"IREALUL" REAL

Acceptând principiul lui Heraclit se creaza un cerc vicios: textul prin lecturarea sa ma schimba, iar eu, în noua stare, transform la rândul meu textul. Prin capitalul de cunoastere acumulat dupa citire, Eu sunt Altul, iar atunci când revin asupra aceluiasi text care a produs schimbarea, el nu mai este acelasi. Aceasta în cazul relatiei dintre un singur individ si o singura carte. Individul se afla în imposibilitatea, nu de a nu citi o singura carte, dar nici macar o pagina. Cititorul este prins într-un labirint, construit de el însusi, din trei motive: în primul rând deciziei de a reciti, apoi gradului de libertate pe care îl are în interpretarea simbolului: "Vietile sfintilor, care niciodata nu pot sa zic c-am citit-o si n-o s-o citesc, ca sa zic c-am citit-o. [.] Citeam de [.] 5-6 ori, ma întorceam în alte zile si acelasi fragment pe care l-am citit, sa-l vezi în alte... ziceam: Mai, da' cum de n-am citit, ca doar era clar, cinci fraze, era clar, ia uite..." (Victoria Olteanu) si faptului ca nu tot discursul este citit cu aceeasi intensitate: ".câteodata am... am un sentiment de surpriza, ca sunt lucruri pe care, ori nu le-am sesizat la momentul când le-am citit, dar cred ca mai degraba nu le-am sesizat decât le-am uitat..." (Ionescu Corneliu) În fata acestui dinamism etern se va încerca evadarea, însa asupra sistemelor care se creaza în acest scop voi reveni pe parcursul analizei. Atunci când în aceasta relatie intra mai multi indivizi accentul se pune asupra multitudinilor sensurilor pe care le capata un discurs.

Asa cum am spus, interpretarea se face prin intermediul codurilor, textul decriptându-se prin el însusi. Avem libertatea de ne "juca" cu "instrumentele" cum dorim, dar pe terenul simbolic al cartii. Se genereaza un mecanism de dominare, dar nu înteles ca o constrângere. Lectorul are doua posibilitati: de a accepta sau nu "jocul" propus. Odata intrat în joc se joaca dupa regulile jocului. Cartea nu poate declansa prin ea însasi un asemenea mecanism, deoarece cititorul chiar daca s-a implicat, are posibilitatea de a o refuza. Prin acceptare el devine "prizonier" al simbolului si al propriilor preferinte: ".Spuma zilelor [.].e o carte superba [.]. filoane de simboluri, lucruri deosebite." (Adriana Georgescu)

Pentru a nuanta cele afirmate mai sus voi face o scurta analogie: sa ne imaginam ca scriitorul este un arhitect, textul reprezinta o casa, iar cititorul este locatarul acestei case. Avem posibilitatea de a alege orice casa construita de oricare arhitect. În momentul în care am ales, ne putem aranja interiorul asa cum dorim, dar limitati de marimea casei. Astfel, se identifica o noua caracteristica a cartii, si anume autonomia ei. Indiferent de semnificarile care i se dau, Ideea ramâne aceeasi, aceasta din urma modificându-se doar pentru lector.

În continuare voi arata ca si modul de perceptie al constructiei discursului genereaza asemenea mecanisme, indiferent daca a existat sau nu aceasta intentie, dar acestea sunt atribuite autorului. Cel mai evident este la autori ca: J.L. Borges, M. V. Llosa, G. G. Marquez, etc. Astfel, despre stilul lui Marquez, Adela Muntean afirma: ".m-a frapat teribil, sa faci o fraza pe trei pagini, o citeam cu voce tare si îmi placea sa cânt în casa. Nu era nimeni, numai eu si citeam si îmi placea teribil." În discursurile de acest gen lectorul înainte de a avea posibilitatea interpretarii, el trebuie sa rescrie mental textul.

Un alt tip de constructii sunt acelea care nu necesita o rescriere cognitiva, dar care prin tema abordata problematizeaza: "o carte care mi-a placut si cred ca am citit-o de trei ori, Simmone de Beauvoire, Toti oamenii sunt muritori [.].a fost o carte care mi-a pus foarte multe întrebari." (Reit Valeria)

Exista texte care prin însasi modul de construire a temei genereaza o stare de empatie din partea lectorului, iar comportamentul acestuia poate fi caracterizat ca fiind "proiectiv" , vizibil mai ales în cazul cartilor politiste, de aventura, de dragoste etc.: "o carte buna? sa fie ceva în care sa te tina legat de ce se va întâmpla, de cum se va termina, de cum decurge totul." (Coca Banulescu)

Diferentierile de perceptie, se datoreaza faptului ca pentru un individ primeaza una dintre aceste planuri, ceea ce nu înseamna ca celelalte planuri sunt neglijate. Asadar, exista diferite grade de importanta în functie de semnificatiile pe care le capata cartea în timpul sau la finalul lecturii.