Un loc important în activitatea literara a lui Slavici îl ocupa, alaturi de alte scrieri, cele memorialistice : Amintiri, Lumea prin care am trecut, Închisorile mele. Scrisori adresate unui prieten din alta lume, Fapta omeneasca. Scrisori adresate unui om tânar. Ele "cuprind numeroase exemple de programe educationale si de abordare a vietii cu optimism si forta, în cea mai mare parte"55. În centrul memorialisticii lui Slavici sta evocarea personalitatii lui Eminescu. Amintiri este, în aceasta privinta, scrierea sa memorialistica reprezentativa si uneste nouasprezece articole, majoritatea scrise "la deosebite ocaziuni", cum ar fi : serbarea de la Putna din 1904, comemorarea în 1909 a mortii lui Eminescu si aniversarea în 1921 a semicentenarului întemeierii "României june" - societatea studentilor români din Viena.
"Amintirile lui Slavici îsi au sursa tot în pasiunea lui justitiara, de ast& 16216h710q #259; data în apararea memoriei unor mari prieteni pe care îi simtea nedreptatiti : Eminescu, Caragiale, Cosbuc. De aceea, în ele nu-l intereseaza atât anecdotica, faptul de viata, cât portretul moral" 56. În primul capitol - Eminescu - omul, Slavici vrea sa arate prietenia lui cu Eminescu si afirma : "Mie nu mi-a fost Mihail Eminescu poet, nici, în genere scriitor, ci om sufleteste, apropiat, pe urma caruia am avut multe zile de multumire senina si povatuitor în cele literare". Memorialistul vrea sa arate ca Eminescu sa fost un om superior din punct de vedere moral si cum lui Slavici i se parea ca pesimismul este ceva imoral, vrea sa-l "apere" de aceasta imoralitate si încearca sa convinga ca, de fapt Eminescu a fost un optimist. Ca trasatura dominanta a personalitatii eminesciene este reliefata izolarea fata de societatea vremii. Dezordinea din viata poetului, la care revine adesea memorialistul este pusa în seama acestei abstrageri din lumea înconjuratoare si nu este nici ea, în cele din urma, trasatura negativa, ci semnul celor alesi, care participând la suferintele omenirii, îsi ignora propria viata. Deoarece în epoca se credea ca exista o oarecare rivalitate între Alecsandri si Eminescu, Slavici cauta sa arate opusul. si nici ca se putea altfel pentru ca Eminescu este "om de o rara disciplina interioara", iar "ceea ce-l atingea pe el erau trebuintele, suferintele, durerile si totdeauna rarele bucurii ale altora".
Despre Creanga spune ca e "om de o inteligenta cu desavârsire superioara" si "ceea ce l-a ridicat în rândul marilor nostri scriitori e sinceritatea si iubirea de adevar" - mult pretuite de etica scriitorului. Creanga "se razima pe nesecatele comori de întelepciune ale poporului" si era "mare maestru în ceea ce priveste întrebuintarea limbii românesti".
Din punct de vedere moral, Cosbuc este un adevarat model. El e înzestrat "cu multe si mari destoinicii si totodata si muncitor".
În Eminescu si Caragiali sau Eminescu si Caragiali. Felul lor de a concepe viata, Eminescu este prezentat din nou ca un om cu o disciplina interioara severa, motiv pentru care îi place sa-l dea în aceasta privinta si altora ca exemplu de urmat. Caragiale este si el un scriitor generos si cinstit, care urmareste prin critica din operele sale sa asaneze moravurile societatii. "Resuscitând imaginea lui Caragiale, alaturi de aceea a lui Eminescu în capitolele scrise dupa toate regulile clasice ale paralelei în compozitie - Slavici, neuitând deloc tot ceea ce îi deosebea pe cei doi, staruie asupra a ceea ce îi unea, îi facea sa fie prieteni si anume aceeasi structura morala" 57: "Satirele lui Eminescu si comediile lui Caragiale, oricât de deosebite ar fi ele atât în fond cât si în forma, purced din aceeasi obârsie si anume din gândul nestramutat ca viata de care în lumea aceasta putem sa avem parte nu e vrednica sa ne înjosim, ascunzându-ne de dragul ei gândurile ori poate spunând ceea ce în adevar nu gândim".
Remarcabil este faptul ca Slavici apreciaza scriitorii nu numai dupa valoarea operei create ci si dupameritul avut în ridicarea morala si intelectuala a poporului , dupa contributiile teoretice pe care le-au adus în domeniul limbii.
În Amintirile sale, "scriitorul si-a destainuit crezul moral, facut din cumpatare si spirit al dreptâtii si adevarului, lamurind în acelasi timp izvoarele îndrumarilor sale" 58.
Slavici marturiseste în Lumea prin care am trecut ca s-a simtit întrega viata "mai presus de toate dascal" si ca a da altora învataturi înseamna "o multumire pentru el". Pentru memorialist, scopul scrierii era totdeauna o finalitate etica "spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca". În Lumea prin care am trecut întâlm Amintirile "dar desprinse din contextul în care au fost invocate, îsi pierd sensul politic. Se accentueaza, în schimb, cel etic. Se întâmpla, cu alte cuvinte, ca aceleasi "amintiri" sa circule în contextul operei lui Slavici si ele se încarca de fiecare data si de sensuri legate de momentul respectiv, în afara celui general si care este, cel mai adesea, de nautra etica"59.
Evenimentele de aici sunt reluate , în mare parte în Închisorile mele si Fapta omeneasca.
Viata framântata petrecuta în temnita este reliefata în Închisorile mele. Scrisori adresate unui prieten din alta lume.
Slavici expune conceptia sa despre viata si idealurile pentru care a luptat. Pune sub ochii cititorului cât mai multe "documente", prin care sa-l convinga de justetea fiecarui pas ce l-a facut în activitatea sa literara si publicistica. Aflam ca întemnitarile si condamnarile urmareau sa-i compromita pe fruntasii nationalitatilor în ochii poporului, sa-i uzeze atât fizic, cât si moral. Memorialistul surprinde "anatomia morala" a lumii din închisoare si se arata sceptic în privinta punerii apropiate în libertate. Constiinta nu-i este tulburata deoarece considera ca nu este vinovat si nu se îndoieste ca va veni o vreme când cei ce l-au aruncat în temnita se vor rusina de fapta lor. Stima, mult pretuita de Slavici, este prezenta si în închisoare, caci aflam ca îsi stimeaza colegii mai tineri de temnita si acestia îi arata aceeasi stima.
În descrierea închisorii Vacaresti, murdaria materiala si spirituala este evidenta, iar bataia este ratiunea cea dintâi si cea de pe urma. Moravurile puscariasilor sunt descrise cu de-amanuntul, iar peisajul uman i se pare în asa masura cutremurator, încât marii artisti, care au zugravit scene asemanatoare, îi par niste cârpaci: "Eu am citit Infernul lui Dante, am vazut în Capela Sixtina iadul lui Michelangelo, am vazut si Campo Santo de la Pisa. Dupa cele ce am vazut la Vacaresti, Michelangelo si zugravul de la Pisa au ramas în gândul meu ca niste cârpaci neajutorati".
Fapta omeneasca cuprinde zece scrisori adresate unui om tânar. Aici, Slavici ia în discutie datoria morala pornind de la premisa morala ca la baza ei sta voirea, respectarea eului sau cel putin, acordarea la normele vietii sociale, morale si crestinesti, variabile de la o societate la alta si de la un mediu social la altul 60. Sunt dezbatute si aici problemele etice si morale, care formeaza o preocupare dominanta a activitatii lui Slavici. Memorialistul îsi pripune sa descrie conditiile în care se formeaza personalitatile cu virtute si tarie de caracter si sustine ca supremele virtuti sunt stapânirea de sine si iubirea de oameni. În acest sens, Fapta omeneasca e "o cautare a <<organului cumpatului>>. Declansat, resortul iubirii pare sa cuprinda armonia si cumpatarea. În oameni trebuie întarita partea cea buna. Fapta savârsita prin iubire este omeneasca" 61.
Parcurgâd întâi cârtile sfinte, apoi diferite conceptii filosofice, scriitorul cauta o morala cât mai eficienta unui "om tânar". Propune ca dreapta masura a faptei omenesti cumpatul deplin: "stapânirea de sine a omului care stie si întelege, deci nu voieste sa faca decât ceea ce este în natura lucrurilor sa fie". Tânarul e sfatuit sa priveasca "cerul senin, printre care luna trece printre stele fara numar " si va avea "icoana masurii drepte, desavârsirea cumpatului, întruparea întelepciunii, vesnicul si nemarginitul repaos". Am putea afirma ca memorialistul moralist "pune în discutie legatura dintre unele notiuni precum datoria morala, cumpatarea, gratitudinea, independenta, cresterea, rasplata, recunostinta, iubirea, prietenia,rudenia,vointa, durerea, cainta, faptele, trebuinta si setea de viata"62
În unele locuri, Slavici ia din nou "apararea" prietenului sau Eminescu si gaseste ca, nu e un pesimist, câta vreme dezvaluie relele societatii tocmai pentru a fi înlaturate. Indignarea lui Eminescu împotriva relelor din societate e interpretata ca o dovada de atasament la traditiile de lupta ale poporului român.
Interesant este studiul de Estetica în care Slavici face referire la "fondul estetic", "forma estetica", sau la cerintele unei opere de arta. Luând în considerare "arta si frumosul în functie de bine si de adevar, a legat categoriile estetice de cele etice"63. De "fondul esteticii" tin "starile sufletesti în care durerea si placerea se echilibreaza" ; iar de "forma estetica" tine "conceptia, plasmuirea, închipuirea iluziunilor". Opera de arta înfatiseaza "în mod fidel conceptia" si originalitatea ei e o consecinta a "adevarului estetic".
Sfaturile parintelui Serafim, au acelasi "fond estetic", aici întâlnim si cel mai mare numar de "cugetari" pe care memorialistul pretinde ca le reproduce dupa un Evangeliar. Cugetarile prezinta interes pentru "biografia" morala a scriitorului.
Scrierile memorialistice ale lui Slavici scot la iveala faptele care ilustreaza teze morale si au o finalitate etica, sfatuitoare.
Vasta opera a lui Ioan Slavici pune problema raportului dintre arta si morala, caci un anume tezism al scriitorului se confunda întotdeauna cu o chestiune etica, chiar daca el grefeaza o problema sociala, politica, erotica sau familiala.
Interesul deosebit pe care-l acorda scriitorul eticului si esteticului este evident. Într-un spirit al traditiei consolidate înca din antichitate, Ioan Slavici considera ca valorile de frumos, bine si adevar nu pot fi despartite. Frumosul e rezultatul binelui, iar binele este fondul frumosului. Frumosul trebuie "sa ne ridice mai presus de viata de toate zilele", iar eticul în opera scriitorului ardelean nu dauneaza esteticului, ci se integreaza acestuia. Moralistul a sustinut ca în toti oamenii se afla germenii "a toata simtirea omeneasca" iar opera lui încearca sa dezvolte acesti "germeni".
Noutatea si specificul prozei lui Ioan Slavici reiese din interesul scriitorului pentru observarea sufletelor in ceea ce au ele mai particular. Personaje ca Popa Tanda, Marta, Hutu,Ghita, Lica, Ana, Simina, Iorgovan, Sofron, Mara,Persida sunt figuri de neuitat. Scriitorul da viata interioara personajelor, el se îndreapta spre analiza psihologica, priveste personajele în complexitatea lor,ceea ce în vremea respectiva era o noutate.Manifesta cunoasterea profunda a omenescului, elogiaza valorile etice si crede în forta omului de a redobândi puritatea primara.
În opera lui Ioan Slavici, arta scrisului si a modelarii sufletelor se completeaza fiind o garantie în continuitatea si conservarea vastei sale creatii.
În sensul contributiei la dezvoltarea gîndirii etice si estetice românesti, Slavici poate fi alaturat lui Maiorescu,Eminescu, sau Caragiale.
Nuvela si romanul psihologic, realismul rezultat prin studiul relatiilor sociale, ilustrat în chip stralucit în romanul Mara, vor fi continuate si dezvoltate cu metode noi de catre Liviu Rebreanu, Camil Petrescu,Hortensia Papadat-Bengescu si Marin Preda..
|
