Lefter Popescu(caracterizare)
Opera lui I. L. Caragiale acopera trei mari genuri : publicistica, dramaturgie si proza (nuvele si schite). Nuvela "Doua Loturi" de Ion Luca Caragiale, a fost publicata mai întâi în "Gazeta sateanului", apoi inclusa în volumul "Momente si schite", aparut în 1901.
Tema nuvelei "Doua loturi" de I. L. Caragiale o const 959h73j ituie drama omului obisnuit, al carui destin este situat la limita dintre comic si tragic. Titlul nuvelei semnifica sansa pe care omul obisnuit o poate avea la un moment dat în viata lui. Numele personajului principal este format din : "Lefter", termen argotic folosit pentru a arata starea materiala nesatisfacatoare a personajului principal si "Popescu" , ce este un nume obisnuit, acesta aratând ca el este un om oarecare.
Lefter Popescu este personajul principal al nuvelei, deoarece participa la toate momentele actiunii, iar toate celelalte personaje actioneaza în functie de comportamentul si de atitudinea lui, de relatia pe care o stabilesc cu acesta, cu cele mai multe dintre ele aflându-se într-un conflict temporar sau de durata .
Se hraneste cu iluzia ca s-ar putea îmbogati pe neasteptate, desi initial se arata neîncrezator în sansa de a câstiga, pesimist dupa propria marturisire "Ţi-ai gasit! Eu si noroc!"(autocaracterizare).
El cauta biletele de loterie ratacite si oboseste, dar apoi se revigoreaza brusc, atunci când crede ca îsi aduce aminte unde a pus biletele. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivutelor, Lefter simte o nerabdare pe care si-o stapâneste cu greu. Dezamagirea ccare îl cuprinde atunci când nu gaseste biletele în jachet, îl face sa devina impulsiv si violent cu Ţâca ".te omor, ma întelegi? Te omor!"
Are si momente de generozitate, dar este o generozitate interesata caci ofera un anumit procent din posibilul câstig comisarului pentru a face presiuni asupra tigancilor sa înapoieze biletele. Afectiv, Lefter Popescu evolueaza între speranta si disperare si apoi de la deznadejde la explozii de furie: tipa la sotie ,sparge farfuriile, o bate pe tiganca, si-l apostrofeaza pâna si pe comisarul Turtureanu.
Se întoarce la chivute, care dormeau. Asteptând, îsi face un discurs prin care sa le îmbuneze sa-i dea biletele spunându-le ca le va da cincisprezece la suta daca îi dau biletele. Când se scoala tigancile, el bate la usa si iese fata care, imediat cum îl vede, striga ca iar a venit "nebunul" si domnul Lefter se pomeneste "fleasc drept în ochi, o strachina cu prune sleite", aceasta fiind o situatie tragico-comica.
Gasirea neasteptata a biletelor, dupa atâta zbucium inutil, îi da o stare de extaz si fericire deplina "Toti zeii! toti au murit! toti mor ! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el". Aici el se autocaracterizeaza deoarece se crede cel mai norocos om din lume.
Fericirea tine însa destul de putin, pentru ca seriile biletelor erau inversate si atunci când constata ca visul sau de îmbogatire s-a naruit, disperarea atinge cote maxime si se comporta ca un nebun: îl jigneste pe bancher, îsi da palme si pumni, bate din picioare, se jeleste , face un taraboi de nedescris.
Cu toate aceste manifestari ale sale, Lefter Popescu este un om obisnuit, însa situatia în care se afla este neobisnuita si de aceea comportamentul sau nu este normal. El este o victima a hazardului.
Atitudinea scriitorului nu este batjocoritoare ci-l învaluie cu multa întelegere si chiar compasiune. O alta situatie tragi-comcia este si aceea când, dupa ce se întorc la berarie, capitanul Pandele îl acuza pe Lefter de neglijenta, indiferenta si imprudenta.
Trasaturile de caracter ale personajului sunt prezentate atât direct de catre narator, de alte personaje sau de personajul însusi ori se desprind indirect din faptele, comportamentul, gândurile si framântarile sale din limbajul folosit si chiar din numele purtat.
Principalul mod de expunere folosit este naratiunea ce se îmbina cu dialogul si monologul. Naratiunea este folosita la prezentarea faptelor iar monolgul si dialogul sunt folosite la caracterizarea indirecta a persoanjelor.
Desi îsi învaluie personajul într-o aura de compansiune îi critica atitudinea, dorinta de a se îmbogati cu orice pret care îl dezumanizeaza, de aceea ".ironia e principala coordonata a umorului caragialian." (s. Cioculescu)
|
