I Poezia filosofica: (patru subteme):
a) arte poetice: Arghezi nu si-a exprimat conceptia artistica, atitudinea fata de arta o singura data. De-a lungul întregii sale creatii toate schimbarile sufletesti si emotionale, experientele artistice acumulate, 818j95i cât si cele sociale au facut obiectul unor poeme ce exprima din etapa în etapa conceptia despre poezie a lui Arghezi: "Testament", "Ex libris", "Ruga de seara", "Dacica" etc.
b) poezia cunoasterii: "Psalmii", nu doar cei din primul volum, ci si cei presarati în opera sa, ce surprind aceeasi problematica: framântarea poetului între da si nu, între credinta si tagada. Majoritatea exprima dorinta poetului de a dobândi o certitudine în ce priveste divinitatea ("Psalmi", "Nehotarâre").
c) poezia existentiala: Arghezi îsi exprima atitudinea fata de viata si moarte. Pentru ca temperamentul sau artistic e unul vulcanic, poemele au înregistrat treptat modificari fundamentale în ce priveste sentimentul de împacare cu destinul: "Între doua nopti", "Arheologie", "Niciodata toamna", "Duhovniceasca", "De-a v-ati ascuns", "De ce-as fi trist".
d) poezia sociogonica: Conceptia despre Creatie, nasterea universului, este cel mai bine exprimata într-un amplu poem ce poate fi considerat volumul "Cântare omului" (1956). Poetul urmareste evolutia celei mai de pret comori a divinitatii - omul: desprinderea din animalitate, deprinderea graiului si a gesturilor rationale, dezvoltarea ratiunii, spiritului si sensibilitatii: "Umbra", "Nascocitorul", "Dar ochii tai", "Cel ce gândeste singur".
II Poezia sociala Se pot constata doua atitudini distincte carora le corespund doua cicluri fundamentale de poeme.
a) mergând pe urmele lui Cosbuc si Goga, Arghezi înalta un imn taranului român, cel care duce tara pe umeri, dispretuit si umilit. Ţaranii reprezinta categoria sociala esentiala si din ei se revendica întregul nostru popor: "Belsug", "Întoarcerea la brazda", "Mama Ţara", "Bade Ioane".
b) în 1931 apare volumul "Flori de mucigai" ce a stârnit mari controverse. Volumul pleaca de la experienta directa a închisorii. Aici poetul descopera o alta realitate, cea a lumii damnatilor cu toata frumusetea ei interioara. Eroii acestui volum sunt acum în afara societatii, dar care pastreaza în suflet o puritate deosebita, care în lumea de dincolo de zidurile închisorii nu o mai gasim. În afara de personajul colectiv (ciclul nesfârsit al condamnatilor), Arghezi realizeaza si câteva portrete de exceptie unele dintre ele atragându-i acuzatia de vulgaritate: "Hotii", "Ion Ion", "Tinca", "Rada" etc.
c) tot în marea tema a poeziei sociale se integreaza si poemul "1907" ce surprinde în imagini apocaliptice tragedia rascoalei din acest an. Volumul "1907 - Peizaje" reprezinta un strigat de revolta, o declaratie de credinta fata de taranul român.
III Poezia erotica. Spre deosebire de alti poeti contemporani lui, Arghezi n-a încercat sa închege în volum lirica erotica. Capacitatea de daruire, disponibilitatea de a iubi sunt prezente de-a lungul întregii sale opere. Erotica argheziana cuprinde atitudini corespunzând a doua etape:
a) etapa amânarii, a incertitudinii, a lipsei de dorinta în a fructifica pasiunea: "1907-Peizaje", "Creion 1,2,3" , "Jignire", "Domnita", "Melancolie", "Doliu", "Psalm de taina".
b) etapa acceptarii sentimentului erotic. Poetul recunoaste ca trairea absoluta a iubirii nu se poate realiza decât în universul casnic. Femeia este plina de tandrete si daruire, este o zeitate casnica. Dragostea are asupra poetului un efect tonifiant: "Logodna", "Mirele", "Mireasa, "Casnicie", "Înviere".
IV Poezia jocului, a boabei si a farâmei Ca si Sadoveanu, Arghezi a fost fermecat de mirajul vietii casnice, si-a dorit întotdeauna o gospodarie cu stupi, livada, lac, animale domestice si copii. De aceea, peste drum de închisoarea Vacaresti a ridicat o casa pe care a botezat-o "Martisor". Acolo, în livada Arghezi a scris adevarate bijuterii pentru Mitzura si Barutu, cu delicatetea si gingasia lui Emil Gârleanu. În aceste poeme, adevarata carte de învatatura pentru copii, Arghezi surprinde atitudini, gesturi, miscari ale lumii vegetale si animale, prin care încearca sa-si aduca mai aproape de natura copiii. La Arghezi jocul ascunde o adevarata filozofie de viata: "Zdreanta", "Iscoada", "Hotul", "Cântec de adormit Mitzura".
V Poezia epica. si creatiile în proza ale lui Arghezi, începând de la pamflete pâna la roman au o încarcatura poetica de exceptie. Arghezi se alatura, din acest punct de vedere lui Sadoveanu - poet al naturii - cel mai mare poet în proza. Substanta acestor teme o constituie scrieri ca: "Tablete din Ţara de Kuty", "Cimitirul Buna-Vestire", "Lina", "Cu bastonul prin Bucuresti":
VI Poezia pamfletara. Alaturi de Nicolae Carandino, Arghezi este unul dintre cei mai cunoscuti pamfletari interbelici si nu putine sunt articolele din revista sa "Bilete de papagal" care au declansat scandaluri sociale si politice. Pamfletul sau "Baroane" i-a atras judecarea si internarea în lagarul de la Târgu - Jiu. Prin pamflet, Arghezi a încercat sa îndrepte moravurile vremii, satirizând tot ceea ce însemna putreziciune, slabiciune, rautate si prostie. Tabletele "Scrisoare cu tibisirul", "Cartile", "Baroane", "Te ispitise gândul si pofta visatoare".
|
