Iubirea
Iubirea
este o tema inepuizabila, de o vechime imemorabila, pentru ca originile ei se leaga de originile culturii umane. In literaturile lumii
iubirea e un spatiu tematic de o surprinzatoare
complexitate, de la Cantarea cantarilor
si Epopeea lui Ghilgames, la mari creatii
moderne ca Anna Karenina de
Tolstoi sau Matei Iliescu
de Radu Petrescu, in literatura romana. Oricat de repetabila ar fi ea de-a lungul istoriei
literaturii, tema iubirii ramane vie si mereu
fascinanta. Ea reprezinta o obsesie nu doar a poetilor, prozatorilor si dramatu 131b15b rgilor, ci si a celor care
vor sa o evalueze teoretic si sa o faca inteligibila
logic: Stendhal, Proust, Ortega y Gasset, gEorges Bataille, Erich Fromm, Octavio
Paz si multi altii. Or, sentimentul iubirii, desi
etren si repetabil, pare sa se sustraga
incercarilor de definire. In Antichitatea latina
Ovidiu a compus un mare poem intitulat Ars amandi,
care nu e atat o explorare a sentimentului iubirii
cat un "cod de conduita" al indragostitului si in
ultima instanta un tratat despre arta seductiei. Insa o stiinta a
iubirii nu exista nici astazi, pentru ca iubirea e un
fenomen care nu poate fi observat din exterior. Iubirea e direct legata de
intimitatea umana profunda. Iubirile nu se repeta; orice iubire e un caz
particular, unic, absolut si ireductibil. Cati
indivizi umani, tot atatea iubiri. Nimeni nu poate
trai iubirea altuia, desi oamenii seamana
unul cu altul.
Cum este insa iubirea ca manifestare? Viata si literatura ne arata ca iubirea
poate fi fulgeratoare, nebuna, iresponsabila, sau dimpotriva ascunsa, platonica, grava, metafizica., razbunatoare. Iubirea poate fi vulgara, carnala, dar tot ea
poate atinge nu o data zonle cele mai inalte ale spiritualizarii fiintei. Putem urmari aceste
trepte ale iubirii in toata poezia lumii, de la vechea poezie lirica greaca si
haiku-ul japonez laun postmodernism ameican ca Frank O'Hara sau, la noi, in creatia
lui Eminescu, George Cosbuc, Lucian Blaga, Tudor
Arghezi, Nichita Stanescu,. Mircea Cartarescu, si alti tineri poeti contemporani. Formele pe care le imbraca
iubirea in literatura sunt de o mare diversitate. Acest sentiment fundamental
se asociaza cu bucuria, asteptarea,
melancolia, indoiala, disperarea, frustrarea,
gelozia, dorul de moarte, resemnarea si multe alte stari,
unele apropiate de inefabil.
Iubirea are capacitatea de a schimba coordonatele lumii inconjuratoare,
ea il aduce pe om mai aproape de Natura si ii reveleaza propria-I conditie supusa trecerii timpului si tainele mortii. Analizand poezia lui
Eminescu, George Calinescu descoperea la marele poet
patru ipostaze diferite ale iubirii: iubirea paradisica,
iubirea demonica, iubirea mortuara si iubirea elegiaca, toate asociate cu manifestari specifice ale cadrului natural. Dar acestea
sunt ipostaze pe care le intalnim, de fapt, in forme
inconfundabile, la toti marii creatori ai lumii si cu
precadere la scriitorii romantici pentru care iubirea
devine un mijloc de atingere a absolutului si de anulare a dualismului eu- lume.
Sa nu uitam insa ca, pe de alta parte, dragostea poarta in ea ceva imatur si
impudic. Iata de ce zeul Eros, cel din epoca
elenistica, si zeul indian Kamadeva erau reprezentati stauar ca niste superbi adolescenti, de o desavarsita nuditate. Sa spunem deci ca iubirea e direct
legata de corpoliate si frumusete.
Frumusetea fiintei iubite transfigureaza lumea. Pasiunea iubirii este supremul mijloc
de a aduce eterniatea pe pamant.
Orice iubire adevarata este absoluta si nepieritoare,
chiar daca ea se cladeste pe teritoriul celei mai
flagrante perisabilitati. Frumusetea
e trecatoare, sensibilitatea se toceste,
corpul imbatraneste. Aceste adevaruri
au fost intelese de timpuriu si transpuse in
simboluri mitologice. Nu intamplator, Afrodita, zeita iubirii la vechii
greci, s-a nascut din spuma marii, dintr-un element
aproape imaterial ce-si reveleaza splendoarea intr-o
clipa, pentru ca apoi sa dispara. De cele mai multe
ori iubirea moare o data cu tineretea. O zeita a iubirii batrana este de
neconceput. Dar cu toate acestea, iubirea nu poate fi redusa la conditia noastra fizica imediata.
Exista multe alte aspecte ale acestui mare joc existential.
Nu doar trupul si simturile sunt liantul iubirii, ci
si sufletul, spiritul. Noul Testament e o carte impreganta
de iubirea aproapelui si de imperativul slavirii bunatatii si intelepciunii lui
Hristos. Descoperim aici principiul iubirii neconditionale
fata de miracolul dumnezeirii, iubirea mistica. Ulterior lirica medievala, trubadururile ne vor pune in fata unei paradoxale metamorfoze:
iubirea carnala si procreatoare pentru femeie s-a preschimbat in adoratie platonica, si asta fara
a-si pierde nimic din motivatie initiala.
Identificata cu fecioara Maria, femeia iubita devine un ideal ca si intangibil
de puritate si frumusete. Idealizarea in iubire e
insa o caracteristica de permanenta a literaturii. E suficient sa deschidem
marile carti, incepand cu Dafnis si Hloe de Longos, continuand cu Romeo si Julieta de Shakespeare si terminand cu un
roman ca Maitreyi de Mircea Eliade,
pentru a constata ca lucrurile stau intr-adevar asa. Idealismul si idealitatea, dar si idilicul,
pastoralul, feericul sunt elemente mereu asociate cu sentimentul iubirii. E adevarat ca uneori, iubirea poate fi subiectul unor cari
sentimentale, edulcorate, melodramatice, de o calitate artistica indoielnica. E unul dintre riscurile implacabile ale
marilor teme, un risc pe care o carte simpla si directa, cum este Love story de Eric
Segal, reuseste sa-l evite
prin autenticitatea tonului si adevarului ei imediat de
viata.
Literatura ne arata insa si altceva: felul in care noi interpretam sentimentul
erotic se afla limpede in cuvintele noastre. La o prima privire ar fi inutil sa
diferentiam cuvinte precum "iubire" sau "dragoste". Dca il citim pe Eminescu (" Ce e
amorul? Un amic."), cuvantul "amor" pare pentru noi
neserios, frivol. In realitate, e vorba de cu totul altceva. Limba s-a
schimbat, a evoluat; mentalitatile noastre nu mai putin. Erosul este intotdeauna un
produs al diferentei, el exista si se manifesta prin nuante si mutatii (pe care de
multe ori le gasim in sensurile schimbate ale
cuvintelor).
Continuand aceste distinctii,
putem lesne descoperi ca dragostea e inferioara iubirii. Una e o fiinta dragastoasa si alta o fiinta iubitoare. Erosul care a depasit
simturile si s-a instalat in suflet e sinonim cu
iubirea iar nu cu dragostea. Pe Dumnezeu il iubesti, de o fiinta pamanteana te poti indragosti. Cuvantul "amor" pare astazi potrivit pentru surprinderea zonelor joase ale
erosului. Amorul e pasager si comun. La vechii greci el e un sentiment aflat in
grija zeitei Afrodita Pandemos, protectoare a iubirii instinctuale.
IUBIREA IN OPERELE LITERARE
Iubirea e ca un val , te face sa nu mai fii stapan pe tine,ai un alt stapan , nu mai esti tu.Shakespeare in ''Romeo si Julieta'' surprinde aceasta faza a dragostei:Romeo inlocuieste numele Julietei cu apelativele ''stapana'' si ''sfanta'' .Pentru Romeo , Julieta e icoana si el este pelerinul care i se inchina. Dragostea are ca hotar forte limitate , isi trage puterile din viata , din darnicie , iar oamenii daruiesc greu.Este legatura dintre doua suflete asemenea , este sfanta , glasul , privirile celuilalt pun in miscare anumite strune din inima , care nu vibreaza decat sub puterea amintirilor , pe care le insufleteste. qi457u5523viil Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente , o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta.Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant.Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat , adica dragostea.Ea este un templu al tuturor , un lacas care asteapta un abur de dorinta , este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere. Dar o singura minciuna distruge acea incredere netarmuita , care pentru unele suflete este insusi temeiul dragostei. Indragostitul simte cum infloreste in el ceva ce nu e existat , simte ca traieste pentru persoana iubita. Omul este si poate fi privit ca o entitate , un tot unitar.Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni.Sistemul este atat de inchis , cat si deschis , pt a se corela cu lumea si dainui. In literatura romaneasca , Eminescu este poetul care a impresionat prin poeziile de dragoste.Revista ''Flacara'' sustine aceasta afirmatie:''Indeosebi , poeziile de iubire ale lui Eminescu mi se par , in acest domeniu , ca niste munti de-a pururi invesmantati in omat , in vis si in splendoare , de-a pururi inalti si neajunsi , in rasaritul frumusetii si al poeziei. Pentru ce poezia lui Eminescu subjuga atat de dulce , atat de greu , simtirea noastra? Substratul , din care au inflorit poeziile lui , este o viata sufleteasca si sentimentala nespus de trista.Cuvantul lui Eminescu , cand vine si izbeste intelegerea noastra , pare ca vine pe o coarda de o intindere si de o vibralitate excesiva.E o prapastie de simtire si de dor , de pareri de rau si de durere , pe care a strabatut-o , in zbor , cuvantul cand a venit si s-a inclestat in versul lui.'' Viata cuprinde mai multe ipostaze ale iubirii :iubire de adolescent cand se pastreaza o anumita naivitate si apogeul este atins la varsta de 30 de ani cand omul este matur , stapan de sine si este capabil sa se introspecteze si sa-si dea un raspuns. Balzac , in opera ''Femeia la 30 de ani'' surprinde evolutia lui Julie de-a lungul vietii din punct de vedere spiritual:''Repulsia instinctiva pe care Julie o manifesta fata de tot ce-i ranea iubirea si dorintele inimii , reprezinta unul dintre cale mai frumoase daruri si provine , dintr-o virtute naturala , pe care nici legile , nici civilizatia nu o vor stinge. Dar iubirea cuprinde si dezamagiri dintre care unele au un impact asupra intregii vieti. Melancolia se cuprinde dintr-o suita de oscilatii morale , dintre care prima atinge disperarea iar ultima placerea:in tinerete ea e crepusculul diminetii ; la batranete , cel al serii.''Iubirea este doctrinara , ia culoarea fiecarui veac.'' In opera lui Eminescu un fir indoliat se intretese cu bucuriile ei.Voluptatea se asociaza cu durerea , incat dulcea jale sau farmecul dureros fac parte din expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian este mai cu seama desteptarea brusca , in neimpacata lumina conceptuala , a omului care a dus pana la capat experienta iubirii. Dar nu numai operele culte surprind anumite ipostaze ale iubirii ci si cele anonime cum este capodopera ''Miorita'' care ilustreaza caracteristica activa a dragostei materne. Slavici inlatura din opera sa marturisirea dragostei : Mircea Popa spune : ''Slavici repudiaza dintr-o data subiectivismul romantic , fals si naiv al inaintasilor preferand obiectivitatea si introspectia psihologica.El e primul care a invatat lectia lui Shakespeare de a crea un erou neliniar si de al complica in permanenta sufleteste.'' In ''Mara'' Slavici creeaza un personaj mereu preocupat de soarta copiilor sai si de a le asigura o situatie materiala buna. La inceput podarita , animata de iubirea materna , energica si razbatatoare pare decisa sa-si dedice viata copiilor. Mandria de a avea asemenea copii o determina sa afirme : ''Copii ca ai mei nimeni nu are''.Dar ea nu intelege iubirea lor ; fuga Persidei cu Natl (necununata credea ea) e o rusine care nu poate fi spalata . Autorul merge mereu pe un fir care duce la un final realist.In casnicia Persidei , un caracter mai slab ar fi renuntat si drama ar fi alunecat spre un final tragic . Dar in final ea invinge vicisitudinile si recupereaza ceea ce parea definitiv pierdut . Dragostea Persidei se aprinde ca dintr-o scanteie de fulger si are la inceput o intensitate pe masura marii capacitati de simtire a indragostitei. Natl e intr-o vadita stare de inferioritate , iar legatura lor e de la inceput si ramane o mezalianta sentimentala si spiritual . Tanarul traieste stari de elevatie numai sub vraja dragostei pure a fetei , viata lui sufleteasca se anima prin ecourile trezite de simtirea arzatoare a acesteia. In ''Ion'' Slavici evidentiaza iubirea , obsesia pentru pamant care e, in fond , un complex in care converg arhaice apetente organic-naturale , stringente nevoi economice . Iubirea parinteasca este relevata de Marin Preda in ''Morometii'' in cazul lui Ilie Moromete care in familie e un tata autoritar de care asculta toti fara sa se opuna . Cand se trezeste brusc in fata unei alte realitati personajul traieste o adevarata drama a paternitatii. Iubirea de patrie e surprinsa intr-o opera cosbuciana , ''Patria romana'' cand patria e incadrata intr-un spatiu si timp egal cu vesnicia . Cele 3 mari unitati ale timpului sustin ideea lantului de generatii care asigura continuitatea poporului roman.Maretia trecutului e proiectata la dimensiuni de legenda , patria e definita prin momentele de glorie din istoria nationala. Cu ecouri de meditatie grava si ''Desteapta-te romane'' (Andrei Muresanu) dezvaluie in armonii de cantec rascolitor in care vibreaza toata mandria si indurerata istorie a romanilor iubirea de patrie. Cuvintele de dragoste adresate femeilor , vorbe mestesugite din arsenalul seducatorului , au drept tel atingerea unui scop pedestru , teluric . Eminescu face , si in acest domeniu , o cotitura. Erotica sa este de o sinceritate totala , cu trairi si arderi intense pe rugul dragostei este durabila si constanta , ''este o dominanta a existentei , un mod de a privi si de a explica viata .Erosul inseamna iubire , pasiune , spre deosebire de termenul ''agape'' , care defineste o iubire implinita. Dragostea in sufletul unei femei e ca o scanteie ascunsa in cenusa , nu totdeauna descoperita , un vis de dominatie , dar si de supunere , e o dorinta de amabila convorbire si un adapost intr-un pustiu. In dragoste cei doi sarmani indragostiti stau o clipa tacuti si-si mistuie chinurile bune ori rele ,gandurile lor raman aceleasi si se inteleg atat de bine si-n bucuriile launtrice ca si-n durerile cele mai ascunse.
|
