" In vreme de razboi",
de I.L.Caragiale
Alaturi de "O faclie de Paste" si "Pacat", nuvela psihologica "In vreme de razboi" se incadreaza in nuvela de influenta naturalista a lui Caragiale. Ea se inscrie - ca si drama "Napasta" in partea tragica a operei lui Caragiale.
Este o creatie realista pentru ca tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala.
Tema: In aceasta nuvela scriitorul prezinta un caz patologic, tratand in maniera naturalista influenta nefasta a banului asupra psihicului uman, intr-o societate dominata de setea de inavutire.
Compozitia si momentele subiectului:
Fiecare din cele trei capitole ale nuvelei surprinde cate un moment din cresterea obsesiei hangiului Stavrache.
In capitolul I care este de fapt expozitiunea operei, aflam ca actiunea se petrece in timpul razboiului din 1877-1878 si facem cunostinta cu personajele.
Astfel, popa Iancu din Podeni, fratele mai mic al carciumarului Stavrache, "ramas vaduv, desi foarte tanar", devine capetenia unei temute bande de talhari, intr-un an si jumatate sporindu-si vertiginos averea cu doua sfori de mosie, un han, o pereche de case, vite si bani.
Cand ceata de talhari este prinsa "in capatul padurii Dobrenilor" si simte ca cercul banuielilor incepe sa se stranga in jurul sau, popa Iancu Georgescu alearga sa ceara ajutor "ca la un duhovnic" de la fratele lui mai mare, "nenea Stavrache" , negustor, proprietar al unei pravalii .
Afland adevarul si intuind pericolul, Stavrache este ingrozit si la inceput nu stie dac 21421m1217v a trebuie sa-l ajute sau sa-l alunge.
Dar la han poposeste un grup de voluntari care plecau sa lupte in Razboiul de Independenta. Hangiul il tunde pe Iancu, il rade si il sfatuieste sa plece pe front ca sa-si piarda urma.
Pe front popa Iancu se distinge in luptele de la Plevna, unde captureaza un steag inamic. Este decorat cu "Virtutea militara" si cu o decoratie ruseasca, apoi inaintat in grad si devine ofiter.
Averea lui ramane astfel in grija carciumarului, pe care vestea faptelor de vitejie ale fratelui nu-l bucura, deoarece intoarcerea acestuia ar fi insemnat pierderea averii ramasa in custodie.
Acest fapt starneste aviditatea innascuta a hangiului, care doreste sa intre definitiv in posesia averii.
Speranta ca fratele sau nu se va mai intoarce, pentru a nu i se descoperi crimele savarsite, se aprinde definitiv in sufletul lui.
Dar de pe front soseste a doua scrisoare, de asta data cu "slova straina" , prin care este anuntat ca raspopitul a cazut la datorie.
In capitolul al II-lea procesul alienarii psihice, evolutia spaimei lui Stavrache este urmarita de autor in toate ipostazele, in trepte succesive, pana la stadiul paroxistic.
El merge la oras la avocat, sa-i intocmeasca forme legale pentru a intra in stapanirea "averii unui frate bun pierdut, care n-are alt mostenitor".
Precizarea avocatului ca numai reantoarcerea fratelui l-ar putea scoate din drepturi sporesc nelinistea si teama avarului Stavrache.
Cu timpul, teama se transforma in obsesie si carciumarul incepe sa aiba halucinatii, caci "popa Iancu volintirul...venea din cand in cand de pe alta lume sa tulbure somnul fratelui sau".
Naluca popei apare tot mai des si de fiecare data il intreaba cu surprindere: "Gandeai c-am murit, neica?"
Dupa primul cosmar, in care fratele apare ca un ocnas evadat ce-l tranteste la pamant, Stavrache plateste slujbe la biserica pentru odihna sufletului fratelui pe care-l credea mort.
Al doilea cosmar il aduce pe acesta ca ofiter, cu un detasament de ostasi. Stavrache vrea sa fuga, dar fratele sparge usile, punandu-i - printre hohote de ras - aceeasi intrebare: "Gandeai c-am murit, neica?"
Capitolul al treilea cuprinde punctul culminant si tragicul deznodamant al nuvelei.
Fiindca a golit casieria regimentului, Iancu Georgescu , ajuns ofiter, se intoarce intr-o noapte viforoasa pentru a-i cere bani fratelui sau, in schimbul averii insemnate pe care i-a lasat-o. In caz contrar va trebui sa se impuste.
In momentul reantalnirii, Stavrache confunda planul real cu cel al halucinatiilor, iar incordarea atinge punctul maxim.
Acesta este punctul culminant al naratiunii.
Crezand ca are un alt cosmar, se inchina la icoane si se culca. Are un vis ingrozitor si - cand fratele nedumirit de comportarea sa - il trezeste, carciumarul este cuprins de o criza de nebunie.
Zdrobeste o masa si se arunca asupra fratelui sau, incercand sa-l muste si sa-l sugrume.
In cele din urma - imobilizat de cei doi vizitatori, Stavrache isi pierde mintile si canta popeste.
Finalul este trist si exprima mesajul nuvelei, acela ca avaritia si banul dezumanizeaza. Drumul celor doi frati este un esec.
Deznodamantul tragic este sugerat de replica lui Iancu Georgescu. Intrebat de insotitorul sau "ce-i de facut?", acesta ii spune ca n-are noroc, iar scriitorul isi incheie nuvela fara sa dea alte amanunte asupra destinului sau viitor.
Nuvela se incheie cu imaginea lui Stavrache "tintuit jos,....care canta-nainte, leganandu-si incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte, cand intr-alta".
Nuvela se desfasoara pe trei planuri: in planul povestitorului, in planul dialogat si in cel al naturii.
Vorbind despre planul povestitorului, putem spune ca scriitorul povesteste intamplarile, sugereaza inlantuirile lor cauzale si face o amanuntita analiza psihologica a personajului Stavrache, conturandu-i portretul moral.
Hangiul este un personaj rapace. El este atat de lacom, incat pierderea averii mostenite ca din senin este pentru el o adevarata catastrofa. De aici izbucneste drama personajului.
Elementul predominant in aceasta nuvela este cel psihologic.
Daca in comediile sale Caragiale folosise un stil caricatural, in aceasta nuvela, ca si in "O faclie de Paste", el face uz de un stil grav, adecvat analizei psihologice, urmarind atent starile de constiinta si de comportament ale eroilor.
In constructia personajului Stavrache se simte o discreta influenta a naturalismului. G.Calinescu scria ca trebuie sa existe o "tara ereditara" intr-o familie in care un frate isi pierde mintile, iar altul "se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter".
O data cu inrolarea ca voluntar a lui Iancu, Stavrache ramane stapan pe averea fratelui.
Datorita rapacitatii sale, de acum el nu va mai avea liniste.
Faptul ca fratele lui s-ar putea intoarce, iar el ar putea pierde averea cazuta ca din cer incepe sa-l tortureze, il traumatizeaza psihic si sporeste treptat, devenind o spaima obsedanta, prezentata gradat de Caragiale.
La inceput aceasta spaima ce pune stapanire pe sufletul hangiului exista in stare latenta.
Cand Iancu ii scrie ca - pentru faptele sale - a fost avansat "sergent pe campul de onoare" si decorat cu "Virtutea militara" si cu o decoratie ruseasca, "in sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria".
Dimpotriva, se uita foarte atent la data scrisorii expediata "cu trei zile mai-nainte de luarea Plevnei", mototoleste hartia, iar zvonul ca voluntarii vor fi lasati la vetre deoarece razboiul s-a sfarsit il
nelinisteste.
"Dar o sa-ndrazneasca sa se mai intoarca? - se intreaba el chinuit de indoieli. Dar daca-i vine asa o nebuneala sergentului sa spuie ca el e stapanul averii, intample-se orice s-o-ntampla! ca odata a purtat barba si plete - isi spune Stavrache oarecum prevenitor.
Scrisoarea cu "slova straina", prin care i se anunta ca Iancu a cazut la datorie, trezeste in sufletul bantuit de indoieli al carciumarului o raza de speranta:
"Slova straina!...Ei! lucrul dracului! - exclama el.
Manifestarile psihologice ale carciumarului sunt minutios urmarite de Caragiale. Ele oscileaza la inceput intre realitate si vis. Halucinatiile apar aproape firesc, ca urmare a starii de nesiguranta si incordare, pe fondul dorintei absolute de a stapani si averea fratelui, fiind expresia unei crize a incordarii.
Degradarea psihica a personajului este proiectata de autor pe fundalul unui mediu social bantuit de anomalii.
Astfel, in halucinatiile acaparatorului Stavrache, "nenorocitul fugar" apare in haine zdrentuite de ocnas, este "stins de oboseala, bolnav", si are "fata hirava si ochii in fundul capului".
A scapat de la ocna "pilindu-si lanturile" , a fugit peste codri si prapastii rupandu-si hainele si - cu picioarele insangerate - ajunge in pragul hangiului, cerandu-i "o bardaca de apa".
El pare la inceput un muribund, pentru ca apoi sa incerce sa-l ucida pe hangiul innebunit de privirea si ranjetul sau de fiara, de hohotele lui de ras.
In al doilea cosmar Iancu ii apare lui Stavrache in chip de capitan, ce sparge usa si inainteaza spre el razand in hohot.
De fiecare data fantoma ce venea din cand in cand de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau" ii pune acestuia aceeasi obsesiva intrebare: "Gandeai c-am murit, neica?"
Caragiale urmareste in planul fiziologic manifestarile psihologice ale personajului .
Manat de porniri criminale, Stavrache "se repede salbatic si apuca de gat pe capitan". In timpul inclestarii hangiul "simte cum degetele-i patrund in muschii grumazului strivindu-i, afundand beregata, sfaramand incheietura cerbicii. Dar cu cat strange mai tare, cu atat chipul capitanului se lumineaza; cu cat el scrasneste, cu atat militarul rade mai zgomotos si mai vesel", sfarsind cu aceeasi obsesiva intrebare: "Gandeai c-am murit, neica?".
Dupa aceasta manifestare patologica a tensiunii sufletesti, psihicul hangiului se deregleaza.
Isi desclesteaza degetele amortite de pe gatul capitanului si "cade pe o lavita" intr-o stare de apatie, privind apoi cum capitanul pleaca in fruntea companiei sale, acoperind cu rasul sau "cantecul trambitelor si zgomotul multimii"
Prabusit psihic dupa teribila inclestare, hangiul "tremurand de friguri" il cheama dimineata pe preotul satului sa-i faca "sfestanie acasa".
Cand cei doi frati se intalnesc cu adevarat, nelinistea si spaima hangiului ajunge la paroxism.
Scriitorul urmareste reactiile fiziologice si psihologice ale personajului.
Cand in drumetul poposit la han il descopere pe fratele sau, Stavrache ramane mut, cu gura deschisa, neputand sa articuleze nici un cuvant si cu ochii mariti de spaima, privind in gol.
Mainile-i atarna inerte pe langa trupul ce se lungeste si apoi se micsoreaza, iar hangiul zambeste tamp si ramane mut, cu gura inclestata, turnandu-si in san, cu o mana tremuranda, paharul oferit de Iancu.
Traumatizat psihic de teroarea intoarcerii fratelui, in acest moment de mare spaima, Stavrache confunda realitatea cu visul, cu cosmarul. De aceea se inchina la icoane si - dupa ce face cateva matanii - se ghemuieste in pat horcaind "ca un clocot, in timp ce trupul adormit tremura tot mai tare.....,clantanind din dinti".
Ajunsa la paroxism, spaima hangiului izbucneste exploziv intr-o manifestare violenta de nebunie, cand fratele ii atinge umarul cu mana. El sare in picioare, " cu chipul ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile inclestate, cu gura plina de spuma roscata" , se repede "ca o furtuna" spre o masa pe care o face tandari si cu un "racnet ingrozitor" se napusteste asupra fratelui, doborandu-l la pamant.
Lupta celor doi frati presupune o mare inclestare fizica si psihica.
Dar nuvela lui Caragiale se dezvolta si in planul dialogului.
Acest plan este construit gradat, atat in real (in prima parte a nuvelei), cat si in fantastic (in cosmarurile lui Stavrache).
Dialogul succint si expresiv nuanteaza trairile eroilor.
La nivelul realului , in primul capitol, dialogul dintre popa - care-si cauta fratele "ca pe un duhovnic - si Stavrache este foarte comprimat, iar indicatiile date de scriitor, ca si propozitiile interogative subliniaza nelinistea lui Iancu, speriat de faptul ca ceata i-a fost prinsa de poterasi.
Il vedem pe popa "privind ciudat si sperios in toate partile" si intrebandu-se tremurand si smulgandu-si parul: "Ce sa ma fac? ...ce sa ma fac, neica?".
In capitolul al II-lea, dialogul lui Stavrache cu avocatul de la oras razbate incordarea hangiului care se teme sa nu piarda averea fratelui.
In al treilea capitol, dialogul cu fetita care vine sa-i ceara "de un ban gaz si....de doi bani tuica" contureaza portretul negustorului Stavrache, avar si nemilos fata de cei sarmani si infometati. El o loveste fara mila peste "falcuta-nghetata" pe fetita care furase un covrig uitat pe taraba.
In acest ultim capitol dialogul lui Stavrache cu cei doi drumeti popositi la han devine viu si plin de miscare si pregateste deznodamantul. O data declansata nebunia hangiului, dialogul face loc tonului relatarii si investigatiilor.
Asa se explica de ce in ultimile doua pagini ale nuvelei (in care este relatata lupta dintre cei doi frati si imobilizarea lui Stavrache de catre cei doi drumeti) dialogul mai apare doar de patru ori.
La nivelul halucinatiilor izvorate din spaima lui Stavrache, dialogul puncteaza doar obsesia personajului. Fiecare aparitie fantomatica a fratelui crezut mort este insotita de obsesiva intrebare "Gandeai c-am murit, neica?".
Scriitorul construieste in mod gradat si monologul interior al hangiului terorizat de posibila intoarcere a fratelui. El face o adevarata "cladire de ipoteze", care-i pun in lumina sufletul si caracterul.
Faptul ca la judecata talharilor nu s-a vorbit nimic despre "popa, capul si gazda talharilor" il nelinisteste.
-"Aoleu! Ce mai judecatori!" - exclama el nemultumit.
"Dar o sa-ndrazneasca sa se mai intoarca?"
"Dar daca indrazneste si se-ntoarce?....Atunci, ce-i de facut?"
"Da! dar sergentul se poate intoarce; popa, ba!"
" Dar daca-i vine asa o nebuneala sergentului sa spuie ca el e stapanul averii, intample-se ce s-o-ntampla!"
Gandul ca sergentul " odata a purtat barba si plete" trezeste in sufletul chinuit de nelinisti al hangiului o raza de speranta, deoarece - gandeste el - "atunci procurorul il rade si-l tunde de-a binelea".
Planul naturii: Caragiale nu descrie interioare si nici elemente ale vestimentatiei personajelor.
El isi prezinta in asa fel personajul, incat cititorul intuieste universul in care acesta se misca.
Chiar si natura se subordoneaza starilor sufletesti ale personajelor, unui sentiment sau unei senzatii.
Criticul Tudor Vianu spunea ca scriitorul "stie sa asculte glasul naturii".
Toate intamplarile, fie ele reale sau halucinatii, se petrec noaptea. Ceata de talhari ataca si prada noaptea, Iancu vine noaptea la Stavrache sa-i ceara sfat si ajutor, fantoma lui ii apare hangiului tot noaptea, "fetita foarte rebegita" de frig vine sa ceara gaz si tuica si pleaca aundandu-se "in negura noptii viscoloase" , si tot la vreme de noapte se intoarce si fratele crezut mort, sa ceara bani de la mostenitorul averii sale.
Semiantunericul umed, sporit maladiv de zidurile groase ale hanului, este foarte propice angoasei obscure.
In descrierea cadrului natural predomina elementul auditiv.
Astfel fantoma popei ajuns capitan vine sa tulbure somnul hangiului intr-o noapte in care "afara ploua maruntel ploaie rece de toamna si boabele de apa....picand in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit....faceau un fel de cantare cu nenumarate si ciudate intelesuri".
Sunetul picaturilor de ploaie cazand pe butoiul dogit sugereaza starea sufleteasca a hangiului obsedat de ideea ca fratele i s-ar putea intoarce si pregateste aparitia fantomei acestuia.
Intr-un astfel de cadru, "leganate de miscarea sunetelor, gandurile omului incepura sa sfaraie in cercuri stramte.....".
In capitolul al III-lea elementele vizuale contureaza un cadru de natura dominat de "o zloata nemaipomenita: ploaie, zapada, mazarica si vant vrajmas. Pe la toaca" peste satul tacut si pustiu "a-nceput ninsoare maruntica si deasa si s-a pornit crivatul s-o vartejeasca"
Este un cadru de natura adecvat inclestarii fizice si psihice ce va avea loc intre cei doi frati.
Fenomenul natural devine terorizant prin durata: "Asa vreme tine trei zile si trei nopti", favorizand angoasa hangiului, nelinistile lui obsedante.
Starea sufleteasca a hangiului inspaimantat de sosirea fratelui este subliniata de Caragiale prin analogie cu starea naturii:
"Tot viforul care urla in noaptea grozava sa fi napadit dintr-o data teasta lui Stavrache nu l-ar fi clatinat mai cu putere decat infatisarea si vorbele acestea!"
Cand hangiul confunda visul cu realitatea si innebuneste, intre viscolul din mintea lui si cel de afara exista o perfecta concrdanta:
"Viscolul afara ajuns in culmea nebuniei facea sa trosneasca zidurile hanului batran".
Opera lui Caragiale a atins valoarea artistica universala prin ridicarea unor realitati din specificul nostru national la nivel de generalizare si - in acelasi timp - cu semnificatii eterne pentru intreaga omenire.
|
