MIHAI PREPELIŢĂ
Încercare de destainuire poetica
sau
|
s |
N-am reusit sa-mi ascund originea "nesanatoasa" si atunci s-a trezit un diavol în carnea mea, în celulele mele (dar nu si în suflet!) si m-am facut p o e t, m-am declarat poet de la bun început, dar unul revoltat, haituit, încoltit, nemultumit neacceptat - un fel de poet avangardist (desi înca nu cunosteam mai nimic pe atunci despre adevarate AVANGARDĂ în arta si literatura). Ma înduiosam si cu "porecla de PICTOR ABSTRACŢIONIST, dupa cum s-a scris despre mine chiar în ziarul Universitatii (cu ocazia aniversarii revolutiei din octombrie am "pictat" gazeta de perete a facultatii într-un mod atât de original, încât a fost pur si simplu smulsa cu tot cu tencuiala, calcata în picioare, criticata la decanat, la rectorat, într-o sedinta închisa a comitetului de partid ...). Zburau pietrele din toate directiile în capul pictorului. Iar pictorul - eram chiar eu si nu semnam decât în calitate de "membru al colegiului redactional
Desi compuneam versuri de la vârsta de zece ani (din mers!), abia dupa ce am trecut de douazeci "mi s-a permis sa deschid gura. Dupa ce am tot insistat cu noi si noi texte (aveam de acum cel putin trei manuscrise a câte o suta de poezii), dupa ce am trecut cenzura kaghebistilor de la facultate (nu le mai dau numele, caci nu merita) si mi-au fost selectate zece titluri pentru Cenaclul Mihai Eminescu (era obligatoriu sa scriem Mihail, ca pe placa de la mormânt a ... clasicului literaturii moldovenesti) ...
În prezidiul cenaclului se aflau: presedintele - tânarul poet Mihai Moraras, nascut la Cernauti, cu cinci ani mai în vârsta decât mine; criticul literar Mihai Cimpoi - presedintele Clubului literar Miorita de pe lânga Biblioteca Republicana de Stat Nadejda Krupskaia; profesorul de estetica al facultatii, criticul literar Ion Ciocanu; poetul Petru Zadnipru - secretar responsabil al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.S. Moldoveneasca; profesorul de literatura clasica ... moldoveneasca Ion Osadcenco (conducatorul seminarului special Eminescu - a si fost interzis!); supervigilentul lector Gheorghe Mazilu (care invita baietii de la anul întâi "sa doarma o noapte la el, initiindu-i în arta homosexuala ...), parca au mai stat si altii la "masa rosie ... Sala de festivitati arhiplina. Câteva sute de studenti de la toate facultatile. Lectori. Profesori. Tineri si batrâni .
La coltul din dreapta (daca priveai din sala) al mesei prezidiului si-a citit (mai mult le-a rostit pe dinafara) cele zece poezii selectate "la sânge tânara poeta Liuba (Liubov) Tuchilatu, nimeni alta decât Leonida Lari, care de pe atunci era o legenda vie a facultatii, purta un "blazon de "poeta mistica , desi titlul acesta era rostit mai ales în soapta si n-a mai scapat de el nici în prezent (Mihai Cimpoi, care primul i-a potrivit aceasta "haina , repeta pâna si în editia a II-a, revazuta si adaugita, a volumului O istorie deschisa a literaturii române din Basarabia, Editura ARC, Chisinau, 1997, p. 225: "Poeta devine, cu timpul, mistica, fara ca misticismul sa fie acoperit artistic ... ), apoi, la celalalt colt am citit eu, fara sa-mi ridic ochii de pe paginile drastic redactate, tot zece poezii, dupa care în loc sa ma închin si sa "multumesc pentru atentie , am scos din buzunarul de la piept o coala împaturita în patru, m-am întors spre membrii prezidiului si printr-o fraza destul de întortocheata le-am cerut îngaduinta sa mai citesc un singur poem, "în afara de concurs , fara sa ma deranjez ca unii s-au înnegrit la fata de gestul meu obraznic ...
"si am început:
Când am înteles ...
Am înteles îndata!
Ca n-ai sa mai vii ...
Sa mai vii vreodata -
Eu ti-am taiat sânii,
Sânii tai de fata,
Sa ramâi cu mine,
Pentru mine - fata ..."
(astazi ultimul vers l-as înlocui cu: nedezverginata ...)
Am facut o mica pauza. Am tras cu coada ochiului spre cei din sala - zeci si sute de ochi stralucind de bucurie, de satisfactie - era un fel de început de revolta, la care ei nu se încumetau. Cu greu am descoperit-o si pe Mada, prietena mea, pe care foarte greu am convins-o sa participe la "prabusirea" mea, avea niste ochi liliachii, de o frumusete rara, nu cunostea nici o boaba româneste (desi se nascuse la Chisinau!), am invitat-o în calitate de Muza, pentru a provoca si mai mult dezacordul (poate chiar gelozia) colegilor basarabeni ...
Înconjurat de lumina tainica din ochii iubitei, am citit mai departe:
"Când i-am dus la buze -
Buzele mi-au plâns ...
Mult am râs în noapte,
Noapte fara vis ...
Eu am rupt cu dintii -
Dintii mei de câine!
Carnea cruda arde,
Arde foc în mine ..."
si, ridicând vocea, tot mai mult, actoriceste (cu Mada studiam de mai bine de un an de zile la Studioul tinerilor actori si regizori de pe lânga Studioul Moldova-Film), am continuat:
"Ochii plini de sânge,
Sânge roz cu lapte -
Nu s-astâmpar, Doamne,
Doamne, nici cu soapte ..."
Simteam ca sala este electrizata, parca era o sedinta de hipnoza colectiva:
"Lapte cald si rosu,
Rosu ca de ceara -
Poate pruncul nostru
N-ar fi fost sa moara ...
Mâinile-mi supuse -
Îs supuse ele?
Un copil în inima -
Inima te cere!
Vino lânga mine,
Lânga mine, iara,
Sa te prind în palme,
Palmele-mi de ceara ..."
si am mai tras, pentru ultima oara, o gura de aer (încins, din sala gata-gata sa explodeze), încheind, aproape în soapta:
"Când am înteles ...
Am înteles îndata!
Ca n-ai sa mai vii ...
Sa mai vii vreodata -
Eu ti-am taiat sânii,
Sânii tai de fata,
Sa ramâi cu mine,
Pentru mine - fata ..."
În loc de aplauze, s-a lasat în sala o tacere de mormânt. Am depus (demonstrativ!) textul pe masa prezidiului si am pasit barbateste spre scaunul meu liber de lânga Mada, muza mea, credincioasa, care vedea TOTUL, dar nu întelegea nimic... M-am lipit de coapsa ei fierbinte, am scos din servieta volumul Florile raului de Baudelaire si m-am adâncit în lectura ... Purtam cu mine peste tot proaspata editie alcatuita de Geo Dumitrescu, pe care mi-am procurat-o de la libraria din Cernauti în timpul vacantei de iarna (librara, o ovreica în vârsta, care tinea foarte mult la mine, mi-a recomandat-o, spunându-mi: "Domnule student, daca nu te-ai lecuit de poezie, trebuie sa-l citesti neaparat pe Baudelaire ..." "Ca sa ma îmbolnavesc si mai rau pentru toata viata?" - am raspuns si i-am întins imediat 3 ruble si 67 de copeici - mai bine de jumatate din costul biletului de autobus Cernauti - Chisinau, fiind nevoit sa calatoresc de la Balti iepureste ...).
Astfel poezia lui Charles Baudelaire a intrat în viata mea, în sângele meu, în celulele mele ...
Nici nu m-a interesat ce s-a vorbit la cenaclu despre poeziile mele (despre poezia "baudelairiana" nu s-a rostit nici un cuvânt!), am fost atent doar la parerile exprimate despre versurile Liubei Tuchilatu, pe care o simpatizam, dar cu care n-am reusit sa discut nici o data pâna atunci. Era cu doi ani mai tânara... Nu îndrazneam sa ma uit în ochii ei negri, adânci, plini de mister. Trecea pe lânga mine (prin mine!) fara sa ma observe (de fapt, nu observa pe nimeni din jurul ei!). Femeia ...
Cautam un raspuns în poezia La beauté a lui Baudelaire:
"Ca visul unei marmuri, o! ce frumoasa sînt,
Iar sînul meu cu moarte împodobeste firea,
Facut fiind sa-aduca poetilor iubirea
Cea muta si eterna-a materiei de rînd ..."
(traducere de Al. Andritoiu)
Versurile Liubei Tuchilatu aveau sa apara în scurt timp în ziarul bilingv "Kisiniovski Universitet" (Universitatea din Chisinau), despre ale mele nu aveam nici o veste, desi de mai bine de un an zacea mort la redactie manuscrisul meu Omul fara dragoste (munceam din greu la alte doua manuscrise: Ziua de la miezul noptii si Nunta dupa moarte). Mi-am lasat barba, desi stiam prea bine ca pe atunci intelectualii cu barba sau plete prea lungi erau pescuiti de pe strazi, escortati la militie si tunsi ... (Prin Chisinau înaintea mea au fost doua cazuri: barbosii Emil Loteanu, poet si regizor de film - am reusit chiar sa ma filmez în pelicula lui Aceasta clipa!, într-un rol episodic, cu un an în urma - si redactorul Editurii Cartea Moldoveneasca, Emil Codau, "celebru" printr-un poem scandalos, care circula în manuscris, adica noi cunosteam de acum SAMIZDAT-ul sovietic ...). Militia n-a pus mâna pe mine, dar colonelul de la catedra militara nu mi-a iertat forma mea de revolta - s-a pus problema exmatricularii mele din Universitate! Trebuia sa aleg: ori barba si pletele lungi, ori Universitatea - adio!, mai ales ca, între timp, am încercat sa ma transfer cu studiile la renumitul Institut de Literatura Maxim Gorki din Moscova - unica "fabrica" de scriitori din URSS - si daca nu mi-a reusit... Tuns si ras, nu m-am lasat de poezie. Scriam în taina, iubeam în taina, sufeream în taina ...
Debutul meu literar s-a produs, totusi, dar nu la Chisinau, ci la Cernauti, chiar în mult jinduita pagina literara a cotidianului regional "Zorile Bucovinei" (30 martie 1969), unica publicatie de limba româna din Nordul Bucovinei, desi se tiparea cu litere rusesti. Sus, în coltul din dreapta al paginii, sub "un tanc sovietic în satul .... din raionul Zastavna la sfârsitul lui martie 1944, locotenentul Semionov G.I., comandantul tancului, sta de vorba cu satenii" - DOUĂ CÂNTECE DE RĂZBOI, alaturi de poezia redactorului sef Ion Chilaru, Coloana nemuririi (în memoria ostasilor cazuti în luptele pentru eliberarea Bucovinei), a clasicului în viata Andrei Lupan (peste doar cinci ani avea sa-mi devina socru ...), cu un fragment din poemul Sat uitat (Fratilor, bine-ati venit!), dar si alaturi de poeziile tinerilor poeti Ilie T. Zegrea, Vasile Tarâteanu, Dumitru Covalciuc ... Pagina mai cuprindea nuvela Visinul a regretatului scriitor bucovinean Dumitru Grinciuc (1933-1964) si jos un INSTANTANEU, cu titlul În miez de noapte, semnat de poetul Ilie Motrescu, cel care avea sa fie asasinat în mod bestial peste câteva luni, în iulie 1969 ... Presiunile regimului sovietic (fotografia cu tancul "eliberator" din pagina literara), dramatismul si tragismul existentei intelectualilor români din Bucovina si Basarabia ocupate nu mai au nevoie de alte comentarii ...
Peste un timp avea sa fie publicat si ciclul meu de versuri în "Kisiniovski Universitet", cu un cuvânt destul de elogios, dar si aspru, semnat de redactorul Ion Ciocanu, chiar si fotografia autorului "cu barba" (!) a vazut lumina tiparului ...
Nu ma mai interesa. Scriam si pictam. Pictam si scriam cu o pofta nebuna. Iubeam si uram ... Pe lânga volumul lui Baudelaire purtam cu mine si cartea lui Eminescu, Poezii, editia îngrijita de Perpessicius, editia a II-a, Bucuresti, 1960, 668 p., tiparita pe hârtie velina biblie ... Devenise cu adevarat BIBLIA MEA! Am scris pe prima fila, cu majuscule, cu negru, gras: Mihai Prepelita, or. Cernauti, sec. XX, ultima generatie ... Eram constient de conditia artistului în imperiul raului ...
Fiind nascut în Zodia Balantei, a Cumpenei, încercam din rasputeri sa-mi mentin echilibrul între cei doi poeti ai mei: Baudelaire si Eminescu sau invers. Când eram batut pentru poezie, ma retrageam în pictura... Daca ma parasea o Muza, îmi "cumparam" un Model ori alegeam Singuratatea sau îmi cautam alta Muza ...
Ce aveam în comun cu Baudelaire sau ce ma deosebea de spiritul lui Baudelaire?
Ma strecuram (hoteste!) prin gâtlejul sugrumat (spânzurat!) al Clepsidrei, când în jos, când în sus (ma încumetam sa zbor, Pasare fiind dupa nume si înaintând împotriva curentului, dar nu ma simteam mai mult decât un fir de nisip, anonim, în bataia vântului, mai ales a "buranului" dinspre Siberii ...)
Vesnic îndragostit si vesnic "omul fara dragoste". Prizonier al propriilor gânduri si iluzii. Boem. Vagabond. Muritor de foame ...
Cautam Femeia! Uram Femeia ...
La întoarcerea din armata, Mada mi-a restituit toate scrisorile si mai mult nu ne-am întâlnit ... Femeia!
Ca la Eminescu: PIERDUTĂ PENTRU MINE, ZÎMBIND PRIN LUME TRECI!
"Pierduta pentru mine, zîmbind prin lume treci!
si eu sa-mi stiu osânda ... sa te iubesc în veci,
În veci dup-a ta umbra eu bratele sa-ntind,
De-a genelor miscare nadejdea sa mi-o prind,
Zîmbirea gurei crude sa-mi fie al meu crez -
Purtând în suflet moarte, tu vesel sa ma vezi ..."
De la Eminescu învatam a muri din dragoste, de la Baudelaire deprindeam arta de a rezista... Dar Eminescu îmi era, totusi, mai aproape (adunam material pentru viitoarea mea carte - evocarea documentara Tânguiosul glas de clopot ... Eminescu si Bucovina, a. 1858-1869), simteam ca îl tradez pe IDOLUL MEU BAUDELAIRE, ca devin ... român!
"Pe maica-mea sarmana atâta n-am iubit-o
si as fi vrut cu dânsa ca sa ma puie-n groapa ...
Cînd clopotul sunat-au, plângea a lui arama
si ratacit la minte strigam: unde esti, mama?
Priveam în fundul gropii si lacrimi curgeau râu
Din ochii mei nevredinici pe negrul ei sicriu;
Nu stiam ce-i de mine si cum pot sa ramân
În lume-atât de singur si atâta de strein
si inima-mi se strânse si viata-mi sta în gât -
Manuscrisele mele "baudelairiene", munca mea disperata de pe parcursul a 12 ani, s-a spulberat în vânt ... Era un fel de sinucidere! Prima ... La vârsta de 30 de ani ...
Dar spiritul, DUHUL LUI BAUDELAIRE, nu m-a parasit. Nu m-a tradat. Plecam din Chisinau, din Basarabia (pentru totdeauna!), cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul ravasit (un divort absurd, despartirea de unicul fiu, Calin, de numai doi anisori), cu memoria stearsa la Costiujeni, ca o banda de magnetofon demagnetizata; cu nici o carte tiparita. Lasam la Uniunea Scriitorilor manuscrisul Peste Carpati, peste cutremure ..., versuri lirice, versuri dramatice... Avea sa vada lumina tiparului abia în anul de gratie 1989, la douazeci de ani dupa debutul meu, dar tot cu "litere criminale rusesti" - asa mi-a venit între timp sa le botez. Plecam spre MARELE NICĂIERI, în imperiu, sa mi se piarda urma, sa mi se stearga si numele ... De doua ori, începând cu anul 1970, am avut invitatii din România, sa-mi vizitez rudele - pe fratele mamei mele, Vasile Patras, veteran de razboi, fost miner, care locuia la Bainet, cu plamânii ciuruiti de mizerie, la câteva sute de metri de casa noastra natala din Bahrinesti, numai ca între noi zanganeau cele doua garduri de sârma ghimpata, blestemata de granita dintre români si români; iar în judetul Brasov mai erau în viata fratii tatalui meu, Costica si Nicolae Prepelita, ultimul mi-a tot trimis invitatii, dar nu mi s-a eliberat un pasaport ... Daca ajungeam în România, poate ma ascundeam undeva în munti, "la o stâna", vorba lui Grigore Vieru, daca o fi adevarat acest gând al "poetului national basarabean", ca nu l-am auzit niciodata destainuindu-se înainte de 1989 ...
Eram terorizat de propriile-mi iluzii, depresiile mele "lirice" si "plastice" erau legate cu mii si milioane de firicele de miraculoasa faptura, divina si satanica simultan - FEMEIA ...
Purtam cu mine doar Sfânta Biblie în buzunar, tiparita pe foita de tigara, în limba româna ...
"Muzele m-au parasit.
Dumnezeu m-a uitat ..."
Au urmat douazeci, aproape douazeci de ani, "petrecuti" în Rusia (am fost expulzat si din Moscova, pe Volga, "pentru încalcarea grava a regimului de pasapoarte": m-am încumetat sa locuiesc, pâna la urma, clandestin, în blocul din care fusese arestat, apoi urcat într-un avion si "varsat" în Occident, Aleksandr Soljenitîn - printr-o minune cereasca, murise o batrâna si m-am instalat în camera ei - în locuinta comuna, o "komunalka", cu nr. 159 - Soljenitîn locuise la nr. 169 - pe numele fostei mele soacre, Rahil Moiseievna; achitam întretinerea în continuare pe numele si cu actele ei - de la Gogol am învatat "a trai pe contul sufletelor moarte"; m-am si recasatorit, cu o rusoaica, moscovita, care mi-a nascut o fetita si, când abia îmi adusesem sotia si copilul de la maternitate - m-au si gabjit militienii! A intervenit conducerea Uniunii Scriitorilor din URSS - eram de doi ani membru titular, dar organele sovietice au ripostat: "Hvatit nam adnavo Saljenitîna! Teperi priot kakoi-to Prepelitîn ..." - adica - "Nu-i de ajuns ca avem pe capul nostru un Soljenitîn! Acum ne preseaza cu un oarecare Prepelitîn ..." Numele meu pe tot parcursul "exilului rusesc" a fost stâlcit în fel si chip, dupa "inspiratia" celor care îl rosteau sau scriau ...).
si am locuit si pe Volga, în regiunea Iaroslavl, în orasul vechi, Pereslavl-Zalesski, doi ani (aveam sa ma reîntorc la Moscova, sa devin rezident, abia prin cea de a treia casatorie, cu poeta armeana Alla Ter-Agopian); si am scris numai ruseste, si poeme, si proza, si dramaturgie, si am tiparit câteva carti, una chiar cu un tiraj de 150.000 ex., dar simteam ca mor, era un fel de sinucidere lenta ... Tot mai mult ma îndepartam de NEAMUL MEU, de Bucovina, de Basarabia, de România din vis. Trebuie sa recunosc: în Rusia am avut si vise frumoase, pentru ca ÎN RUSIA ÎNTOTDEAUNA AM VISAT ROMÂNEsTE, adica vorbeam româneste, numai româneste ... doar în vis!
si a venit anul 1989, si mi s-a eliberat la Uniunea Scriitorilor din Moscova primul pasaport (albastru, de serviciu), si am fost urcat si eu într-un avion sovietic, ruta Moscova-Dubrovnik ... si am aterizat la Bucuresti, în octombrie (pilotii mi-au propus sa zbor pâna în Iugoslavia ...).
La 7 noiembrie, sarbatoarea cea mare a rusilor - aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie - când la Chisinau strazile din jurul ministerului de interne, incendiat, erau baricadate, iar poeta Leonida Lari, deputat al poporului din URSS, cu alti doi-trei colegi deputati, care nu s-au ascuns prin birouri, au iesit cu pieptul deschis în fata armatei sovietice de ocupatie, ofiterii aveau ordin de la Moscova sa traga în manifestantii basarabeni si numai o minune, divina, a oprit o mare baie de sânge - eu înca ma aflam în România, dar m-a "pescuit" un diplomat al Ambasadei URSS din Bucuresti si mi-a dat un sfat cu încarcatura de ordin: "Pervîm samaliotom na Maskvu!" adica sa ma întorc cu primul avion posibil la Moscova ... si sa nu mai afirme cineva, sa tot demonstreze, ca Moscova n-a fost nici într-un fel implicata în evenimentele din decembrie 1989 din România! Cititi, domnilor, stenograma, volumele rosii ale sedintelor Congresului deputatilor poporului din URSS, din decembrie 1989, prezidate de Mihail Gorbaciov ...
Muza, muzele mele s-au razvratit si ele. De acum, în septembrie 1990 am aterizat (tot cu un avion sovietic ...) pentru a doua oara la Bucuresti, veneam în trei: cu sotia Alla Ter-Agopian, cu poetul Anatoli Versinski, nascut în Siberia, la lansarea antologiei Drevo suscestvovania (Arborele fiintarii noastre) - prima antologie a tinerilor poeti din România (15 autori, printre care Florin Iaru, Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Cristian Popescu, Mariana Marin s.a.), pe care i-am tradus si editat "în trei" la Moscova (tiraj 15.000 ex.). Ne-a primit chiar presedintele Uniunii Scriitorilor din România, Mircea Dinescu, desigur, la o sampanie, cu lansarea ne-am descurcat singuri ...
În 1991, am reusit sa stau trei luni în Ţara, sa fac o calatorie "de documentare" prin toate judetele de frontiera - de la Sfânta Mânastire Putna si pâna la Iasi, dupa care, la întoarcere, la Moscova, mi s-a retras pasaportul de serviciu; în 1992, am avut permis sa intru în România doar pentru 48 de ore (am participat "cu trup si suflet" la Putna la slujba de canonizare a lui stefan cel Mare); în 1993 am reusit sa depun (dupa mai multi ani de chinuri!) actele pentru redobândirea cetateniei române, iar la 4 iulie 1994 (data simbolica!) mi s-a înmânat "repatrierea", m-am stabilit la Bucuresti, dupa un al treilea divort! Dar divortam, pentru totdeauna! si de regimul sovietic, de Rusia ...
La plecarea din Moscova am mai trecut o data, nostalgic, pe sub geamurile lui Soljenitîn (marele disident avea sa se reîntoarca în Rusia "democratica", cu mare alai, aidoma unui tar!, dupa ce a calatorit, cu multe popasuri, într-un tren special, într-un vagon "regal" - de la Vladivostok pâna la gara Iaroslavskaia din Moscova - sa ajunga în capitala Imperiului Raului la 21 iulie, la 17 zile dupa ce eu am primit, la Bucuresti, actul de repatriere, dupa exact 17 ani de "sedere" a mea în Rusia ... Pictorul Nicolae Guta, cu care ne-am repatriat cam în acelasi timp si ne-am stabilit în 1994 la Bucuresti, îmi va riposta ca iar ma laud! Dar aceste coincidente nu sunt întâmplatoare ...); m-am plimbat si pe celebrul Tverskoi bulivar, unde, în fata statuii poetului Serghei Esenin (vai, "Maskva Kabatkaia" i-a desvelit de curând prima statuie ...) un barbat maruntel, jerpelit, cu hainele pline de noroi si sânge, recita în gura mare, pur si simplu urla niste versuri proprii ... M-am apropiat, l-am ascultat: versurile erau "în dulcele stil clasic rusesc", veritabile, interesante, izbucneau din sufletul unui poet revoltat, ajuns la ultimul grad al disperarii ... I-am strâns puternic mâna, m-am prezentat si el atunci mi-a spus si numele sau (nu l-am retinut, din pacate), apoi si-a scos ochelarii de soare si i-am vazut mai bine vânataile ... Abia de i se vedeau pupilele dintre pungile de sânge închegat! I-am lasat adresa mea de la Bucuresti, de la Revista Reîntregirii Neamului "Glasul Natiunii", unde redactor sef era ... Leonida Lari - eu înnoptam chiar la sediul redactiei - rugându-l sa-mi trimita un ciclu din versurile sale, pentru o posibila antologie a "noii poezii din Rusia" ... Nu le-am mai primit niciodata! "Poetul" (si asa n-am aflat daca este un creator adevarat sau un huligan) dormea noapte dupa noapte chiar pe o banca de lânga statuia lui Esenin, era mereu ridicat de acolo si batut de "noua militie", dar el rostea mai departe versuri, în gura mare, nu se astâmpara ...
La "Glasul Natiunii" aveam numarul de telefon 312-76-37, care era, de fapt, chiar numarul de telefon de pe timpuri al generalului Stanculescu (din octombrie 1994, ne-am mutat cu sediul redactiei în str. Valter Maracineanu 1-3, dintr-o vila din str. Londra, cu tot cu numarul de telefon de acolo ...). Eram trezit, noaptea - dormeam la început chiar pe masa de scris, punându-mi sub cap un maldar mai vechi din revista "Glasul" (prima publicatie în grafie latina din Basarabia!) - suna telefonul, ridicam receptorul si auzeam mereu alte voci, necunoscute, care se adresau: "Dom' general?". Alteori, buimacit de somn, raspundeam în ruseste si dupa asta doua-trei saptamâni nu ma mai deranja nimeni în toiul noptii la telefon ... Pâna m-am mutat într-o cutie de beton armat, parasind redactia ...
Daca e adevarat ca "somnul naste monstri", apoi viata mea la Bucuresti a dat nastere unor poeme noi. Unul, kilometric, chiar asa l-am si intitulat, Poem nocturn:
"batrâna doamna trece reverentios prin geam
ea sparge cu picioru-i delicat
lumina stravezie a zidului
paseste direct pe masa mea de brad
deseneaza în aer o figura desucheata de cancan
îsi arata coapsele tocite de dragoste
dezvelindu-si picioarele pâna la geneza
sare jucausa pe dusumeaua de beton
a celulei mele de calugar
se hlizeste la mine doamna-muza
<ai vazut ce sprintena sunt>
<ti-au placut pulpanele mele>
<ai vrea sa facem o partida de sex>
<cum n-ai mai facut cu nimeni niciodata>"
Existenta precara, dincolo de orice imaginatie (fara spatiu locativ, fara nici un izvor de existenta, cu trei copii de la trei mame diferite, parasiti în trei tari; cu probleme la coloana vertebrala - m-am si operat, hernie de disc ...) - apa de la robinet, cartofii marunti, ca nucile (pentru câini!), sarea si uleiul au devenit "elementele" cele mai frecvente ale poeticii bucurestene ... Desigur, hârtia, un pix sau mai ales creionul (si pixul costa bani!), un capat de lumânare de prin biserici (nu aveam cu ce achita nici lumina ...). Ziua "traiam", noaptea "compuneam", adica înregistram toate etapele agoniei mele ... Asa am devenit român!
Descopar în Piata Norilor din cartierul Tineretului (ce denumire poetica! sa mai spuna cineva ca românii nu au imaginatie ...) rosiile, ceva mai ieftine decât cartofii, în toiul verii:
"Economia de piata" m-a îndemnat sa ma apropii vertiginos de optzecistii din România, de fapt, daca socotim ca primul meu volum de poezie, Peste Carpati, peste cutremure ... avea sa vada lumina tiparului abia în 1989, ma încadrez si eu în generatia sau promotia optzeci, desi criticul literar Mihai Dolgan din Basarabia ma "înghesuie" în "generatia de creatie a saizecistilor": Întoarcerea la izvoare si restabilirea artei în drepturile sale (vezi Antologia Iubire de metafora, Chisinau, 2001, vol. I); de nouazecisti (pe mult regretatul Cristian Popescu l-am cunoscut, l-am si tradus în ruseste); chiar de douamiisti (îi admir la Cenaclul Euridice), nu mai folosesc majusculele în poemele mele, semnele de punctuatie (doar ghilimelele în caz de dialog). Mi-am redus uneltele la minimum ...
Nu folosesc metroul, tramvaiul (ucigator de poeti!), troleibusul, autobuzul. Bat drumurile cu picioarele mele pâna mi se rod talpile încaltarilor si îmi sângereaza calcâiele ... Afurisitii de câini vagabonzi din Bucuresti ma încoltesc la tot pasul (pentru comparatie: în Rusia, în cei aproape 20 de ani, nu m-a muscat nici un câine, nu m-a atacat nici un lup hamasit de foame, desi am locuit mai multi ani în padurile din jurul Moscovei) ...
Primul dulau (de rasa!) m-a muscat de pulpa piciorului chiar pe platoul Monumentului Ţaranului Român rasculat în 1907, probabil, era în calduri (patrupedul!), iar stapânul statea tolanit la soare. Altul (un câine-lup) a sarit la mine, din senin, vizavi de Casa Vernescu a Uniunii Scriitorilor, pe care, de când a devenit cazinou, sunt nevoit s-o ocolesc (stiam ca acolo, la început, prin 1990, erau niste camere pentru scriitorii nevoiasi, dar ... "economia de piata", bat-o vina!); m-a înhatat de cotul stâng, m-a salvat canadiana din pânza groasa de cort ... Al treilea, pre nume Negrutu, era sa-mi rupa tendoanele: l-am vizitat, în Piata Unirii, str. Poenaru Bordea, pe Nicolae Lupan - cel mai cunoscut disident basarabean, expulzat din Chisinau în anul 1974 - anul expulzarii din URSS si al lui Soljenitîn - acum patriotul moldovean, când vine la Bucuresti din Franta, închiriaza o camaruta, nu are nici el spatiu locativ în România ... Al patrulea - o javra lihnita de foame - m-a încoltit chiar în fata Liceului Economic de pe bulevardul Dacia - eram dupa interventia chirurgicala la coloana vertebrala si am iesit, totusi, sa-l votez pe primarul general (nu-i mai dau numele!), cu gândul ca va ajunge cândva dosarul meu pe masa lui si se va "îndura" sa-mi acorde o locuinta ...
Nu mai continuu. Restul sunt în cartea Poem nocturn (Editura Augusta, Timisoara, 2000):
ma trezesc admirând printre zabrelele ruginite
al saptelea cu o cutie de conserve legata de coada
Am avut, desigur, si rezultate. Editia în 10 volume (aproape 5.000 de pagini) sub genericul Din gulagul românilor ... - este prima selectie din tot ce am scris în limba româna. Acum m-am apucat de alte zece volume - BOMJ ... Pictura ... Spectacolele de teatru ...
În anul 1995 actorul basarabean Vasile Butnaru a reusit sa se lanseze pe scena Atelier a Teatrului National Ion Luca Caragiale din Bucuresti cu monospectacolul Mucenicul dupa poemele mele, în premiera absoluta (la Chisinau spectacolul a fost interzis!). Avea sa devina apoi laureat la un festival international din Kiev (Ucraina), altul la Moscova. A reusit sa ajunga cu Mucenicul si în Grecia, unde turneul a durat trei luni. Câteva ecouri: spectacolul Mucenicul, dupa mine, este o capodopera. Actorul este expresiv, atât exterior, cât si interior. O lucrare facuta cu mare dragoste si credinta. "Suntem actori de acelasi sânge!" - Larisa Kadîrova, artista a poporului din Ucraina. "Sunt de parere ca lucrarea trebuie prezentata pe întreg globul pamântesc. Îndeosebi, monospectacolul s-ar bucura de succes la comunitatile românesti. Românii din alte parti ale lumii s-ar simti onorati de prezenta actorului Vasile Butnaru" - Ana Uziana Barza, fondatoarea Comunitatii române stefan Cel Mare, Grecia ...
Prin februarie 1998, am fost invitati împreuna în Germania. Vasile Butnaru s-a produs cu monodrama Mucenicul si la Ambasada României de la Bonn, unde am avut cea mai importanta serata, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani. Eu am revenit la Bucuresti, iar actorul basarabean a prezentat spectacolul la Paris, de unde a luat trenul spre Italia ... La Roma, s-a îndreptat spre Columna lui Traian (am vrut sa scriu ... Decebal!). S-a îmbratisat cu dacii nostri în lanturi ... Prima noapte a petrecut-o chiar pe o banca de piatra din preajma. Apoi si-a înjghebat o coliba pe malul Tibrului si 14 luni la rând a colindat aproape toata Italia cu Mucenicul meu, al nostru! La întoarcere, în ziarul "Ţara" (27.04.1999, p. 4), interviul chiar asa a si fost intitulat: La Roma actorul Vasile Butnaru a trait într-o coliba si s-a simtit ca acasa. "... la Roma urma sa fiu cazat în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din oras. Am refuzat, si cum vremea era frumoasa, mi-am înjghebat o coliba pe malul Tibrului si am locuit acolo. Explicatia e simpla: nu pot juca spectacole religioase (Mucenicul, bunaoara) locuind într-un hotel de lux. Prefer locuri modeste, unde pot sa ma rog în tihna, sa postesc, acestea fiind definitorii în relatia mea cu Dumnezeu" ... Preotul Anton Lucaci de la Radio Vatican, unde Vasile Butnaru a fost invitat pentru câteva emisiuni, inclusiv la redactia care emite în limba rusa, avea sa se pronunte semnificativ: "Un teatru aparte, cu un singur actor, întruchipând la modul esential eforturile unui neam care-si cauta fara întrerupere DEMNITATEA si locul în universul uman, parcurgând calea purificarii interioare prin jertfa, pâna când balada propriei resemnari se transforma în cântare de Pasti".
Daca ar fi sa-i dam întru totul crezare lui Charles Baudelaire - "Binele este totdeauna produsul unei arte, iar raul se savârseste fara cazna, în chip natural, prin fatalitate" (Curiozitati estetice, p. 214). Cred ca într-o masura oarecare ne-am îndeplinit misiunea ...
Nu demult împlineam 55 de ani. Crucea destinului meu apasa drept în moalele capului, întristatul meu cap, lovit de atâtea ori în Imperiul Raului. De la aceasta imagine, deloc poetica, ci traita-suferita-îndurata PE VIU, am ajuns, în mod logic, la o imagine crunta, neorealista:
"pe drum îl visez pe bietul poet
si mai nenorocit ca în viata-i scurta de mucenic
eminescu rataceste prin cernauti cu capul spart
tot întreaba si întreaba de trecatorii grabiti
<unde-i tara mea românia>
<unde-i dulcea mea bucovina>
si toti îi raspund într-un glas
<ne znaiu>
adica <nu stiu>"
Poetul avea sa fie "potolit" cu mercur injectat în vene, la 33 de ani (vârsta lui Christ!), stranepotii lui "neascultatori" au fost "tratati" la spitalul psihiatric cu insulina, de un român.
La 55 de ani, simtind farmecul Balantei, am propus la Bucuresti o expozitie de pictura si grafica. Am fost programat în luna martie 2003, la aniversarea a 85-a de la Marea Unire a Basarabiei cu Patria-Mama. Ne apropiem vertiginos de pragul unui secol, iar MAREA UNIRE A NEAMULUI ROMÂNESC tot nu s-a înfaptuit. Au nu suntem cu totii sub un blestem?
Mi-am adunat picturile cu greu. Noua ani de zile tablourile mele au fost blocate de vama ucraineana, nu aveam dreptul sa le scot din satul meu natal din granita, unde le-am adus în 1977, într-un container de 5 tone, cu trenul, de la Chisinau. Dupa 1991, au devenit TEZAURUL UCRAINEI ...
Pâna la urma prima mea expozitie personala, retrospectiva, am instalat-o la parterul gigantic al Muzeului National de Istorie a României, cu genericul Basarabia martira (aproape toate compozitiile folclorice, de dimensiuni mari - Miorita, de pilda, de 2x3 m. s.a., cât si foile grafice au fost concepute si create în Basarabia, în anii saptezeci, adica anii cei mai cumpliti ai dezmatului sovietic ...). S-au tiparit pliantele (visul de a edita un album color a ramas doar vis ...), afisele, o parte am reusit sa le distribui, dar în ajunul vernisajului ma trezesc cu un telefon alarmant (eram la o sedinta a Academiei Dacoromâne): titlul de Basarabia Martira NU MERGE; daca nu-l schimb, vernisajul nu va mai avea loc! Trebuia sa dau raspunsul fara sa pun receptorul ... si asa s-a nascut Bilantul vietii mele - zodia cumpenei: aproape o suta de lucrari de pictura si grafica, sase vitrine cu publicatiile mele - 25 de carti originale, 10 traduceri, volume colective, antologii, reviste, ziare ...
Ce putere haina mi-a interzis titlul Basarabia martira?
La Editura Augusta din Timisoara tiparesc doua volume de ... poeme. Adica Poeme uitate, 2004 (si Alte poeme uitate, 2005), câte o suta de titluri si mai multe foi grafice alb-negru - totul din perioada mea baudelaireana. Daca în prima culegere "n-am îndraznit" sa includ Balada sânilor taiati ..., cea de a doua se deschide chiar cu acest text scandalos, din timpurile apuse ale debutului meu basarabean ...
Ma voi "lecui" vreodata definitiv de Baudelaire si ma voi reîntoarce la Eminescu? ... Pasesc pe un fir invizibil întins la maximum între cele doua piramide (piramizi-caramizi?), cu ochii legati, simt "cu talpile în flacari" arena circului nostru literar - au nu este o TRISTĂ COMEDIE A LITERATURII faptul ca dupa 1989 au aparut peste o mie de poeti "postdecembristi", în timp ce în România la ora actuala abia daca putem constata existenta a cel mult 10-15 poeti adevarati ...
Pasesc înainte. Ma cumpenesc. Umbrela echilibrului meu este cerul. CERUL ...
Au nu aceasta putere divina m-a readus la Zodia Balantei? La aceasta Vârsta a Bilantului? Totul ramâne un miracol ...
În toamna voi împlini 57 de ani. Poate 75 (dupa cum arat, cu barba-mi înzapezita ...)? 5+7 sau 7+5=12. Cam de pe la vârsta de 12 ani am început. Sa gândesc. Liber! Sa scriu. Sa pictez. Sa vagabondez.
Un fel de sinucidere lenta ...
Baudelairiana mea continua ...
Aidoma unui cancer al sufletului. Tentaculele acestei vidre se întind simultan în toate partile.
Metafora? Metafizica? Metapoem? Metastaza?
Pâna când, Doamne?
|
