ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Lacustra
George Bacovia
Poezia Lacustra transmite un acut sentiment al singuratatii, al izolarii, ilustrând, întocmai ca Plumb, corespondenta într-o stare fizica - a naturii - si o stare psihica - a individului. Comuniunea om-natura este, însa, în alt registru decât cel mioritic-popular sau romantic. Intemperiile unei naturi ostile (cu ploi diluviene) exacerbe 16316g624q aza pâna la insuportabil, eul poetic bântuit de obsesii si terorizat de singuratate. Mecanismul psihologic este identic, dar în Plumb este primordial sentimentul mortii, în vreme ce în Lacustra prevaleaza sentimentul singuratatii.
Poezia a fost publicata în Cronica Moldovei, Bucuresti 1913, si apoi a fost inclusa în volumul reprezentativ, Plumb, 1916, fiind conceputa în anul 1900 si definitivata în 1906.
Cele patru strofele poeziei, organizate simetric (prima si ultima redând ca într-o "rama" cadrul real al meditatiei poetice, celelalte sugerând recluziunea într-un spatiu imaginar, al visului marcat de cosmaruri si obsesii) se grupeaza în jurul cuvântului cheie lacustra care, întocmai ca plumbul din poezia cu acelasi titlu, este un "nod" de sensuri figurate, o metafora simbol. În semnificatiile acestuia trebuie cautate, asadar, sensurile poeziei, deoarece exacerbarea senzatiei de umed va conduce în final la crearea atmosferei poetice si la transmiterea starii psihice. Cuvântul lacustra, însemnând de fapt "locuinta lacustra", face trimitere la locuintele preistorice ridicate pe stâlpi la marginea sau în mijlocul lacurilor cu scopul de a oferi o minima protectie în fata diferitelor primejdii. Poetul, izolat în camera sa, percepe ca pe o povara insuportabila solitudinea ("sunt singur"), ca în cavoul din Plumb ("stam singur"). Nu este camera macedonskiana ("pustie si alba"), nici cea eminesciana (cu focul pâlpâind în soba), mediu propice scrisului, romantic, ci o camera a suferintei psihice, simbolista, o camera de tortura. Intemperiile de afara, care nu permit evadarea salvatoare, creeaza senzatia captivitatii ("De-atâtea nopti aud plouând"). Perceputa sonor ("aud plouând"), ca în Plumb ("scârtâiau coroanele"), senzatia data de ploaia biblica este perceputa de eul poetic ca o suferinta universala, ca un plâns al materiei. si aici, ca în Plumb, auditivul (exterior) se transforma în tactil (interior), obiectivul în subiectiv. Ţârâitul nesfârsit al ploii de afara creeaza în interior senzatia de umed: poetului i se pare ca doarme pe "scânduri ude", ca este izbit în spate de un val. (În Plumb senzatia era de frig). Sub imperiul acestor senzatii se face translatia în imaginar, camera poetului devine o locuinta lacustra (nu un romantic Bagdad), înconjurata de ape si bântuita de primejdii, iar poetul unul din acei primitivi terorizati de spaime (iar nu zeiescul emir macedonskian). Spaimele ancestrale ale fiintei strabat istoria ("un gol istoric se întinde") în somn ("dorm"), punând în evidenta fragilitatea acesteia în fata destinului. Ele devin cosmaruri ("tresar în prin somn"), accentuând sentimentul se insecuritate ("mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal"; "simt cum de atâta ploaie / Pilotii grei se prabusesc"). Trezirea din somnul agitat înseamna întoarcerea din spatiul imaginar în real (strofa IV), dar starea psihica e alta. Singuratatea asaltata de pluvial se transforma în spaima si asteptare ("Tot tresarind, tot asteptând"), întocmai cum în Plumb sentimentul mortii se converteste în strigat ("am început sa-l strig").
Starea poetica tipic bacoviana, nevroza, este generata de solitudine si exacerbata de un factor climatic sau de mediu. La realizarea acesteia contribuie si câteva elemente poetice formale: gerunziile (plouând, asteptând), nehotarâte atâtea, atâta, repetitiile (singur) etc.
Prabusirea lumii sub imperiul ploii se circumscrie ideii bacoviene de dezagregare, iar fiinta umana, în singuratatea ei ancestrala, traieste acut senzatia sfârsitului într-o asteptare înspaimântata.
|
