Lectura în dezvoltarea culturala a individului
Rolul educativ al literaturii
Orice opera literara valoroasa contribuie la cunoasterea mai adânca a vietii. Dar aceasta îmbogatire nu e data numai de cunostintele noi care parvin individului ci si de felul în care scriitorul reuseste sa le prezinte, sa îl emotioneze pe cititor.
Manualele scolare contin un numar important de cunostinte; cu toate acestea ele sunt tratate, si nu opere literare. Tratatele stiintifice se adreseaza în primul rând mintii cititorului. Însusirea adevarurilor stiintifice se face pe baza unui efort sustinut al gândirii si vointei. stiinta lucreaza cu judecati generale, cu idei abstracte.
Opera literara dezvaluie si ea aspecte ale realitatii. Ca si stiinta si ea contribuie la cunoasterea adevarului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleaca de la cazuri singulare, de la personaje si actiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Prin arta evocarii lor, prin complexitatea starilor sufletesti traite de personajele povestirii, prin amploarea actiunii, prin puterea conflictului, prin bogatia de idei ce determina întreaga logica a întâmplarii, scriitorul ne dezvaluie în mod veridic un colt de realitate. El se adreseaza în primul rând emotiei cititorului, îl câstiga prin frumusetea imaginilor, prin caldura sentimentelor, prin justetea ideilor ce anima, si lupta eroilor povestirii.
Cartea literara nu poate si nu trebuie sa înlocuiasca un manual de scoala, dar împreuna cu manualul, îndeplineste un rol deosebit în educarea copiilor. Cu cât opera literara este mai valoroasa cu atât rolul ei educativ este mai puternic. Dar rolul educativ al operei literare nu este specific numai literaturii pentru copii. Orice carte bine scrisa care evoca cu putere realitatea are o influenta educativa asupra cititorului, copil sau matur. Acesta e si rolul operei literare de a contribui la educarea si transformare a omului, apr 21321b120v opiindu-l de cele mai înalte valori si idealuri morale.
Continutul educativ al unei opere literare pentru copii consta deci în valoarea ei artistica, puterea de evocare a realitatii, în procesul de continua evocare si transformare a acesteia. Opera literara nu poate avea valoare artistica decât în masura în care dezvaluie veridic realitatea, în masura în care reuseste sa emotioneze si sa convinga pe cititori de adevarul ideilor pe care le apara. În aceasta consta si rolul ei educativ. Dezvaluindu-ne un crâmpei de viata, facându-ne sa îl traim, pune la contributie cele mai înalte sentimente, largeste orizontul nostru de viata. Ea da cititorului posibilitatea de a se întelege pe sine însusi, si de a-i întelege pe ceilalti. Îi descopera ca exista bucurie si nu numai a lui, ca exista tristete pe care o resimt altii, ca exista framântare si vise, nazuinte ale tuturor.
Apoi, opera literara raspunde imaginatiei celei mai bogate. Citind cartea, cititorul parcurge cu mintea spatii imense, el depaseste încorsetarile timpului, ajungând în trecut si viitor.
"Opera literara actioneaza în primul rând asupra inimii cititorului. Acesta, gândind asupra cartii sub înrâurirea puternicelor emotii traite, ajunge la concluzii privind propria lui viata, propriile actiuni. De la emotie la gândire, de la gândire la actiuni voluntare, iata procesul sufletesc pe care îl determina opera literara. Impresiile emotive puternice ramân adânc întiparite în memorie. Ele genereaza pentru multa vreme gânduri si fapte care contribuie la formarea caracterului cititorului."
Carte si cititor
Lectura cartilor constituie o activitate fundamentala pentru întretinerea conditiei intelectuale, îmbogatirea cunostintelor si a limbajului, pentru cunoasterea indirecta a diferitelor universuri si realitati.
Oamenii care au o lectura bogata se deosebesc de ceilalti: experienta de viata este mai temeinica, gama sentimentelor pe care le traiesc este mai variata, posibilitatea de a întelege bucuriile si suferintele altora este mai mare. "Nu odata, fermecati de citirea unei carti ei au simtit ca traiesc aceleasi emotii cu eroii povestirii, au plâns si s-au bucurat odata cu ei."[2]
Când stai de vorba cu un om care a citit mult, bogatia lui de idei si de imagini te farmeca. Studiile vor forma oameni cultivati si specializa-i într-un anumit domeniu. Cultura însa înseamna mult mai mult decât specialitatea limitata si ea se formeaza numai prin activitatea de cititor neîntrerupta.
Cititorul poate fi: pasionat ce strabate fara alegere tot felul de carti si traieste din influenta si modelul lor, cititorul analist, cititorul cu pasiuni de etalare a cunostintelor, cititorul filosof cu tendinte de critic de idei, cititorul snob în care literatura devine materie scolara.
Consultarea revistelor si enciclopediilor, a bibliografiei, cititul sintezelor si dictionarelor, studiul cartilor reprezinta forme concrete de împlinire a curiozitatii placerii si nevoii spirituale. Întrucât este, dupa cum s-a spus, "un eveniment al cunoasterii" studiul cartilor de catre elevi impune organizarea, îndrumarea si supravegherea de catre profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia s.a.m.d.
În timpul lecturii se întinde între cititor si autor o punte; ei se întâlnesc în atmosfera si conflictul povestirii. Cititorul traieste sentimentele autorului; iubeste, se teme, uraste cu el. Se regaseste în personajele din carte, se recunoaste în personajele ei, descopera gânduri si pasiuni pe care le-a avut, probleme de viata care si lui i s-au pus. Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt vehiculate valorile culturii, lectura cartii ofera celui care o parcurge, pe lânga satisfactiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflectie, de meditatie. Ea îndeamna la introspectie, angajeaza valori formative care îsi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciaza ca lectura (carti , reviste, ziare, diverse publicatii), ar trebui sa fie una dintre cele mai raspândite si intense activitati ale omului modern.
Cum trebuie citita o carte
O carte se poate studia sau citi numai, retinând ceea ce memoria înregistreaza fara nici un efort voluntar. Manualele scolare, cartile de stiinta necesare instruirii sau specializarii cuiva într-un anumit domeniu se studiaza.
O carte se citeste într-un anume fel, dupa natura cartii, dupa obiectivul urmarit. O carte citita numai pentru destindere nu ridica de obicei probleme. Cu totul altfel stau lucrurile cu lecturile facute în vederea unui anumit scop sau cu cele ce stârnesc un anumit interes. Fiindca cititorul nu poate retine totul, este nevoit sa selecteze, oprindu-se numai la ceea ce îl intereseaza cu adevarat. Pentru aceea este nevoie de anumite însemnari, de extragerea unor citate, de formularea unor concluzii. Curent se spune: orice carte se citeste cu creionul în mâna. Adultii folosesc adesea creionul pentru a face sublinieri, adnotari marginale. Procedeul este imitat si de adolescenti si chiar si de copii. Volumele din bibliotecile scolare si publice stau marturie a acestui mod crud si barbar de a trata o carte.
Sublinierile si adnotarile fiind contra indicate, cititul cu creionul în mâna are rost atunci când e cu creionul si caietul în mâna. E mult mai practic a se nota pe caiet. Cartea trebuie adesea returnata, în vreme ce caietul ramâne.
În scoala se practica obiceiul rezumarii textelor citite pentru a împiedica uitarea sa le puna în umbra. Fara a fi gresit acest procedeu este cel putin incomplet si daunator cititorului de buna credinta. Rezumând un text, elevul va ajunge la concluzia ca singurul lucru important gasit într-o opera este firul narativ, privându-se astfel de bucuria bogatiei lecturii. Elevii trebuie obisnuiti sa realizeze si observatii personale pe marginea textelor citite. Oricât de stângace acestea reflecta modul în care un elev a interiorizat opera respectiva. O astfel de apreciere, chiar continând mici erori este de preferat uneia reproduse din critica de specialitate.
S-a aflat în urma numeroaselor investigatii facute în scoli ca numarul elevilor din clasele mici care îsi fac notari în legatura cu operele citite nu este prea mare. Caietele cu rezumate cerute de profesori se fac adesea formal, alteori se copiaza de la altii, iar alteori mai simplu, de pe internet.
Cel mai important este ca elevul sa înteleaga ce a citit, apoi sa fie în masura sa deosebeasca ce este bun, util, instructiv de ceea ce este rau, inutil, daunator, astfel încât sa poata forma o opinie despre cartea citita. Fara acestea lectura unei carti poate oferi câteva clipe de desfatare, de folosire placuta a timpului, de alungare a plictiselii, dar fara un prea mare profit moral sau intelectual.
Elevii de vârsta scolara mica lucreaza sub îndrumarea directa a învatatorului dar activitatea lor este mai limitata. La aceasta categorie de scolari este util si necesar sa se insiste asupra deosebiri esentialului de neesential, si asupra modului în care ideile desprinse dintr-o lectura se sintetizeaza într-un rezumat. Trecerea de la rezumate la formarea unei opinii se realizeaza între vârstele de 12 si 16 ani. În aceasta perioada se impune o concentrare deosebita a atentiei profesorului asupra modului în care citesc elevii, ce retin din ele, ce îsi noteaza. Este perioada de tranzitie de la înregistrarea de pareri la formularea ideilor personale.
Însemnarile asupra cartilor citite trebuie sa repete câteva indicatii pedagogice elementare: notarea clara a numelui autorului si a titlului cartii, data când a citit-o, consideratii si aprecieri asupra continutului si formei. În legatura cu forma, este recomandabil sa se extraga din lecturile facute expresiile mai putin obisnuite, unele maxime, proverbe sau zicatori, chiar unele idei interesante. Pentru îmbogatirea vocabularului este necesar sa se caute în dictionar cuvintele neîntelese în vocabular. Prin extragerea si explicarea lor, cuvintele se memoreaza fara efort mai ales daca revin frecvent în cartea respectiva.
Important este ca din fiecare carte sa se învete ceva. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Acest lucru nu se poate obtine decât printr-o lectura atenta, prin deosebirea esentialului de neesential, prin notarea anumitor idei si impresii, prin patrunderea adevaratului sens al cuvintelor, prin extragerea de expresii si cuvinte mai putin uzuale.
Particularitati de vârsta ale copiilor si specificul literaturii pentru copii
Preocuparea deosebita ce e acorda literaturii pentru copii provine din caracterul deosebit al cititorului caruia i se adreseaza, din particularitatile d e vârsta ale copilului în diferitele etape de dezvoltare.
Copilul se naste cu un potential ereditar în ceea ce priveste calitatile intelectuale si fizice. Pe masura ce creste îsi dezvolta si perfectioneaza aceste aptitudini prin influenta mediului si a educatiei. Creierul, baza materiala a întregii vieti sufletesti , este în perioada copilariri într-o permanenta dezvoltare. Paralel cu acesta se dezvolta calitatile psihice, posibilitatile intelectuale ale copilului.
De cum se naste, copilul începe sa faca cunostinta cu mediul înconjurator pe calea simturilor. La început are simple reflexe care devin tot mai complexe pâna ajung a fi perceptii. Copilul nu poate vorbi când se naste, odata cu dezvoltarea gândirii însa apare si vorbirea.
"Nu se poate vorbi despre o literatura scrisa pentru copiii de la 1 an la 3 ani, pentru ca în aceasta perioada copilul abia începe sa vorbeasca, iar gândirea lui e saraca. În aceasta perioada, copiii rasfoiesc cartile cu poze. Cartile cu poze au uneori imagini disparate: pe o fata un om, pe alta un animal, pe alta o casa etc. Alteori imaginile sunt însirate dupa o idee, cu un fir de actiune, cu o întâmplare. Mai târziu, în preajma vârstei de 3 ani, copiii sunt atrasi de carti cu poze însotite de texte, în versuri sau în proza ritmata. Sunt primele productii literare accesibile copiilor."
Gândirea concreta, bazata pe imagini si senzatii directe este formata între 3 si 5 ani. Neputând generaliza sau abstractiza, copilul este atras de culori, de miscare si de sunete. Pentru aceasta perioada sunt indicate povestirile despre lumea înconjuratoare, în proza sau versuri. Acestea îl ajuta pe copil sa depaseasca limitele înguste ale mediului familial în care traiesc. Povestirile realiste sau fantastice destinate acestei vârste sunt în general scurte, cu un conflict bine închegat, personaje putine, schitate prin câteva trasaturi definitorii, desfasurarea actiunii este vie, iar umorul si duiosia sunt sentimentele între are oscileaza afectivitatea copilului.
În jurul vârstei de 7 ani, ultima parte a perioadei prescolare, intervine o schimbare calitativa a gândirii copilului. La acest salt se ajunge pe de o parte datorita dezvoltarii centrilor de gândire si pe de alta parte acumularii de noi cunostinte. Copilul trece de la faza intuitiva a gândirii la faza logica si rationala. Acum încep sa se consolideze notiunile, sa se înlantuie asociatiile, sa intervina gândirea abstracta.
Între 5 si 7 ani, când se desavârseste aceasta schimbare calitativa, copii sunt în perioada întrebarii de ce? . Acum copilul este curios sa afle cauza lucrurilor: de ce ploua, de ce se face zi, de ce se misca tramvaiul, de ce zboara avioanele, de ce manânca oamenii, de ce se nasc, de ce mor. În aceasta perioada copiii asculta cu placere povestiri realiste sau povestiri despre fenomenele naturii, despre viata oamenilor de ieri si de azi.
De la 7 la 10 ani, dezvoltarea gândirii copilului continua cu o intensitate din ce în ce mai mare. Pe lânga basmele care le încânta copilaria, si le stimuleaza imaginatia, copii încep sa guste din ce în ce mai mult povestirile istorice, descrierea calatoriilor celebre, povestirile cu caracter stiintific sau fantastic. Având mai multa putere de asimilare la aceasta vârsta copii încep sa fie pasionati de schite, nuvele si chiar romane scrise pe întelesul lor. Exista riscul ca vazând interesul manifesta de copii pentru lectura sa recomande romane de aventuri cu intriga complicata cum ar fi Cei trei muschetari de Dumas. Copii nu vor întelege marea bogatie de idei continute de aceste carti valoroase, nu vor întelege motivatia actiunilor personajelor, nu vor pricepe conflictele personale ale eroilor pentru ca puterea lor de întelegere este înca slaba. Cei mai multi copii care citesc o astfel de literatura la o vârsta nepotrivita, prea frageda, sar pasajele de descriere a starilor sufletesti de exemplu si se opresc doar la dialoguri si actiune. Cu o astfel de lectura copilul fie nu retine nimic, fie capata o imagine gresita asupra operei. De aceea este bine ca mici cititori sa epuizeze mai întâi cartile destinate vârstei lor, apoi treptat sa fie introdusi în lume a marilor povestiri. În felul acesta copilul va capata cunostinta si experientele necesare întelegerii cartilor precum si experienta unei lecturi îndelungate.
Perioada 10-14 ani este perioada trecerii de la copilarie la adolescenta. Gândirea logica este consolidata, posibilitatile de întelegere ale copilului sunt multiple, experienta lui este bogata, cunostintele variate. Preocuparea de baza la aceasta vârsta e cea a viitoarei lui ocupatii, a vietii pe care o va duce când va fi mare. În aceasta perioada a vietii romantismul se manifesta nestingherit. Copiii viseaza fapte marete, sentimente înalte, întâmplari extraordinare în care ei sa-si poata dovedi curajul, vitejia, iscusinta. Este vârsta marilor contradictii, a veseliei nebunatice, a melancoliei neexplicate, a îndraznelii dusa pâna la obraznicie sau a timiditatii exagerate. Este perioada marilor pasiuni. Ei se vad calatorind pe un vas prins de furtuna în mijlocul oceanului sau pe bordul unui avion racheta strabatând spatiile cosmosului. Este perioada marilor generozitati, a marilor sentimente. Citind romanele lui Jules Verne, sau Stevenson, Jack London sau Wells, copii zboara cu gândul într-o lume în care oamenii sunt îndrazneti si curajosi. Romanul istoric, romanul de aventuri, povestirile stiintifice, biografiile oamenilor celebri, schitele, nuvelele si romanele privind viata de azi a popoarelor toate ofera se cu generozitate micului cititor satisfacându-i pasiunea de cunoastere si dorinta de actiune.
"La aceasta vârsta lectura poate fi hotarâtoare la formarea caracterului. Aluatul sufletesc este pregatit pentru a fi copt, îi trebuie ultima si cea mai importanta interventie a educatorului. Aceasta perioada este deci hotarâtoare în viata unui om."[4]
Copilul apropiat de vârsta adolescentei cauta în cartile pe care le citeste raspunsul la marile framântari sufletesti, cauta exemple demne de urmat, oameni care sa îi impuna dragoste si respect, care sa îl învete cum sa se comporte în viata. Nu este deci indiferent ce citeste copilul. Copilul trebuie ferit de cartile deprimante care pun viata într-o lumina negativa si trista. Cunoscându-se influenta cuvântului scris asupra unui cititor pasionat, eroii romanelor citite de elevii aflati la aceasta vârsta a primei adolescente trebuie sa fie optimisti, încrezatori, perseverenti nu niste învinsi, resemnati cu soarta lor.
Aceste note specifice diferitelor etape de vârsta pe care le strabate copilul, sunt deosebit de importante pentru cei ce scriu pentru cei mici cât si pentru cei ce recomanda si îndruma lectura. Cunoasterea acestor caracteristici trebuie dobândita pe baza unei îndelungi observatii a copiilor, a apropierii de ei cu rabdare si tact. Delimitarile de vârsta nu trebuie întelese în mod rigid. Ele sunt simple cadre conventionale create pentru a putea întelege mai usor psihologia copilului. Ele nu ne scutesc însa de cunoasterea fiecarui copil în parte, deoarece de la copil la copil exista deosebiri foarte mari. Astfel, fara o cunoastere temeinica a cititorului nu putem recomanda sau îndruma lectura unui copil. Întelegerea mecanica a tipologiei vârstelor îi face pe unii educatori sa greseasca.
Creatia literara cunoaste câteva genuri deosebit de interesante si captivante pentru copii: printre ele, basmul ocupa primul loc. Dar cu aceiasi placere citesc copii mai mari carti de aventuri sau romane istorice. Povestirile cu teme actuale sau poeziile ocupa si ele un loc important în lectura elevilor.
Dezvoltarea culturala a individului
" Prin însasi natura sa, scoala este principala institutie care are ca prim scop formarea multilaterala a personalitatii elevului." În scoala se realizeaza în corelatie atât instructia cât si educatia, care fara a putea fi separate duc la formarea culturii. Cultura poate fi astfel definita ca "totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire în procesul practicii social istorice, precum si a institutiilor necesare pentru crearea si comunicarea acestor valori."
Astfel definita, notiunea de cultura este extrem de vasta si nu va putea fi niciodata însusita în totalitate de un om pe parcursul vietii sale. Desigur, scoala are rolul de a pune bazele formarii acestei culturi dar procesul este menit a continua toata viata. si cum altfel se poate realiza autoeducatia decât prin lectura?!
"Actionând nemijlocit asupra cititorilor, literatura influenteaza viata sufleteasca a acestora si contribuie la instruirea lor."[7] Odata cu largirea orizontului cultural, literatura contribuie si la însusirea unei limbi mai bogate cu mai multe posibilitati de a concretiza gândurile în forme cât mai expresive.
|
