Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Izvorul noptii - Comentariu

literatura romana


Izvorul noptii - Comentariu


          Pesonalitate marcanta a culturii interbelice, Lucian Blaga, filosof, scriitor, profesor universitar, va marca perioada respectiva prin elemente de originalitate comparabile cu înscrierea în universalitate. Intrat în viata la 9 mai 1895, în satul Lancram, din judetul Alba, Lucian Blaga va porni în "Marea trecere", la 6 mai 1961, fiind înmormântat tot în ziua de 9 17217u204r mai, în cimitirul din Lancram, lânga Sebes, ramânând definitiv în comuniune cu spatiul pe care l-a iubit si despre care va marturisi în poezia "9 mai 1895": "Sat al meu, ce porti în nume / sunetele lacrimei, / la chiemari adânci de nume / în cea noapte te-am ales / ca prag de lume / si poteca patimei. // Spre tine cine m-a-ndrumat / din strafund de veac, / în tine cine m-a chiemat  / fie binecuvântat / sat de lacrimi fara leac". Activitatea lui Blaga reprezinta domenii largi ale poeziei, ale filosofiei, ale dramaturgiei, ale esteticii, ale memorialisticii si ale prozei. Caracterizând personalitatea lui, Pompiliu Constantinescu avea sa remarce faptul ca în cultura româna influentele "cugetarii germane" aveau sa-si gaseasca rezonanta deplina la Titu Maiorescu si la Lucian Blaga:



          "Cu o aplicatie mai restrânsa, dar cu o reala competenta, domnul Blaga se poate spune ca reprezinta un al doilea moment intens de influenta a filosofiei germane în cultura noastra".

          Opera lirica este opera literara în care gândurile si sentimentele autorului sunt exprimate direct, într-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoarece autorul îsi aduce în prim-plan sentimentele si ideile.



          În multe din poeziile sale, Lucian Blaga sugereaza sentimentul dragostei. Printre acestea se numara si "Izvorul noptii", în care poetul aduce un omagiu iubitei sale. În viziunea lui, dragostea este calea fundamentala de acces în misterele lumii, asa cum declara în "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Metafora revelatoare în poezia "Izvorul noptii" este cea a ochilor negri ai iubitei, care sunt izvorul:

          "Frumoaso,

          ti-s ochii-asa de negri (.)


            ca ochii tai, adâncii, sunt izvorul"

          Tot în aceste versuri este prezenta si metafora "ochii (.) adâncii care semnifica adâncimea si puritatea sufletului iubitei lui Blaga. Poetul foloseste si cuvinte în cazul vocativ, "frumoaso" si "lumina mea", care au o putere expresiva foarte mare, ele devenind invocatii.

          Observam, astfel, ca poezia se deschide si se închide tot cu o invocatie. Trairea este potentata de "îmi pare". Ochii iubitei devin simbolul central al poeziei. Ei reprezinta în context atât frumusetea fizica, cât si frumusetea sufleteasca, ochii fiind o oglinda a sufletului. În poezia lui Blaga natura se confunda cu iubita, spre deosebire de opera eminesciana, unde natura reprezinta doar un cadru natural din care fac parte cei doi îndragostiti. Între natura si iubita se stabileste o relatie strânsa deoarece iubita primeste trasaturi ale naturii:

          "îmi pare ca ochii tai, adâncii, sunt izvorul

           din care tainic curge noaptea peste vai

           si peste munti si peste sesuri,

           acoperind pamântul

           c-o mare de-ntuneric."

          Astfel putem spune ca întreaga natura se naste din ochii persoanei dragi. Spre finalul poeziei, Blaga o numeste pe iubita sa "lumina mea", acea lumina devenind o componenta speciala si ea este resimtita ca o înviere si e cauza unui sentiment de armonie cu lumea. De asemenea, starea de iubire este resimtita cu invadarea sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic.

          Pentru a evidentia cât mai adânc trasaturile persoanei iubite, poetul foloseste un puternic contrast: "mare de-ntuneric", "lumina mea", folosind astfel oximoronul.

          Versurile sunt albe, ele neavând o rima caracteristica, iar numarul de silabe este inegal, el fiind diferit la fiecare vers în parte.

          Iubirea este pentru Blaga puntea de legatura dintre el si infinitul Univers. În opera sa, iubirea si natura se confunda, între ele stabilindu-se o relatie strânsa, împrumutându-si una alteia elemente specifice: misterul si natura.




Document Info


Accesari: 92422
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )