Literatura comparata - Literatura latina
Nascuta ca reactie a maturitatii culturii antice, literatura latina cunoaste o dezvoltare impresionanta ajungand la apogeu in cadrul Imperiului Roman. Limba latina s-a aflat la baza literaturii Republicii Romane si a Imperiului Roman, care a fost divizata conventional in: Latina „de Aur” sau Era de aur, care acopera aproximativ perioada de la inceputul secolului I i.Hr. pana la mijlocul secolului I d.Hr. si Latina de Argint, care acopera diferenta perioadei clasice. Tot ce a urmat dupa mijlocul secolului al II-lea vine sub descrierea de literatura latina „tarzie” si tinde a fi studiata atat pentru lumina pe care o pune asupra dezvoltarii latinei in limbile romanice, cat si pentru meritul sau literar, corpul de opere scrise in limba latina ramanand o mostenire durabila in cultura romanilor, care au produs multe opere de poezie, comedie, tragedie, satira, istorie, si retorica.
Literatura latina a debutat cu un numar de traduceri din literatura greaca, fapt care a conditionat dezvoltarea sa, autorii latini utilizand diferite scrieri ca surse de teme si motive cu scopul de a produce specii originale bazate pe o ilustrare detaliata si vie. In acest scop, romanii, a caror viata este subordonata constiintei de sine, elimina totala libertate a alteritatii, tinzand spre nivelarea diversitatii pe care o supun fata de centrul-capitala prin norme, rigurozitate si disciplina. Raportate la scrierile elenistice, primele forme ale literaturii latine, care au ca punct de plecare spatiul italic, au aparut cu intarziere.
Dezvoltarea acestei literaturi,
afirmata pentru prima data printr-o traducere a poemelor homerice, a
avut loc sub semnul unei permanente provocari reprezentata de performantele
literaturii grecilor, fiind influentata si de o continua
schimbare a conditiei creatiei si a creatorului. Spre deosebire
de Grecia, unde poezia a fost perceputa inca de la inceput drept un
produs al inspiratiei,
Desi aparitia si evolutia acesteia a fost strans relationata de opera greaca, literatura latina a reusit treptat sa se individualizeze de cea dintai prin viziune, caracter si stil. Spre deosebire de creatorul grec care isi concepea reprezentarile ideale in limitele canonului, artistul latin se confrunta cu o dubla presiune, datorata, pe de o parte, autoritatii incontestabile a modelului grecesc, iar pe de alta parte de revolta fata de acest tipar si de dorinta propriei afirmari prin cucerirea gloriei spirituale a elenilor. Altfel spus, daca epopeea greaca propune o perspectiva filozofica asupra unei umanitati ideale, epopeea latina ofera imaginea exemplara a cetateanului roman al republicii si mai apoi al imperiului. Astfel, eroul latin pare ancorat in real, epopeea creand-i imaginea publica necesara, iar eposul are drept castig recunoasterea in istorie, reevaluandu-si periodic substratul mitic.
Printre scriitorii care au reusit
sa surprinda diferente prezentate anterior, ilustrand
totodata ipostazele epopeii latine, prin insistarea asupra evolutiei
relatiei dintre acest epos si modelul grecesc se numara creatori
precum: Livius Andronicus, cel dintai poet latin, Cnaeus Naevius, creatorul
epicului latin prin poemul in vers, Quintus Ennius, Lucius Accius, Furius
Bibaculus, Apollonios din Rhodos, Caius Valerius Catullus sau Rutiulius
Namatianus. Dezoltarea literaturii latine pana
Spre deosebire de cele mai consacrate opere grecesti, „Iliada” si „Odiseea”, care sunt expresia unei civilizatii capabile de reprezentare estetica, „Eneida” apare in spatiul latin ca reactie a maturitatii culturii antice, ajunse la apogeu in timpul Imperiului Roman. Intentiile scrierii stabilesc un dialog singular cu cele doua surse grecesti, Vergilius percepand trecutul mitic ca subiect logic al prezentului glorios si ca garantie a unui viitor pe masura. Apropierile epopeii latine de cele elene sunt evidente datorita relatiei eposului cu istoria sacra, precum si prin intermediul structurii si a logicii narative, iar deosebirea fundamentala dintre ele este prezentata de viziunea vergiliana asupra timpului, istoriei si idealului uman. Opera lui Vergilius consacra, prin victoria estetica, traditia eposului latin de a da si o dimensiune politica mesajului etico-filozofic al operei. Spre deosebire de epopeea greaca, unde divinul, umanul si eroul erau de o idealitate atemporala, epopeea latina este perceputa a fi expresia unui spirit temporal, impunand noii spiritualitati un plus de modernitate, aflata in curs de consolidare.
In ceea ce priveste compozitia Eneidei, aceasta este construita pe douasprezece canturi, asociind trama epica a Odiseei cu cea a Iliadei, prin inversarea ordinii actiunii si prin confundarea episoadelor de maxima tensiune cu secventele de respiro. Influentele politice ale mesajului epopeii sunt perceptibile in „Eneida” prin modificarea sensibila a semnificatiei principalelor elemente simbolice. La acest nivel al epopeii se structureaza ca replica la modelul grecilor, timpul diegetic, evenimential, care iese din tiparul static dezvoltat anterior de alti autori. Intr-un timp in care eul se dizolva in istorie, eroii epopeii latine devin dinamici, evolueaza, capatand experienta si demnitate. Toate aceste detalii caracteristice epopeii lui Vergilius, constituie puncte de rezistenta ale operei, subordonate insa actiunii si tehnicii autorului, care subordoneaza personajele propriului eu, propriilor trasaturi si fapte constructive.
Un alt gen reprezentativ care a contribuit la marcarea traseului literaturii latine este romanul, marcat de o dubla presiune exercitata atat in plan politic, cat si la nivel etic, ca forma de cenzura tiranica dar si ca expresie a unei constiinte nefericite a propriei decadente. Aparut in secolul I d. Hr., romanul latin are o motivatie diferita fata de cel grecesc si un alt tip de public, unul eterogen, dintr-un imperiu extins, cu gusturi diferite, de la care se cere sa treaca de la traditia inventiei grecesti la analitism. Prin roman, universul latin mediteaza asupra unei lumi aflata intr-o permanenta criza, contestandu-si valorile consacrate si incertitudinea in fata vidului astfel creat, in opozitie cu cel grecesc prin intermediul caruia lumea isi afirma senin identitatea si reflecta asupra propriilor valori. In raport cu tipologia, tematica, viziunea, structura celui grec, epicul latin se structureaza in replica, opunand orientarii spre fictiune, exotism, sentimentalitate si patetism, o contanta preocupare pentru realitate, actualitate, antisentimentalism critic demascator.
Primul roman latin, superior celor
grecesti, „Satyriconul” lui Petronius, aparut intr-un moment de
maturitate creatoare, dar si de criza a valorilor, este axat pe
realism satiric, oferind cititorilor un roman de actualitate, dar si o
satira de moravuri, dezvoltata ca fresca a societatii
imperiale. Schitand in linii generale diferentele dintre romanul
latin si cel grecesc, principalul contrast este evident la nivelul
publicului, care, in cazul acestuit tip de literatura latina, se
dovedeste a fi unul instruit, capabil sa perceapa o lume
cotidiana, ale carei moravuri sunt fin surprinse si descrise.
Structura, spre deosebire de romanul grec, ilustreaza complexitatea
surselor estetice si o tehnica deosebita de asociere a acestora,
prin construirea unor elemente de epic latin, concentrate in secvente de
satira si proza de traditie greaca. Eroul este
intruchipat sub aspectul societatii romane a tuturor timpurilor,
considerata martor si fundal al periplului erotic, al actiunii
specifice unei civilizatii cotidiene. Compozitia romanului latin este
sustinuta si de naratiunea la persoana I, care exprima
pozitia naratorului-erou, conferind operei un caracter pseudomemorialistic,
actiunea devenind doar un pretext pentru dinamica personajelor de diferite
varste si provenite din diverse medii. Luate ca un ansamblu, personajele
sunt conturate prin onomastica, parerea celorlalti, relatia
dintre ele si reactiile surprinse in anumite momente ale
desfasurarii actiunii. Daca in romanul picaresc, eroii
sunt reprezentanti ai autorului,
Complexitatea tematica, autenticitatea si diversitatea tipologica a eroilor, acuitatea spiritului critic, structura si logica narativa exceptionala reprezinta doar cateva dintre particularitatile literaturii latine, care constituie o infinita sursa de inspiratie si admiratie pentru scriitorii contemporani.
Bibliografie
|
