Īn vreme de razboi
Ion Luca Caragiale
Īn nuvele si povestiri, I.L.Caragiale depaseste suprafata banala si neteda a realului, deschizānd cāteva porti catre teme si 19519m1210t spatii epice, uneori incitante, receptate ca o experienta de creatie, adaptata la curentele literare ale epocii.
Nuvelele lui I.L. Caragiale au un caracter psihologic si vizeaza moralul. Ele pot fi clasificate astfel:
Actiunea nuvelelor se desfasoara scenic, dialogat, scriitorul urmarind reactiile eroului (Doua loturi), care sub povara banului suporta un dezechilibru psihic evoluānd de la "rāsul pesimist" la violenta si stare de nebunie.
Fantasticul patrunde īn planul real al actiunii sporindu-i semnificatiile si nota de mister. Nuvelele reprezinta o īmpletire īntre banalitatea vietii reale si fabulosul folcloric īn simetrii savante. Caragiale recurge la mitul strigoiului (Calul dracului) sau valorifica necuratul ca tema, īn "La hanul lui Mānjoala" si "Kir Ianulea". Scriitor realist, Caragiale aduce īn spatiul real fantasticul, concept literar care patrundea timid īn literatura romāna a epocii sale.
Aici se deschid spatii ale psihologiei abisale ale observatiilor terifiante ajunse uneori la paroxism, la acte si gesturi iesite din comun. G. Calinescu vorbeste despre un naturalism radical īn contextual acestor opere, subliniind elementul predominant psihologic īn nuvela "Īn vreme de razboi".
Īn vreme de razboi apartine seriei de scrieri realiste ce introduc īn spatiul imaginar fantasticul si grotescul naturalist.
Subiectul. Actiunea se petrece īn timpul razboiului pentru Independenta (1877), lucru sugerat si de titlul nuvelei. Autorul urmareste evolutia personajului principal, Stavrache, un hangiu din Podeni. Acesta afla īn mod neasteptat dupa doi ani de "hotii de cai" si "calcari" ale unei cete de tālhari ca preotul Iancu Georgescu, fratele sau, "om cu dare de māna" este de fapt capetenia acestei bande de tālhari. Dupa ce tālharii sunt prinsi, preotul vine la fratele sau, cārciumarul Stavrache cu nevoia de a se destainui si de a se elibera de teama de a fi prins si judecat. Stavrache este surprins de marturisirea lor si se gāndeste sa-l ajute, asa cum īi cere datoria lui de frate. Īntālnirea celor doi are loc noaptea, iar īntāmplarea face ca pe la han sa treaca un grup de militari ce se īndrepta spre frontul din Balcani. Hangiul īl convinge pe ofiterul care conducea regimentul sa-l ia pe fratele sau ca voluntar, fara sa ceara acte sau alte formalitati. Iancu pleaca la razboi, iar Stavrache ramāne sa administreze averea fratelui sau si sa poarte povara cumplitului secret. De pe front sosesc vesti care sunt contradictorii: prima scrisoare īl anunta ca Iancu se distinge prin acte de bravura militara, a doua, scrisa cu slova straina īl vesteste pe Stavrache de moartea eroica a fratelui sau. Scrisoarea era o farsa a unui camarad al lui Iancu, īnsa Stavrache nu stia acest lucru. Consulta un avocat īn legatura cu conditiile legale ale pastrarii averii. Gāndul tot mai atintit catre īmplinirea dorintei de a mosteni averea "defunctului", īi tulbura mintile si sufletul din ce īn ce mai mult. Hangiul īncepe sa fie bāntuit de cosmaruri. Mai īntāi viseaza ca fratele lui, aflat īn postura de ocnas evadat, vine sa-i ceara ajutor, dar el refuza sa i-l dea, declansāndu-se īntre cei doi o lupta acerba. Īn al doilea vis Iancu vine amenintator, ca soldat victorios, atacāndu-l. Dupa cātiva ani Iancu se īntoarce pe neasteptate īntr-o noapte de iarna cumplita. Sosirea, pe cāt de reala pe atāt de inoportuna a Popii Iancu īmpreuna cu un camarad, reīntors cu scopul de a procura banii cu care sa acopere o suma delapidata din banii regimentului, declanseaza o criza paroxista. Stavrache reactioneaza ca īn cosmar, nefacānd distinctia dintre vis si realitate, īntr-o stare de totala dementa īsi ataca fratele, dar nu mai iese īnvingator. Personajul cedeaza, īsi pierde mintile si imobilizat de cei doi vizitatori nocturni īncepe sa cānte popeste. Eroul este abandonat īn nebunia lui.
Compozitie si structura. Desi este subintitulata de autor "schita", aceasta valoroasa proza caragialeana este de fapt o nuvela cu un larg si sustinut suflu epic. Nuvela are trei capitole si fiecare capitol o structura compozitionala clasica, respectānd momentele subiectului (expoziutiune, punct culminant si deznodamānt). Se poate vorbi de trei trepte, de trei planuri diferite, corespunzatoare fiecarui capitol, īn care, pe rānd se situeaza personajul principal, hangiul Stavrache.
Primul plan este al unei lumi reale, fara nici o contingenta cu fantasticul, hanul din Podeni semanānd īntrucātva cu cel din "Moara cu noroc". Este planul dialogat ce surprinde evolutia de la īndoiala si obsesie la nebunie a protagonistului.
Planul al doilea este planul narativ al scriitorului care ofera cititorului o fisa de observatii, aproape stiintifica prin investigatiile amanuntite asupra reactiilor īn plan fiziologic ale personajului.
Al treilea plan, al naturii, contureaza atmosfera aflata īn perfecta concordanta cu starile eroului. Actiunea se desfasoara īntr-un spatiu neprecizat, vag determinat, "la capatul padurii Dobrenilor" sau īn hanul situat chiar "īn drum", loc supus primejdiilor. Teroarea singuratatii si amenintarea permanenta a hotilor devin coplesitoare pentru un personaj slab cum este Stavrache. Īntr-un astfel de spatiu al nimanui īn care legea patrunde destul de greu, preotul Iancu scapa usor: cu o īnfatisare schimbata, tuns de pletele preotesti si cu o identitate noua, plecānd īn razboiul de Independenta. Preotul Iancu din Podeni este un personaj misterios, cu o situatie materiala foarte buna, cu o bogatie īn jurul careia se teseau multe legende. Ca sa adoarma orice banuiala, el īsi regizase cu minutiozitate si credibilitate propria-i jefuire. Timpul devine cel mai mare dusman al lui Stavrache. Din primavara pāna īn toamna, īn rotirea anotimpurilor, preotul trece īn uitare deplina. Importanta devine dobāndirea averii fratelui raposat vazuta ca ceva firesc, īn comunitatile arhaice īn care formalitatile juridice nu sunt foarte complicate. Dupa cinci ani de "moartea" popii, constiinta cārciumarului este tulburata de vizite ale "strigoiului". Scriitorul consemneaza ca īntr-o fisa analitica pur naturalista crizele de halucinatie, de cosmar ale personajului. Locurile izolate, misterioase presupun o tesatura spatio- temporala mai fragila, intruziunea fantasticului devenind astfel posibila. Fantasticul caragialesc valorifica particularitatile obsesionalului īnfatisānd dupa modelul romanticilor si al naturalistilor stari delirante ce conduc la personaje- victime. Stavrache, personaj singuratic, slab, dominat de patima averii si de o avaritie crescānda traieste īn doua lumi diferite: una a realului, prin munca la han, unde se observa treptele crescānde ale zgārceniei si dezumanizarea, alta a iluziei, a irealului, a scufundarii īn sine, īn spaimele constiintei abisale, fiind "vizitat" de mai multe ori de fratele mort, care īl ameninta cu o replica teribila devenita laitmotiv "- Gāndeai c-am murit, neica?".
Scriitorul īsi construieste personajul pe conflictul dintre educatie si instinct, dintre dragostea fraterna si avaritie. Este si motivul pentru care prima aparitie a strigoiului este īn haine de ocnas, īn mintea lui Stavrache existānd convingerea ca locul preotului fugar este la ocna. Visul cuprinde īncercarea epuizanta a hangiului de a urni din loc trupul ca de plumb al fratelui care "umblase prin codrii nemāncat. palmele si talpile picioarelor si gleznele īi erau pline de sānge". Dar acest trup sfāsiat īsi recapata miraculos puterile, "īi pune genunchiul īn piept" si-l īntreaba: "- Gāndeai c-am murit, neica?". Pentru hangiu Iancu este un ticalos, un tālhar, care ar fi trebuit sa fie pedepsit, care "le-a facut neamul de rās!". Desi īl ajutase sa fuga, Stavrache se gāndeste la pedepsirea vinovatului si comenteaza cu parere de rau: "Nici vorba n-a fost la judecata despre popa, despre capul si gazda tālharilor. Aoleo! Ce mai judecatori!". Cānd primeste primele vesti de la Iancu īn care acesta īi povestea despre actele eroice savārsite la Plevna, hangiul mototoleste scrisoarea, iar starea lui de nemultumire este explicit prezentata de narrator:"Īn sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria". Principiile dupa care se ghideaza Stavrache sunt solide: īn fond, Iancu este un ticalos care merita pedepsit, locul lui este īn īnchisoare, iar sentimentul acesta se converteste īn visul sau, de aici si aparitia īn haine de ocnas a "fratelui ratacitor". Desi cosmarurile lui Stavrache se manifesta dupa ce primise vestea mortii fratelui sau, el resimte imaginea acestuia din vis ca pe o amenintare. Evolutia personajului este foarte fin urmarita de narrator care noteaza ca īntr-o fisa caracterologica fiecare gest, sentiment, atitudine: el mototoleste instinctiv prima scrisoare trimisa de fratele sau, apoi emite ipoteze īn legatura cu posibila lui moarte, iar gāndurile devin obsesii, se transforma īn cercuri strāmte. Stavrache invoca ajutorul lui Dumnezeu, īsi sfinteste casa, dar cosmarul se repeta la intervale regulate, timp de cātiva ani. Īn singuratatea lui, Stavrache devine din ce īn ce mai ursuz. Cānd primeste vestea ca Iancu este mort, este "zdrobit si plānge mult", dar are suficienta putere sa consulte un avocat pentru a se interesa de formalitatile mostenirii. A doua aparitie a "strigoiului" este īn uniforma de capitan, īnsotit de un grup de militari. Sentimentul de culpabilitate si de cupiditate se accentueaza, de aceea imaginea fratelui devine cumplit de amenintatoare, iar capitanul este victorios. Acest al doilea arhetip oniric exprima acelasi sentiment obsesiv de vina ca si prima data. Capitanul nu-l ataca pe Stavrache, dar īi pune aceeasi īntrebare fatala: "- Gāndeai c-am murit, neica?". Hangiul este cel care devine agresiv si vrea sa distruga "nesuferita aratare".
Īn final Iancu apare deghizat īntr-un calator ocazional. Stavrache īnnebuneste sub agresiunea halucinatiilor anterioare, nefiind capabil acum sa distinga realitatea de cosmar. Aceasta ultima aparitie duce la trecerea definitiva a cārciumarului pe celalalt tarām, al iluziei. Acum nici nu mai este vorba de o agresiune a "fantomei" pe care Stavrache era obisnuit sa o īnvinga. Eroul reactioneaza conform cosmarului, īl ataca īn liniste, dar nu mai iese īnvingator. Personajul cedeaza, nebunia se declanseaza sub imperiul spaimei si al surprizei si īncepe sa cānte popeste. Iancu se īntorsese īn scopul de a cere cincisprezece mii lei, o suma pe care o delapidase din banii regimentului. Irealul, absurdul legate de aparitia inopinata a fratelui, īsi pun amprenta asupra psihicului fragil al lui Stavrache. Criza personajului se declanseaza pentru ca realitatea este identica cu cea din cosmarurile sale: "Ma credeai mort, nu-i asa?". De fiecare data natura īnconjuratoare are manifestari ciudate, ca o dezlantuire a furiilor din adāncuri, fie o ploaie rece de toamna, cu picaturi ritmate sonor pe fundul unui butoi dogit, sunete care īn constiinta prinsa de vārtejul halucinatiilor, se schimba īntr-un cāntec de trāmbite militare, fie un viscol, "o zloata nemaipomenita", urgie a naturii din care se elibereaza duhurile rele. De fiecare data Stavrache se lupta cu "strigoiul", si īn mod ciudat, acesta nu face nici o miscare sa se apere. Cuvintele ce sugereaza trairile la limita animalitatii sunt multe: "horcaieli", "gemete", "chipul īngrozit", "parul vālvoi", "gura plina de spuma rosie". De fiecare data, fratele este aparent īnvins, scapa, iar cārciumarul ramāne sub imperiul groazei ca "aratarea se va ivi din nou". Astfel de manifestari tin de sfera naturalismului , curent positivist al carui teoretician este Emile Zola, care introduce īn literatura "experimentul" īnteles ca documentare cāt mai exacta - decupaje din realitate - adevarate "felii de viata". Nu se mai intereseaza de tipic, ci dimpotriva, de particular, sunt īnlocuite "caracterele" prin temperamente, acestea fiind rezultatele fatale a doi factori: ereditatea si mediul social. Asadar patologicul, manifestarile instinctuale, boala sociala vor fi temele predilecte ale scriitorilor naturalisti.
Deznodamāntul nuvelei este concentrat īn jurul starilor clinice ale personajului, urmarite īn detalii grotesti, ceea ce face ca problema hangiului sa devina un studiu de caz.
Ilogicul, forma de manifestare a fantasticului intervine īn schema povestirii. Aparitia soldatilor care īl īnsotesc pe capitan, veselia acestora, sunt elemente pur decorative. Apare motivul oglinzii, fantasmele cārciumarului izvorāte dintr-un ipotetic univers de asteptare, se reflecta de un imens zid invizibil, īntorcāndu-se catre hangiu, pentru a-l teroriza si a-l domina. Fantasmele iau forma, devin materiale, dialogheaza, totul parānd foarte real. Iluzia determina schimbari īn constiinta personajului, īl devoreaza. Real si ireal se identifica. Onirismul marcheaza acele stari negative din sfera psihicului vizānd domeniul patologicului. Acestea se realizeaza prin cāteva etape: absenta luciditatii, inconstienta sau constiinta partiala, modificarea sau anularea timpului si spatiului. Onirismul lui Caragiale denota o materialitate agresiva. Caragiale descrie magistral felul cum functioneaza subconstientul iesit de sub controlul vointei si al ratiunii inhibatoare.
Perspectiva naratoriala. Nuvela are pe tot parcursul desfasurarii ei rezolvari compozitionale demne de maiestria marelui scriitor. Perspectiva auctoriala- povestitorul, autorul este cel care deapana permanent sirul īntāmplarilor si al īnlantuirilor cauzale, cu disimulata luciditate si participare obiectiva. Scriitorul nareaza fapte ce se constituie īntr-o īnlantuire cauzala. Uneori putem identifica relatare indirecta prin glasul personajului, īn planul real sau ireal (dialogul dintre frati, dialogul cu avocatul sau cu fetita). Īn planul creatiei identificam toate modalitatile de expunere: naratiune, descriere, dialog si monolog. Povestirea are mai mult rolul de a transmite indicatii scenice, evitānd īntotdeauna comentariile. Descrierea este folosita īn redarea starilor fiziologice si patologice proiectate īntotdeauna pe curbe trasate riguros, īntr-o simetrie care produce aceleasi momente de criza, amplificāndu-se spre final. Monologul tradeaza īn fraze scurte interogative si exclamative framāntarile lui Stavrache, terorizat de teama īntoarcerii fugarului "...O veni? ...n-o veni?....", dezvaluind starea de criza din mintea hangiului. Prezentarea directa se face prin intermediul planului naturii care este īn concordanta cu starea psihologica a eroului principal (īntālnirile au loc noaptea, care creeaza tensiune, anticipānd o stare exploziva, "era o zloata nemaipomenita: ploaie, zapada, mazarica si vānt vrasmas...", vreme care tine trei zile si trei nopti). Alteori, melancolia, tristetea, jalea sunt redate prin imagini auditive de felul: "boabele de roua prelingāndu-se de pe stresini si picānd īn clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit,...facānd un fel de cāntare cu nenumarate si ciudate īntelesuri". Cānd are loc īntālnirea propriu-zisa, "viscolul afara ajuns īn culmea nebuniei facea sa trosneasca zidurile hanului batrān". Putem vorbi aici de tehnica intropatiei, prin care starea psihologica a personajului este īn deplina concordanta cu exteriorul, fiind dictata de acesta. Natura potenteaza starile sufletesti ale eroilor, devine o stare sufleteasca īn sine, obiectivata. Predomina adesea preferintele scriitorului pentru efecte muzicale si sinestezii sonore. Īn final solistul unei atāt de tulburatoare partituri psihopatice interpreteaza o veritabila "arie a nebuniei" sub forma unui cāntec popesc. O alta tehnica foloseste aici Caragiale, tehnica dedublarii eu-lui personajului (E. A. Poe), Stavrache ajunge sa cānte "popeste", identificāndu-se cu trasaturile specifice parintelui Iancu.
Finalul este deschis, lasa loc interpretarilor. Daca lucrurile sunt clare īn privinta lui Stavrache, despre soarta fratelui nu avem nici un indiciu precis:va mai scapa si a doua oara, asa cum scapase de potera īnrolāndu-se? Replica finala a acestuia, "N-am noroc", pare sa īnscrie si destinul lui Iancu Georgescu sub zodia tragicului, a fatalitatii.
Titlul nuvelei "Īn vreme de razboi" sugereaza cadrul propice exacerbarii instinctelor din cele mai īntunecate zone ale fiintei umane, este cadrul exterior care motiveaza degradarea, avaritia, dar putem vorbi si de un razboi interior, un razboi cu el īnsusi, cu instinctele atavice si cu setea de īnavutire.Razboiul se da īn sinea sa, constānd īn īnfruntarea tenebrelor cu lumina din el īnsusi. Trebuie amintit īnsa si razboiul dintre cei doi frati.
Personajele.Tudor Vianu observa referitor la operele de factura naturalista ale lui I.L.Caragiale ca modalitatile de constructie a personajului sunt altele decāt īn celelalte opere: senzatia ia locul ideii, prezentarea directa ia locul analizei psihologice, autorul renunta la portetul moral si la cel fizic. Personajele capata īn nuvele lui Caragiale nu rostul de a ilustra o tipologie morala sau sociala, ci prin alunecare īn atipic, īn patologic, surprinde cazul particular cu determinarile specifice. Stavrache e antrenat de propria fire si de īmprejurarile vietii īntr-o aventura epuizanta, care īi provoaca dementa. Eroul nu are portet, are īnsa identitate caracterizata prin mijloace directe (gesturi, replici), prin notarea reactiilor fiziologice, fie īn surprinderea expresiei de pe chipul sau (cap.III), fie prin consemnarea efectelor spre a sugera cauzele, care tin de o zona obscura.
Spre deosebire de naturalisti, Caragiale creeaza totusi tipologii. Stavrache este rapace, factorul ereditar avānd rolul esential īn exacerbarea lacomiei personajului.George Calinescu afirma: "Exista o tara ereditara īn familia īn care un frate īnnebuneste, iar altul se face tālhar ca popa si delapidator ca ofiter", posibil alcoolism si īntr-adevar īl vedem pe Stavrache deseori bānd tuica si vin.
Stilul este grav, urmareste starile de constiinta si de comportament ale eroului principal, al carui destin se situeaza pe dimensiunile tragicului. Autorul alterneaza stilul indirect liber cu stilul direct, corelānd doua perspective complementare asupra personajului: o viziune obiectiva (din exterior), si o viziune subiectiva (miscarile sufletesti si mentale).
Pornind de la un realism rural, I.L.Caragiale atinge naturalismul radical prin sporirea pāna la paroxism a dramatismului, spre culmea dezumanizarii pe care o provoaca setea de īnvutire.
|
