Lumea basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Consideratiile folcloristilor Mihai Pop si Pavel Ruxandroiu pun în lumina faptul ca lumea basmului este cu totul aparte, fiind definita de supranatural sau fabulos si conceputa pe alte coodonate decât cele ale realitatii cotidiene.
Basmul are la origine un mit care s-a degradat, s-a transformat neîncetat, contaminâ 11511i821l du-se tot mai mult cu elemente concrete, locale ,etnice. Basmul pastreaza în astfel de forme "degradate" reminiscente din cosmologii si antropologii arhaice din tehnicile de initiere si ritualuri. Dupa cum remarca George Calinescu, basmul este "o oglindire a vietii în moduri fabuloase".
Un prim argument referitor la caracteristicilor basmului se desprinde chiar din citatul dat în cerinta eseului. Manifestat înca din antichitate, fantasticul ia nastere prin încalcarea cu buna stiinta a rationalitatii si plasmuieste o lume opusa cotidianului. "Alterarea" realitatii se face prin interferenta naturalului cu supranaturalul, prin aparitia imposibilului, a absurdului în mecanismul existentei. "Alterarea" rationalului duce la constituirea unei lumi care actioneaza dupa principii diferite de cele reale.
O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezinta personaje sau fapte imaginare, de domeniul incredibilului. Fabulosul este specific basmului popular, specie literara, în care actiunea se situeaza înca de la început pe tarâmul imaginar, prin formula stereotipica: "A fost odata ca niciodata", semn ca peripetiile personajelor pot fi puse pe seama unor forte supranaturale. De aceea, în lumea basmului vointa omului nu cunoaste limite si nu exista contrarii care nu pot fi rezolvate.
Inspirându-se din teme si motive ale basmelor populare, Ion Creanga le-a respectat esenta, dar le-a dat o interpretare personala, de unde si farmecul povestilor sale.
Capodopera sa, "Povestea lui Harap-Alb", se încadreaza într-o arie tematica mai larga, un ciclu al "încercarilor grele", în care eroul face ispravi iesite din comun si a caror realizare devine posibila cu ajutorul unor însotitori nazdravani sau al unor animale recunoscatoare.
Un al doilea argument privitor la trasaturile basmului ("Basmul porneste de la realitate dar se desprinde de ea, trecând în supranatural") se poate proba referindu-se la personaje, care, pe lânga calitati si defecte omenesti, pot avea si însusiri supranaturale.
Dupa cum spune si G. Calinescu, "eroii basmului nu sunt doar oameni, ci si fiinte himerice si, când într-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici nu avem de-a face cu un basm". Ce altceva ar putea fi acele personaje: Gerila, Flamânzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, daca nu aceste fiinte himerice, create de imaginatia autorului, fara corespondent în realitate. Însa vorbirea si atitudinea lor prietenoasa îi umanizeaza si acestia amintesc de tovarasi de copilarie ai lui Ion Creanga.
Al treilea argument, o lume în care vointa omului nu conoaste limite, în care nu exista contrarii, care sa nu poata fi rezolvate, se refera la caracterul initiatic al drumului pe care îl parcurge eroul de la faza de mezin la cea de împarat. "Povestea lui Harap-Alb" poate fi citita pe doua niveluri. Un prim nivel ar fi acela al interpretarilor curente, prin care luam contact cu povestea unui personaj si al actiunilor prin care acesta trece. Un al doilea este unul mai complex, prin care cititorul, depasind ceea ce sugereaza în aparenta naratiunea, patrunde în straturile ei profunde si identifica semnificatiile simbolice. Din acest punct al interpretarii "Povestea lui Harap-Alb" este un bildungsroman, o "carte" a formarii unui personaj, a evolutiei sale din stadiul de începator în cel de cunoscator cu experinta de viata.
Ritualul initierii este un vechi fundament al basmului. Drumul personajului central nu este altceva decât un traseu initiatic, cu probe care trebuie trecute. Fiul craiului va parcurge o cale pe care odata si tatal sau a strabatut-o. De aceea este sfatuit de Sfânta Duminica sa ceara de la tatal sau calul, hainele si armele acestuia de pe vremea când a fost mire. Mezinul va trece o prima proba, cea a înfruntarii ursului, care de fapt era tatal sau deghizat.
Desi a fost avertizat de catre tatal sau sa se ferasca de Spân, fiul craiului înca nematurizat se "întovaraseste" cu acesta. Ajungând la o fântâna, novicele cade în cursa pe care Spânul i-a întins-o: intra în fântâna si nu mai poate iesi decât când accepta sa fie sluga Spânului. Acesta este momentul în care eroul capata numele de Harap-Alb.
Al patrulea argument se axeaza pe afirmatia ca "basmul porneste de la realitate". Realismul în "Povestea lui Harap-Alb" se observa în arta caracterizarii si individualizarii unor personaje. Prin felul de a se comporta, prin felul de a vorbi, prin descrierile înfatisarilor lor, prin modul în care sunt vazute de celelalte personaje. Astfel, ne apare figura craiului, tatal celor trei feciori, care înzestrat cu o îndelungata experienta de viata este caracterizat prin vorbirea lui sfateana, plina de proverbe si zicatori populare, a fetei de împarat care era frumoasa "de mama focului".
În concluzie, basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" chiar daca este o creatie originala, nu se îndeparteaza prea mult de cel popular.
|
