MALUL SIRETULUI
Vasile Alecsandri este unul din marii scriitori români ai secolului al XIX-lea.
Creatia sa cuprind cele mai importante genuri literare, de la comedie si pâna la pastel.
Opera sa în versuri, înscrisa în cadrul curentului romantic, mai poate fi comparata doar c 252i83c u cea a lui Grigore Alexandrescu, contemporanul sau, sau cu cea a lui Mihai Eminescu, poetul nostru national.
Talentul lui Alecsandri se vadeste într-o masura covârsitoare în "Pastelurile" sale, veritabile tablouri de natura, închinate timpului petrecut la Mircesti.
Poezia "Malul Siretului" face parte din ciclul "Pasteluri" si surprinde tabloul unei dimineti de vara. Poetul îsi propune sa redea o trasatura fundamentala a naturii - eternitatea ei - privita în contrast cu efemeritatea omului.
Poezia contine patru tablouri.
Tabloul întâi reda imaginea diminetii, transfigurata ca într-un basm. Aburii, asemanati cu niste "fantasme" au menirea de a sugera atmosfera fantastica, specifica basmului, atmosfera ce devine de-a dreptul evidenta prin comparatia "râul se-ncovoaie [...] ca un balaur". Mentionarea animalului mitologic, motiv preluat fara doar si poate din folclorul popular are rolul de a sugera atmosfera mistica, specifica unui tarâm neatins de om, ca de altfel si actiunea distructiva a timpului, asociata creaturii fabuloase, iar solzii sai de aur sunt un simbol al absolutului, absolut ce se revela omului.
Tabloul al doilea cuprinde o descriere a curgerii Siretului. Aceasta este când tumultoasa, moment în care apa se "schimba-n valurele pe prundisul lunecos", când linistita, ca si când râul ar fi obosit: "cum adoarme la bulboace...".
Constructia "apa curge" vine sa sugereze trecerea ireversibila a timpului, în plan uman, iar râul devine în acest fel simbol al vietii, care se scurge când mai repede când mai încet, transformându-l pe om, tot asa cum apa "sapa malul nisipos". Imaginea "malului verde" vine sa potenteze acest sentiment al trecerii timpului, sugerând ideea regenerarii.
Tabloul al treilea surprinde vietuitoarele ce traiesc în acest peisaj mistic. Salcia, asemenea omului care cedeaza treptat în fata actiunii degradante a timpului, "lin pe balta se coboara".
Totodata, salcia, prin pozitia ei mai sugereaza starea contemplativa, uimirea omului în fata vesniciei naturii.
O singura imagine cu adevarat dinamica vine sa tulbure calmul de pâna atunci, sugerat de imaginile statice ale rasaritului de soare. "O mreana sare-n aer dupa-o viespe sprintioara", tot asa cum omul se vede nevoit sa "sara" asupra propriei prazi pentru a-si asigura existenta.
"Salbaticele rate", ce se abat din zborul lor, asemenea gândurilor omului, trec, "batând apa-ntunecata de un nour trecator", simbol al grijilor si nevoilor, ce tind sa întunece existenta omului.
Tabloul al patrulea îmbraca forma unei meditatii filosofice asupra eternitatii naturii. Starea contemplativa ce îl cuprinde pe poet în fata frumusetii neasemuite a naturii este exprimata în mod direct: "si gândirea mea furata, se tot duce-ncet la vale". Imaginea râului, "care-n veci curge", sugerând curgerea continua si de neoprit a timpului, îi induce eului liric o senzatie de tristete, izvorâta din ideea ca omul, spre deosebire de natura este efemer: "fara-a se opri din cale". Senzatia de plenitudine si de viata perpetua în natura este magistral surprinsa de poet, prin folosirea verbului onomatopeic "clocoteste", asociat luncii, care vine sa sugereze tumultul, agitatia specifica vietii.
Într-un astfel de cadru natural, pâna si omul cunoaste pentru o clipa gustul eternitatii, integrându-se fie si pentru un singur moment în natura vesnica, fapt sugerat de prezenta sopârlei de smarald, simbolizând prin culoarea ei regenerarea, viata, si care se apropie de cel ramas înmarmurit în contemplarea naturii: "Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald".
Cele patru tablouri sunt realizate prin îmbinarea imaginilor vizuale, atât de natura statica ("Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica/ si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica") cât si de natura dinamica ("Când o mreana salta-n aer dupa-o viespe sprintioara").
Poetul foloseste o multitudine de mijloace artistice, în conturarea tabloului de natura: personificarea ("lunca [...] clocoteste"), epitetul ("salcie pletoasa", "apa-ntunecata"), comparatia ("râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur"), metafora ("sopârla de smarald").
În ceea ce priveste elementele de versificatie se remarca folosirea ritmului trohaic si a rimei feminine împerecheate în versuri cu o masura de 16 silabe, grupate în catrene.
Nu în ultimul rând, putem remarca prezenta unui numar considerabil de motive si simboluri, ce se împletesc în tesatura poeziei (balaurul, râul, norul), contribuind la constituirea unui limbaj poetic de factura metaforica.
|
