Ion Creanga
Amintiri din copilarie
Ad. Marino spune ca "Amintiri din copilarie" reprezinta un tip specific de autobiografie, necultivat in literatura romana. Sub toate raporturile avem de a face cu o opera profund originala, care, strict estetic vorbind, pare a imbogati arta literara cu o formula aparte. La prima vedere, Amintirile par construite pe un paradox, pentru ca "materialul" literar prin definitie subiectiv este tratat intr-un neeasteptat mod obiectiv, cu detasare si lipsa de participare. Autor de esenta clasica, lipsit de cultul eului, 18218e412s Creanga nu simte nevoia de a se analiza, de a sta de vorba cu un alter ego, dar nu se poate abtine a "a se povesti" ca erou, de a se proiecta ca tip, ca exponent al unui mediu.
Inceputul Amintirilor consta intr-un dialog cu propriul cuget. Amintirile revin nu intr-o ordine perfecta, accentul cazand pe intamplari care justifica intentiile sale. Semnificativ mai ales, este inceputul capitolului al treilea: ""Nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu taraniile tale"
-Nu ma lasa, vezi bine, cugete, caci si eu sunt om din doi oameni.". Explicatia se bazeaza pe un fel de psihologie etnica humulesteana: "eu am alta treaba de facut: vrau sa-mi dau seama despre satul nostru, despre copilaria petrecuta in el, si atata-i tot.".
"Amintiri din copilarie" este alcatuita din 4 capitole, inegale ca intindere; primul, al treilea si al patrulea debuteaza cu descrierea satului natal sau al imprejurimilor, al doilea evocand casa parinteasca si jocurile copilariei. Satul moldovenesc, Humulesti in esenta, este evocat nostalgic, lirismul fiind pronuntat, caci locurile natale sunt acum, pentru omul matur, un paradis pierdut, pe care ar dori sa il regaseasca. Va descrie asezarea satului si vecinii, locuitorii si relatiile interumane, obiceiurile si traditiile; jocurile copilariei cu tot hazul lor, bucuria de a trai si necazurile trecatoare formeaza un alt univers, strans legat, insa, de primul.
Memorabila este descrierea satului din prima parte a lucrarii: "Si-apoi Humulestii, si pe vremea aceea, nu erau numai asa, un sat de oameni fara capataiu, ci un sat vechiu razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali si poporani ca aceia, de faceau mare cinste satului lor.".
Evocarea satului si a imprejurimilor e facuta cu drag si cu sensibilitate. Nefiind un descriptiv, nu individualizeaza peisajul, care ramane la o descriere generala. Marturisirea sentimentelor pentru Humulesti si oamenii lui este facuta in mod direct.
Satul era ca o familie mai mare, un fel de rai pamantesc. Desi nu erau bogati, humulestenii aveau cu ce trai, iar copiii traiau cu sentimentul ca nimic nu poate fi mai frumos: "Doamne, frumos era pe-atunci, caci si parintii si fratii mi-erau sanatosi, si casa mi-era indestulata si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, si toate imi mergeau dupa plac.". Satenii se cearta, se impaca la o petrecere buna, sunt zgarciti precum mos Vasile, certareti, ca matusa Marioara, sau glumeti ca tatal lui Nica. Viata eroilor lui Creanga se desfasoara in spiritul autentic al firii poporului nostru. Respecta virtutile spirituale si fizice, pe care le respecta, in general, omul din popor: curajul, harnicia, prietenia, spiritul intreprinzator, optimismul viguros.
Locuitorii satului sunt prezentati direct, prin actiuni si limbaj, prin comportament si prin gesturi. Cu exceptia mamei, a tatalui, a bunicilor si a lui Davidica, surprinsi in tehnica detaliului, ceilalti sunt creionati prin cate o trasatura: mos Andrei era carpanos si zgarie-branza; matusa Marioara era "una din aceia care scoate si mahmurul din om"; Popa Oslobanu, avar si lacom; Oslobanu-feciorul, prost dar fudul; Smarandita era "O zgatie de fata"; Trasnea, sarac cu duhul; mama lui Creanga, Smaranda, este o reprezentanta tipica a lumii arhaice, dar sensibila la innoiri: crede in descantece si vraji dar realizeaza iminentele transformari din lumea satului si importanta invataturii; de aceea vrea sa isi vada feciorul popa; este harnica, robotind ziua intreaga in gospodarie: tese, pregateste mancare pentru oamenii ce muncesc la camp, isi supravegheaza si isi educa feciorii. Tenacitatea este o alta insusire a mamei, care isi infrunta cu hotarare sotul pana ce obtine ce-i mai bun pentru feciorul ei. Intuieste cele mai bune metode de educatie, dovedind un tact innascut atunci cand e vorba de pedeapsa sau de recompensa. Aparent este aspra, pedepsindu-si copiii cu vorba si fapta, in realitate isi iubeste fara limita copiii. Portretul realizat de scriitor este sugestiv si impresionant, desi apare si un anume patetism: "Asa era mam in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat mi-aduc aminte[...] Si sange din sangele ei, si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat.". O mama "nazdravana", cum era Smaranda, nu putea avea decat un copil nazdravan, la al carui ras se indrepta si vremea: "Vezi bine, stia soarele cu cine are de a face, caci eram feciorul mamei, care si ea, cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii.". Autocaracterizarea este ironica: "am fost si eu un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti". Este "slavit de lenes", "prizarit si rusinos ca o fata mare". Nica era un copil neastamparat, vioi, pus pe sotii, spontan si plin de imaginatie. In ciuda faptului ca se apreciaza ca "slavit de lenes", stim ca este harnic si priceput, ca pretuieste munca si invatatura. Se simte legat de satul in care s-a format ca om si de care este mandru.
Tatal lui Nica este exponentul unei filosofii populare, inclinat fiind spre pragmatism.
Satul este pentru Creanga pastratorul traditiilor si obiceiurilor. Sunt descrise praznicele pentru odihna sufletelor celor morti, obiceiurile de Craciun si Sf. Vasile, sau hramul unor manastiri si biserici. Aceste sarbatori erau prilej de a prezenta bogatia si ospitalitatea humulestenilor: "Apoi la hramul bisericii se tinea praznicul cate o saptamana incheiata, si numai sa fi avut pantece sa pui coliva si bucatele, atat de multe erau. Si dascali, si popi, si vladici, si tot soiul de oameni din toate partile se adunau la hramul bisercii din Humulesti si toti ieseau multamiti.". La hora si la claci se savarsea initierea tinerilor pentru viata de mai tarziu. Se cantau doine, se strigau strigaturi care dovedeau spiritul ironic si lucid al satenilor. Tonul fundamental al evocarii satului natal este de umor si ironie, de intelepciune si iertare blanda. Transpare o iubire autentica fata de colectivitatea sateasca pe care o admira si o respecta pentru virtutile adevarate.
Creanga, memorialistul, il contempla pe Nica, eroul povestirii sale, detasat, cu umor si luciditate, fara resentimente sau vanitati. Prozatorul nu rememoreaza stari de constiinta, ci numai evenimente, care sunt dezbracate de semnificatii morale. Creaza un scenariu cu rost functional in text, limitat la experienta directa. Cand isi evoca inocenta sa copilarie, "se dezbraca" de ea si se transpune obiectiv intr-o lata mentalitate, intr-o alta varsta morala, unde notiunile de bine si de rau nu sunt inca clare. Asa se explica nazdravaniile: furatul cireselor, smantanitul oalelor, vanzarea pupazei, mersul la scaldat, punerea "postelor". Copilul de altadata este reinviat cu duiosie si regret dar si cu umor si ironie. Intelepciunea varstei de acum acorda gestul uitarii tuturor celor care au gresit.
"Amintiri din copilarie" este un roman al copilariei, vazuta ca initiere, ca formare a omului de mai tarziu. In timpul copilariei capata deprinderi si constentizeaza sentimente.
Romanul reprezinta un tip deosebit de autobiografie pentru ca nu urmareste prezentarea laudativa a eroului. Umorul si oralitatea raman trasaturile specifice ale operei lui Creanga.
Povestea lui Harap-Alb
Preliminarii
Ion Creanga este considerat ctitor al basmului cult romanesc, numarandu-se printre exponentii geniului de prim rang in plan universal. "Povestea lui Harap-Alb" este "capodopera absoluta". Povestitor credincios al basmelor populare, Creanga va apela la formulele initiale, mediane si finale, la rime si asonante, la expresii dialectale, la ziceri tipice, la comparatii si metafore de tip popular.
Tudor Vianu spunea ca principalele caracteristici ale basmului crengian sunt dibacea deplasare a interesului de la simpla povestire a actiunii la prezentarea unor modalitati individuale, umanizarea fantasticului si caracterul intrinsec nuvelistic. In felul acesta, povestitorul executa trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontana, prin dezvoltarea organica a unei inzestrari lingvistice deosebite. Deosebirea dintre culegatorul si prelucratorul de basm si marele creator consta in faptul ca acesta ni se releva el insusi prin ceea ce eul sau are definitoriu; povestirile si basmele lui Creanga poarta pecetea unui "localism" de tip humulestean, impresionant si incantator prin izbitorul sau pluralism. Viziunea sa narativa se caracterizeaza prin homerism. In acest sens, Vladimir Streinu nota: "Homerismul viziunii - adica facultatea de a vedea si evoca in dimensiuni uriase - si structura rapsodica sunt menite sa arate ca opera contine elemente nepieritoare de portret... al omului arhaic din tinuturile noastre, ajuns genial.".
"Povestea lui Harap-Alb" reprezinta o translatie de la basmul folcloric la basmul cult printr-o impurificare a miraculosului; este insasi sinteza basmului romanesc. Toata filosofia noastra populara, intre fatalitatea raului si ideala cautare a binelui, se lamureste in incercarile grele ale fiului de imparat, robit diavolului cu chip de om (diavolul preschimbat in Span) si mantuit de bunatatea si curatenia lui sufleteasca. Este ajutat de cei cinci uriasi, intruchipand principiul puterii cosmice. Creanga desprinde din adancul spiritului anonim elemente de epopee, fantezia nemai fiind stanjenita de tinuturile reale ale Moldovei.
Mitul narativ isi releva existenta epica in sine ca proiectie in fantastic. Daca vom compara "Povestea lui Harap-Alb" cu "Fat-Frumos din lacrima" vom observa doua moduri fundamentale de valorificare a filonului fantastic. Imaginarul din basmul eminescian este circumscris suprarealitatii idealizante romantice si cristalizeaza in povestea in vis existenta eroului; in acest caz, fantasticul se inchide perfect in sinea sa metafizica, taind caile de acces spre realitatea fenomenala. La Creanga, homerismul propriu viziunii sale creaza un spatiu unic unde fuziunea dintre imaginar si real atinge desavarsirea. De aici decurge completa absenta a visului ca forma de potentare a fabulosului.
George Calinescu observa amestecul de realism si de fabulos; efectele fuziunii apar de la inceput intr-o remarcabila operatie de revitalizare epica (atemporalul si aspatialul sunt "umplute" de continut).
Magicul isi exercita functiile o data cu cererea feciorului mic care afla secretul vitejiei lui de altadata de la cersetoarea cu puteri magice. Miraculosul tine de ceea ce se intampla in mod inexplicabil si imprevizibil - metamorfoza calului. Fabulosul are in vedere o exagerare a realitatii, o reproiectare in alte dimensiuni - viziunea asupra tovarasilor de drum -; fabulosul-fantastic se constituie ca suport incepand cu fabulosul baladesc (Miorita).
Structura si problematica
Ca orice basm, dezvolta o schema narativa infatisand motive cunoscute: imparatului, calatoriei, celor 3 incercari, ispitei (restrictiei), supunerii prin viclesug, demascarii, victoriei, nuntii. Asemenea basmului popular, prezinta formulele de inceput: "Amu cica era odata, intr-o tara, un crai", formule mediane: "voinic tanar, cal batran/ Greu de-ngaduie la drum", "Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste inainte mult mai este", formule finale: "Si-a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca/ Cine se duce acolo bea si mananca".
Elementele
reale se impletesc cu cele fantastice iar fortele binelui lupta cu cele ale
raului; nu lipsesc obiectele magice. Basmul "Povestea lui Harap-Alb"
poate fi interpretat ca "roman" al unei deveniri, Eroul, Harap-Alb,
mergand spre unitatea armonica. Numele are anumite semnificatii. Constantin
Boroianu ajunge la concluzia ca Harap-Alb este sinonim cu rob-alb (harap
provine din arap - locuitor al Arabiei;
O alta interpretare ne ofera V. Lovinescu, acesta considerand ca Harap-Alb inseamna intuneric si lumina, ducandu-ne cu gandul la simbolistica yin-yang-ului, preluata din mitologia extremului orient. Conform acesteia, fiecare jumatate sinuoasa a cercului are in ea un punct interior de culoarea celeilalte jumatati. Harap-Alb presupune deci unitatea luminii cu intunericul. Stapanirea cercului va fi si crai si imparat, cunoscand si ipostaza luptatorului activ, si al contemplativului. Craiul cu trei feciori simbolizeaza luptatorul, fiind cunoscut in tinerete pentru faptele sale, de aceea feciorul ii cere hainele si armele din tinerete. Imparatul Verde este meditativul care contempla natura, frumusetea. Craisorul va ajunge dupa o calatorie initiatica sa uneasca jumatatile, albul si negrul, actiunea si meditatia.
Harap-Alb nu colinda lumea in cautare de fapte vitejesti. Adevaratul sau scop este desavarsirea spirituala. Armele si hainele tatalui sau sunt obiecte miraculoase care ii confera un avantaj ce nu este in concordanta cu realitatea sa morala. El este viteaz dar nu intelept caci nu are experienta de viata. Eroul nu trebuie sa mai repete experienta ucenicului vrajitor, caci puterea care nu e dublata de intelepciune nu duce la nimic bun. Prin urmare, nu de arme are nevoie eroul la inceput, ci de minte. Eroul este la inceput un novice, un boboc care nu sesizeaza nici macar evidenta datorita lipsei de experienta. Nu intuieste in batrana cersetoare o fiinta avand calitati supranaturale. Se ia dupa aparente: bate calul ogarjit si rapciugos desi semnul recunoasterii acestuia ii fusese dat de batrana ce disparuse in hobotul alb de lumina. Isi bate calul, dupa care, vazandu-l cat de frumos si nazdravan a devenit, il copleseste cu dezmierdari, numindu-l "drag tovaras". Prin urmare, dovedeste instabilitate psihica. Nesocoteste sfaturile tatalui sau, luandu-si sluga pe Span. Tanarul paraseste spatiul ocrotitor al imparatiei, intrrrand intr-o lume in care primejdiile apar de unde nu te astepti. Ochiul mintii trebuie sa ramana vesnic treaz pentru a veghea si dincolo de aparente. Episodul cheie ramane intalnirea cu Spanul, care provoaca prima "moarte" a craisorului, luandu-i identitatea. Neavand experienta si nefiind pregatit pentru viata, nu reuseste sa treaca de primul obstacol: padurea. Nu se pricepe sa iasa din labirint, avand nevoie de sfatuitor. Nici de-al doilea obstacol, fantana, nu reuseste sa treaca. Iesirea din labirintul padurii ar fi dovedit maturitate. Faptul ca l-a luat pe Span ca sluga dovedeste si lipsa de maturitate si de intelepciune. Fantana poate fi interpretata ca o grota din care, din nou, nnu poate iesi decat cu ajutorul Spanului. Nu este capabil de initiativa, nu sesizeaza pericolul in care s-ar putea gasi, desi Spanul il avertizeaza: "Chima raului pe malul paraului". Pe de alta parte, apa fantanii este semnul botezului, caci in fantana a intrat craisorul si a iesit Harap-Alb. Jura credinta Spanului si dovedeste loialitate pana la sfarsit, cand avea sa isi recapete identitatea. Toate probele la care il va supune Spanul sunt menite sa il formeze ca pe un om destoinic, vrednic de a carmui destinele unei lumi. Calul, prietenul credincios, il lasa pe Span sa isi indeplineasca rolul de initiator sever "pentru ca si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata pentru a face pe oameni sa prinda la minte.".
In drumul sau, Harap-Alb va descoperi ce-i mila, ajutand pe cei aflati in necaz. Sfanta Duminica ii va spune, formandu-l pentru mai tarziu: "Vei crede celor asupriti si necajiti pentru ca acum stii ce-i necazul.". Realizeaza ca in actiunile grele are nevoie de tovarasi sinceri. Are initiative, se emancipeaza, este capabil sa ironizeze - cu blandete - cusururile altora. Ii ia cu sine pe cei cinci "voinici", intruchipari ale unor forte stihiale, ale unor elemente primordiale - foc, apa, pamant, aer - sau simple simboluri ale existentei umane. Descopera dragostea si demnitatea. Are simtul onoarei caci o va duce pe fata imparatului Rosu Spanului, desi o iubeste. Dupa reinviere, Harap-Alb ajunge asa cum i-a prezis Sfanta Duminica: "imparat care n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, slavit si puternic.". Va fi iubit in lumea intermediara, psihica, slavit in lumea transcedentala a pllanului cauzal si puternic in lumea noastra fizica. Superlativele il plaseaza in varful piramidei, adica al ierarhiei initiatice. Isi va pune pe cap coroana, asemenea lui Shiva, devenind craiul si imparatul tinutului.
De fapt, axul basmului este reprezentat de aceasta calatorie initiatica a eroului, un veritabil pelerinaj spre unitate.
|
