"Limba nu este dinamica pentru ca se schimba - adica pentru ca schimbarea este un «fapt» - ci se schimba pentru ca natura ei este dinamica: pentru ca limbajul este o activitate libera, adica creatoare si « moare » cānd īnceteaza sa se mai schimbe"[1]
Creativitatea lexicala nu poate fi īnteleasa decāt īn cadrul teoriei generale a dinamicii limbii, dominata de ideea de schimbare.Īnnoirea lexicului se realizeaza prin intermediul celor doua surse: īmprumutul si creat 19219s1812t ia lexicala interna. Cuvāntul īmprumut trebuie redefinit ca sa poata fi folosit ca termen al metalimbajului, deoarece, daca ne gāndim la sensul lui de baza, a īmprumuta īnseamna a da sau a lua de la cineva ceva sub rezerva restituirii[2] si este evident ca, daca prin cineva putem īntelege pe vorbitorii limbii straine date (din vorbirea carora sunt luate cuvintele), nici nu poate fi vorba despre rezerva restituirii.
Īmprumuturile de cuvinte nu se fac īn mod deliberat(ca īmprumuturile de lucruri materiale), decāt īn cazuri cu totul particular , si ar fi aberant sa se atribuie unor evenimente lingvistice o conditionare finalista, pragmatica, atāta timp cāt cei care stapānesc limba de provenienta a īmprumuturilor nu sunt constienti si nu pot observa ca cineva le ia ceva din patrimoniul lor lingvistic, deoarece acest patrimoniu nu scade cu nimic, ci īsi continua evolutia fireasca, potrivit normelor lui proprii.
Cu aceste precizari, se poate considera ca īmprumuturile lexicale īn vocabularul limbii romāne sunt inovatii de provenienta externa care constau din cuvinte si expresii luate de-a gata dintr-o limba straina si adaugate fondului lexical existent. Cu acest sens termenul īmprumut lexical acopera o zona foarte larga īn exprimarea cresterii cantitative a lexicului atāt īn diacronie, cāt si īn sincronie, de altfel, singurul aspect care intereseaza si care ne determina o oprire asupra termenilor neologism si neologic.
Se numesc neologisme īmprumuturile si formatiile lexicale realizate īn epoca moderna a limbii romāne si adaptate sub raport semantic.
Etimologic vorbind, prin neologism īntelegem orice cuvānt nou aparut īntr - o limba oarecare, indiferent daca acesta este un īmprumut sau reprezinta o creatie interna a limbii respective prin derivare, compunere ( cf. grec. néos nou si lógos cuvānt, vorba ).
Termenul neologism (cuvānt nou) cunoaste doua acceptii: īn sens larg, este neologism orice cuvānt, īmprumutat sau creat prin mijloace interne; īn sens restrāns, numai cuvāntul strain, īmprumutat la o data nu prea īndepartata, se numeste neologism.Se considera neologisme cuvintele īmprumutate īn perioada de timp acoperita de conceptul limba romāna contemporana, cuvinte adaptate sub raport semantic si despre care vorbitorii au constiinta ca sunt cuvinte noi. Īmprumuturile neadaptate, cele care nu s - au diferentiat prin nici o trasatura semantica de sinonime ale lor, sunt barbarisme, iar cele care sunt pastrate intentionat cu forma si sensul din limbile īmprumutatoare sunt xenisme.
Neologismele constituie partea cea mai consistenta a fenomenului numit neologizare. Amploarea procesului de neologizare, manifestat mai ales prin īmprumut lexical, īncepānd masiv, cu primele decenii ale secolului trecut - din franceza si din latina, īn general din tezaurul latino - romanic - a provocat o criza de comunicare īntre generatii si īntre straturi sociale polare, fapt cunoscut din literatura dramatica a vremii si din interventiile directe īn defavoarea īmprumutului lexical, īnsa cel mai adesea, neologismele au avut cāstig de cauza. Astazi, domina , cantitativ, īmprumutul din engleza, limba germanica īn care cele mai multe neologisme provin din latina si limbi romanice.
Īn lucrarea lor despre neologisme Jean Prouvost si Jean-Franēois Sablayrolles situeaza dificultatile legate de neologisme pe doua paliere (a caror problematica ne propunem sa o atacam mai departe īn acest articol, īn special īn perspectiva limbii romāne): conceptul <neologism> este mult mai complex si nu poate fi cuprins, delimitat prin eticheta atāt de simpla a "noului" iar dincolo de neologism cercetatorul care ar vrea sa-l defineasca/descrie, este confruntat cu un proces, nu mai putin complex, si anume acela de formare a acestor noi unitati lexicale, pe care nu īl poate trece cu vederea si nici nu trebuie s-o faca.
Mai trebuie spus ca neologismele "īmbatrānesc" repede si dispar poate si pentru ca se difuzeaza foarte rapid: un studiu efectuat īn Germania arata ca, īn cazul terminologiilor tehnice, daca īn secolul al XIX-lea durata medie de viata a unui termen era de 30 de ani, īn anii '30 ai secolului trecut ea era deja de doar un an, uneori si mai putin. Īn universul nostru marcat de instantaneitatea comunicarii, ceea ce īnseamna si difuzarea foarte rapida, daca nu instantanee, a cuvintelor noi, durata sentiment neologic se restrānge prin urmare drastic.
Neologia presupune inovatie, creativitate lexicala cu respectarea regulilor de producere a unitatilor lexicale incluse īn sistemul lexical al limbii īn care are loc procesul de creatie, ceea ce implicit arata de ce nu sunt de dorit īmprumuturile; ea trebuie considerata le dintr-o perspectiva mai dinamica, īn care sunt capacitate disponibilitatile de īnnoire ale fiecarei limbi. De asemenea, neologia trebuie sa functioneze atunci cānd exista necesitati denominative, adica īn cazul vidului terminologic.Nu trebuie sa uitam si faptul ca īn definirea neologiei trebuie incluse si tehnicile, procedeele de formare a unitatilor lexicale noi.
De asemenea se precizeaza ca neologismul prezinta noutate pentru limba care-l īmprumuta, nu si pentru limba din care este luat, desi, īn general, si acolo are uneori caracter neologic. si celelalte cuvinte mai vechi au avut la īnceput un regim asemanator cu al neologismelor, pe care īnsa, datorita uzajului, l-au pierdut. Aceasta īnseamna ca un cuvānt este un neologism atāta timp cāt este simtit ca o noutate, iar caracterul neologic al cuvintelor cunoaste diferite grade, daca privim lucrurile de pe pozitiile evolutiei limbii. La stabilirea acestei gradatii trebuie avut īn vedere criteriul timpului si al frecventei
Studiul provenientei neologismelor tine, īn mare parte, de etimologia externa, cuvinte mostenite din substratul dacic sau din substratul latin popular, cāt si cuvintele si expresiile de suprastrat, adica de īmprumuturile facute dupa formarea, īn aspectele ei esentiale specifice, a limbii romāne, din limbi precum greaca bizantina ( primele īmprumuturi ), slava meridionala ( de sud sau bulgara veche ), maghiara, turca, limbi neoslave s.a; studiul formarii cuvintelor romānesti ( si care trebuie considerate a fi de origine romāneasca ) apartine, prioritar, de etimologia interna; intra, aici, si studiul originii expresiilor si al originii afixelor, sinapselor si īmbinarilor uzuale create īn limba romāna.
Neologismele sunt inovatii care afecteaza cel putin raporturile unitatilor lexicale īn sistemul vocabularului romānesc, deoarece, cel putin īn faza incipienta a patrunderii lor īn circulatie, nu sunt motivate ca structuri lingvistice.
Cauzele inovatiilor lexicale prin īmprumuturi de cuvinte neologice sunt de natura sociala: se īmprumuta cuvinte care semnifica aspecte noi ale culturii materiale si spirituale ale comunitatii lingvistice romānesti, ceea ce īnseamna ca atāt semnificantul, cāt si semnificatul, sunt inovatii si īmbogatesc simultan atāt patrimonial lingvistic, cāt si cāmpul de referinta semantica extralingvistic, constituind o expansiune cantitativa si calitativa.
Putine sunt inovatiile lexicale prin īmprumut care-si pastreaza statutul fonetico-fonologic si lexical avut īn limba de origine si care, mai ales,nu se īncadreaza īntr-o paradigma morfologica.Adaptarea este un fenomen natural determinat de presiunea sistemului, iar aspectele ei depind de un īntreg complex de īmprejurari. Īmprumuturile se grupeaza, īn primul rānd, īn clase lexico-gramaticale, potrivit distributiei si, deci, valorii lexicale si gramaticale, adaptarea avānd caracter sistematic dupa normele limbii romāne.
Fara a intra īn amanunte, trebuie amintit ca adaptarea are si alte cauze: vorbitorii nativi ai romānei au anumite deprinderi articulatorii, o anumita baza de articulare, dupa care se modeleaza si forma cuvintelor īmprumutate departāndu-se de pronuntarea din limba de baza. De aceea, īn adaptarea cuvintelor straine, un mare rol are analogia, adica apropierea de aspectul formal al cuvintelor existente īn limba care īmprumuta.
Adaptarea este un proces de oarecare durata, cu perioade de fluctuatii, pāna cānd cuvāntul īsi gaseste forma potrivita care sa- l fixeze īn sistemul existent.Durata perioadei de adaptare depinde mai ales de frecventa īn circulatie a cuvāntului. Īn multe cazuri, adaptarea nu se face de la sine, ci este determinata de unele dezbateri teoretice, de interventia cercurilor cointeresate īn actiunea de cultivare a limbii.
Heliade Radulescu a avut un mare rol īn stabilirea unor normative principale pentru adaptarea neologismelor, chiar la īnceputul perioadei īn care īmprumuturile au īnceput sa constituie o problema de prim-plan a vocabularului romānesc. El arata ca "Trebuie sa ne īmprumutam, dar trebuie foarte bine sa bagam de seama sa nu primim ca negutatorii aceia care nu-si iau bine masurile si ramān bancruti (mofluzi). Trebuie sa luam numai acelea ce ne trebuie si de acolo de unde trebuie si cum trebuie " .
Neologismele limbii romāne contemporane sunt de origine foarte variata, din limbile clasice -greaca si latina-, din limbile romanice -mai ales din franceza -, din limba rusa si din limbile germanice -germana si mai ales din engleza. Ca orice īmprumut, si cele lexicale presupun un anumit contact īntre limba romāna si limbile de origine, adica existenta unor situatii de bilingvism, a unui numar mai mult ori mai putin īnsemnat de vorbitori bilingvi care sa asigure un contact de-ajuns de puternic, un climat socio-cultural si lingvistic adecvat, pentru a asigura introducerea īn limba romāna a cuvintelor straine.
Desi cuvāntul inovatie are, īn vorbirea obisnuita, o conotatie mai curānd favorabila, īn contributia citata, Th. Hristea īmparte inovatiile lingvistice īn negative si pozitive si prezinta unele criterii pentru evaluarea lor īn acesti termeni calitativi.
Inovatiile pozitive "contribuie la uniformizarea, sistematizarea si simplificarea sistemului". Īn virtutea acestui fapt, asemenea inovatii "au sanse de generalizare", ceea ce trebuie īnteles īn sensul ca ele au sanse de a fi adoptate si de catre vorbitorii instruiti si, ca urmare, de a fi acceptate, īn cele din urma, īn norma limbii literare, inclusiv īn forma ei codificata. Pe de alta parte, caracterul pozitiv al unei inovatii nu mi se pare o conditie suficienta pentru adoptarea ei ca norma, pentru aceasta fiind necesara, pe lānga aceasta latura obiectiva, si satisfacerea factorului subiectiv, constānd īn acceptarea ei de catre partea cea mai instruita a comunitatii lingvistice respective.
Īn ce priveste inovatiile numite de Th. Hristea negative - care constituie obiectul principal al articolului sau -, deducem, prin contrast cu cele pozitive, ca, īn termeni lingvistici, ele sunt abateri de la norma lipsite de justificare structurala. Ele nu-si au deci originea īn imperfectiuni ale sistemului lingvistic si nu duc la īnlaturarea unor astfel de imperfectiuni. Inovatiile negative neducānd, deci, la īmbunatatirea sistemului, ci, dimpotriva, la degradarea lui, īn cazul multora dintre ele "nu mai putem vorbi de "evolutie", ci de o adevarata involutie lingvistica"[6] (Hristea (2002), 187, subl. Th. H.).
Autorul exemplifica inovatiile negative prin fapte de limba din domeniul fonetic si mai ales lexical (inclusiv al formarii cuvintelor) si stilistic, si mai putin din cel gramatical: pronuntari (inclusiv accentuari) gresite ale unor neologisme si ale unor nume proprii romānesti si straine; "familiarisme", "argotisme" si "vulgarisme" (cuvinte si expresii) folosite īntr-un context nepotrivit; cuvinte pur si simplu stālcite; formarea gresita sau folosirea improprie a unor derivate; confuzii paronimice; structuri pleonastice; utilizarea deformata sau improprie a unor "frazeologisme" straine, inclusiv latinesti s.a.
|
