METONIMIE
= Termenul provine din fr. métonymie, lat. metonymia "înlocuirea unui nume cu altul". Figura de stil înrudita cu metafora (v.), care consta în a numi un obiect prin intermediul unui termen desemnând un alt obie 242n1314c ct, legat cu primul printr-o relatie logica. Astfel, în vorbirea obisnuita se exprima adesea continutul prin ceea ce cuprinde, opera - prin numele autorului, o notiune morala printr-una fizica, numele unui produs - prin locul de origine. Exemple: "a bea un pahar" (continutul unui pahar), cineva "poseda un Luchian" (un tablou de Luchian); "a-si pierde capul" (a-si pierde mintea, a fi zapacit); "a gusta un Cotnari" (a gusta un vin de Cotnari). În poezie, M. are la baza aceleasi substituiri, carora trebuie sa le adaugam, ca mai importante, pe acelea dintre cauza si efect si dintre abstract si concret. Exemple: "- Ia, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolu-l ascult, / Crengile-mi rupându-le / Apele astupându-le, / Troienind cararile / si gonind cântarile" (M. Eminescu, Revedere). Apele înghetate sunt astupate, înmormântate, nu se mai vad; cântarile se refera, evident, la pasarile codrului, plecate în timpul iernii. Ca si metafora, M. este o figura de stil de o mare forta plastica, evitând expresia tocita si apelând la sintagme sau îngemanari de cuvinte capabile sa declanseze emotii estetice. Exemple: "si-nlantuindu-mi gâtul cu brate de zapada" (M. Eminescu, Strigoii); "De l-au prins apoi dusmanii, l-au legat si i-au scos ochii / Ca dovada de ce suflet sta în pieptii unei rochii" (M. Eminescu, Scrisoarea V); "Luna-si picura argintul / Tremurându-1 pe fereastra" (O. Goga, Pace).
|
