La bortoasa - Eugen Barbu

La bortoasa - Eugen Barbu

Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vita-salbatica era vânata si rara. Sub streasina caselor scunde luceau pânzele albe si alunecoase ale paianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodusilor si le arunca pe maidan. Copiii bateau turca, scuipând în palma. Lemnul ascutit se înfigea în noroiul drumului. La rampa se strângeau lopetile, si gunoierii, bauti, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele desertate. Facusera focuri alaturi, si fumul atârna destramat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai ramasese o creasta de ciulini uscati si buburosi.

- Uite câinii, Paraschive! spuse al batrân.

Dulaii urcau în goana poteca. Erau ogarâti si muscati. Atârnau floacele de pe ei. Trecura.

- si ce soare! zise pungasul. Urât e la pârnaie, Treanta!

Ridica un bolovan si-l arunca dupa ceata. Codosul se scarpina dupa ceafa si începu sa fluiere. Îi era cald si bine. Se miscau alene, slabiti de nemâncare 212e423c .

- Tare-i dibaci sa umbli asa, de capul tau!

Privira pomii prafuiti si cerul în care zburau pasarile.

- Acu, ca am trecut prin astea, spuse cel tânar, pot sa ma numesc si eu hot ca lumea. Ce zici?

- Ce sa zic? Nu mai esti ucenic. Ai vazut si binele, si raul...

si asa fusese. Mai mult de un an nu stiuse ce-i lumina soarelui, încercase el, Bozoncea, sa-i faca scapati, o trimisese pe Didina pe la gardieni pe-acasa, nu fusese chip. Îi mai adusesera o data la tribunal la un apel, au vrut sa fuga, n-au avut cum. Îi venise greu lui Paraschiv, dar zilele trecusera. Era mai mâhnit, mai batrân si mai uscat la inima. Avea ce povesti câte petrecuse. Ca si acolo erau reguli si stapâni.

Cum intrasera, i-au luat în primire hotii mai vechi. Mai mare peste puscariasi se afla un vataf de se tinea bine cu pazitorii. El taia si spânzura. Aveai nevoie de-o tigara, de mâncare, voiai sa trimiti o scrisoare afara, la rude, el le facea pe toate. Dar trebuia sa-i dai. Lua spaga si o împartea jumate-jumate cu gardienii. Cine i se împotrivea vedea pe dracul. Nu-l cunostea Gheorghe. Mutu-i zicea. Taiase oa­meni si avea de stat o viata în puscarie. Traia ca la ma-sa acasa, tinea tutari de-l serveau si facea pe nebunul.

ntâi pe Paraschiv l-a luat în focuri:

- Cum îti zice, tolomacule?

- Da tu cine-oi fi? Nepotul lui Zmeu? se supara cel tânar.

Nu prea se vedea bine. Celula era lunga si întunecoasa. Într-un zid ardea o lampa chioara. Puscariasii cei vechi au înghetat. Noul venit nu le stia obiceiurile. Gheorghe l-a tras de mâna.

Vataful s-a dat jos la ei. Se facuse liniste. Nu mai misca unul.

- Puisorule, tu n-ai mai fost pe la pension, se vede treaba. Nu stii ce-i aia gherla...

- Sanchi...

- Da-te-ncoa...

Se apropiase. L-a apucat pe ageamiu cu o mâna si l-a tras lânga el. L-a vazut Paraschiv. Era un ala jimbat, cu o fata neagra, taiata sub ochi. Mesteca o bucata de tutun.

- Cum îti zice, ma, tie?

- Da tie cum îti zice? Ce-oi fi vreun spiler?

Vataful a ridicat pumnul sa-l loveasca. Treanta înlemnise. Cu o miscare iute, pungasul i-a prins muschiul între degetele lui subtiri. I-a înmuiat mâna. Din ochii verzi ca mucegaiul ieseau scântei. Se uitau si ceilalti.

- Asa, micule! îl zadarî unul.

Cel tânar l-a slabit si i-a lasat pumnul în jos, spunându-i:

- Zexe-mi zice, daca vrei sa stii!

Asta a fost. De atunci nu l-a mai atins nimeni, nici pe el, nici pe Gheorghe. Carau ailalti hârdaul, maturau. Ei se uitau. Zicea al batrân:

- Stapâne am sa-ti spun de-acum...

Hotii cei vechi le-au dat tigari si de mâncare. Au dus-o ca beii. Duminica venea tiganca în Dealul Vacarestilor si le cara pui fripti si curcani. Le mai spunea câte ceva. Daduse si de urma lui Nicu-Piele. Îl tineau si pe el cu parale. Scapase mai usor. Avea de facut numai sase luni de mititica.

O privea Paraschiv printre sârme si-l apuca deznadejdea.

- Nu mai ies odata, Didino, de-aici...

- si ce-ai sa faci?

- O sa vezi tu.

- Te lauzi, grozavule!

- Mânca-ti-as ochii, daca nu-mi vine sa rastorn puscaria asta si sa viu sa te iau din bratele starostelui!

- Ce mai astepti? râdea ea întarâtându-l.

Paraschiv ar fi mâncat-o, asa cum râdea cu toti dintii ei stralucitori si umezi.

- Nu mai râde, Didino, nu mai râde! - Râd, na!

si-si înfigea tâtele tari în plasa care-i despartea, ca si când i le-ar fi dat lui. Începuse sa-i placa si ei manglitorul. Era tinerel-tinerel si-o zapaceau ochii lui veninosi si plini de pofta. Bozoncea se ramolea. Trecuse si vremea lui. Începuse sa-i albeasca parul pe la urechi. Pleca repede, sa nu-l mai vada pe Paraschiv.

si-acum ca scapase, pe ea o cauta. Îi spuse lui Gheorghe:

- O sa vedem noi ce-i cu legea starostelui. Mi s-a urât sa le ia el pe toate si sa-i joc la usa.

Ăl batrân îl privi cu spaima. Banuise el ce banuise. Ăsta era om al dracului, se vedea dupa cum pune mâna. Nu se înselase nici de data asta.

Paraschiv vorbea îndârjit, privind groapa adânca, salbatica:

- Mi s-a facut sete, Treanta, sa stapânesc numai eu peste hoti, sa calaresc Grivita si Filantropia, sa vad ce e-n Obor si Mandravela si sa-i fur Stapânului pe Didina, sa v-o dau voua s-o mârliti si s-o bat­jocoriti, ca 1-a lasat pe Sandu si s-a dus dupa al puternic!

Caiafa îl privea fara sa spuna nimic. Era frumos ucenicul, cu fata lui pestrita, aprinsa de o putere care-i lucea în ochi.

- ...si sa ma-ntorc si la comisari si sa-i jughinesc, sa le-arat eu cum se bate! si sa-l omor pe al de-mi punea carbuni la subtiori, sa beau sângele lui, oh...

n noaptea aceea au dormit în groapa, si a doua zi, în zori, s-au dus la casa Didinei. n drum au trecut si pe la simigii. Piata, plina. Grecii, cu tarabele încarcate. Mirosea de departe a dovleac copt si a samânta prajita. Au grabit pasul. Drept la Iani în pravalie s-au înfiintat.

- Buna ziua la negustori! a zis cel tânar.

Cataonul înlemnise. Nici nu mai misca. Codosul îsi freca palmele cu bucurie.

- Ce mai faceti, bre? a întrebat negustorul, cu jumatate gura.

- Bine, dar matale?

si i-au rasturnat taraba cu placinte. Grecul holbase ochii.

- Sa nu crâcnesti! Credeai ca ai scapat de noi?

- Bine, ma!... l-a dojenit si Gheorghe cu vocea lui frumoasa. De ce nu ne-ai respectat, ma? Ca eram în lume, aveam treaba cu comisarul... De ce râdeai, ma, ia spune!

Iani tremura.

- Banii, da banii, ca te tai! i-a strigat Paraschiv.

- Ce-ai, bre, cu mine? Du-te la altii mai pricopsiti!

- Gura! Sa n-aud un cuvânt! Haide, scoate mardeii, fara galagie! A asternut cataonul paralele pe masa. L-a scotocit al batrân si prin buzunare. A mai gasit. I-a aratat si el muchea cutitului:

l vezi? Daca se-aude vreo vorbulita dupa ce plecam, s-a zis cu tine!

Bâtâia negustorul de frica mortii. N-a crâcnit. Au iesit, i-au luat la rând. Au bagat pungasii spaima-n simigii, sa-i învete minte sa mai râda de ei.

I-au gasit pe toti: pe Nicu-Piele, pe Sandu-Mîna-mica, pe Bozon­cea si pe-a lui, mai frumoasa, vesela, cum îi sta muierii bine în focul vârstei. Lipsea numai Oaca, dus în dealul Filaretului, cu coliva-n piept, si Titi Aripa. A întrebat al batrân de ei.

Ruda Didinei o patise cu starostele. Ce-i venise într-o zi, n-avea parale, se lipise de-un orb. Bagase mâna în banii de pomana. Nu zici ca l-a adus Dumnezeu pe Bozoncea tocmai atunci! L-a vazut, cât era de-ai lor, l-a înhatat de gât si i-a dat peste ochi vreo doua. Toate astea le povestea lunganul, de fata si el, abia iesit din pârnaie, nimerit cu Stapânul.

N-ar fi fost nimic. Dupa ce i-a numarat gologanii cersetorului si i-a pus la loc, s-a uitat cu scârba la ruda gagicii, si cu degetul mic i-a tras afara cravata din flanela. Titi Aripa avea o cravata de matase, mândria lui de peste. S-a îngalbenit tot, de ziceai ca da moartea-n el. A vrut sa spuna ceva. Bozoncea l-a scuipat drept în gura. De unde se gasise si el sa fure! Asta nu putea sa i-o ierte Stapânul.

De atunci nu-l mai vazuse nimeni pe tainuitor. Sandu zicea c-ar fi auzit ca s-a spânzurat, dar lui Nicu-Piele nu-i venea sa creada, pentru ca astia, învatati sa traiasca bine, în poala muierilor, nu prea-si ridica viata singuri, ca pitigoii. si ca sa arate ca-i parea rau de el pentru ca petrecusera împreuna chiar în casa în care se aflau, încheiase dând din umeri, privind în ochii lui Paraschiv:

- De, ma ucenicule, altminteri, cum îl stii si tu, baiat bun, chit ca bea apa dimineata!

Stapânul, de bucurie, i-a luat dupa el pe Grivita, la o cârciuma de-o stia.

"La Bortoasa" era o veche gradina, spre sina Constantei, unde chefuiau sutii din Grant, feriti de ochii politiei. I se dusese vestea pentru vinurile ei si pentru gratarul pe care-l avea. Aici venea si lume mai scuturata, negustori si mahalagii din cartierele învecinate. Erau si fanteze, de cântau dezbracate pe o scena mica si darapanata, sa faca placerea pungasilor si sa le zica la ziua câte ceva fara perdea. Gheorghe cunostea, mai petrecuse în tinerete acolo. S-a bucurat.

- Hai, Stapâne, cum nu... Sa ne friga Bortoasa niste momite si niste ficatel, sa-l treaca ea prin ardei si sa ti-l dea cu sângele si cu gustul sau, eh, ce stiti voi, geamabetilor! Pai când am taiat eu mahalaua aia, la Ciucea, cu Toropeala, aici am venit, aveam bistari sa va-ngrop, numai aur...

stiau caramangiii. Mai auzisera povestea asta de o suta de ori. Sandu i-o reteza scurt:

- Lasa, Treanfa... Pe urma au venit comisarii, i-ati pus la masa, i-ati îmbatat si le-ati luat centiroanele, cunoastem...

Ăl batrân s-a întristat. Nu-l mai ascultau. A dat din umeri si-a luat-o înainte.

Noaptea de toamna, luminoasa si calda, abia începuse. Pe Calea Negustorilor treceau trasuri si masini. În urma lor ramânea praful.

Ajunsesera. Prin gardul de lemn verde se vedea câteva lampi mari, stralucind. Se auzeau lautarii, si mirosul de mititei si de porumb fiert se simtea de departe. La poarta gradinii, câteva tiganci vindeau marfa în foi uscate. Era îmbulzeala, chelnerii îmbracati în halate albe, cu servete lungi pe brat, purtau în goana tavi cu fripturi si patricieni, farfurii cu gogosari aromati sau castraveti în otet. Din fundul gradinii razbatea zgomotul facut de grataragiu cu clestele sau. Pe doua siruri, în dreapta si la stânga potecii pe care paseau, erau însirate mese usoare, acoperite cu america tarcata, în culori vii. Pe scaunele cu spatar sedeau negustori si oameni de-ai lor. Râdeau încalziti de vin, saltând burtile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu pofta, ducând repede furculitele la gura, mestecând cu zgomot, privind rar în laturi si numai atunci când rasuflau dupa un pahar de vin rece. Mai într-o parte, unde nu batea asa tare lumina, erau si mesele man­glitorilor. Câtiva l-au cunoscut pe Bozoncea si i-au dat buna seara. Starostele le-a raspuns vesel. si-au facut loc, alaturi, lânga o poarta care da în câmpul Chitilei, sa poata fugi daca era nevoie. Paraschiv citi afisele colorate, lipite pe gardul împletit:

AICI CÎNTĂ ZAVAIDOC, CÎNTĂRET POPULAR DE ARII sI CÎNTECE NAŢIONALE. ÎNCURAJAŢI ARTIsTII ROMÂNI!

DACA BEI MORI, DACA NU BEI TOT MORI! DECI MAI BINE BEA CĂ VIATA E SCURTĂ! BORTOASA VĂ ZICE POFTĂ BUNĂ! CONSUMAŢI RENUMIŢII PATRICIENI DE CASĂ!

Un tal aduse o lista de mâncare si i-o dadu lui Bozoncea. Pe hârtia lucioasa, felurile erau scrise cu creion chimic, într-un fel curios:

MENU

LA BORTOASA, restaurant si gradina, cânta ZAVAIDOC si orchestra

ANTREURI:

Ridichi, brânza Telemea, rosii la gheata, cascaval, svifer, peste, omar, stridie, Morun. ICRE.

Ţuica, secarica, drojdie.

SALATĂ LA GREC

Nu consumati scobitorile la ciorba!

Daca nu-i buna salata, asculta-l pe

ZAVAIDOC!

CIORBE:

Supa grasa cu mujdei. Renumita ciorba de SUS INIMA ROMÂNI! Ciorba de bataturi. Oasele dati-le la câini!

FELURI:

Ostropel de vacuta cu Salata VERDE.

Anghimaft cu orez.

Ardei umpluti.

Raci.

Astazi: FRIGANELE. BEŢI VINURILE NOASTRE: Muscat-Ottonel, Saba, Valea

Dosului. Fripturi:

Purcelus la MICA VITEZĂ VACĂ cu cartofi pai RIDICHI Accelerat Fudulii de berbec INIMĂ LA TAVĂ cu spanac Mititei, patricieni, debretini la comanda. VIN NEGRU, Mama, mama Bere blonda si bruna la halba si la Ţap. Da chelnerului bacsis si nu uita pe lautari! V O E B U N Ă! Cafele, prajituri de casa. Lichior, Ţigari

POFTĂ BUNĂ va ureaza BORTOASA

Urma o fotografie a patroanei, o femeie de vreo patruzeci de ani, grasa si vesela, care râdea clientilor.

Citi o data si Nicu-Piele. Era babilonie curata.

- Ce vreti, marafetilor? u întreba Bozoncea.

Lui Mâna-mica îi ramasesera ochii pe icre. Stapânul chema chel­nerul si porunci. Întâi câte o drojdie, dar mai mare, si sa aseze si un vin negru de trei insi la gheata, sa se gaseasca din vreme la baterii, apoi câte o bucatica de cascaval cu rosii si mititei, câti or încapea pe gratar, pentru ca la urma sa faca si câteva fripturi asternute bine pe carbuni, date prin fum, sa mearga bautura.

Pe estrada de scânduri se urcase orchestra si o melodie usoara sui deasupra gradinii. Didinei si lui Sandu le adusera câte o farfurie de icre si bere. Ăi scapati din puscarie mâncau fara sa scoata un cuvânt. Erau hamesiti si doriti de lucru bun. Ce-au vrut le-a pus starostele dinainte. De aia-i placuse lui Gheorghe sa-l slujeasca. Stapânul nu se uita la parale; când era de petrecut, petrecea...

Un barbat negricios si gras, cu parul carunt, se urcase pe scena îngusta. Purta la gât o cravata bogata, cu picatele, strânsa sub barbie. Negustorii din jur batura din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce placuta si râdea. Începuse usurel:

Foaie verde tei rotat, Mama cînd m-a alaptat, Nu cu lapte, cu pasat, Cu vin vechi m-a adapat...

Nu mai mânca nimeni. Toti întorsesera capul spre cântaret. Vocea lui acoperea gradina. Chelnerii se oprisera sub lampi, ascultând si ei. Paraschiv ridica ochii. Didina avea pe buze o spuma subtire si alba de bere. Îsi lingea gura salbatica cu limba si strângea usor falcile. Frumoasa era! Juca o stava de cai sub pielea ei. Se cutremura carnea pe el. Ibovnica simtise si se facea ca se joaca cu o furculita. Numai al batrân bagase de seama. Ţiganca se întoarse putin si râse usurel spre pungas. Asta i-a pierdut si pe el, si pe ea. A înteles cel tânar ca nu mai avea mult de asteptat. si l-a cuprins o veselie nestapânita, si s-a apucat sa dea paharele peste cap. Era o bucurie de vin!

Cântecul se ispravise. Negustorii si sutii de alaturi batura din palme. Viorile iar se îndulcira si guristul o dete pe limba lor:

Pai, m-am uschit de la armata,

mai, mai, Pentr-un puisor de fata,

mai, mai.

- Asa! se însufletira pungasii.

Chelnerii carau fripturile, nu mai ispravisera cu mâncatul .Vinul aburise paharele înalte si stravezii. Avea culoarea prunei brumarii si le era mai mare dragul ca traiesc, ca sunt liberi si ca petrec.

Când s-au mai matolit, a început Gheorghe sa-si aduca aminte. Îl întreba Bozoncea:

- V-au batut, ma?

- Pe saturate. Râdea Stapânul.

- Va sa zica, a învatat si Paraschiv meseria? Mai ca nu plângea Treanta.

- Ne-au ars cu carbuni... - Ei?

- Da, si ne-au batut cu frânghia uda...

Se facea carnea ca la gaini pe hoti, ca patimisera fiecare si stiau ce-i aia bataie la politie.

- si cine mai era pe-acolo?

- Lume buna, Stapâne. Pai alde Gatitu, Arsene, Mula, Ila-Plic, Vizante...

- si ce faceau?

- Ce sa faca? sedeau la umbra si dadeau la peste... Starostele se gândea. Spuse cu amaraciune:

- Ei, îi strânge câte unul, câte unul, se duce dracului tagma hotilor! Cine o sa mai sparga o casa, cine o sa mai bage o gaura?

si mai sorbi un pahar, cu sete, înfricosat putin si de soarta lui. Privi la tiganca. Numai pe ea sa nu i-o fi luat cineva, s-o duca prin puscarii, ca moarte de om ar fi facut...

Chema lautarii la masa si-i puse sa-i cânte la ureche. Se îmbatase. Zicea Zavaidoc:

Pai, banii, banii i-as blestema,

Ca nu-mi trebuie, oh, mama mea,

Dar cine-i are, oh,

Cine-i are, maica mea,

Traieste cu nepasare,

Griji n-are, oh, mama mea...

Sandu a turnat în pahare, le-a dat si tiganilor:

- Beti, ma, de sufletu nostru, ca mâine-poimâine ne prapadim! Guristii sorbira vinul si iar zdranganira coardele.

Piele si Paraschiv se uitau la santeze. Pe scena iesisera vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale si dansau dupa sunetele unui pian. Negustorii se prapadeau privind. Ele bateau podelele murdare cu tocurile pantofilor în acelasi timp, se lasau pe vine, saltau din buric si faceau cu ochiul crailor. Acestia aruncau cu piese de cinci lei pe scena si clipeau la muieri.

In jurul lampilor se strânsesera tântarii. Racoarea toamnei acoperea boschetele de iedera rosie si leandrii tepeni de la intrare.

- Pa care-o iei, Nicule? întreba Mîna-mica.

- P-a din dreapta, de are alunita la genunchi.

- Mama lor de coarde, mi-a venit zbântul...

Se ridicara clatinându-se si se apropiara de scena. santezele în­cepura sa joace mai cu foc si, când cortina de pânza decolorata cazu peste capetele lor, fugira repede în gradina la gagii. Pungasii oprira doua si le luara la masa lor. Nu se supara Bozoncea.

n zori, au lasat bacsis chelnerilor si au plecat cu lautarii în trasuri. Paraschiv se nimeri lânga Didina, care-l tinea pe staroste în bratele ei. Stapânul adormise, leganat de trapul usor. Nu spunea nimic pungasul. Privea numai cerul albicios si salcâmii despuiati ai Grivitei. Copitele cailor loveau caldarâmul si în celelalte trasuri se auzeau chiuiturile hotilor. Lampile albastre cu gaz aerian lasau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre.

Birjarii întrebau din când în când:

ncotro?

nainte, facea Gheorghe si iar se lasa pe spate, fumând.

- Dii! îndemnau vizitiii caii somnorosi.

Raceala diminetii învinetise obrazul frumos al Didinei. Paraschiv nu-si mai lua ochii de pe ea. Într-un timp, ibovnica se întoarse cu frica si-l întreba, tragând cu ochiul la cel din poale:

- Ce te-oi fi uitând atâta?

- Mi-esti draga, Didino, sopti cel tânar, si-am sa te iau, si-am sa fac moarte de om pentru tine, si-am sa te pedepsesc...

Cerul se limpezise. Era înalt si sticlos. Din departare se simteau mirosul ascutit de gunoaie si miresmele vechi ale gropii. Ţiganca râse:

- Nu te cred.

Acolo ar fi rasturnat-o. I-ar fi muscat gura si-ar fi batut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se misca. Tacura, înspaimântati amândoi. Staros­tele dormi mai departe.

Pâna în Catavei nu se mai auzira decât cântecele lui Zavaidoc, care se suise pe capra trasurii, si copitele cailor: trap, trap, trap, trap...