Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata

Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o naratiune care prezinta o singura întâmplare, relatata la persoana I, cel mai adesea, presupunând obligatoriu un grad mare de implicare a naratorului, ceea ce produce o subiectivare a textului. Accentul cade pe situatia prezentata, nu pe creionarea personajelor.

Caracteristicile povestirii:

Instituie o relatie speciala narator-receptor, presupune oralitate, încât, în cazul textului scris, elementele verbale si paraverbale capata o importanta aparte.

Constructia epica este mai putin riguroasa ca a nuvelei.

Perspectiva narativa este subiectiva, caci relatarea se face strict din unghiul povestitorului care poate fi martor sau se poate implica efectiv în întâmplarea relatata.

Un rol special îl are ceremonialul spunerii. Timpul este întotdeauna trecut si este recreat prin intermediul evocarii.

Argumente pentru încadrarea operei "Iapa lui Voda" în specia literara povestire:

În volumul "Hanu Ancutei", Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literara povestire în rama, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare data de alt oaspete de la hanul Ancutei, acesta particularizându-se printr-un stil propriu.

Volumul "Hanu Ancutei" contine noua povestiri relatate într-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei însisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate. Cele noua povestiri sunt: "Iapa lui Voda", "Haralambie", "Balaurul", "Fântâna dintre plopi", "Cealalta Ancuta", "Judet al sarmanilor", "Negustor lipscan", "Orb sarac", "Istorisirea Zahariei Fântânarul"

Atmosfera în care sunt narate cele noua povestiri este una de petrecere. Povestirile sunt narate cu un adevarat ceremonial: lautarii cânta între doua povestiri, iar înaintea fiecaruia creeaza un moment de liniste, o atmosfera de vraja si emotie; se aduc pui fripti pe tigla, se bea vin în cani noi, Ancuta aduce placinte fierbinti.

Naratorul povestirii "Iapa lui Voda" este comisul Ionita, care de altfel este si amfitrionul petrecerii de la hanul Ancutei. El cucereste ascultatorii laudându-se cu iapa lui slabanoaga, fiindca se trage dintr-una la care s-a uitat cu uimire chiar Voda Mihalache Sturdza, motiv suficient pentru declansarea povestii.

Povestirea comisului Ionita evoca un moment din trecut, o întâmplare petrecuta "într-o îndepartata vreme, demult", având începutul de basm, când oamenii au vazut un "balaur negru în nouri" si niste pasari mari, venite din "ostroavele de la marginea lumii", care vesteau razboi si belsug la vita de vie.

Dupa ce se odihnise la han, fiind gata de plecare, comisul Ionita închina oala cu vin si ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care îl întreaba cine e si unde se duce. Ionita îi spune ca e razes din Draganesti si ca merge la voda ca sa-i faca dreptate într-o problema legata de pamântul sau. Iar daca nici voda nu-i va face dreptate, "atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!...". Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca boierul cu care vorbise la hanul Ancutei era însusi Voda. Acesta îi face dreptate comisului si îl întreaba ce s-ar fi întâmplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, râzând, comisul Ionita îi spune: "Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!".

Oralitatea este realizata prin marci ale oralitatii:

Interjectii: "Aha! Vorbi comisul; iaca asa râncheza si râdea si iapa cea batrâna..."

Vocative: "Sa stii dumneata, prietene Leonte!"

Constructii incidente: "Dar ea, cine stie, poate-i ochi ori dinte de lup..."

Formule de politete: "Sa stii dumneata...", "Cum va spuneam, domnilor mei..."