de Vasile Alecsandri
In lirica peisagista a lui Vasile Alecsandri sunt cantate toate anotimpurile anului, in trecerea lor lenta. Dintre acestea, cel mai mult il impresioneaza iarna cand ninsoarea, viscolul si crivatul devin expresii ale fortelor naturii dezlantuite.
Criticul Titu Maiorescu aprecia ca pastelurile lui Alecsandri sunt "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsand 16216r1714q ri, o podoaba a literaturii romane".
Titlul poeziei este un substantiv comun, folosit la numarul singular si articulat hotarat enclitic. Acesta constituie chiar denumirea anotimpului descris pe care poetul il priveste cu un amestec de frica si admiratie.
Constructia poeziei se aseamana cu alte poezii ale lui Alecsandri, Iarna fiind alcatuita din doua parti :
descrierea unui spatiu vast in care ninsoarea isi manifesta fortele supreme (primele trei strofe)
inseninarea tabloului si aparitia elementului insufletitor, soarele (ultima strofa).
Acest mod de structurare a poeziei ar putea sugera ca, dincolo de asprimea naturii hibernale, viata isi continua curgerea lenta.
Descrierea iernii ca tablou schimbator, din care ochiul poetului selecteaza o diversitate de privelisti : goana norilor, caderea fulgilor de zapada, ninsoare care potopeste lumea, pamantul scaldat in alb, aparitia soarelui, clinchetul voios al clopoteilor, ofera imaginea unor spatii nesfârsite, apartinând atat cosmicului cat si terestrului.
Indragostit de natura inca din copilarie, "Bardul de la Mircesti", cum a fost supranumit, inchina frumoase versuri locurilor natale. Puternica impresie pe care i-o lasa tablorile din natura se resimte in pastelurile sale, ce capata un pronuntat caracter static descriptiv.
Iarna este un pastel, adica o creatie lirica in versuri in care poetul isi exprima sentimentele prin zugravirea unor tablouri de natura. In primele sase versuri , anotimpul alb este prezentat in plina instalare. Suprematia iernii, idee de baza in primele trei strofe, este intruchipata prin armata de "troien calatoare adunate-n cer gramada", prin "fiorii de gheata" pe care-i raspandeste pe "ai tarii umeri dalbi" si mai ales prin victoria asupra soarelui redus la dimensiunile unui glob "rotund si palid" care "se prevede printre nori ca un vis de tinerete printre anii trecatori".
Dupa ninsoarea abundenta, ce ne e sugerata de repetitia "ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara", iarna si-a intins mantia peste "dealuri, impregiur, in departare", transformand pamantul intr-o intindere pustie. Imaginea monumentala a iernii care parca amorteste orice forma de viata este sugerata de "clabucii albi de fum" , "iarna cumplita".
Culoarea alba, dominanta, este realizata tot cu ajutorul epitetului. Astfel, umerii tarii sunt dalbi, ea se imbraca cu o "zale argintie" , clabucii de fum sunt si ei tot albi, pana si plopii par niste "fantasme albe". Chiar comparatia "fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi" dovedeste ideea de miscare pusa in slujba "albului" , "a imaculatului".
Ultima strofa are rolul de a insufleti tabloul, de a umaniza iarna, care nu mai este cumplita, ci dimpotriva darnica in placeri. "Doritul soare" isi reia dupa o temporare infrangere locul pe cer, facand sa straluceasca "oceanul de ninsoare". Prezenta omului se face simtita in ultimele doua versuri prin auzirea cantecului zurgalailor. Sentimentele de admiratie sau de ingrijorare, generate de iarna cedeaza locul in ultima strofa bucuriei de a traii, linistii.
Ritmul trohaic si amplitudinea versurilor de 16 silabe realizeaza o muzica in registru de basm, menita a servi drept acompaniament clinchetelor tineresti ale zurgalailor care se ridica asupra tacerii vazduhului.
|
