Ion - roman realist-obiectiv, fresca
-demonstratie-
Înainte de "Ion" al lui Liviu Rebreanu, în mintile luminate românesti exista o întrebare cel putin interesanta: "De ce nu avem roman?". Într-adevar aceasta întrebare evidentia o problema serioasa a literaturii românesti. Desigur, erau câteva opere care încercau sa rezolve aceasta problema: "Tainele inimei" de Mihail Kogalniceanu, "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon, "Mara" de Ioan Slavici sau "Ciclul Comanestilor" de Zamfirescu. Însa, în doar în 1920, Rebreanu termina marea sa lucrare "Ion", considerata "certificatul de nastere" a romanului romînesc.
Desi este unul din primele ale literaturii noastre, este foarte complex, fiind un roman realist-obiectiv, fresca. Trasaturile unei astfel de specii sunt:
este o " oglinda a vietii si a lumii";
accentul cade pe epic, fiind prezentate o multitudine de întâmplari;
este prezentata lumea ei în dimensiunile sociala si monografica;
sunt prezente multe elemente realiste:
monumentalitatea, adica dorinta de a oferi o viziune ampla a lumii.
În fiecare din aceste planuri exista o multitudine de personaje. Aceasta galerie extrem de numeroasa este specifica unei opere fresca. Mai mult, planurile tind sa epuizeze toate problemele satului. Sunt prezentate foarte multe planuri secundare, ca cel al lui Baciu, cel al lui Avrum si toate cele relatate înainte. Aceasta monografie este si ea specifica frescei.
Unele scene din roman sunt de o importanta aparte. La începutul textului este scena horei. În timp ce tinerii din sat joaca, maturii prezenti ofera informatii despre raporul si pozitia lor în sat. Astfel, de la începutul actiunii putem afla despre stratificarea economica între bogatani si sarantoci. Aceasta este o viziune realista asupra mediului rural si ne ofera si criteriul împartirii: pamântul. Într-un sat, acesta confera posesorului un anumit statut si o anumita importanta în cadrul comunitatii. În text, "esti (om) daca ai (pamânt)".
Alte doua scene cu valoare din roman sunt cele doua în care "protagonistii" sunt Ion si pamântul. Ele, desi foarte similare, sunt diferite.
În prima, Ion are parte doar de o zvârcolire si de o dureroasa chemare de catre glasul Pamântului care "patrundea navalnic în sufletul flacaului". Se simtea foarte mic si nesemnificativ "în fata uriasului". Se asemana cu "un vierme mic si slab pe care-l calci în picioare". Desigur aceste sentimente le avea când se gândea la putinele si micutele lui parcele.
Totusi, la gândul muncii pamântului, "iarba începea sa i se zvârcoleasca sub picioare". Este atras din ce în ce mai mult de glasul pamântului si creste tot mai mare. Însa, nu va deveni un "urias" decât în scena sarutului.
Atunci, el începe sa mângâie Pamântul, sa-i simta erotismul printre degete. "În straie de sarbatoare", Ion simte picioarele îngreunându-i-se si se apleaca tot mai mult înspre el, hraninduâse cu chemarea lui. Iar, într-un moment de atractie maxima, el saruta lutul ca si cum ar saruta pasional o fata dezbracata.
Simte cu o excitare nefireasca fiorul rece si gustul amar al Pamântului. În sfârsit este învingator. În sfârsit tot Pamântul e al lui. Nu el este viermele acum, ci rolurile s-au inversat. Uriasul puternic si maret este flacaul, iar Pamântul i se supune sub picioare.
Astfel, scopul lui Ion este îndeplinit. Razboiul dintre glasul iubirii si cel al Pamântului a fost dur pâna acum, dar prada este meritata.
În concluzie, "Ion" este un roman ce marcheaza desprinderea de viziunea idilica aspura satului prin caracterul sau realist-obiectiv, iar prin cel de fresca, semnifica intrarea prozei românesti în maturitate.
|
