La bortoasa - Eugen Barbu

La bortoasa - Eugen Barbu

Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vita-salbatica era vānata si rara. Sub streasina caselor scunde luceau pānzele albe si alunecoase ale paianjenilor. Vāntul spulbera frunzele corcodusilor si le arunca pe maidan. Copiii bateau turca, scuipānd īn palma. Lemnul ascutit se īnfigea īn noroiul drumului. La rampa se strāngeau lopetile, si gunoierii, bauti, ciupeau muierile, īnghioldindu-le spre camioanele desertate. Facusera focuri alaturi, si fumul atārna destramat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai ramasese o creasta de ciulini uscati si buburosi.

- Uite cāinii, Paraschive! spuse al batrān.

Dulaii urcau īn goana poteca. Erau ogarāti si muscati. Atārnau floacele de pe ei. Trecura.

- si ce soare! zise pungasul. Urāt e la pārnaie, Treanta!

Ridica un bolovan si-l arunca dupa ceata. Codosul se scarpina dupa ceafa si īncepu sa fluiere. Īi era cald si bine. Se miscau alene, slabiti de nemāncare 212e423c .

- Tare-i dibaci sa umbli asa, de capul tau!

Privira pomii prafuiti si cerul īn care zburau pasarile.

- Acu, ca am trecut prin astea, spuse cel tānar, pot sa ma numesc si eu hot ca lumea. Ce zici?

- Ce sa zic? Nu mai esti ucenic. Ai vazut si binele, si raul...

si asa fusese. Mai mult de un an nu stiuse ce-i lumina soarelui, īncercase el, Bozoncea, sa-i faca scapati, o trimisese pe Didina pe la gardieni pe-acasa, nu fusese chip. Īi mai adusesera o data la tribunal la un apel, au vrut sa fuga, n-au avut cum. Īi venise greu lui Paraschiv, dar zilele trecusera. Era mai māhnit, mai batrān si mai uscat la inima. Avea ce povesti cāte petrecuse. Ca si acolo erau reguli si stapāni.

Cum intrasera, i-au luat īn primire hotii mai vechi. Mai mare peste puscariasi se afla un vataf de se tinea bine cu pazitorii. El taia si spānzura. Aveai nevoie de-o tigara, de māncare, voiai sa trimiti o scrisoare afara, la rude, el le facea pe toate. Dar trebuia sa-i dai. Lua spaga si o īmpartea jumate-jumate cu gardienii. Cine i se īmpotrivea vedea pe dracul. Nu-l cunostea Gheorghe. Mutu-i zicea. Taiase oa­meni si avea de stat o viata īn puscarie. Traia ca la ma-sa acasa, tinea tutari de-l serveau si facea pe nebunul.

ntāi pe Paraschiv l-a luat īn focuri:

- Cum īti zice, tolomacule?

- Da tu cine-oi fi? Nepotul lui Zmeu? se supara cel tānar.

Nu prea se vedea bine. Celula era lunga si īntunecoasa. Īntr-un zid ardea o lampa chioara. Puscariasii cei vechi au īnghetat. Noul venit nu le stia obiceiurile. Gheorghe l-a tras de māna.

Vataful s-a dat jos la ei. Se facuse liniste. Nu mai misca unul.

- Puisorule, tu n-ai mai fost pe la pension, se vede treaba. Nu stii ce-i aia gherla...

- Sanchi...

- Da-te-ncoa...

Se apropiase. L-a apucat pe ageamiu cu o māna si l-a tras lānga el. L-a vazut Paraschiv. Era un ala jimbat, cu o fata neagra, taiata sub ochi. Mesteca o bucata de tutun.

- Cum īti zice, ma, tie?

- Da tie cum īti zice? Ce-oi fi vreun spiler?

Vataful a ridicat pumnul sa-l loveasca. Treanta īnlemnise. Cu o miscare iute, pungasul i-a prins muschiul īntre degetele lui subtiri. I-a īnmuiat māna. Din ochii verzi ca mucegaiul ieseau scāntei. Se uitau si ceilalti.

- Asa, micule! īl zadarī unul.

Cel tānar l-a slabit si i-a lasat pumnul īn jos, spunāndu-i:

- Zexe-mi zice, daca vrei sa stii!

Asta a fost. De atunci nu l-a mai atins nimeni, nici pe el, nici pe Gheorghe. Carau ailalti hārdaul, maturau. Ei se uitau. Zicea al batrān:

- Stapāne am sa-ti spun de-acum...

Hotii cei vechi le-au dat tigari si de māncare. Au dus-o ca beii. Duminica venea tiganca īn Dealul Vacarestilor si le cara pui fripti si curcani. Le mai spunea cāte ceva. Daduse si de urma lui Nicu-Piele. Īl tineau si pe el cu parale. Scapase mai usor. Avea de facut numai sase luni de mititica.

O privea Paraschiv printre sārme si-l apuca deznadejdea.

- Nu mai ies odata, Didino, de-aici...

- si ce-ai sa faci?

- O sa vezi tu.

- Te lauzi, grozavule!

- Mānca-ti-as ochii, daca nu-mi vine sa rastorn puscaria asta si sa viu sa te iau din bratele starostelui!

- Ce mai astepti? rādea ea īntarātāndu-l.

Paraschiv ar fi māncat-o, asa cum rādea cu toti dintii ei stralucitori si umezi.

- Nu mai rāde, Didino, nu mai rāde! - Rād, na!

si-si īnfigea tātele tari īn plasa care-i despartea, ca si cānd i le-ar fi dat lui. Īncepuse sa-i placa si ei manglitorul. Era tinerel-tinerel si-o zapaceau ochii lui veninosi si plini de pofta. Bozoncea se ramolea. Trecuse si vremea lui. Īncepuse sa-i albeasca parul pe la urechi. Pleca repede, sa nu-l mai vada pe Paraschiv.

si-acum ca scapase, pe ea o cauta. Īi spuse lui Gheorghe:

- O sa vedem noi ce-i cu legea starostelui. Mi s-a urāt sa le ia el pe toate si sa-i joc la usa.

Ăl batrān īl privi cu spaima. Banuise el ce banuise. Ăsta era om al dracului, se vedea dupa cum pune māna. Nu se īnselase nici de data asta.

Paraschiv vorbea īndārjit, privind groapa adānca, salbatica:

- Mi s-a facut sete, Treanta, sa stapānesc numai eu peste hoti, sa calaresc Grivita si Filantropia, sa vad ce e-n Obor si Mandravela si sa-i fur Stapānului pe Didina, sa v-o dau voua s-o mārliti si s-o bat­jocoriti, ca 1-a lasat pe Sandu si s-a dus dupa al puternic!

Caiafa īl privea fara sa spuna nimic. Era frumos ucenicul, cu fata lui pestrita, aprinsa de o putere care-i lucea īn ochi.

- ...si sa ma-ntorc si la comisari si sa-i jughinesc, sa le-arat eu cum se bate! si sa-l omor pe al de-mi punea carbuni la subtiori, sa beau sāngele lui, oh...

n noaptea aceea au dormit īn groapa, si a doua zi, īn zori, s-au dus la casa Didinei. n drum au trecut si pe la simigii. Piata, plina. Grecii, cu tarabele īncarcate. Mirosea de departe a dovleac copt si a samānta prajita. Au grabit pasul. Drept la Iani īn pravalie s-au īnfiintat.

- Buna ziua la negustori! a zis cel tānar.

Cataonul īnlemnise. Nici nu mai misca. Codosul īsi freca palmele cu bucurie.

- Ce mai faceti, bre? a īntrebat negustorul, cu jumatate gura.

- Bine, dar matale?

si i-au rasturnat taraba cu placinte. Grecul holbase ochii.

- Sa nu crācnesti! Credeai ca ai scapat de noi?

- Bine, ma!... l-a dojenit si Gheorghe cu vocea lui frumoasa. De ce nu ne-ai respectat, ma? Ca eram īn lume, aveam treaba cu comisarul... De ce rādeai, ma, ia spune!

Iani tremura.

- Banii, da banii, ca te tai! i-a strigat Paraschiv.

- Ce-ai, bre, cu mine? Du-te la altii mai pricopsiti!

- Gura! Sa n-aud un cuvānt! Haide, scoate mardeii, fara galagie! A asternut cataonul paralele pe masa. L-a scotocit al batrān si prin buzunare. A mai gasit. I-a aratat si el muchea cutitului:

l vezi? Daca se-aude vreo vorbulita dupa ce plecam, s-a zis cu tine!

Bātāia negustorul de frica mortii. N-a crācnit. Au iesit, i-au luat la rānd. Au bagat pungasii spaima-n simigii, sa-i īnvete minte sa mai rāda de ei.

I-au gasit pe toti: pe Nicu-Piele, pe Sandu-Mīna-mica, pe Bozon­cea si pe-a lui, mai frumoasa, vesela, cum īi sta muierii bine īn focul vārstei. Lipsea numai Oaca, dus īn dealul Filaretului, cu coliva-n piept, si Titi Aripa. A īntrebat al batrān de ei.

Ruda Didinei o patise cu starostele. Ce-i venise īntr-o zi, n-avea parale, se lipise de-un orb. Bagase māna īn banii de pomana. Nu zici ca l-a adus Dumnezeu pe Bozoncea tocmai atunci! L-a vazut, cāt era de-ai lor, l-a īnhatat de gāt si i-a dat peste ochi vreo doua. Toate astea le povestea lunganul, de fata si el, abia iesit din pārnaie, nimerit cu Stapānul.

N-ar fi fost nimic. Dupa ce i-a numarat gologanii cersetorului si i-a pus la loc, s-a uitat cu scārba la ruda gagicii, si cu degetul mic i-a tras afara cravata din flanela. Titi Aripa avea o cravata de matase, māndria lui de peste. S-a īngalbenit tot, de ziceai ca da moartea-n el. A vrut sa spuna ceva. Bozoncea l-a scuipat drept īn gura. De unde se gasise si el sa fure! Asta nu putea sa i-o ierte Stapānul.

De atunci nu-l mai vazuse nimeni pe tainuitor. Sandu zicea c-ar fi auzit ca s-a spānzurat, dar lui Nicu-Piele nu-i venea sa creada, pentru ca astia, īnvatati sa traiasca bine, īn poala muierilor, nu prea-si ridica viata singuri, ca pitigoii. si ca sa arate ca-i parea rau de el pentru ca petrecusera īmpreuna chiar īn casa īn care se aflau, īncheiase dānd din umeri, privind īn ochii lui Paraschiv:

- De, ma ucenicule, altminteri, cum īl stii si tu, baiat bun, chit ca bea apa dimineata!

Stapānul, de bucurie, i-a luat dupa el pe Grivita, la o cārciuma de-o stia.

"La Bortoasa" era o veche gradina, spre sina Constantei, unde chefuiau sutii din Grant, feriti de ochii politiei. I se dusese vestea pentru vinurile ei si pentru gratarul pe care-l avea. Aici venea si lume mai scuturata, negustori si mahalagii din cartierele īnvecinate. Erau si fanteze, de cāntau dezbracate pe o scena mica si darapanata, sa faca placerea pungasilor si sa le zica la ziua cāte ceva fara perdea. Gheorghe cunostea, mai petrecuse īn tinerete acolo. S-a bucurat.

- Hai, Stapāne, cum nu... Sa ne friga Bortoasa niste momite si niste ficatel, sa-l treaca ea prin ardei si sa ti-l dea cu sāngele si cu gustul sau, eh, ce stiti voi, geamabetilor! Pai cānd am taiat eu mahalaua aia, la Ciucea, cu Toropeala, aici am venit, aveam bistari sa va-ngrop, numai aur...

stiau caramangiii. Mai auzisera povestea asta de o suta de ori. Sandu i-o reteza scurt:

- Lasa, Treanfa... Pe urma au venit comisarii, i-ati pus la masa, i-ati īmbatat si le-ati luat centiroanele, cunoastem...

Ăl batrān s-a īntristat. Nu-l mai ascultau. A dat din umeri si-a luat-o īnainte.

Noaptea de toamna, luminoasa si calda, abia īncepuse. Pe Calea Negustorilor treceau trasuri si masini. Īn urma lor ramānea praful.

Ajunsesera. Prin gardul de lemn verde se vedea cāteva lampi mari, stralucind. Se auzeau lautarii, si mirosul de mititei si de porumb fiert se simtea de departe. La poarta gradinii, cāteva tiganci vindeau marfa īn foi uscate. Era īmbulzeala, chelnerii īmbracati īn halate albe, cu servete lungi pe brat, purtau īn goana tavi cu fripturi si patricieni, farfurii cu gogosari aromati sau castraveti īn otet. Din fundul gradinii razbatea zgomotul facut de grataragiu cu clestele sau. Pe doua siruri, īn dreapta si la stānga potecii pe care paseau, erau īnsirate mese usoare, acoperite cu america tarcata, īn culori vii. Pe scaunele cu spatar sedeau negustori si oameni de-ai lor. Rādeau īncalziti de vin, saltānd burtile īncinse īn centuri lucioase de piele. Māncau cu pofta, ducānd repede furculitele la gura, mestecānd cu zgomot, privind rar īn laturi si numai atunci cānd rasuflau dupa un pahar de vin rece. Mai īntr-o parte, unde nu batea asa tare lumina, erau si mesele man­glitorilor. Cātiva l-au cunoscut pe Bozoncea si i-au dat buna seara. Starostele le-a raspuns vesel. si-au facut loc, alaturi, lānga o poarta care da īn cāmpul Chitilei, sa poata fugi daca era nevoie. Paraschiv citi afisele colorate, lipite pe gardul īmpletit:

AICI CĪNTĂ ZAVAIDOC, CĪNTĂRET POPULAR DE ARII sI CĪNTECE NAŢIONALE. ĪNCURAJAŢI ARTIsTII ROMĀNI!

DACA BEI MORI, DACA NU BEI TOT MORI! DECI MAI BINE BEA CĂ VIATA E SCURTĂ! BORTOASA VĂ ZICE POFTĂ BUNĂ! CONSUMAŢI RENUMIŢII PATRICIENI DE CASĂ!

Un tal aduse o lista de māncare si i-o dadu lui Bozoncea. Pe hārtia lucioasa, felurile erau scrise cu creion chimic, īntr-un fel curios:

MENU

LA BORTOASA, restaurant si gradina, cānta ZAVAIDOC si orchestra

ANTREURI:

Ridichi, brānza Telemea, rosii la gheata, cascaval, svifer, peste, omar, stridie, Morun. ICRE.

Ţuica, secarica, drojdie.

SALATĂ LA GREC

Nu consumati scobitorile la ciorba!

Daca nu-i buna salata, asculta-l pe

ZAVAIDOC!

CIORBE:

Supa grasa cu mujdei. Renumita ciorba de SUS INIMA ROMĀNI! Ciorba de bataturi. Oasele dati-le la cāini!

FELURI:

Ostropel de vacuta cu Salata VERDE.

Anghimaft cu orez.

Ardei umpluti.

Raci.

Astazi: FRIGANELE. BEŢI VINURILE NOASTRE: Muscat-Ottonel, Saba, Valea

Dosului. Fripturi:

Purcelus la MICA VITEZĂ VACĂ cu cartofi pai RIDICHI Accelerat Fudulii de berbec INIMĂ LA TAVĂ cu spanac Mititei, patricieni, debretini la comanda. VIN NEGRU, Mama, mama Bere blonda si bruna la halba si la Ţap. Da chelnerului bacsis si nu uita pe lautari! V O E B U N Ă! Cafele, prajituri de casa. Lichior, Ţigari

POFTĂ BUNĂ va ureaza BORTOASA

Urma o fotografie a patroanei, o femeie de vreo patruzeci de ani, grasa si vesela, care rādea clientilor.

Citi o data si Nicu-Piele. Era babilonie curata.

- Ce vreti, marafetilor? u īntreba Bozoncea.

Lui Māna-mica īi ramasesera ochii pe icre. Stapānul chema chel­nerul si porunci. Īntāi cāte o drojdie, dar mai mare, si sa aseze si un vin negru de trei insi la gheata, sa se gaseasca din vreme la baterii, apoi cāte o bucatica de cascaval cu rosii si mititei, cāti or īncapea pe gratar, pentru ca la urma sa faca si cāteva fripturi asternute bine pe carbuni, date prin fum, sa mearga bautura.

Pe estrada de scānduri se urcase orchestra si o melodie usoara sui deasupra gradinii. Didinei si lui Sandu le adusera cāte o farfurie de icre si bere. Ăi scapati din puscarie māncau fara sa scoata un cuvānt. Erau hamesiti si doriti de lucru bun. Ce-au vrut le-a pus starostele dinainte. De aia-i placuse lui Gheorghe sa-l slujeasca. Stapānul nu se uita la parale; cānd era de petrecut, petrecea...

Un barbat negricios si gras, cu parul carunt, se urcase pe scena īngusta. Purta la gāt o cravata bogata, cu picatele, strānsa sub barbie. Negustorii din jur batura din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce placuta si rādea. Īncepuse usurel:

Foaie verde tei rotat, Mama cīnd m-a alaptat, Nu cu lapte, cu pasat, Cu vin vechi m-a adapat...

Nu mai mānca nimeni. Toti īntorsesera capul spre cāntaret. Vocea lui acoperea gradina. Chelnerii se oprisera sub lampi, ascultānd si ei. Paraschiv ridica ochii. Didina avea pe buze o spuma subtire si alba de bere. Īsi lingea gura salbatica cu limba si strāngea usor falcile. Frumoasa era! Juca o stava de cai sub pielea ei. Se cutremura carnea pe el. Ibovnica simtise si se facea ca se joaca cu o furculita. Numai al batrān bagase de seama. Ţiganca se īntoarse putin si rāse usurel spre pungas. Asta i-a pierdut si pe el, si pe ea. A īnteles cel tānar ca nu mai avea mult de asteptat. si l-a cuprins o veselie nestapānita, si s-a apucat sa dea paharele peste cap. Era o bucurie de vin!

Cāntecul se ispravise. Negustorii si sutii de alaturi batura din palme. Viorile iar se īndulcira si guristul o dete pe limba lor:

Pai, m-am uschit de la armata,

mai, mai, Pentr-un puisor de fata,

mai, mai.

- Asa! se īnsufletira pungasii.

Chelnerii carau fripturile, nu mai ispravisera cu māncatul .Vinul aburise paharele īnalte si stravezii. Avea culoarea prunei brumarii si le era mai mare dragul ca traiesc, ca sunt liberi si ca petrec.

Cānd s-au mai matolit, a īnceput Gheorghe sa-si aduca aminte. Īl īntreba Bozoncea:

- V-au batut, ma?

- Pe saturate. Rādea Stapānul.

- Va sa zica, a īnvatat si Paraschiv meseria? Mai ca nu plāngea Treanta.

- Ne-au ars cu carbuni... - Ei?

- Da, si ne-au batut cu frānghia uda...

Se facea carnea ca la gaini pe hoti, ca patimisera fiecare si stiau ce-i aia bataie la politie.

- si cine mai era pe-acolo?

- Lume buna, Stapāne. Pai alde Gatitu, Arsene, Mula, Ila-Plic, Vizante...

- si ce faceau?

- Ce sa faca? sedeau la umbra si dadeau la peste... Starostele se gāndea. Spuse cu amaraciune:

- Ei, īi strānge cāte unul, cāte unul, se duce dracului tagma hotilor! Cine o sa mai sparga o casa, cine o sa mai bage o gaura?

si mai sorbi un pahar, cu sete, īnfricosat putin si de soarta lui. Privi la tiganca. Numai pe ea sa nu i-o fi luat cineva, s-o duca prin puscarii, ca moarte de om ar fi facut...

Chema lautarii la masa si-i puse sa-i cānte la ureche. Se īmbatase. Zicea Zavaidoc:

Pai, banii, banii i-as blestema,

Ca nu-mi trebuie, oh, mama mea,

Dar cine-i are, oh,

Cine-i are, maica mea,

Traieste cu nepasare,

Griji n-are, oh, mama mea...

Sandu a turnat īn pahare, le-a dat si tiganilor:

- Beti, ma, de sufletu nostru, ca māine-poimāine ne prapadim! Guristii sorbira vinul si iar zdranganira coardele.

Piele si Paraschiv se uitau la santeze. Pe scena iesisera vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale si dansau dupa sunetele unui pian. Negustorii se prapadeau privind. Ele bateau podelele murdare cu tocurile pantofilor īn acelasi timp, se lasau pe vine, saltau din buric si faceau cu ochiul crailor. Acestia aruncau cu piese de cinci lei pe scena si clipeau la muieri.

In jurul lampilor se strānsesera tāntarii. Racoarea toamnei acoperea boschetele de iedera rosie si leandrii tepeni de la intrare.

- Pa care-o iei, Nicule? īntreba Mīna-mica.

- P-a din dreapta, de are alunita la genunchi.

- Mama lor de coarde, mi-a venit zbāntul...

Se ridicara clatināndu-se si se apropiara de scena. santezele īn­cepura sa joace mai cu foc si, cānd cortina de pānza decolorata cazu peste capetele lor, fugira repede īn gradina la gagii. Pungasii oprira doua si le luara la masa lor. Nu se supara Bozoncea.

n zori, au lasat bacsis chelnerilor si au plecat cu lautarii īn trasuri. Paraschiv se nimeri lānga Didina, care-l tinea pe staroste īn bratele ei. Stapānul adormise, leganat de trapul usor. Nu spunea nimic pungasul. Privea numai cerul albicios si salcāmii despuiati ai Grivitei. Copitele cailor loveau caldarāmul si īn celelalte trasuri se auzeau chiuiturile hotilor. Lampile albastre cu gaz aerian lasau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre.

Birjarii īntrebau din cānd īn cānd:

ncotro?

nainte, facea Gheorghe si iar se lasa pe spate, fumānd.

- Dii! īndemnau vizitiii caii somnorosi.

Raceala diminetii īnvinetise obrazul frumos al Didinei. Paraschiv nu-si mai lua ochii de pe ea. Īntr-un timp, ibovnica se īntoarse cu frica si-l īntreba, tragānd cu ochiul la cel din poale:

- Ce te-oi fi uitānd atāta?

- Mi-esti draga, Didino, sopti cel tānar, si-am sa te iau, si-am sa fac moarte de om pentru tine, si-am sa te pedepsesc...

Cerul se limpezise. Era īnalt si sticlos. Din departare se simteau mirosul ascutit de gunoaie si miresmele vechi ale gropii. Ţiganca rāse:

- Nu te cred.

Acolo ar fi rasturnat-o. I-ar fi muscat gura si-ar fi batut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se misca. Tacura, īnspaimāntati amāndoi. Staros­tele dormi mai departe.

Pāna īn Catavei nu se mai auzira decāt cāntecele lui Zavaidoc, care se suise pe capra trasurii, si copitele cailor: trap, trap, trap, trap...