ÎNDRUMaRI SPRE "CLASICISM"
H. SANIELEVICI
Inteligentul evreu H. Sanielevici crezu de cuviinta sa opuna
tendentionalismului nationalist un soi de clasicism constând într-o
literatura "care sa propage munca regulata si staruitoare, viata linistita
de familie, cinstea, economia, sobrietatea, harnicia, sentimentele
delicate". În realitate revenea si el la materialismul si umanitarismul
lui Gherea. Scriitorul se cadea sa fie "framântat" de "problemele vietii".
"Nu numai ca este îngaduit a cauta în literatura intentii etice, dar cu
greu ne putem închipui o opera de arta de valoare durabila care sa
nu raspunda nevoii noastre religioase, adica nevoii de a introduce în
realitatea haotica si îndeosebi în viata sociala, o ordine rationala."
Fireste, ratiunea condamna razboiul, instinctul national care îi e cauza,
idealizarea "trecutului barbar". Sanielevici întrevede un clasicism
taranesc, 959b19j întemeiat pe imaginea unui taran preocupat numai de
problema proprietatii. De unde si simpatia pentru cosmopolitul Slavici.
Critica lui Sanielevici e mai degraba o eseistica în care se discuta
"probleme sociale si psihologice", facându-se mari asociatiuni biologice
în stilul unei eruditii vii, extravagante, tip Hasdeu. Prin compararea
aparatului masticator si studierea chipului de alimentatie, autorul
explica varietatile rasiale. Criticul aplica teoria alimentatiei la gaini,
se întreaba "de ce cânta pasarile", observa paianjenii. Problema raselor
îl intereseaza în cel mai înalt grad si, cu toate unele aparente contrarii,
este evident împotriva oricarei discriminari rasiale. Toata aceasta parte
a eseisticii sale, trecând peste latura doctrinara ce poate forma obiect
de violente discutii, se remarca printr-un spirit polemic viu, amestecat
cu elemente de grandomanie mai curând inocente si simpatice,
acordând paginilor sale miscari de umoare care încânta.
223 Istoria literaturii române
S. MEHEDINŢI (SOVEJA)
si S. Mehedinti saluta din partea Convorbirilor "primavara literara",
aducatoare de "adevarata racorire sufleteasca". Punctul de vedere era
însa tot etic, în directia semanatorista, întrucât se cerea scriitorului
sa-si caute inspiratia în "însasi fiinta sufleteasca a poporului românesc",
evitând "florile raului" decadent din strainatate.
MIHAIL DRAGOMIRESCU
Clasicismul lui Mihail Dragomirescu (1868-1942) se întemeiaza
pe notiunea de capodopera, nu fara un preconcept etic strecurat în
vestminte strict estetice, deoarece comandamentul unui echilibru
interior al capodoperei îl îndeamna pe critic sa detesteze arta noua,
"eczema literara". Mihail Dragomirescu a fost un foarte bun profesor,
care a învatat pe elevi sa disece si sa analizeze. Sistemul lui "stiintific"
de cercetare literara bazat pe capodopera, fenomen psihofizic ideal,
studiabil în fantomele sale, adica în receptiile pe care fiece constiinta
le are de la opera absoluta, socotita ca o speta, ca un prototip, a stârnit
veselie. Perceptia capodoperei (moment mistic) e supusa unei inextricabile
clasificari tricotomice. Opera e spintecata longitudinal si
transversal din punct de vedere al fondului (originalitate elementara),
al armoniei (originalitate subiectiva) si al formei (originalitate
plastica), aceste aspecte fiind si ele considerate sub triplul raport al
intensitatii, calitatii si tonalitatii, asa încât o opera este sublima,
umoristica, naiva, patetica, optimista, imaginativa, abstracta, exultanta,
deprimanta, ingenioasa, fantastica, incisiva, exploziva etc.
ION TRIVALE
Un bun critic ar fi fost daca traia mai mult Ion Trivale (1889-
1916), elev al lui M. Dragomirescu, cu oroare exagerata de simbolism,
foarte analitic sub un unghi cu totul tehnic, dar fara dogmatismul
profesorului.
George Calinescu 224
D. NANU
Primele poezii ale lui D. Nanu (1873-1943) sunt în raza lui
Eminescu, descarnat dupa formula Vlahuta. Poezia mistica, încercata
mai târziu, e fara ingenuitate si vibratie. Din toata lirica lui D. Nanu
(bun traducator de altfel din Corneille, Racine si Shakespeare) se
desprind pentru antologii Ploaia de noapte, în care o aversa nocturna
e privita cu religiozitate ca un fenomen de început al Creatiei,
Scafandrierii, pentru originala imagine a transluciditatii lumii, si În
ceasul din urma, pentru delicateta mâhnirii unui om modest:
O! de m-as strecura
Alunecând în vesnicul abis
Încet si nevazut printre multime...
Nici pasii mei sa nu-i auda nime,
Nici usa dupa mine când s-a-nchis!
CORNELIU MOLDOVANU
Trecând peste palidul anacreontic rural G. Tutoveanu, se cade sa
ne oprim la Corneliu Moldovanu, autor de versuri sacerdotale, de o
indiscutabila puritate de timbru si într-o limba relativ incolora dar cu
o usoara aroma biblica, care cânta dupa Anghel "soapta miresmelor
dulci ca si mierea" a florilor si izbuteste mai ales când se coboara la
intimitati:
O, Medy, ochii tai as vrea sa-i cânt
si parul tau ce-si flutura în vânt
Risipa de beteala aurie,-
si gura, si gropita din barbie...
(Chiar nasul e-un motiv de poezie...)
Bucata antologica este descrierea secetei din Cetatea soarelui,
viziune hugoliana tratata în colori de carte bisericeasca:
Pamântul e vânat,- si-adânc împietrita
Puterea rodirii în brazda lihnita;
Un râu de cenusa e holda de grâu
Istoria literaturii române
În care an-vara intrai pân' la brâu;
Cuptor e pamântul - vazduhul dogoare,
si zorii n-au roua, si-n murg nu-i racoare.
Reprezentativa este si talmacirea în versuri a Cântarii Cântarilor,
în lexic timid dar cu fraze alunecând grele, uleioase:
Neagra sunt, dar în Ierusalim
Nu-i alta mai frumoasa decât mine,
Dulce sunt - ca mierea de albine,
Ca ramura de vita, mladioasa,
Placuta ca un zâmbet, ca un dar,
Ca falnicele corturi din Kedar.
Romanul în doua volume Purgatoriul e fara valoare.
CINCINAT PAVELESCU
Cincinat Pavelescu (1872-1934) a fost foarte reputat ca epigramist
si improvizator. La banchete cineva îi da câteva rime: nefasta,
nevasta, el, chel, si poetul improviza:
Dupa ce-ntr-o zi nefasta
M-a prins sotul la nevasta,
De par eu l-am luat pe el.
Morala:
Avantajul d-a fi chel!
Genul e destul de trist. Dar madrigalurile, epitalamurile, liedurile
sale nu sunt lipsite de gratie si chiar de o unda de poezie simpatic
infatuata. Gestul teatral (era atunci la moda Edmond Rostand) e sprijinit
pe o buna declamatie si pe imagini:
si tremurau în vântul serei
Ca niste fluturi chinuiti,
Din tarile durerei.
Îti mai aduci aminte, Doamna?
Era târziu si era toamna
si frunzele se-nfiorau
Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu pastreaza tonul de
festival, euforia. Câteodata iese din diletantism si da dovezi de o
George Calinescu
Nu sunt nici rau, nu sunt nici blând,
Nu m-am târât, n-am pizmuit,
Am fost si sunt un biet smintit
Care viseaza chiar mergând.
Eu niciodata n-am muncit,
Noaptea nu dorm si ziua casc,
Poate-as fi vrut sa nu ma nasc,
Dar nu ma plâng ca n-am murit.
si nu stiu dac-am suferit,
N-am fost sarac, n-am fost bogat,
Am si iubit, am si uitat,
Am si uitat, am si iubit.
puternica inventie fantastica (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire
în fata misterului vietii, ascunsa sub o aparenta usuratate strengareasca:
Cum se-ntâmpla, poetul n-a fost imitat în partea lui profunda ci în
ceea ce e mai superficial. O multime de epigramisti îl continua, între
care Ionescu-Quintus si Cridim merita o mentiune.
M. CODREANU
Începând tot cu poezie galanta, cu "mandolinate", cu versuri pentru
o "scumpa doamna" sau "pe albumul unei fecioare", M. Codreanu s-a
specializat în sonet, pe care nu-l trateaza deloc cu arta de smaltuitor
a lui Heredia, ci ca pe o manufactura în serie, abstracta si incolora,
adesea pretioasa, câteodata filozofanta. Totusi, când poetul se opreste
la stari minore, plictiseala, blazare, rezultatele sunt notabile, ca în
Simbolism de toamna, mica simfonie a frunzelor, sau în Spleen,
baudelairiana de provincie:
De neurastenie fugarit,
M-am dus sa caut liniste la tara;
Dar monotona pace seculara
Cântata de poeti, - m-a plictisit.
227 Istoria literaturii române
Lumine-n zori si umbre-n asfintit...
si toamna, iarna, primavara, vara...
si-n casa gol... si-acelasi gol afara,
si totul repetat necontenit.
Oras ori sat, - netrebnice fermente,
Aceleasi în palate turbulente
si-n pasnicul colibelor azil.
Oriunde truda fara de repaos...
si-n sfere vide: Astrul unutil,
Perpetuând banalitatea-n haos.
P. CERNA
Parerea mostenita din cercurile junimiste ca P. Cerna (1881-1913)
ar fi un poet mare nu se poate sustine. Cerna nu e în realitate decât
un modest poet, trudnic, în lupta cu limba, conceptual, oratoric, având
cu toate astea nota lui. Afectat de o iubire neprimita, el a cântat în
versuri solemne, cu ecouri din Eminescu si Leopardi, regretul de a nu
fi trait marele mister al dragostei:
Noi ne-am cuprins de-o flacara curata,
Ce niciodata n-are sa apuie -
si nu furam norocul nimanuie;
Ci în iubire tânara, bogata,
Îmbratisam pamântul, lumea toata...
E în poezia lui o atitudine de smerire în fata femeii, chiar dupa
înfrângere, care e de esenta misticismului:
Nu ti-am vorbit vrodata, si pe feresti deschise
Nu ti-am trimis buchete, stapâna mea din vise,
Ci numai de departe te-am urmarit adese,
Iluminat de gânduri nespuse, nentelese...
Setea euforica de a trai e în continuarea liricii lui Macedonski,
însa cu ondulatii mai diafane, potrivite anemiei blânde a ftizicului:
George Calinescu 228
Priveste!!... Cerul semanat cu stele -
Chip purtator de zâmbet si de vise -
Însenineaza pamântesti abise,
De mult ce cauta cu drag la ele;
si toata fericirea lui senina
O-ntipareste pe pamânt si moare -
si iarasi lutul omenesc tresare,
Tinzându-si dornic bratele-n lumina...
Surâzi, soptesti, tot sufletul aieve-i -
S-a risipit cu mirosul din floare.
ORESTE
Poeziile lui Oreste Georgescu (1891-1918) sunt niste versificatii
corecte si solemne (ecou sacerdotal din lirica lui Macedonski), cântând
marea, stepa, florile, copacii, padurea.
AL. DAVILA
Fiului generalului Davila, lui Al. Davila (1862-1929) i se datoreste
una din cele mai bune drame românesti. Vlaicu-voda analizeaza cu o
maturitate tehnica desavârsita arta de guvernare a unui domn. Eroul
nu este numai un om de vointa si un fin diplomat ci si un voievod
român, pus adica în niste conditiuni politice tragice, în care e nevoie
de simulatie si mai ales de rabdare si de înfrânare a mândriei. Vlaicu-
voda este, prin mama sa vitrega Clara, vasalul regelui Ludovic.
Domnul ar rupe jugul, dar sora si cumnatul sau sunt ostateci la crai.
Jucând umilinta, el izbuteste sa recapete rudele zalogite, cu riscul,
inerent oricarei dibacii, de a fi suspect tuturor, boierilor, familiei,
Clarei. Cu mari suferinte morale, dupa ce jucase pe ascultatorul de
Doamna Clara, fata de boieri, spre a risipi banuielile, si pe conspiratorul
cu boierii împotriva Doamnei, sosind ceasul hotarât, când
ostatecii sunt în afara de orice primejdie, Vlaicu se da pe fata si-si
exprima aprigul punct de vedere:
Istoria literaturii române
Ucigasa! Tu, cu junghiul încercasi a ma lovi,
Eu ma fac calau, de-i vorba neamul a mi-l izbavi!
Vlaicu e întruparea Principelui lui Machiavel pe pamânt românesc.
El nu e asa cum vad multi pe conducatorul machiavelic, aruncând
asupra-i vestmântul Renasterii, cinic, mizantrop, ipocrit. Vlaicu e
dimpotriva un voievod trist de mizeriile patriei, unit în conspiratie cu
boierii, gata el însusi de orice jertfa. Nepotului sau Mircea, contrariat
ca nu i se da în casatorie sora domnului, Anca, fagaduita din motive
politice craiului sârbesc, îi face o lectie sublima de abnegatie, rezumâ
nd destinul negru al tarii:
Chinuri? Tu vorbesti de chinuri? Chin, a inimii bataie?
Chin? o clipa de nadejde, o-mboldire, o vapaie
Ce s-aprinde c-o privire, ce cu-o lacrima s-a stins
si din care numai robul fara vlaga iese-nvins!
Chinuri! Dar desteapta-ti mintea, dar te uita-n neagra zare!
De esti om, fa-ti ochii roata peste tara si hotare.
Chinuri!... Dar priveste sânul bietei noastre de mosii,
Numara, de poti, pe dânsul urmele de vrajmasii...
Iata chinurile noastre, si cu ele, doruri, vise,
Pe mosia stramoseasca-n lung si-n lat cu sânge scrise!
Iata chinurile mele, ale unui domn român,
Basarab, de sine vrednic si de numele-i batrân!
G. DIAMANDY
Dintre piesele lui G. Diamandy (1867-1917), numai Chemarea
codrului se mai poate mentiona, si ea dealtfel o specie de vodevil cu
câteva cântece si nume caricate, precum Ilona de Kikirezkeremkeketnaghyfalva,
si cu accente delavranciene.
GEORGE GREGORIAN
George Gregorian e în plina activitate si azi, însa a debutat în cercul
lui Mihail Dragomirescu prin poezie "de conceptie" si simbolisme
George Calinescu 230
cumintite. Propriu-zis el e un sarcastic satanic în limbaj crud, vulgar-
dunarean, mijloace prin care îsi exprima dezgustul de mizeria
vietii. Omul e un animal care "pute" egal de la cap pâna la picioare si
se arunca dupa moarte la gunoi:
Sunt un animal, un sinistru - animal...
Din talpi pâna-n gânduri, întreg, put egal;
Dar o sa fiu varsat la gunoi în curând.
ION AL.-GEORGE
Clasicismul lui Ion Al.-George este arheologic. Poetul evoca trecutul
daco-roman, restabilind pâna si litera latina (procedeul, parnasian,
era si al lui Vasile Pârvan). De fapt poetul minulescianizeaza, înlocuind
Ecbatana cu Roma si hieratismul asiro-babilonean cu antichitati
romane (S. P. Q. R., castre, aqvile, lyre, kratere).
GEORGE MURNU
Adevaratul clasicist este macedoneanul George Murnu. Aparitia
Iliadei în româneste (1907) constituie un moment fundamental în
evolutia limbii române. Iliada si Odiseea în interpretarea Murnu sunt
niste capodopere superioare Eneidei în versiunea Annibal Caro, Iliadei
lui V. Monti, Iliadei si Odiseii lui I. H. Voss. La drept vorbind, interpretatorul
n-a tradus ci a creat din nou cu ajutorul cuvântului, înlesnit de
o creatie verbala extraordinara. Aromânisme, ardelenisme, cuvinte
din toate unghiurile tarii sunt armonizate în aceeasi urzeala cu o
virtuozitate deplina. Traducatorul are, în afara de aceasta, un unghi
de creatie. Cu instinctul sau de om de la Pind, el a vazut în epoca
arhaica a Greciei o lume de pastori, de haiduci hartagosi, si ne-a dat
un Homer oieresc, iesit parca de la stâna. De altminteri imaginile
pastorale sunt realmente în Homer. G. Murnu le-a facut numai
traco-getice, le-a taranizat. Toate privelistile cu vite, cu turme, cu
ospete sunt de un specific românesc izbitor. Traducatorul a stiut sa
Istoria literaturii române
Cum pe la tara venind din laturi protivnice argatii
Secera brazde prin holda de grâu sau de orz pe pamântul
Unui bogat mosier si dese poloagele pica;
Astfel troienii si aheii se tot secerau cu gramada,
Unii la altii sarind si nimenea nu se da-n laturi.
"Hainule, besmeticule Mentor,
Ce vorba spui si-ndemni sa ne-nfrâneze?..."
"Mai las-o moale, Telemah baiete,
si nu mai face gura, nu fi aprig..."
"Maicuta, hai si scoate-mi în ulcioare
Din vinul cel mai bun pastrat de tine..."
dea firesc hexametrului. În hexametru îsi latra furia, taraneste, Ahile,
Nestor vorbeste ardeleneste-popeste si se îmbraca aproape ca un taran,
cu vesmânt mitos, încaltându-se cu opinci. Priam îsi tine sculele, ca
fetele de tara zestrea, prin sipete. Prânzurile sunt hotesti, dupa tipicul
Filimon si Hogas. Talmacitorul îsi aduna fortele lexicale acolo unde
comparatia este mai rurala:
Odiseea, fiind tradusa în endecasilabe, are un mers mai natural.
Aci autohtonizarea e desavârsita. Zeii poarta opinci, stau pe scauiese,
mesele sunt geluite, lavitele învelite cu laicere, eroii se laua, îsi pun
primeneli. De la întâiele replici ai impresia a fi cazut într-un sat ardelenesc
de-al lui Slavici:
Calipso lucreaza la stative în tarania fabuloasa a basmelor eminesciene.
Usurinta cu care talmacitorul descrie, ca si când n-ar avea
în fata un text care sa-l tina pe loc, e învederata în plastica înfatisare
a lui Ulise, jegos de apa marii:
Iar Ulise
Se coborî la râu ca sa se spele
De saratura care-i cotropise
Tot spatele si umerile-i late,
si capu-si curati de jegul marii.
George Calinescu 232
Atmosfera sateasca e realizata cu mijloace de pictor. Ulise doarme
pe o blana de bou neargasita, învelit cu piei de oi si cu un tol adus de
Evrimona, el are la gospodaria lui casa cu pridvor, împrejmuita cu
zid, cotete de stejar pentru scroafe si godacei. G. Murnu a revenit, nu
totdeauna în chip fericit, dintr-un exagerat scrupul artistic, asupra
talmacirilor, introducând expresii afara din cale pitoresti, ca "dihai",
"barosan". Aceste oscilatii nu ating totusi valoarea versiunilor sale,
capodopere cu putinta de atins în alt sens, imposibil însa de întrecut.
|
