic al epocii dorice, unul al evenimentelor critice si al reflectarii lor intr-o constiinta pe care o traumatizeaza: impactul il constituie intotdeauna o revelatie, iar consecinta e de obicei o modificare radicala a felului de a concepe existenta si de a o trai". Romanul se valideaza ca "element de hipertextualitate" -Gerard Genette- in raport cu nuvelele "Catastrofa" si "Itic Strul dezertor" deoarece acestea surprind aspecte ce vor fi dezvoltate in discursul narativ al "Padurii spanzuratilor".

Prin marimea substantiala in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, fiind o naratiune fictiva in care actiunea dominanta bazata pe evenimente reale, pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de mai multe personaje, bine individualizate, antrenate de o intriga complicata, "Padurea spanzuratilor" este un roman.

Raportul dintre incipit si final reprezinta coloana vertebrala a universului romanesc din "Padurea spanzuratilor", intreg scriptul narativ, atat la nivel rematic, cat si la nivel compozitional, fiind organizat pe baza acestui raport de interdependenta. La nivel compozitional se remarca aceeasi preocupare pentru simetria constructiei, pentru sfericitatea data de inceputul si sfarsitul similar, construite pe motivul spanzuratorii. Desi personajele se schimba, conflictele raman aceleasi, iar cercul inchide fatal existentele umane. Tesatura romanului se circumscrie unui ciclu existential noapte-zi: incipitul este axat pe imaginea spanzuratorii pregatind secventa patibularii comandantului ceh Svoboda , spanzuratoare care se desfasoara pe timpul noptii: "sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare, infipta la marginea satului, intindea bratul cu streangul spre campia neagra, intepata ici-colo de arbori aramii..Din rana pamantului groparii zvarleau lut galben,lipicios.". Fragmentul abunda in lexeme apartinand unui camp semantic al ostilului culminand cu metafora "rana amantului" pentru a contura atmosfera de disconfort atat fizic cat si psihic. Se realizeaza din start "motivarea compozitionala a operei"- Boris Tomasevski-, fragmentul anticipand caracterul tragic al situatiilor ce urmeaza sa fie prezentate. Finalul surprinde patibularea lui Apostol Bologa ce are loc dimineata: "atunci Apostol fu impresurat de un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului. Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele intarziate. Crestele muntilor se desenau pe cer ca un ferastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului. Pamantul I se smulse de sub picioare. Isi simti trupul atarnand ca o povara. Privire insa ii zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca[.]" afirmandu-se ca o adevarata transcendere cosmica, lucru datorat lexemelor si sintagmelor apartinand campului semantic al luminii ceresti.

Acest raport dintre incipit si final vertebreaza astfel intreaga osatura diegetica a romanului ce beneficiaza astfel de o constructie in care tragicul este categoria estetica prezenta la toate nivelurile. Epica se deruleaza liniar, cronologic, intr-o compozitie clasica a subiectului, cu exceptia celui de -al doilea capitol. Materialul epic se organizeaza in patru "carti" cu cate unsprezece capitole, cu exceptia ultimei carti alcatuite din opt capitole. Discursul narativ se desfasoara in doua planuri: al tragediei razboiului si al analizei starii de constiinta a personajului principal, romanul devenind "o monografie a incertitudinii chinuitoare' - G. Calinescu sau dupa parerea lui N. Manolescu: "romanul unei stari de urgenta interioara'. Liviu Rebreanu polemizeaza aidoma lui Camil Petrescu cu romanul traditional de razboi, se detaseaza de cliseele patriotarde, perpetuate de propaganda, afiliindu-se scriitorilor inovatori de atunci ca Henri Barbusse, demistificand imaginea cataclismului din transee, opus astfel viziunii incetatenite. Romanul debuteaza cu o atmosfera cenusie de toamna in timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual, peisaj reprezentand expozitiunea operei. Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, a facut parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Intriga, momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea obsedanta a ochilor lui Svoboda, care nu se impotriveste mortii nici in iminenta ei si acest moment reprezinta acum o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Bologa. Doina romaneasca intonata de aghiotantul sau Petre genereaza o rememorare fulgeratoare trezindu-i memoria involuntara. Naratorul face astfel o retrospectiva a vietii lui Apostol, o desfasurare a actiunii, motivand devenirea personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. El isi petrece primii ani din viata in targusorul Parva, iar mama sa - in absenta tatalui sau arestat - il creste pe Apostol intr-o atmosfera blanda, dar a supunerii fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur ocrotitoare'. Iesit din inchisoare, tatal lui considera ca acesta trebuie crescut in respectarea preceptelor morale solide, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter'. Dupa moartea tatalui eroul refuza sa urmeze cariera preoteasca si se hotaraste sa studieze filosofia, simtind o teama ingrozitoare si o chinuitoare "dorinta de a cunoaste'. Este un student eminent, bucurandu-se de stima profesorilor, pentru inteligenta, sarguinta si curajul opiniilor personale. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea apoi se inroleaza voluntar in armata pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos. Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Punctul culminant este generat odata cu criza de constiinta a personajului si de cuvintele tatalui sau: "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" De aceea cand afla ca regimentul sau trece in Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu mai participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc. Dupa actul in care Apostol distruge reflectorul rusesc, speranta ca i se va accepta rugamintea,creste dar generalul Karg il refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, ii marturiseste superiorului starea sa morala conflictuala, lucru ce starneste mania generalului. Bologa incearca sa dezerteze, dar este ranit in timpul bombardamentului rusesc si spitalizat, lucru ce genereaza dcznodamantul. Se intoarce in Parva unde rupe logodna cu Marta, iar mai apoi revenit pe front lucreaza in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a carui fiica Ilona, se indragosteste si cu care se logodeste. Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna romanii acuzati de pactizare cu inamicul si pentru a preintampina o noua greseala ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta. Face acest lucru insa, prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau, locotenentul Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar. Bologa este judecat, refuza apararea capitanului Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Moare ca un erou intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar.

Raportul dintre incipit si final are implicatii si asupra modului de constructie a personajului, cele patru carti trasand gradat evolutia acestuia in adevarate microromane constituite pe o anume ipostaza : militarul si cetateanul ce respecta juramantul fata de imparat, romanul legat sufleteste de destinul neamului sau, omul integrat omenirii prin iubire si, in final, un suflet chinuit, o constiinta schilodita ce cauta salvarea in moarte. La nivel compozitional elemente din incipitul romanului cat si din final anticipeaza profilul personajului principal. Ca instanta narativa Apostol Bologa este un personaj principal, datorita ocurentei detinute in cadrul discursului narativ, un personaj protagonist, naratiunea polarizand in jurul sau, un personaj reflector, evenimentele fiind narate din perspectiva lui, un personaj tridimensional, pe parcursul romanului fiind prezentata evolutia sa. Ca referent uman el nu beneficiaza de portret fizic, iar cel moral este realizat prin caracterizare directa, indirecta si prin autocaracterizare. Bologa este primul personaj din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Portretul protagonistului se intregeste din mai multe portrete satelit fiecare investit cu alte trasaturi. El este militarul credincios juramantului prestat imparatului, la inceput mandria si exaltarea fiindu-i caracteristica activitatii depuse de el ca mai apoi sa debuteze indoiala. Este romanul incapabil sa ridice arma impotriva fratilor sai, constientizeaza greseala si se hotaraste sa dezerteze in momentul iminentei mutarii pe frontul din Transilvania. El are tot timpul in minte chipul tatalui sau care l-a povatuit sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!'. Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "razboiul este adevaratul izvor de viata, e adevaratul generator de energii'. Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea de a face parte din Curtea Martiala' care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda. Evolutia personajului este construita dupa insesi spusele autorului pe baza urmatorului rationament: Apostol este cetatean, o particica din eul cel mare al statului, o rotita intr-o masinarie mare - omul nu e nimic decat in functie de stat. Bologa devine apoi roman, pe cand statul e ceva fictiv si intamplator putand intruni oameni straini in suflet si aspiratii, neamul e o izolare bazata pe iubire, chiar instinctiva. Statul nu cere iubire, ci numai devotament si disciplina omului, pe cand neamul presupune o dragoste frateasca. In final personajul devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste eul sau cel bun, in care salasduieste mila si dragostea pentru toata omenirea. Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii.

Simetria dintre incipit si final, prin elementele continute face ca romanul sa fie construit pe baza catorva simboluri care articuleaza adevarate obsesii cu rol de accente psihologice: spanzuratoarea, lumina, moartea si razboiul. Spanzuratoarea este imaginea ocurenta de douazeci de ori pe parcursul discursului narativ, ea concretizandu-se intr-o metafora simbol a razboiului. Prin grefarea acestui simbol, naratorul atinge cea de-a treia caracteristica a discursului artistic - globalismul romanul constituindu-se intr-o opera protest, stiindu-se ca numerosi soldati sunt inrolati sub alt steag si nevoiti sa lupte cu fratii de acelasi neam, au dezertat. Lumina se valideaza ca un motiv proteic, avand mai multe ipostaze: lumina din ochii lui Svoboda - sugerand libertatea de destin, lumina din copilarie - credinta si puritatea, lumina reflectorului rusesc - o lumina negativa, care vine din afara si obliga individul sa nu ascunda nimic - si iubirea izvorata din iubirea vazuta ca atitudine pozitiva in fata lumii. Razboiul este absurd si nu tine cont de om viziunea asupra acestuia fiind diferita, mama lui Apostol Bologa surprinzand obiectiv absurditatea razboiului: "Sa te bati tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar cand ai o patrie ca a noastra nu esti deloc obligat si te imbulzesti la datorie. ba chiar dimpotriva!'. Moartea este in stransa legatura cu razboiul, individul este pus astfel in raport cu istoria, moartea nedepinzand de el. Protagonistul considera moartea la inceput ca un lucru acceptabil, punand datoria inaintea individului : "o viata de om nu e ingaduit sa primejduiasca viata patriei" deoarece "mai presus de om, de interesele lui particulare e statul". Aflandu-se intr-un metaxy al limitelor sale lumesti considera ca moartea de orice fel e o tragedie sin u trebuie acceptata: "nu viata, ci moartea inseamna lasitatea pentru omul care are un ideal in viata." In final ajunge sa considere moartea o etapa , "o suprema initiere"- Mircea Eliade-, lucrurile bune luandu-le cu el: "cine stie daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?", "iubirea imi ajunge caci iubirea imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea." Perspectiva este heterodiegetica, iar naratorul este extradiegetic, intamplarile fiind narate la persoana a treia, naratorul necorespunzand personajului, el reprezentand doar o voce actoriala. Focalizarea, raportul dintre narator si personaj, este interna-fixa naratorul stiind atat cat personajul central, Rebreanu reusind sa concilieze vocea actoriala cu cea auctoriala si obtinand un tipar narativ hibrid, cel actorial extern indirect.

Constructia romanului tesuta din astfel de contradictii inglobate unei simetrii confirma asertiunea lui Hegel conform careia "actiunea dramatica se bazeaza in chip essential pe actiuni care intra in conflict, iar adevarata unitate isi poate avea temeiul numai in miscarea totala potrivit careia, data fiind natura determinanta a circumstantelor, caracterelor si scopurilor particulare, conflictul ia forma adecvata acestor scopuri si caractere, reprimandu-le contradictia".

Romanul "Padurea spanzuratilor" devine astfel o opera protest castigandu-si definitiv un loc de frunte in ierarhia romanelor moderne romanesti.