Imparatul mustelor
William Golding, Împaratul mustelor (original: Lord of the flies), Editura Humanitas, Bucuresti, 2006. Traducere de Constantin Popescu
Dupa un scurt timp de gândire interioara si discutii cu cei ce au citit cartea deja, am lasat si eu ca faptul lecturii sa se decanteze încet în mintea mea permitându-mi sa-mi pot face o parere succinta asupra acesteia.
În primul rând, acesta carte aduce în discutie una din acele mari teme pe care omenirea le dezbate în lung ş 838b19i ;i-n lat, una din acele teme dureroase care pare ca face parte însa din natura ei intrinseca, de care nu se poate desparti nicidecum. Împaratul mustelor este o carte ce încadrata în seria unor romane precum Ciuma, Eseu despre vorbire, Un veac de singuratate (în contextul unor fragmente independente) sau chiar Domnilor copii a lui Daniel Pennac, reuseste sa ofere cititorului un mod uneori absurd în care oamenii, si omenirea la modul general, reactioneaza în fata unor situatii la limita ce ajung sa influenteze covârsitor perspectiva pe care ne-o facem asupra lumii.
Problematica suna simplist în ansamblul sau: un grup de copii esueaza, în urma prabusirii avionului în care se aflau, pe o insula de corali. Pilotul, singurul adult posibil însotitor, nu supravietuieste. Un om nevoit sa gândeasca o astfel de situatie si-ar da seama imediat de problemele ce-i vor lovi pe copii într-o prima faza: foamea si nevoia de a avea un acoperis deasupra capului, care sa-i pazeasca de ploi. Însa în plus de acestea se pare ca în carte copii trec si prin nevoi sociale, ce-i face sa acceada la functii de conducere si de a-si manifesta puterea asupra celorlalti.
Asa se face ca Ralph, unul din copiii mai mari, având o minte mai deschisa si dintr-o dorinta de organizare naturala, propune solutii pentru o mai buna ambianta si posibilitati de salvare. Propune construirea adaposturilor, desemneaza grupul de vânatori - sub conducerea lui Jack, desemneaza niste reguli conform carora aveau sa traiasca, si nu în ultimul rând, cel mai important element, cere pornirea focului al carui fum avea sa cheme avea sa cheme vapoarele ce-ar fi trecut pe lânga insula. Face toate astea dupa ce este ales cu titlul de sef de catre toti, în urma unui vot liber. Mai apoi însa, asa cum se întâmpla mai în toate situatiile, setea de putere a lui Jack îl îndeamna sa instige o revolta pentru a-si creea propriul sau "trib", preocupat de vânatoare, al carui membri ulterior vor da impresia unei salbaticiri ce cumva, în mintea noastra - a cititorilor, pare ca ne adevereste faptul ca la origine omul n-a fost decât un salbatic lipsit de orice judecata. Mi se pare uimitor faptul ca izolati aici, acesti copii reusesc sa refaca drumul grotesc al celor fara principii, renuntând total la trasaturile ce fac din om o fiinta cu simt de raspundere. Mi se pare devastator faptul ca ei ajung sa apeleze la "lupte de strada", ambuscade ajungând pâna a comite crima fara niciun fel de menajamente. Singurii ramas lucizi par a fi Ralph, conducatorul cu simt de raspundere, împreuna cu Piggy, un copil dezavantajat de aspectul fizic însa cu o mare capacitate de gândire, aflat aproape întodeauna în spatele actiunilor lui Ralph. Piggy însa este un personaj aflat undeva la limita unor mai multe categorii; desi avantajat de mintea sa, din punct de vedere fizic nu are nicio sansa pe drumul supravietuirii: este nevoit sa poarte ochelari, sufera de astma, si masa pe care o masoara îi încetineste mersul.
Metafora referitoare la titlu face referire la una dintre secventele din text în care Simon, de asemnea un spirit independent si perspicace, ia contact cu spiritul insulei devastate de gloata de copii, aflata si ea permanent la confluenta unor mai multe simtiri: furie, teama, revolta.
Textul mi se pare a fi pâna la urma o alegorie asupra unei situatii la limita, cu atât mai grav cu cât pune pe seama unor copii fapte catastrofale. Împaratul mustelor este istoria inversa a omului preistoric, proaspat iesit din caverne, al carui singur scop nu consta decât în supravietuire si în "a conduce pamântul".
Este un roman trist, uneori cu accente definitive asupra destinului si istoriei nu întodeauna fericite a umanitatii. Din partea mea primeste nota 9,5.
|
