ION STRATAN
Draga Titu,
|
O |
Altul, alaturi de cel care nu crede "nici în Satana, nici în Dumnezeu", este admiratorul artei antice, al Venerei (ca la Eminescu), dar fara o "Madona", versul baudelairian izbindu-se de piatra racelii a imortalitatii.
Dar sa trecem la traducere. Relatia lui Baudelaire cu poezia româneasca este cu totul speciala. Fiecare poet (important sau nu) din spatiul artistic românesc VREA sa aiba "UN BAUDELAIRE AL LUI", un fel de complement în alta cultura. Asa s-a întâmplat cu Arghezi, cu Philippide, cu Ion Caraion, cu Geo Dumitrescu, cu stefan Aug. Doinas. Fiecare a încercat sa puna patina propriei valori poetice în traduceri. Învatând noi la scoala, pâna la saturatie, poeme în general (asa era scoala anilor '80), ne-am gândit, dupa ce le stiam partial pe de rost, sa facem si parafraze ori reluari cu iz parodic, mai des în cenacluri, dar si în grupul de prieteni. Una se termina, drept "replica" la Albatrosul lui Baudelaire, în loc de celebrul final - "Aripile-i imense-l împiedica sa mearga" ("Ses ailes de géant l'empęchent de marcher") - cu "Tes ailes de Mitterand m'empęchent, Georges Marchais" (Mitterand era presedinte socialist, iar G.M., prim-secretar al partidului comunist francez). Fara sa ma compar cu "corifeii" traducerilor pe care îi aminteam (si despre care spuneam la Clubul "Ideea Europeana" ca traduc nu în "româna standard", ci în ARGHEZIANĂ, DOINAsIANĂ, CARAIONEANĂ ori PILLATIANĂ), în acest sens am cautat sa reliefez caracteristicile (câte sunt) ale scrisului meu în traducerea incorecta.
Deci, marturisindu-ma traducator, ar fi de semnalat: 1) am ales în primul rând poemele (mai bine zis ele m-au ales) care ma obsedau din tinerete: Corespondente, Farurile, Omul si marea; 2) celelalte au fost selectate dupa un principiu sa spunem "cartezian" fiindca au o simbolistica mai clara, o "voce" a autorului mai uniforma si o "logica" a discursului evidenta. Astfel, am tradus Înaltare, Parfum exotic, Frumusetea, Poem XXVII. Talmacirile dateaza din 1998, si, desigur, voi reveni în anii urmatori asupra lor cu noi variante, forme si sonoritati.
În Înaltare, am încercat sa transfigurez stantele poemului într-un fel de lebada, fragmentând versul în distihuri si cautând sa-i acord o aura mai luminoasa, de ascensiune sufleteasca, în pregatirea cuvintelor magice din final.
Grupajul l-am asezat sub titlul Ion Stratan - traduceri libere din Baudelaire (variante) si a fost încredintat, pentru un termen foarte departat (când voi reveni cu noi traduceri), revistei "Axioma".
Fiindca îmi este imposibil, din cauza unei luxatii la deget, sa scriu mai multe rânduri de mâna, ma opresc (pentru ca la "computer" nu "simt" textul), urmând sa trimit traducerile.
Cu multe multumiri, si deja pregatindu-ma dupa ce îmi trece luxatia, pentru noi meditatii si traduceri, din inima.
I. S.
Ploiesti
23 aprilie 2005
Dragul meu Titu,
Îti trimit traducerile din Baudelaire, comentariile fiind deja primite, sper. Le-am expediat saptamâna trecuta.
Te îmbratisez cu drag.
Îti doresc multa sanatate si succes!
Te am mereu alaturi de inima versului meu.
Al tau întotdeauna,
cu dragoste,
I.S.
Albatrosul
Adesea, spre batjocuri, oameni din echipaj
Iau albatrosul, caldul, al pasarilor marii
Care urmeaza fara durere în voiaj
Nava alunecânda pe-abisurile zarii.
De-abea îl asezara pe fruntea cea uscata
Ca acest print al zarii, rusinat si infirm
Îsi lasa deoparte aripile lobate
Care suprematia pe ceruri i-o afirm.
Cest calator în zboruri cum e stângaci, ridicol
El, altadat' frumosul cât este de urât
Unu-i afuma-n pipa sfâsietor ventricol
Un altul îl imita în schiopatari de mit.
Poetul e asemeni stapânului de noauri
Nu-i pasa de furtuna si râde de ciclon
Exilat între oameni, despovarat de daruri
El e cel mai ridicol si cel mai sumbru om.
Viata anterioara
Am locuit mari timpuri sub vastele porticuri
Pe care scari de mare le stingeau, duioase
si lungile coloane, drepte si maiestuoase
Faceau restul Naturii sa para din nimicuri
Furtunile ce misca imaginile-n ceruri
Amesteca solemnul cu grija lor de sfânt
Puternice acorduri din glasul lor adânc
Culorile de-amurguri în ochi îmi fac misteruri
Acolo eu trait-am în voluptate calma
În mijlocul de valuri, azururi si minuni
Pe unde sclave goale, ca salbele ce suni
Îmi racoreau si fruntea ca o palma
si unde singur lucru la care ma gândesc
E un secret ce-n suflet ma face sa jelesc.
Calugarul îndaratnic
Vechi temple ce prin ziduri afirma cu tarie
Un adevar prea vesnic al Sanctitatii toate
Într-adevar încânta cu dulce armonie
Cladirea austera fata de vechi palate
În vreme câta Cristii tot înfloreau semintii
Doar un calugar tainic, zi mai necunoscut
Se ocupa cu, vesnic, mormintele cuvinte
Glorificând al Mortii cuvânt cu mult mai mult
- Sufletul meu e mormântul calugarului rau
Pe care-l locuieste de-o vesnicie-n hau
Nimic nu-mpodobeste odaia odioasa
Calugar fara cuget! când voi putea sa fac
Din viul cel spectacol al vietii ce o tac
A mîinii mele munca si-un luminos acasa?
Nesansa
Ca sa ridic o sarcina mai mare
Sisif, mi-ar trebui curajul tau!
Oricât am pune suflet în opere de hau
Arta e lunga, Timpul viata n-are.
Departe de mormintele celebre
Spre-un cimitir mai izolat,
Inima mea, ca un tambur-soldat
Merge cântând doar sunete funebre
- Acum dorm învelit
În tenebre, ciucit
Departe de acea cântare
si floarea raspândeste un regret
Parfumu-i dulce e ca un secret
În solitudinea Cea Mare.
Omul si marea
Om liber, totdeauna iubi-vei tu si marea
Marea îti e oglinda si sufletul ti-l vezi
Catând prin valuri calme, nestiutor, cararea
si spiritul e haos pe care-l celebrezi
Îti place sa te-alunge cu sânu-ti de imagini
O-mbratisezi cu ochii si bratele, iar cinul
Tresalte-ntotdeauna la sunetu-i, vecinul
În plânsetu-i de cosmos de neoprit în margini
Amândoi sunteti tenebrosi si discreti
Om, nimeni nu-ti scruteaza abisul sufletesc
Tu, mare (Totul stie doar duhul ce-l primesc)
În vremea asta, iata, nenumarate ere
Cu care duceti lupta fara iertare-n gând
Atât iubiti carnagiul si moartea printre sere
O, luptatori pe viata, o, frati iubiti nicicând.
Parfum exotic
Când, ochii-nchisi, în seara acestei calde toamne
Respir mirosul palid al sânilor tai strânsi
Vad cum coboara râuri departe de ochi plânsi
si focul se deschide în pieptul unei doamne.
O insula de lene unde natura este
În arbori nepereche cu fructe de arome
portul plin de pânze si plin de albe drumuri
Cu înca oboseala din valul lor marin,
În timp ce tot parfumul copacilor mai verzi
Se-nalta si mirosul înalt de nori sustin
Amestecând în suflet povesti ce nu le crezi.
Înaltare
Deasupra de întinderi, deasupra de vâlcele
Ridica-te deasupra efluviilor rele
Mergi întru înaltare în cerul cel de sus
si bea ca pe ulciorul odata iar adus
Un foc ce limpezeste netematoare stele
Trecute-s plictiseala si tristele depresii
Care încarca viata cu grâul lor profund
si fericitul poate cu ŕripa din gând
Sa se arunce-n câmpul luminii de expresii
Cel ale carui gânduri asemeni ciocârliei
Spre ceruri dimineata pornesc în liber zbor
Planeaza peste viata si întelege-n dor
Vorbirile de floare si tremurul câmpiei.
|
