operatinal de nuvela psihologica ("În vreme de razboi" de I. L. Caragiale)
tema transformarea psihologica si evolutia unei obsesii, la un om dornic de îmbogatire, care în cele din urma va înnebuni.
Compozitional, nuvela este alcatuita din trei capitole, prin care se sugereaza tocmai aceasta crestere gradata a obsesiei în sufletul hangiului Stavrache. Fratele mai tânar, popa Iancu, era vaduv si destul de bogat, încât atrage atentia oamenilor din partea locului. O banda de tâlhari, tot profitând de aceste vremuri, da lovituri mai ales la curtea celor bogati, încât popa Iancu îsi însceneaza propria "pradare", lumea gasindu-l legat si cu calus în gura. Oamenii se mirau însa, deoarece hotii nu avusesera timp sa ia mare lucru, nici macar "buiestrasul", pe care îl calarea popa, cu aerul unui haiduc.
este ca se ridica imediat, si o loveste pe fata peste obraz, facându-i morala si spunându-i ca asa se învata de mici sa fie hoti.
Episodul acesta evidentiaza lacomia, zgârcenia fara margini a hangiului, fara a considera ca fetita facuse un lucru bun. În loc sa faca pomana pentru fratele sau, pentru mama moarta, hangiul este obsedat de ideea moralitatii si chiar o blesteama pe fetita, auzind ca nu a adus banii, si ca trebuie s-o înscrie în condica de datorii. Copila aceasta se pierde apoi în viscolul de afara, iar hangiul ramâne dus pe gânduri.
Punctul culminant al nuvelei îl reprezinta întâlnirea reala dintre cei doi frati. Tot într-o seara se aude o sanie cu clopotei, si hangiul primeste peste noapte doi barbati cam ascunsi din fire. Stavrache cauta sa intre în vorba cu ei, sa afle cu ce se ocupa, dar unul vorbeste prea putin, iar celalalt se întinde în pat, si adoarme cu fata la perete. Pregatind ceva de mâncare, hangiul sta de vorba cu oaspetele treaz, si afla cu surprindere ca acesta îi cunostea chiar si numele. Întrebat daca mai trecusera pe acolo, drumetul îi spune ca nu trecuse, dar stia de el de la prietenul sau. Apropiindu-se de acesta din urma, Stavrache îsi recunoaste fratele care se prefacea ca doarme si care îl înfrunta cu aceleasi vorbe:"Gândeai c-am murit, neica? De data aceasta, încordarea atinge pragul maxim si hangiul îsi pierde mintile. În loc sa se bucure ca si-a regasit fratele, hangiul cauta sa se închine pe la icoane, crezând ca este tot o halucinatie, apoi trece brusc de la stari de acalmie la furie, repezindu-se asupra fratelui, cu dorinta de a-l ucide. Intervine si celalalt drumet si Stavrache va fi potolit deplin sfârsind prin a cânta popeste, adica înnebunind.
Popa Iancu trecuse acum cu adevarat pe la han, deoarece delapidase din banii regimentului si avea nevoie de o suma respectabila de bani, pentru a nu ajunge la ocna. De fapt, cerea din averea sa, dar starea de tensiune, singuratatea vor duce la alienarea personajului.
Stavrache râde cu hohot, ori scuipa, si pâna la urma cânta linistit ca un popa nebun.
Scriitorul asociaza în aceasta nuvela si factorul ereditar, deoarece nu este firesc faptul ca într-o familie, un frate sa devina, din popa, capetenie de tâlhari, iar celalalt sa fie atât de lacom de avere încât sa-si vrea fratele mort sub masca moralitatii, pentru a nu le face neamul de râs.
|
